LEPRA GENERALULUI NAAMAN, VINDECATĂ

PLAGA TRANSMISĂ UNUI AFACERIST EVREU, GHEHAZI

2 Regi 5:1-14

„Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi, toate marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.” Isaia 45:22.

R 4768 W. T. 15 februarie 1911 (pag. 60-61)

Generalul Naaman, din armata Siriei, la graniţa de nord a ţării lui Israel, era bolnav. El avea infecţia dezgustătoare şi boala incurabilă numită lepră. Bogăţia, influenţa la Curte, abundenţa vieţii şi onorurile nu puteau compensa pentru această plagă îngrozitoare asupra vieţii lui. Studiul de astăzi vorbeşte despre vindecarea lui miraculoasă de către Prorocul Elisei. În casa lui Naaman era o tânără care fusese luată captivă dintre israeliţi şi era sclavă, deşi fără îndoială era bine tratată. Servitoarea şi-a amintit de Prorocul Elisei şi cât de minunat puterea divină vindecase boli prin el. În loc să se bucure că acela care o făcuse captivă şi care era stăpânul ei era în suferinţă, ea l-a întrebat compătimitor de ce n-a mers la Proroc, care, ea era sigură că ar fi bucuros să se roage pentru el şi să-l vindece.

Deşi aceasta părea ca şi cum ar fi să se agaţe de un pai, Naaman i-a urmat sugestia; a primit o scrisoare din partea împăratului său către împăratul Israelului şi s-a prezentat la acesta din urmă, cerând să fie vindecat de către marele Proroc al lui Israel, despre care auzise. Împăratul a fost uimit. El ştia că lepra era incurabilă. Se pare că ştia puţin despre puterile lui Elisei. El a presupus că Împăratul Siriei intenţiona să găsească motiv de ceartă ca scuză pentru trimiterea unei armate invadatoare pentru a-i prăda împărăţia. În cele din urmă însă, Naaman a fost îndrumat spre locuinţa lui Elisei, la o anumită distanţă de Curtea Împăratului.

Aici iarăşi au fost greutăţi. Naaman aştepta mare consideraţie pentru rangul său — ca Prorocul să facă ceva gesturi asupra lui şi să se roage; poate să aducă o jertă şi tămâie, şi posibil după mare zarvă, el să poată fi vindecat. Dar, în loc de aceasta, fără să vină să-l vadă, a trimis numai vorbă prin servitor ca Generalul să meargă la râul Iordan şi acolo să se scalde de şapte ori.

Naaman a fost supărat. Călătorise cale de câteva zile cu servitori şi cu daruri costisitoare sperând să fie vindecat, şi era întors ca un câine cu ciolanul. El clocotea în timp ce carul gonea: Nu avem noi râuri mai bune în Siria decât acest râu Iordan, care este întotdeauna mâlos? Nu de baie am eu nevoie!

Totuşi i-a venit un mesaj de înţelepciune de la servitorii lui, care i-au sugerat să încerce recomandarea Prorocului; faptul că lucrul acela era simplu şi uşor de îndeplinit nu trebuia să-l determine pe General să respingă propunerea. Deşi temător că nimic bine nu va veni din scăldare şi că va fi făcut obiect de batjocură de către servitorii săi, de către poporul său şi de către israeliţi, el a ajuns la concluzia, cu toate acestea, să urmeze îndrumarea Prorocului. S-a scăldat de şapte ori în Iordan şi s-a curăţit de lepră total.

LEPRA, O ILUSTRAŢIE A PĂCATULUI

În multe privinţe lepra corespunde păcatului; în primul rând, este incurabilă; în al doilea rând, este dezgustătoare; în al treilea rând, este contagioasă; în al patrulea rând, este distructivă; în al cincilea rând, este nedureroasă.

După cum numai puterea divină poate vindeca lepra, tot aşa, numai aceasta poate să-l vindece pe păcătos. După cum slujitoarea i-a putut atrage atenţia asupra Prorocului şi Prorocul i-a prescris remediul, iar servitorii l-au îndemnat să se conformeze, tot aşa, toţi cei care cunosc despre puterea şi aranjamentul divin pentru vindecarea păcătoşilor pot spune veştile bune, chiar şi duşmanilor. Slujitorii sau prorocii Cuvântului divin pot îndruma în privinţa căii potrivite pentru a obţine iertare divină şi restabilire, iar alţii pot să ajute la imprimarea lecţiei; totuşi nicio recuperare nu poate fi făcută dacă individul nu urmează prescripţia divină, exercitând atât credinţă cât şi ascultare.

Numărul şapte în Biblie este folosit pentru a reprezenta ceva complet; prin urmare, cele şapte scăldări în Iordan ar semnifica o curăţare, o spălare completă. Poetul s-a referit foarte frumos la aceasta şi a ilustrat Fântâna curăţitoare, vindecătoare în care prin credinţă păcătoşii pot să se scufunde:

„Există o Fântână plină cu sânge,

Scurs din venele lui Emanuel,

Şi păcătoşii scufundaţi în acel sânge

Toate petele de vină le pierd.”

Prin credinţă noi putem acum să ne spălăm complet în sângele lui Cristos; prin credinţă putem să ne dăm seama că jertfa lui Cristos a fost pentru păcatele întregii lumi, şi putem să ne însuşim partea din ea.

GHEHAZI AFACERISTUL, UN LEPROS

Recunoştinţa este unul din cele mai demne sentimente ale minţii umane. Nobleţea Generalului Naaman a fost manifestată prin faptul că, după ce a fost vindecat, a făcut iarăşi călătoria de aproape patruzeci de mile, pentru a-i mulţumi Prorocului pentru însănătoşirea sa şi a-i acorda darurile pe care le adusese. Putem presupune că dacă el n-ar fi avut o minte nobilă, Dumnezeu nu i-ar fi pregătit această vindecare. „Sufletul binefăcător va fi săturat.”

Spre surpriza Generalului, Prorocul a refuzat să ia ceva. Darurile harului lui Dumnezeu nu trebuie date în schimbul bunurilor pământeşti. Cât de favorabil ar fi şi cât de mult spre slava Domnului, dacă tot poporul lui Dumnezeu ar copia pe Elisei în această privinţă! Dar Ghehazi, servitorul lui Elisei, a avut un spirit diferit. În timp ce vedea bogăţia îndepărtându-se, el l-a socotit pe Profet nechibzuit şi a hotărât să ia ceva sub forma unui „şperţ.”

Când carul a dispărut din vedere, el s-a grăbit şi l-a salutat pe General şi i-a spus că deşi stăpânul său n-a luat nimic din lucrurile oferite lui, ar accepta bucuros unele din veştmintele pentru tinerii din Şcoala Profeţilor. Generalul, foarte prompt şi cu bucurie, a acceptat şi i-a dat mai mult decât i s-a cerut. Dar Dumnezeu prin Proroc a pedepsit perfidia lui Ghehazi. El a luat darurile lui Naaman; dar a primit şi lepra lui Naaman.

NAAMAN N-A FOST MÂNTUIT — GHEHAZI

N-A FOST PIERDUT

Mulţi au presupus în mod eronat, în legătură cu această lecţie, că Naaman a fost salvat la cer şi Ghehazi a fost pierdut. Amândouă concluziile sunt nescripturale. Naaman a fost salvat la sănătate şi Ghehazi şi-a pierdut sănătatea. Dar interesele eterne ale niciunuia n-au fost stabilite.

Până în zilele lui Corneliu, la trei ani şi jumătate după Cruce, nimeni dintre neamuri n-a intrat în niciun fel de relaţie cu Dumnezeu. Înainte de aceasta, de pe timpul lui Moise, numai naţiunea iudee a fost recunoscută. „Eu v-am ales numai pe voi, dintre toate familiile pământului” (Amos 3:2). Şi favoarea lui Dumnezeu faţă de Israel a fost numai pământească şi una de pregătire. Nimeni n-a câştigat viaţa eternă înainte de sacrificiul Răscumpărătorului. Astfel Scripturile declară că Cristos „a adus la lumină viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie”; şi, „O mântuire aşa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul”.

Din zilele lui Isus a fost adusă la lumină nemurirea — oferta de „glorie, onoare şi nemurire” urmaşilor evlavioşi în urmele lui Isus care, în calitate de „chiar cei aleşi”, vor fi Preoţimea Împărătească prin care binecuvântările restabilirii pământeşti vor fi deschise pentru Israelul natural şi, prin Israel, tuturor neamurilor în timpul domniei glorioase a lui Mesia.