MAREA ADUNARE DE LA SALA „HIPPODROME” DIN NEW YORK PENTRU A FI PREZENTAT RAPORTUL COMITETULUI A.I.S.B. ASUPRA MISIUNILOR
R 5016b W. T. 15 mai 1912 (pag. 138)
În mai puţin de o săptămână am fost aduşi în siguranţă peste Atlantic de vasul „Mauritania”. Aici am primit un foarte călduros bun venit, care duminica a culminat cu o mare adunare a creştinilor la sala „Hippodrome” din New York.
Această sală, cu o capacitate de 5200 de locuri, fusese închiriată pentru raportul Comitetului, pe 31 martie, ora 3 după-masă. Mulţimea era adunată la intrare aşteptând admiterea la ora 1:30. Înainte de ora trei toate locurile erau ocupate, şi după aceea sute de oameni dezamăgiţi au fost refuzaţi. Nicio altă dovadă mai bună decât aceasta nu s-ar putea cere în legătură cu interesul publicului şi al Studenţilor Bibliei din toate denominaţiile.
Mulţimile care intrau, priveau cu respiraţia tăiată tot podiumul sau scena, de peste treizeci de metri lăţime, încărcată de frumoase plante verzi etc., etc. Am aflat după aceea că au trebuit optsprezece oameni pentru a despacheta şi aşeza aceste aranjamente florale — de la ora 4 dimineaţa până la amiază. Decoraţiunea a fost o capodoperă, atât în ceea ce priveşte materialele cât şi aranjamentul lor. A fost declarată cea mai frumoasă expunere florală văzută vreodată în metropolele americane. Cel care a prezidat, referindu-se la flori, a remarcat că ele au venit de la Studenţii Bibliei din 21 de State ale Uniunii, adresate Pastorului şi cu salutări pentru el şi pentru Comitet. Partea centrală a aranjamentului era o cruce mare făcută din garoafe roşii în centrul unei coroane din narcise galbene şi înconjurată de o cunună împletită din frunze verzi-închis printre care ici-şi-colo erau frumoşi crini albi.
J.F. Rutherford de la baroul din New York a servit ca şi conducător. El l-a prezentat pe profesorul F. H. Robison, care a citit publicului rezumatul care a constituit concluzia raportului lor, explicând că raportul complet va fi tipărit, aşa cum îl avem aici.
A urmat Pastorul Russell cu un discurs din textul, „Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire” (Psa. 2:8). Nu va fi necesar să dăm un rezumat al acestuia, deoarece toţi Studenţii Bibliei din toate părţile Angliei şi ale Americii au avut deja ocazia să-l citească în cele mai mult de o mie de ziare care publică predicile Pastorului în fiecare săptămână.