Lucrarea de reformă a regelui Asa – VDM 7.5

LUCRAREA DE REFORMĂ A REGELUI ASA

2 Cronici 15:1-15

Strănepotul regelui Solomon — Influenţa potrivnică a împărăţiei din zece seminţii — Înfrângerea idolatriei de către regele Asa — Invazia egipteană respinsă — O mare reînsufleţire naţională — Idoli de bronz, lemn, piatră, condei şi cerneală — Dumnezeul crezurilor — Nevoia de un Asa astăzi — Nevoia de o altă alianţă solemnă şi legământ — Ajutorul care vine prin Împărăţia Mesianică.

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi”. Iacov 4:8.

R5733 W. T. 15 iulie 1915 (pag. 222-223)

Asa, regele lui Iuda, a fost strănepotul regelui Solomon. Spiritul deşertăciunii lumeşti care a ocupat a doua parte a domniei lui Solomon şi care a dus la separarea celor zece seminţii sub Roboam, fiul lui, a fost întâmpinat cu o oarecare măsură de control în timpul domniei regelui Asa. Când împărăţia celor zece semniţii, numită Israel, s-a răzvrătit şi a mers în idolatrie, influenţa a afectat şi împărăţia lui Iuda într-o anumită măsură. Ea a devenit parţial idolatră. Chipurile lui Baal şi locurile pentru practicarea orgiilor triviale legate de adorarea lui au crescut la număr în Iuda, până în timpul regelui Asa. Ca reformator, el s-a pus pe desfiinţarea întregii închinări idolatre şi înlocuirea ei cu adevărata religie a Dumnezeului lui Israel, inaugurată de Moise şi de Legământul Legii. Nu cunoaştem influenţa care a lucrat în regele Asa ca să ia o cale atât de diferită de cea a tatălui şi a bunicului său, dar poate că el a învăţat lecţii din experienţele poporului său.

Primele lui eforturi de a opri idolatria par să fi fost numai parţial eficiente. După aceea el şi-a îndreptat atenţia spre întărirea propriei sale ţări. Apoi a venit un mare război cu invadatorul egiptean, Zerah, cu o oaste imensă, cu un efectiv de un milion, cu trei sute de care de fier. Ei au venit asupra împărăţiei lui Iuda din sud, şi numărul şi puterea lor faimoasă i-au făcut să fie o spiamă. Căutau prăzi.

În aceste împrejurări mesajul Domnului pentru regele Asa, prin profetul Azaria, a fost deosebit de bine primit. Profetul a arătat că nenorocirile celor zece seminţii au venit din cauză că erau fără adevăratul Dumnezeu, fără Lege, fără preoţii care să-i înveţe. Ajunseseră într-o situaţie anarhică, fără nici o pace pentru nimeni; şi totuşi Domnul îi ajutase, în măsura în care ei se întorseseră la El, în oricare timp. Dumnezeu Îşi arătase întotdeauna bunăvoinţa de a-i primi şi a-i binecuvânta pe aceia care astfel doreau să fie în armonie cu El. Regele Asa arătase o astfel de dispoziţie, iar acum avea mesajul încurajator: „Întă-riţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile; căci faptele voastre vor avea o răsplată.”

Acest mesaj l-a încurajat pe rege să îndepărteze în continuare idolatriile şi să înnoiască altarul Casei Domnului. Ca urmare a primit sprijinul celor mai evlavioşi oameni din ţara lui, şi mai mult, i-au venit în ajutor mulţi din împărăţia celor zece semniţii care încă Îl respectau pe Dumnezeu şi făgăduinţele Lui. Ei erau bucuroşi să meargă într-un loc unde marele Dumnezeu era venerat.

Dumnezeu a binecuvântat pe regele Asa şi poporul lui în respingerea invaziei lui Zerah şi a oştilor lui. Spiritul de reverenţă faţă de Dumnezeu a sporit foarte mult. Oamenii erau într-o dispoziţie religioasă şi a urmat o mare trezire naţională în privinţa celor religioase. Ei au intrat în legământ cu Domnul, ca toţi cei care se opuneau lui Dumnezeu să fie daţi la moarte. „Şi tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din inima lor, căutaseră pe Domnul cu toată dorinţa lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.”

SEMNIFICAŢIA LECŢIEI PENTRU NOI

Noi avem un interes dublu în privinţa acestei lecţii. În primul rând, acesta este un fragment de istorie veche care ne descoperă grija lui Dumnezeu pentru poporul Său şi bunăvoinţa Lui de a se lăsa găsit de către ei atunci când Îl căutau, chiar dacă ei şi străbunii lor fuseseră un timp necredincioşi. În al doilea rând, aplicând lecţia la zilele noastre, vedem oamenii pretutindeni în idolatrie — nu numai păgânii, care se închină idolilor de bronz, de lemn şi de piatră, dar şi aceia mai civilizaţi, care şi-au stabilit idoli-crezuri. Aceştia din urmă, tipăriţi cu cerneală pe hârtie, descriu caracterul lui Dumnezeu în termeni tot atât de respingători ca şi idolii păgânilor. Adevăratul Dumnezeu este puţin cunoscut, Dumnezeul iubirii, „Părintele îndurărilor”, „Dumnezeul oricărui har”, de la care „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit”.

Idolii noştri crezuri Îl reprezintă pe Dumnezeu ca un mare monstru, un demon. Ei Îl ilustrează pe Dumnezeu ca şezând înainte de crearea lumii şi plănuind intenţionat crearea rasei noastre, cu preştiinţa şi intenţia ca aproape toţi să petreacă eternitatea într-o groaznică tortură din partea unor diavoli care ei înşişi nu ard. Ei îşi închipuie Biserica, în calitate de clasă aleasă, luată la cer, pentru a se uita de peste parapeţii cerului şi a fi martorii groaznicelor suferinţe ale tuturor păgânilor şi tuturor evreilor, pentru că L-au respins pe Cristos, şi de asemenea suferinţele aproape ale tuturor ţărilor creştine pentru că n-au devenit evlavioşi prin predicarea Evangheliei.

Aceşti idoli oribili nu mai sunt onoraţi de către cei mai inteligenţi, dar ei sunt încă recunoscuţi, li se închină masele şi îi venerează. Adevăratul Dumnezeu este încă proporţional respins şi necunoscut de oameni. Lor li se spune de fapt că El este un Dumnezeu al iubirii, în acelaşi timp în care li se spune că El arde mii de milioane de oameni şi că a ştiut despre suferinţele lor şi a pus la cale acest lucru înainte de întemeierea lumii. Orice discuţie despre Dreptatea şi Iubirea Lui este astfel de la bun început nesocotită iar oamenii legaţi prin ignoranţă şi superstiţie de aceşti idoli, care sunt vechi de secole, suferă din cauza ignoranţei lor.

((498))

Avem nevoie astăzi să se ridice un Asa, şi încurajat de făgăduinţele lui Dumnezeu să sfărâme în bucăţi marii idoli-crezuri ai creştinătăţii şi să elibereze pe oameni din sclavia lor. El ar trebui să aibă sprijinul tuturor oamenilor temători de Dumnezeu, aşa cum a avut regele Asa. În măsura în care idolii şi venerarea lor ar înceta, repararea adevăratului altar al lui Dumnezeu ar înainta şi mulţi s-ar bucura să-şi prezinte trupurile lor ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu, în serviciul Său (Rom. 12:1, 2). Nu prin forţă fizică, nici prin cruzime, nici cu topoare literale ar fi distruşi aceşti mari idoli-crezuri, ci prin prezentarea Cuvântului Dumnezeului Celui viu. În măsura în care Biblia ajunge să fie corect înţeleasă, absurdităţile crezurilor şi caracterul lor nescriptural vor fi tot mai mult recunoscute.

ADEVĂRATUL POPOR DE LEGĂMÂNT, NOI TOŢI

Relatarea despre cum poporul din Iuda şi Beniamin, oamenii cei mai religioşi din acel timp, s-au obligat printr-un jurământ sau legământ faţă de Dumnezeu este foarte interesantă. Ne aminteşte despre o mişcare religioasă asemănătoare în Scoţia, în care unii din poporul Domnului I-au jurat supunere după cea mai bună cunoştinţă a lor şi au semnat legământul cu sângele lor.

A sosit ziua ca şi alţii să vină şi să intre în legământ cu Dumnezeu, ca ei să fie loiali faţă de El şi de Cuvântul Său şi să renunţe la idolii-crezuri. Astăzi avem mai mare cunoştinţă decât cei din Scoţia; dar creştinii trebuie să aibă spiritul lor de consacrare deplină, devotare deplină faţă de Dumnezeu. Noi avem mult mai multă cunoştinţă decât poporul din Iuda, dar trebuie să avem spiritul lor de a distruge idolii şi de a intra în legământ cu Domnul ca să-I fim credincioşi. O astfel de grupă de consacraţi, semnatari ai legământului în cel mai înalt sens, luminaţi aşa cum noi avem privilegiul de a fi luminaţi astăzi, ar fi o forţă puternică, o putere mare.

Mulţi privesc cu simpatie o astfel de afirmaţie, dar n-au curajul convingerilor lor. Ei sunt timizi, temători şi — s-o spunem oare? — ipocriţi. Mulţi uită că alăturându-se vreunei biserici, crezul acesteia este susţinut public; şi că o negare particulară a lui nu le anulează obligaţiile faţă de ea. Mulţi uită cuvintele Învăţătorului, „Servitorii aceluia sunteţi căruia îi slujiţi”.

Mulţi spun, „Noi nu credem crezurile; dar ele sunt populare şi le vom sprijini”. Ei fac aceasta pentru că a lua orice altă poziţie ar însemna să intre în conflict cu unii dintre cei înţelepţi şi puternici şi bogaţi, care deşi nici ei nu cred crezurile, par a fi interesaţi în a le menţine ca lanţuri peste masele poporului. În aceste condiţii nu trebuie să ne aşteptăm la vreo reformă generală, nici să ne gândim că acei care-s credincioşi Domnului vor fi aprobaţi înaintea oamenilor. Trebuie însă să ne aşteptăm ca atunci când Împărăţia lui Mesia va fi pe deplin stabilită cei credincioşi vor fi asociaţii Lui în Împărăţie, care atunci va prelua controlul deplin şi va răsturna pe deplin întregul sistem al erorii care a legat omenirea cu lanţurile ignoranţei şi superstiţiei, iată, aceşti mulţi ani, şi care a ţinut poporul departe de Dumnezeu, prin aceea că ei nu pot iubi sau asculta din inimă pe Acela care le este reprezentat ca un Dumnezeu necruţător şi un Adversar atotputernic.