Lucrători În Seceriş – VDM 24.3

LUCRĂTORI ÎN SECERIŞ

Marcu 1:14-28

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului

să scoată lucrători la secerişul Său.” Matei 9:37, 38.

R 4968b W. T. 1 februarie 1912 (pag. 52-53)

Noul Testament învaţă pretutindeni că lucrarea făcută de Isus şi de apostolii Săi printre evrei cu 18 secole în urmă a fost o lucrare de seceriş. Astfel Isus a spus: „V-am trimis să seceraţi ce n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor” — voi sunteţi secerători ai roadelor muncii lor — cei care adună „secerişul” rodului Veacului Iudaic.

Caracterele coapte din acea Dispensaţie erau gata să-L primească pe Mesia şi Mesajul Lui, în condiţiile deplinei devotări a timpului, talentelor, influenţei şi vieţii lor ca servitori ai Noii Instituiri — Noul Legământ — pe care Dumnezeu Îşi propune să-l inaugureze cu Israel la timpul cuvenit şi sub care toate familiile Pământului vor fi binecuvântate. Serviciul din prezent este de sacrificiu — pregătirea Preoţimii Împărăteşti, după rânduiala lui Melhisedec, pentru a sta ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni — lumea.

Lucrarea lui Isus şi a apostolilor a găsit aproximativ cinci sute de fraţi vrednici de a fi strânşi în grânar în timpul misiunii Sale. Ulterior, la Cincizecime şi după aceea, încă vreo câteva mii de evrei au fost adunaţi — aduşi în Dispensaţia Spiritului — concepuţi de Spirit sfânt ca Noi Creaturi, Membri ai Corpului Celui Uns, membri ai Preoţimii Împărăteşti. Dar din aceştia n-a fost un număr suficient pentru a completa preorânduirea divină; prin urmare, după ce toţi „israeliţii cu adevărat” au fost adunaţi, poporul iudeu a fost pus la o parte din favoarea divină pentru un timp, şi Mesajul de Har al lui Dumnezeu a fost trimis la Neamuri, „ca să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său” — pentru a fi asociaţi cu evreii ca membri ai marelui Mijlocitor al Noului Legământ, sub Conducerea Cristosului glorificat.

EVANGHELIA ÎMPĂRĂŢIEI

Lecţia de astăzi este legată de inaugurarea lucrării de „seceriş” printre evrei de către Domnul nostru. Ioan Botezătorul şi ucenicii lui predicaseră şi botezaseră pe mulţi sub anunţul că Împărăţia lui Dumnezeu era aproape, şi că toţi cei care doreau să participe la marile ei binecuvântări trebuiau să vină în deplină armonie cu Legea Mozaică, şi astfel să fie pregătiţi pentru a fi transferaţi din Israelul tipic în Israelul antitipic — de la membrărie în Moise, tipul, la poziţia de membri în Cristos, Antitipul. La timpul potrivit, predicarea lui Ioan Botezătorul a ajuns la sfârşit — când Irod l-a aruncat în închisoare. De atunci încolo Isus şi ucenicii Lui au devenit mai proeminenţi, dar Mesajul lor a fost acelaşi cu al lui Ioan; după cum citim: „Isus a venit în Galileea, predicând împărăţia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” Oricine a crezut acest Mesaj, L-a recunoscut pe Isus ca „Trimisul lui Dumnezeu”, Mesia, care, la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, va fi Împăratul lui Israel şi Monarhul pământului. „S-a împlinit timpul” însemna că timpul preorânduit când oferta Împărăţiei trebuia făcută la naţiunea Iudee sosise.

Dar Dumnezeu ştia dinainte că Israel nu va fi pregătit — că numai câţiva vor fi pregătiţi să devină Mireasa lui Mesia, asociata Lui în lucrarea Împărăţiei, şi că se vor cere 18 secole pentru a alege restul dintre Neamuri.

Prin urmare, sf. Pavel arată în Romani 9, 10 şi 11 că profeţii au prezis poticnirea lui Israel, respingerea lor temporară ca naţiune, faptul că o rămăşită dintre ei vor fi nucleul clasei Miresei, şi că restul va fi alcătuit dintre neamuri. Sf. Pavel declară: „Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi” — „până va intra plinătatea Neamurilor” şi clasa „aleasă” va fi completă.

Totuşi, Dumnezeu a procedat cu partea Sa din propunere ca şi cum n-ar fi ştiut dinainte ce cale vor urma israeliţii. Evanghelia le-a fost predicată mai întâi lor şi toţi cei evlavioşi au fost găsiţi înainte de a fi făcută vreo mişcare de a deschide uşa acestei favori speciale pentru neamuri.

„SĂ DEVENIŢI PESCARI DE OAMENI”

Înţelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru oameni şi înţelepciunea oamenilor este nebunie pentru Dumnezeu — spun Scripturile. Lucrul acesta este exemplificat în alegerea celor doisprezece apostoli de către Domnul nostru, chemarea a patru dintre ei fiind observată în acest studiu: Simon, Andrei, Iacov şi Ioan. Oricât de capabili erau ei ca oameni, le lipsea rafinamentul sau educaţia pe care oamenii sunt obişnuiţi să le aştepte de la învăţătorii religioşi. Relatarea Bibliei despre ei este: „erau oameni fără carte şi simpli”.

Aceasta ne aminteşte că apostolul a declarat că această „chemare de sus” a lui Dumnezeu la comoştenire cu Isus a ajuns şi a influenţat numai pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă; că printre „aleşi” se vor găsi „nu mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Cor. 1:26, 27). Succesul în viaţă duce la mai multă sau mai puţină încredere în sine, stimă de sine, voinţă proprie, în timp ce Mesajul Evangheliei are atragere la cei care îşi simt slăbiciunile, imperfecţiunea şi nevrednicia, şi care, în mod corespunzător, se bazează cu mare seriozitate pe promisiunea divină — pe ajutor divin, dând slavă lui Dumnezeu.

Cuvintele lui Isus, „Vai de voi bogaţilor” (în înţelepciune, proprietate, faimă, învăţătură, în nobleţea caracterului) nu trebuie înţelese că aceia mari, nobili, înţelepţi şi bogaţi sunt toţi sau aproape toţi condamnaţi la chin veşnic sau la vreo pedeapsă, din cauza bogăţiilor de educaţie, caracter etc.

Mai degrabă trebuie să ne amintim punctul de vedere al Mesajului Marelui Învăţător — „Vai de voi” în ceea ce priveşte Împărăţia — pentru voi este mai puţin probabil să câştigaţi această minunată „chemare de sus” a lui Dumnezeu, decât dacă aţi fi în circumstanţe mai umile. Consolarea voastră este acum şi în consecinţă aveţi mai puţin interes pentru lucrurile glorioase ale Mesajului lui Dumnezeu. Sunteţi atât de satisfăcuţi de lucrurile acestei vieţi de acum, încât va fi cu mult mai greu pentru voi să le sacrificaţi pe toate acestea pentru perspectiva unei părţi în Împărăţia Mesianică. Dar, a spus Învăţătorul, „Ferice de cei săraci în duh”, cu o minte umilită şi de aceea mai dispuşi să înveţe, căci cu atât vor da mai mare atenţie marelui Dar al lui Dumnezeu — „mărgăritarul de mare preţ”, o parte în Împărăţia dragului Fiu al lui Dumnezeu.

ÎNVĂŢA CA UNUL CARE AVEA AUTORITATE

Primele cinci versete ale studiului nostru ne spun cum pescarii au părăsit totul pentru perspectiva participării cu Mesia în Împărăţia Lui. Versetul 21 arată că Răscumpărătorul a fost recunoscut în Capernaum ca un mare Învăţător şi un om învăţat, căruia alţii I-au dat loc în sinagogă; şi oamenii se minunau, spunând: „Cum de cunoaşte acest om literele, căci n-a învăţat niciodată la şcoală?”

Mai mult, erau uimiţi de învăţătura Sa, „căci El îi învăţa ca unul care avea autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii”. Cărturarii şi rabinii iudei de atunci, ca şi de astăzi, erau evident formali şi total neînstare să dea poporului vreo înţelegere a învăţăturilor Legii şi ale profeţiilor. Isus avea o stăpânire deplină a Sabiei Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu, şi aplicările şi interpretările Sale, prin urmare, erau convingătoare pentru ascultători.

Dacă acei cărturari, farisei şi preoţi L-ar fi acceptat, întreaga naţiune L-ar fi acceptat. Dar aceasta n-ar fi rezolvat Programul Divin. De aceea lucrările şi învăţăturile Învăţătorului erau în mare parte pilduitoare şi în cuvinte tainice, deoarece intenţia divină era ca numai evreii evlavioşi să-L aprecieze pe deplin pe Învăţător şi să devină ucenicii Lui. Acelaşi principiu, sub providenţa lui Dumnezeu, s-a aplicat la Mesajul şi la mesagerii Împărăţiei de-a lungul întregului Veac Evanghelic. Prin urmare, niciodată Mesajul real n-a fost atractiv pentru alţii decât pentru cei evlavioşi — alţii au fost mulţumiţi cu forme de evlavie lipsită de putere şi fără a fi în acord cu Cuvântul.

CHIAR ŞI DEMONII I SE SUPUN

În timp ce Isus învăţa în sinagoga din Capernaum, un tânăr obsedat de un demon, „un duh necurat”, a strigat. Demonul L-a recunoscut pe Isus şi învăţătura Lui şi l-a folosit pe tânăr ca purtătorul lui de cuvânt, mediumul lui, zicând: „Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”.

Demonii scoşi din fiinţele umane de către Domnul nostru şi de căre apostoli, ne spune Biblia, au fost odată îngeri sfinţi. Ei au căzut din favoarea divină prin relaţia lor păcătoasă cu omenirea din zilele lui Noe (Gen. 6:1-5). Aceste fiinţe spirituale căzute doresc şi acum relaţia cu omul şi sunt numite „spirite necurate” deoarece, oricât ar încerca ei să se prezinte ca îngeri de lumină, mai târziu îşi descoperă adevăratul lor caracter prin sugestii indecente, necurate.

După cum sf. Pavel a refuzat să permită unui medium, o femeie tânără, să-l anunţe pe el şi pe Sila ca servitori ai lui Dumnezeu (Fapt. 16:16-18), tot aşa Isus a refuzat să-i permită acestui demon să dea mărturie cu privire la El — chiar dacă era laudativă. El i-a poruncit demonului să iasă din om. Părăsindu-l pe om, demonul i-a produs mare durere aşa încât omul a strigat tare. Efectul asupra adunării din sinagogă a fost de uimire. Învăţăturile lui Isus nu numai că i-au captivat, dar şi puterea Lui de a proceda cu spiritele rele I-a întărit autoritatea ca Învăţător trimis de Dumnezeu. Faima Lui a început să se răspândească în toată regiunea Galileii.