Marea Misiune A Sf. Pavel – VDM 21.4

Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 

MAREA MISIUNE A Sf. PAVEL

Căci Hristos m-a trimis … să evanghelizez.” 04825″> 1 Cor. 1:17 .

R 5125 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 341-342)

Învăţătura a fost întotdeauna ţinută în mod cuvenit în mare stimă, şi cei care o au, apreciază de obicei acest fapt, după cum o apreciază şi cei care nu o au. Există, de aceea, din partea celor învăţaţi, sau a celor care par să fie astfel, o tendinţă de a face sau a spune lucruri sau a discuta subiecte care i-ar face să strălucească înaintea altora.

Sf. Pavel a avut o bună educaţie. El a avut mare avantaj în toate modurile; în consecinţă, el a avut o ispită mai mare de a-şi expune cunoştinţa. În Epistola către Corinteni, el se adresa unor oameni care erau familiari cu filosofia greacă şi care ştiau că lumea preţuia această filosofie atât de mult, încât o persoană care nu da dovada că este familiară cu învăţătura greacă era considerată ca ignorantă.

Apostolul şi-a dat seama că marea sa misiune nu era aceea de a se face pe sine să strălucească, ci de a predica Evanghelia — vestea bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul” (Luca 2:10). Ca ambasador al lui Cristos, i-a fost dat privilegiul de a deveni părtaş la suferinţele Lui în Veacul prezent şi în gloriile care urmează în Împărăţia lui Cristos. El a văzut clar că împuternicirea sa depăşea orice altceva din lume şi că din punctul de vedere divin toate celelalte filosofii sunt absurde. El a ajuns în mod înţelept la concluzia că nici nu va devia din misiunea sa pentru a discuta aceste teorii ale omului, nici nu se va certa cu cei care le acceptau.

Deoarece acei care voiau să fie binecuvântaţi auzind Evanghelia erau cei pe care Domnul dorea să-i adune, sf. Pavel a hotărât să nu predice nimic altceva decât pe Cristos. El nu va amesteca învăţăturile lui Cristos cu cele ale lui Platon, deşi ştia că dacă ar fi să-l menţioneze pe Platon şi apoi să-L prezinte pe Cristos ca un mare filosof, ar câştiga atenţia grecilor, care ar spune: Iată un alt învăţător al nemuririi şi al temelor asemănătoare”, şi apoi ar asculta discursul sf. Pavel.

Sf. Pavel era foarte conştient de faptul că învăţătura lui Cristos este chiar inversul teoriei lui Platon — cum că omul are nemurire inerentă, că atunci când pare că moare, el de fapt începe să trăiască. Omul nu are nimic ce să-l facă vrednic înaintea lui Dumnezeu sau să-i dea viaţă veşnică. Dar dacă poate ajunge într-o stare de armonie cu Dumnezeu, el va avea binecuvântarea vieţii şi fericirii veşnice. Apostolul ştia că deşi nici un om căzut nu poate obţine aceasta pentru sine, Dumnezeu a făcut o pregătire pentru toţi, atât prin preţul de răscumpărare depus la Calvar, cât şi prin restaurarea tuturor lucrurilor de către Răscumpărătorul. Fapt. 3:19-21.

Cât de înţelept a fost sf. Pavel! Cât de trist este că Biserica primară n-a profitat de calea lui! La mulţi ani după ce apostolii au adormit, amestecul filosofiei platonice cu Evanghelia lui Cristos a făcut ravagii în credinţa creştină şi a construit marele sistem anticreştin, scriptural numit Babilon”. Sf. Pavel a fost înţelept în aceea că n-a discutat subiecte de obicei învăţate de filosofii greci, ci a acordat tot timpul său prezentării filosofiei Planului Veacurilor. El L-a predicat pe Cristos, în stare acum să mântuiască în chip desăvârşit” pe toţi care vin la Tatăl prin El (Evrei 7:25), pe toţi cei ce au urechi care apreciază, şi în stare să aducă în Împărăţia Sa toată omenirea la o cunoştinţă a bunătăţii lui Dumnezeu, deschizându-le urechile surde pentru a primi Adevărul. El a arătat că întreaga lucrare a păcatului şi a devastării prin moarte, aşa cum a fost făcută în familia umană, va fi în cele din urmă înlăturată.

Punctul slab În PREDICAREA MODERNĂ

Mulţi dintre ascultătorii sf. Pavel ar fi fost bucuroşi să afle despre Cristos ca marele Învăţător iudeu şi să admită că filosofia Lui era bună. Ei ar fi dorit să audă că Cristos va domni cândva şi va ridica omenirea. Un mare obstacol însă stătea în cale. Acesta care era predicat nu avea o reputaţie bună. Conform mărturiei naţiunii sale, El fusese răstignit ca răufăcător.

Un om mai slab decât sf. Pavel ar fi putut urma politica de ascundere a faptului răstignirii lui Cristos. Ar fi putut spune că evreii n-au apreciat ceea ce făcea Cristos, că Cristos a fost fiul lui Dumnezeu, puternicul Logos; şi apoi ar fi putut ascunde printr-o explicaţie fabricată moartea lui Cristos pe cruce. Astfel neamurile ar fi putut privi pe Domnul nostru ca pe un mare Învăţător şi niciodată n-ar fi aflat despre modul morţii Sale, până când vreun evreu le-ar fi spus că marele lor Învăţător fusese un răufăcător, atât de rău încât nu era potrivit să trăiască. Dacă l-ar fi întrebat pe sf. Pavel dacă aceasta a fost adevărat, el le-ar fi putut spune că aşa a fost, dar că marea masă a poporului iudeu n-a fost de acord cu acest act al conducătorilor lor şi de aceea n-a luat parte la el.

Această ascundere a adevărului prin explicaţii fabricate este ceea ce se face astăzi de la toate marile amvoane ale creştinătăţii. Dacă moartea Domnului este menţionată, aceasta se face într-un mod de scuză. Dar sf. Pavel a predicat că moartea lui Cristos a fost necesară pentru a răscumpăra rasa umană şi că sub condiţiile Legământului Legii, El trebuia să moară pe cruce pentru a răscumpăra pe Israel de sub blestemul Legii. Gal. 3:13.

Astfel apostolul nu s-a ferit să declare întregul sfat al lui Dumnezeu în cea mai puternică formă (Fapt. 20:27). Răstignirea a fost singurul mod în care moartea Domnului nostru avea deplină valoare şi împlinea scopul intenţionat. Dacă n-ar fi murit, Cel drept pentru cei nedrepţi”, El n-ar fi putut fi Răscumpărătorul întregii lumi. Acest Mesaj a fost atât de mare, atât de diferit de orice altceva din lume, încât apostolul a ajuns la concluzia că nu avea timp de discuţie pentru nici un alt subiect.

Puteau fi ocazii când sf. Pavel să discute altceva. Deşi ar fi putut avea ocazia să spună că nu credea deloc în filosofia platonică, totuşi n-a avut intenţia să expună ceea ce ştia despre filosofiile lumeşti. Aşa este şi cu noi. Noi trebuie să discutăm Adevărul mai degrabă decât eroarea. Dacă am avea ocazia să menţionăm eroarea, aceasta ar trebui să fie numai ca o informaţie suplimentară pentru a ilumina Adevărul prin contrast.

Există multe subiecte în care este o măsură de adevăr — geologie, astronomie etc. — dar a le predica pe acestea ar fi să neglijăm, nu numai a prezenta marele Mesaj central că omul este păcătos şi nu poate avea nici o împăcare cu Dumnezeu decât prin moartea lui Cristos, ci şi a arăta ce constituie ucenicia, care va fi răsplata ei şi care va fi rezultatul glorificării Bisericii cu Cristos. Acest Mesaj al Evangheliei nu este predicat astăzi. Dimpotrivă, multă nechibzuinţă este prezentată în numele lui Cristos şi în bisericile dedicate serviciului Domnului. Noi nu trebuie să imităm această cale şi să ne străduim pentru popularitate în predicare. Noi trebuie să urmăm în urmele lui Isus şi ale ucenicilor Săi.

Observaţia ne-a învăţat că acei consacraţi care au permis altor teme decât această Evanghelie” să le ocupe timpul şi atenţia sunt în mare pericol de a fi duşi în rătăcire. Îi sfătuim pe aceştia să fie foarte vigilenţi în administrarea timpului şi a talentului pentru slujirea Evangheliei. Să lăsăm toate celelalte subiecte altora, indiferent cât ar fi de interesante. În viitor, când toată cunoştinţa va fi a noastră, le vom putea discuta. Cei care din vreo cauză care poate fi evitată se abat de la slujirea adevăratei şi singurei Evanghelii, sunt repede scoşi de pe cale, sau în alte cazuri sunt mult împiedicaţi în calea lor spre premiul chemării de sus”. Fil. 3:14.