LIBERTATEA VOINŢEI
R 5475a W. T. 1 iunie 1914 (pag. 173)
Libertatea voinţei este o expresie prezentată evident în contradicţie cu ideea că oamenii sunt simple maşini asupra cărora acţionează anumite influenţe; de exemplu, că Dumnezeu ar acţiona asupra unei persoane aşa încât s-o oblige să facă, să vrea sau să gândească întrun anumit mod, sau că Satan ar putea avea control asupra voinţei cuiva spre rău, împotriva dorinţei sale.
Biblia ne dă de înţeles că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut în propriul Său chip mental, adică cu libertate de voinţă să aleagă propria sa cale de a acţiona — capacitate şi libertate de a ajunge la o decizie mentală pentru sine. Biblia arată că Dumnezeu a creat în mod asemănător toate fiinţele inteligente din lumea spirituală — îngeri, heruvimi, serafimi etc. — despre toţi aceştia spunându-se că sunt în chipul lui Dumnezeu, posedând libertate deplină de voinţă.
Aşa cum Dumnezeu poate alege o cale sau alta, tot aşa putem şi noi. Putem fi ascultători sau neascultători de Dumnezeu, întocmai cum vrem. Dar datorită căderii şi blestemului ei, sau pedepsei cu moartea şi deteriorării puterilor umane prin procesele morţii, voinţa umană se găseşte adesea în dificultate. Apostolul Pavel spune: „În mine este voinţa, dar nu este puterea de a face binele” întotdeauna (Rom. 7:18). Noi ar trebui să vrem să facem perfect, deşi nimeni nu este în stare să facă perfect. Pe de altă parte, unul ar putea vrea să facă rău, dar ar putea fi mai mult sau mai puţin împiedicat să-şi execute voinţa. În oricare caz voinţa este liberă.
Există un astfel de lucru ca voinţă dominată. Prin cedarea voinţei la influenţe oculte, unele persoane sunt stăpânite de spirite rele. Practic aceştia îşi pierd voinţa şi noi îi numim tulburaţi, alienaţi mental. Se spune că mai mult de jumătate din cei care sunt internaţi în aziluri de alienaţi mental se află acolo nu din cauza unui deranjament funcţional al creierului, ci fiindcă sunt posedaţi de spirite rele.
Individualitatea trebuie păstrată
Poporului lui Dumnezeu i se dă de înţeles că singura cale pe care ei pot veni în relaţie cu Dumnezeu este prin supunerea deplină a voinţei lor la voinţa Lui. Astfel de supunere a voinţei ar fi neînţeleaptă dacă nu este supunere Domnului, sau, în cazul copiilor minori, părinţilor sau învăţătorilor.
Un copil s-ar putea gândi în mod cuvenit: Am o voinţă a mea proprie, dar o voi ignora şi voi face voinţa părinţilor mei. Aceasta este atitudinea cuvenită pentru un copil în mâinile unor părinţi buni şi inteligenţi. Copilul trebuie ((934)) să fie educat să-şi dea seama că voinţa lui este needucată şi de aceea trebuie să se supună deplin părinţilor şi să aştepte de la ei îndrumare şi conducere. Dar fiecare părinte, în timp ce-şi recunoaşte responsabilitatea ca supraveghetor al copilului, trebuie să-l trateze pe copil din punctul de vedere al voinţei lui libere şi să caute să-i arate motivul pentru care o chestiune trebuie să fie aşa şi aşa, controlându-l pe cât este posibil prin exercitarea inteligentă a propriei sale voinţe.
Aşa este şi cu cei care sunt în familia lui Dumnezeu. Este o cerinţă esenţială ca ei să se supună lui Dumnezeu — să-şi predea propria lor voinţă. Mai întâi ei trebuie să recunoască faptul că sunt nesfinţi, născuţi în păcat; că au tendinţe imperfecte, decăzute, care, dacă sunt urmate, ar fi dăunătoare. De aceea ei ar trebui să facă voinţa Domnului voinţa lor. Trebuie să se predea pe deplin îndrumării Sale; voinţa Lui în privinţa lor este numai pentru binele lor. Domnul îi învaţă pe urmaşii Săi că ei trebuie să gândească pentru ei înşişi; să citească printre rânduri când studiază Biblia ca să câştige instruirea pe care El o dă acolo. Astfel ei vor putea să-I cunoască voinţa mai bine şi vor ajunge tot mai mult să vadă cu cât este mai bună voinţa lui Dumnezeu decât a lor, şi astfel vor ajunge mai deplin în armonia inimii cu El şi cu Domnul Isus.
Libertatea voinţei este pusă în contrast cu robia cărnii. Noi am putea vrea să mergem până la cele mai îndepărtate părţi ale pământului; dar am putea fi bolnavi sau invalizi, sau ne-ar lipsi banii sau mijloacele de transport. Deşi voinţa ar putea fi prezentă, nu există întotdeauna puterea de a o pune în acţiune. Tot aşa este şi în privinţa păcatului şi a dreptăţii şi a voinţei de a o face pe una sau pe cealaltă. Fiecare este împiedicat mai mult sau mai puţin de propriile imperfecţiuni şi de imperfecţiunile altora care sunt sub stăpânirea lui Satan, prinţul acestei lumi. Dar când voinţa este deplin cedată lui Dumnezeu, El ne dă tot mai mult din spiritul unei minţi sănătoase — devenim mai conformaţi, din zi în zi, după asemănarea Lui.