Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 

MAI ESTE LOC”

Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” 04502″> Apocalipsa 3:11 .

R 5168 W. T. 15 ianuarie 1913 (pag. 27)

Câteodată se pune întrebarea dacă este posibil ca cineva să se consacre şi să fie acceptat la această oră târzie din Veacul Evanghelic, afară de faptul că pentru unul ca acesta este o coroană rezervată. Desigur că ar fi posibil ca unul să se consacre. Consacrarea este întotodeauna potrivită. Avraam şi profeţii şi-au consacrat vieţile cu mult timp înainte de a începe Veacul Evanghelic. Sf. Pavel ne informează că aceşti Vrednici din Vechime au arătat că vieţile lor au fost consacrate lui Dumnezeu şi dreptăţii; pentru că ei au suferit — mulţi din ei — moarte dureroasă şi ruşinoasă pentru cauza Lui. Astfel ei au demonstrat că lumea n-a fost vrednică de ei. Evrei 11:33-38.

Faptul că o persoană se oferă în consacrare nu obligă însă pe Atotputernicul să accepte jertfa. În timp ce este adevărat că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Fapt. 10:34), totuşi favoarea Sa a fost dată mai întâi evreilor şi apoi neamurilor. Această favoare este cel mai minunat lucru acordat vreodată fiinţelor de pe oricare plan de existenţă ca toţi care vor accepta condiţiile să poată veni în Biserică, în Corpul tainic al lui Cristos, până când un număr suficient va fi fost găsit, până când numărul predestinat îşi vor fi făcut consacrarea şi îşi vor fi asigurat chemarea şi alegerea.

În timp ce Scripturile indică în mod clar că noi trăim chiar la încheierea Veacului Evanghelic, totuşi nu aparţine de noi să ştim când numărul deplin va fi fost consacrat. Credem că într-un mod general chemarea de afară a încetat în 1881 d. Cr.

Gândul nostru este că în anul 1878 au fost multe persoane consacrate care n-au trecut examenul pe deplin; şi că în bisericile nominale erau multe mii care făcuseră o deplină consacrare să umble în urmele lui Isus. Din 1874 până în 1881, a fost un mare număr de evanghelişti care au predicat în această ţară şi peste hotare. Dintre toţi aceştia, evanghelistul Moody a fost probabil cel mai bine cunoscut. Se pare că el a făcut mulţi convertiţi; şi predicile sale se pare că au fost foarte diferite faţă de cele ale majorităţii evangheliştilor. El a predicat iertarea prin sângele preţios al lui Cristos şi deplina consacrare lui Dumnezeu.

În acea perioadă de reînsufleţire, mulţi au făcut o deplină consacrare, fiindu-le scrise provizoriu numele în ceruri, şi au completat numărul cerut. Dar când au venit încercările, mulţi au fost găsiţi nevrednici de o răsplată mai mare decât cea a Marii Mulţimi. Alţii au luat locul celor care au eşuat şi la rândul lor au fost probaţi şi cernuţi. Au apărut locuri vacante şi au urmat încă alţii pentru a avea ocazia. Observăm dovezi că această lucrare a continuat în ultimii treizeci de ani şi credem că este adevărat că unele nume sunt acum pe listă şi că sunt cununi care îi aşteaptă pe aceştia.

Motivul nostru pentru acest gând

Oameni care n-au fost interesaţi de religie şi care până acum nu s-au consacrat lui Dumnezeu, recent au făcut o consacrare deplină şi au primit dovezi care par să indice că Dumnezeu i-a acceptat. Nu numai că li s-au deschis ochii înţelegerii ca să vadă lucrurile spirituale sau adânci ale lui Dumnezeu, dar şi au ocazii de sacrificiu. Deşi noi facem un legământ că vom sacrifica (Psalmii 50:5), totuşi Domnul este acela care ne dă ocazii pentru a face acest lucru. Faptul că unii recent consacraţi primesc şi folosesc ocaziile de a sacrifica, arată că atunci când s-au consacrat era un loc liber şi că ei îl completează.

La fel şi faptul că atât de mulţi au fost astfel acceptaţi din 1878 încoace, pare să implice că a fost un număr considerabil de locuri vacante în lista celor Aleşi şi că aceasta treptat se completează. Nu ţine de noi să spunem câte locuri vacante mai sunt, sau exact când se vor completa acestea. Totuşi suntem pe deplin convinşi că vor fi completate înainte de sfârşitul „Timpurilor Neamurilor”, care credem că se vor sfârşi în Octombrie 1914.

În privinţa altora care nu s-au consacrat încă, putem zice împreună cu sf. Pavel: Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani 12:1). Faceţi tot ce puteţi. Poate va fi un loc liber şi îl veţi putea ocupa. Consacraţi-vă timpul, talentele, tot ce aveţi în serviciul lui Dumnezeu. El este un bun Plătitor; orice răsplată vă va da, va fi un premiu.

Totuşi, ne dăm seama că toţi cei care vor fi acceptaţi ca membri în Corpul lui Cristos trebuie să aibă încercări ale credinţei şi ale loialităţii înainte de a le fi atribuit un loc anume în Împărăţie. Cei care vor fi dezaprobaţi vor constitui clasa Morţii a Doua. Unii vor fi repartizaţi în Marea Mulţime. Toţi aceştia vor fi scoşi afară dintre membrii Preoţimii Împărăteşti. Când unul este pus deoparte ca fiind nevrednic, locul acestuia rămâne liber şi coroana lui este eliberată. Aceste locuri vacante, după cum înţelegem noi, se completează acum dintre cei care se oferă.

Această situaţie este în curs începând cu 1881, când, noi credem, aşa cum am declarat mai înainte, a încetat chemarea generală. Când se eliberează un loc, este raţional să credem că dintre cei care sunt în atitudine de aşteptare va fi ales acel care este cel mai dezvoltat şi în cea mai deplină armonie cu Domnul.

 „Domnul să fie cu tine!” salutarea superba

Cu splendoare solemnă ca o stea căzătoare;

În zori de bucurie şi în miezuri de noapte dureroase,

Adie ecoul său dulce aproape şi departe.

 

„Domnul să fie cu tine!” când umbrele te înconjoară;

Dovedindu-şi puterea iubitoare pentru a alina şi

binecuvânta;

Când pericolele întunecă totul şi frica tenfăşoară,

„Domnul să fie cu tine!” în tandreţea Sa.