LUMEA CHEMATĂ LA POCĂINŢĂ

„ Dumnezeu, deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit.” 05244″> Fapt. 17:30, 31

R 5083 15 august 1912 (pag. 259-261)

Când Dumnezeu l-a condamnat pe Tatăl Adam la moarte, în mod potrivit El n-a spus nimic despre pocăinţă, pentru că nu i-a oferit lui Adam nici o speranţă de viaţă viitoare. Dacă, deci, nu i-a fost cunoscută sau revelată lui Adam nici o speranţă de viaţă viitoare, de ce să mai aibă Dumnezeu vreo relaţie cu el? Adam a fost condamnat la moarte, la distrugere. Nu există nicio bază pe care să i se poruncească unui om să se căiască dacă nu îi este oferit ceva ca răsplată pentru pocăinţă.

Dumnezeu a pus asupra lui Adam sentinţa morţii, care putea fi îndepărtată numai prin plătirea unui preţ de răscumpărare. Dumnezeu a intenţionat pe deplin ca într-o zi toată omenirea să aibă o ocazie de a veni în armonie cu El şi să aibă o altă încercare sau judecată pentru viaţă; dar nu era timpul cuvenit să-Şi explice programul. De aceea, Adam a trăit şi a murit fără vreo poruncă să se pocăiască. Aşa a fost şi cu copiii lui.

Prima aluzie la ceea ce va face Dumnezeu a fost dată prin prorocul Enoh. Dar revelaţia făcută prin Enoh n-a fost o bază suficientă pentru a oferi speranţă omenirii, nici pentru a le spune să se pocăiască. Iuda 14, 15.

O SUGESTIE DE SPERANŢĂ PENTRU LUME

Astfel anii au trecut până la timpul lui Avraam. Atunci Dumnezeu i-a spus lui Avraam că îi va descoperi un secret, pentru că Avraam era prietenul Lui. Acel secret nu era un mesaj care să fie propovăduit, ci care să fie crezut de el şi de cei care vor fi moştenitorii acelei promisiuni, care nu era încă aplicabilă la nimeni în afara urmaşilor lui Avraam. Secretul era: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Gen. 28:14). Eu intenţionez să binecuvântez lumea, Avraame. Dacă asculţi de instrucţiunile Mele, sămânţa ta va primi binecuvântarea şi o va transmite lumii în general. Numai prin implicaţie deci, Avraam a avut vreo sugestie că o viaţă de pocăinţă va fi răsplătită.

La timpul cuvenit Dumnezeu a chemat pe copiii lui Israel şi a lucrat cu ei prin Moise. Practic El a spus: „Vreţi să fiţi poporul Meu? Dacă doriţi, veniţi acum şi intraţi într-un legământ cu Mine; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu”. Lev. 26:12.

Lui Israel nu i s-a poruncit să se pocăiască, nici altcuiva din restul omenirii. Aceasta a fost o invitaţie, nu o poruncă. Dumnezeu a fost gata să facă un legământ cu ei. Acel legământ a fost ca ei să asculte de Lege, şi prin ascultare de Cele Zece Porunci şi de spiritul legământului lor, ei vor deveni poporul lui Dumnezeu. Dar când ei au încercat să ţină Legea, şi-au dat seama că nu puteau să facă acest lucru, din cauza slăbiciunii moştenite. Prin urmare, nu mai era nimic să li se spună pe această linie. Ei au avut ocazia şi n-au reuşit.

CHEMAREA LA POCĂINŢĂ

Când a venit Isus, El a ţinut Legea şi a moştenit toate promisiunile Legământului Legii. Apoi El a oferit o parte în Împărăţia pe care Dumnezeu promisese că o va stabili (Dan. 2:44), şi binecuvântarea, onoarea şi gloria, acelora dintre evrei care vor veni în armonie cu El, acelora care vor umbla în urmele Lui de sacrificiu de sine şi astfel vor avea favoarea lui Dumnezeu (Ioan 1:12). În esenţă El a spus: „Aceasta este calea. Încredeţi-vă în Mine şi umblaţi în urmele Mele. Astfel veţi fi ucenicii Mei. Vă veţi împărtăşi de suferinţele Mele acum, şi curând de gloria şi Împărăţia Mea”.

La timpul cuvenit, după ce un anumit număr a fost adunat dintre evrei, acest mesaj a fost extins la toate neamurile care erau în stare dreaptă de inimă. Neamurile nearătând dorinţa de a se întoarce la armonie cu Dumnezeu aşa cum făcuse naţiunea iudee, Dumnezeu a poruncit atunci tuturor de pretutindeni să se pocăiască (Fapt. 17:30). El a făcut aceasta prin cei care erau reprezentanţii învăţăturii Sale, apostolii şi Biserica. În măsura în care au înţeles Planul lui Dumnezeu şi au fost în armonie cu el, ei au putut spune semenilor lor că o nouă condiţie fusese stabilită şi că Dumnezeu va lucra de atunci încolo cu neamurile.

RĂSCUMPĂRAREA, BAZA SPERANŢEI

PENTRU LUME

De ce să lucreze Dumnezeu cu Neamurile acum, când El refuzase să lucreze cu ele înainte? Explicaţia acestei condiţii noi era că Cristos murise şi marele Plan al lui Dumnezeu era acum avansat suficient pentru a putea fi aplicat tuturor oamenilor de pretutindeni. Dumnezeu hotărâse o zi în care va judeca lumea după dreptate (Fapt. 17:30, 31). Acea mare zi este Veacul viitor, Ziua lui Cristos, Ziua Împărăţiei lui Mesia. Dumnezeu făcuse această pregătire pentru răscumpărarea tuturor prin moartea lui Cristos. Omenirea era toată sub sentinţa morţii şi Dumnezeu nu putea lucra cu ea până când acea sentinţă era ridicată sau până când se făcea pregătirea pentru a o ridica. El n-a anulat sentinţa cu moartea, ci a pregătit o Răscumpărare pentru toţi. 1 Tim. 2:6.

Oricine cunoaşte acest Plan de răscumpărare ştie că Dumnezeu intenţionează să dea fiecărui individ din rasa lui Adam o încercare individuală pentru viaţă. Acea încercare nu va fi numai pentru a se hotărî dacă omenirea va încerca să înfăptuiască drept şi să lupte împotriva tuturor influenţelor rele ale lumii, ci Dumnezeu va supune păcatul şi va ridica întreaga rasă a lui Adam, cei care vor dori să fie ridicaţi.

Dumnezeu a declarat că nici un membru al rasei lui Adam nu trebuie să moară. Oricine vrea, poate să se întoarcă la Dumnezeu prin marea Ispăşire realizată de Răscumpărătorul. El n-a completat încă această lucrare, dar pentru cei care au urechi de auzit a ieşit cuvântul că va fi o încercare viitoare, şi că modul de viaţă de acum va avea o legătură cu acea încercare. Este potrivit să se spună aceasta acum, deoarece pregătirea a fost făcută prin moartea lui Cristos.

MESAJUL PREZENT PENTRU LUME

Înainte de Veacul Evanghelic nu era de nici un folos să se spună poporului să vină în armonie cu Dumnezeu. Dar acum întreaga lume va fi adusă la o încercare, pentru a-i ajuta şi nu pentru a-i condamna — o încercare pentru a se vedea dacă sunt vrednici să aibă viaţa veşnică pe care Dumnezeu o va pregăti pentru ei şi îi va ajuta pe cei doritori să o obţină. Oriunde oamenii sunt doritori să audă, mesajul este: Pocăiţi-vă! Pocăiţi-vă! Încetaţi de a păcătui, şi această reformare a caracterului va avea o influenţă asupra vieţii voastre veşnice.

Dacă cineva nu este din clasa Bisericii, acesta nu este în încercare de viaţă sau moarte. Dar va fi spre avantajul lui să trăiască drept, căci vine un timp al socotelilor. Dumnezeu a făcut pregătiri pentru această zi de încercare prin moartea lui Cristos. Înainte de aceasta însă, Dumnezeu alege o clasă a Bisericii. Domnul pregăteşte astfel o mare clasă de misionari care vor face tot ce este posibil să ajute pe oameni să iasă din păcat şi degradare şi să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu.

În timpurile trecute Dumnezeu a acţionat ca şi cum nu observa când era comis păcatul — decât dacă era un păcat grav. Atunci El doar a luat vieţile păcătoşilor prin împrejurări neplăcute — aceştia au adormit. Profetul Ezechiel spune că Dumnezeu i-a îndepărtat pe toţi sodomiţii aşa cum a văzut El de bine (Ezec. 16:50). După ce încercarea sau judecata Bisericii se va fi sfârşit şi învingătorii vor fi fost găsiţi vrednici, atunci, în acel timp de judecată a lumii, sodomiţii vor avea o ocazie aşa cum au avut evreii care L-au auzit pe Isus la prima Sa venire. Şi va fi mult mai uşor atunci pentru poporul din Tir, din Sidon, din Sodoma şi Gomora decât pentru poporul din Horazin, din Betsaida, din Capernaum etc., căci aceştia din urmă au avut ocazii de cunoştinţă împotriva cărora au păcătuit; ei, prin urmare, au avut mai multă voinţă în acea chestiune decât sodomiţii. Vezi Mat. 11:21-24.

În acel timp, Dumnezeu nu le trimisese nici o poruncă sodomiţilor să se pocăiască. Astfel Dumnezeu doar „a trecut cu vederea” ignoranţa şi păcatul din acel timp (Fapt. 17:30). El nici n-a ameninţat, nici n-a făcut nimic altceva în acea chestiune. Doar i-a şters pe sodomiţi din existenţă. Soarta lor a servit ca o preumbrire, după cum spune apostolul, că Dumnezeu nu va permite pentru totdeauna omenirii să rămână în păcat, ci va distruge pe păcătos. Nimeni nu va fi distrus însă până când mai întâi va fi avut ocazia de viaţă veşnică, asigurată pentru fiecare membru din rasa lui Adam, prin Domnul nostru Isus Cristos.

ÎNVIEREA LUI ISUS ESTE ASIGURAREA

FAVORII LUI DUMNEZEU

Apostolul recunoaşte faptul că judecata nu începuse în zilele sale. El indică spre Ziua lui Cristos şi declară că asigurarea lui Dumnezeu pusă acum înaintea omenirii este că va exista un timp viitor de judecată. Prin moartea de sacrificiu a lui Cristos va veni ocazia vieţii veşnice pentru toţi. Omenirea fusese deja condamnată în Adam. Ea nu putea avea o altă încercare până când era ridicată condamnarea din prima încercare. De aceea, până când Dumnezeu avea să dea un Răscumpărător nu va porunci nimănui să se pocăiască. Apostolul spune că asigurarea lui Dumnezeu dată omenirii în această chestiune se bazează pe faptul că El L-a înviat pe Cristos din morţi. Fapt. 17:31.

Când Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morţi, aceasta a devenit o mărturie că moartea Lui a fost de sacrificiu, o jertfă acceptabilă. Şi înălţarea lui Isus a fost o demonstraţie în plus că Acesta pe care Tatăl L-a înviat din morţi prin puterea Sa, urma să fie marele Împărat care să domnească, marele Preot care să apere, să ajute şi să instruiască, şi marele Judecător care să îndrume şi să ordoneze afacerile lumii, şi să dea răsplăţi cuvenite în marea Zi a lui Dumnezeu.

Oricine, prin urmare, aude despre moartea şi învierea lui Isus, trebuie să înţeleagă că acesta a fost aranjamentul lui Dumnezeu pentru răscumpărare. Oamenii trebuie de asemenea să fie informaţi că toată omenirea este păcătoasă şi că moartea este pedeapsa păcatului. Dacă cineva ar întreba, cum poate moartea lui Isus să afecteze omenirea, noi arătăm că Dumnezeu L-a înălţat mult pentru a fi Mântuitor. La timpul cuvenit al lui Dumnezeu, de îndată ce clasa aleasă va fi fost completată şi domnia celor şase mii de ani de păcat şi rău se va fi sfârşit, atunci El va acorda răscumpărarea din păcat pentru toţi — mai întâi pentru evrei şi după aceea pentru neamuri.

Toţi cei care aud acum trebuie să se pocăiască; dar tuturor celor care nu aud în prezent, Dumnezeu nu le porunceşte să se pocăiască. Gândul sf. Pavel pare a fi: Pocăţi-vă acum şi astfel influenţaţi condiţia voastră viitoare, chiar dacă nu doriţi să deveniţi un membru al Corpului lui Cristos. Mii de milioane din omenire au mers în moarte. Când ei vor fi treziţi în timpul domniei lui Mesia, acesta va fi marele mesaj: „Dumnezeu a deschis un izvor pentru curăţire de păcat şi necurăţie. Oricine vrea poate să aibă parte de binecuvântare şi împăcare cu Dumnezeu şi astfel să ajungă la viaţă veşnică.” Vezi Zah. 13:1; Apoc. 22:17.

În prezent dumnezeul acestei lumi a orbit ochii înţelegerii oamenilor (2 Cor. 4:4), dar curând ochii lor vor fi deschişi. Vine timpul când toţi vor vedea şi vor auzi, şi când nimeni, de la cel mai mic până la cel mai mare, nu va trebui să spună: Cunoaşte pe Domnul, căci toţi Îl vor cunoaşte. Apoi când vor şti, fiecare va fi răspunzător. La sfârşitul Veacului Milenar, când vor fi primit binecuvântarea deplină prin Mijlocitorul, li se va cere să facă voia lui Dumnezeu pe Pământ aşa cum se face în cer. Ier. 31:33, 34.

VIAŢA VIITOARE ESTE INFLUENŢATĂ DE CONDUITA ACTUALĂ

Un aspect foarte important al lucrării noastre este să lăsăm aşa să strălucească lumina noastră, pentru ca oamenii să poată vedea faptele noastre bune şi să slăvească pe Tatăl care este în cer — nu pe Tatăl lor, ci pe Tatăl nostru (1 Pet. 2:12). Timpul de acum nu este pentru cercetarea lumii, ci a Bisericii. Dumnezeu caută oameni care sunt într-o stare de dreptate voluntară. Acesta nu este timpul de a lucra cu lumea, ci cu poporul lui Dumnezeu, ca lumini arzânde şi strălucitoare, să mustre tot păcatul. În măsura în care lumina străluceşte, aceasta va mustra întunericul.

Dacă vorbim cumva despre Veacul viitor, o parte specială a datoriei noastre este să le clarificăm ascultătorilor noştri că această conduită a vieţii din prezent va avea legătură cu viaţa viitoare. A spune că există două şanse — o şansă acum şi o şansă în curând — este cu totul greşit. Noi le spunem că în timpul acestui Veac Evanghelic există numai o singură şansă, şi singurul mod de a avea acea şansă este să umble în urmele lui Isus.

Dar pentru cei care în curând vor fi sub Împărăţia Mijlocitoare, este potrivit să le spunem că o viaţă de ascultare de Dumnezeu în armonie cu principiile dreptăţii, va fi o binecuvântare pentru ei în prezent şi de asemenea în viitor. Există foarte mulţi oameni care trăiesc o viaţă dreaptă şi onorabilă şi care fac mult bine în acest timp de acum. Dacă ar gândi că nu fac bine, ar fi descurajaţi. Un stimulent pentru un standard înalt al vieţii ar fi luat de la ei; căci ei cred că o viaţă dreaptă acum are legătură cu viitorul. În aceasta au dreptate. Dar standardul lor nu este atât de înalt cum este cel prezentat în Scripturi pentru Biserică. Acel standard este necesarmente înalt; căci sfinţii, şi numai sfinţii, vor fi comoştenitori cu Cristos şi membri ai clasei Miresei.

O mare greşeală s-a făcut în trecut când fratele Calvin a declarat că cei nealeşi urmau să fie arşi toată eternitatea. Dimpotrivă, noi găsim că învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este că cei nealeşi trebuie să fie binecuvântaţi de cei Aleşi cu o ocazie de împăcare cu Dumnezeu — binecuvântaţi cu o ocazie de viaţă pe plan pământesc. Dumnezeu va folosi clasa aleasă în scopul binecuvântării omenirii. Dumnezeu are un Plan iubitor, compătimitor pentru toate creaturile Sale, care le va fi descoperit la timpul Său cuvenit.