Vol. 10 Ianuarie-Februarie 2003 Nr. 2

MONARHIA PREFERATĂ REPUBLICII

1 Samuel 8:1-10

Israel, o teocraţie — Din punct de vedere uman o republică — O împărăţie este preferată — Samuel ofensat — Cererea satisfăcută — Saul fiul lui Chis — Ungerea lui — Ales prin sorţi.

„Temeţi-vă de Dumnezeu, daţi cinste împăratului.” Petru 2:17.

R5636 W. T. 15 februarie 1915 (pag. 57-59)

Guvernul lui Israel era o teocraţie; adică, Dumnezeu era Împăratul lor, Legea Lui era guvernul lor. Bătrânii din fiecare seminţie supravegheau afacerile lor. Dumnezeu le-a dat o seminţie preoţească, seminţie care reprezenta interesele religioase ale poporului. Din când în când le erau trimişi profeţi şi judecători ca mesageri speciali ai Domnului, dar fără autoritate, decât dacă poporul credea că sfaturile lor erau înţelepte. Astfel Israelul era, cât priveşte interesele lor pământeşti, o republică, în relaţie de legământ cu Dumnezeu.

Nimeni nu va contesta că o republică este cea mai înaltă formă de guvernare. Într-o republică fiecare cetăţean este suveran; şi aceşti suverani, prin voturile lor, numesc pe unii dintre ei să fie reprezentanţi şi slujitori. Dar această formă de guvernare, cea mai înaltă, poate fi apreciată pe deplin numai de către oamenii inteligenţi şi poate produce binele cel mai mare numai în mâinile oamenilor inteligenţi şi conştiincioşi, supuşi reglementărilor divine.

Dacă n-ar fi avut loc o cădere, fără îndoială că această formă înaltă de guvernare ar fi predominat. Scripturile arată că după ce Împărăţia lui Mesia va fi subjugat complet păcatul, va fi ridicat complet omenirea, va fi distrus în mod absolut pe toţi cei răi cu voia, şi va fi adus complet restul omenirii la perfecţiune absolută, atunci, la încheierea Domniei lui Mesia, pământul va fi o republică toată eternitatea, fiecare membru al rasei un suveran.

Lecţia noastră arată că israeliţii n-au apreciat republica lor prin aranjament divin. Ei s-au uitat la splendoarea neamurilor înconjurătoare şi au gândit că, deoarece ei erau deosebiţi, era spre dezavantajul lor.

Ca rezultat al reformei nobile instituite de Samuel şi menţinute tot timpul lungului său mandat de judecător, poporul a fost foarte mult binecuvântat şi spiritul naţional s-a întărit. Dar ei şi-au dat seama că profetul îmbătrânea şi s-au temut că fiii lui vor căuta să-i urmeze şi să continue ca judecători. Naraţiunea ne spune că ei nu erau de încredere — „n-au călcat pe urmele lui, ci urmăreau câştiguri necinstite, luau daruri şi călcau dreptatea”.

Un pas naţional înapoi

Bătrânii seminţiilor au discutat împreună şi au crezut că era mai bine să aleagă dintre ei un împărat şi astfel să devină mai asemănători cu popoarele din jur. Ei au venit la Samuel cu această chestiune, ca şi copiii la un tată, ca oamenii înţelepţi la un om de stat cu o înţelepciune extraordinară. Ei i-au spus dorinţele lor. Samuel a fost dezamăgit dar nu le-a dat nici un răspuns până a avut timp să discute cu Domnul. Domnul i-a cerut să nu fie ofensat — căci nu el era cel respins, ci Domnul şi guvernarea Sa fuseseră respinse.

Dar Domnul a vrut să-i lase să aibă experienţă cu împăraţii; totuşi, Samuel a fost instruit să-i informeze pe deplin care vor fi consecinţele, care va fi purtarea împăraţilor, care vor fi greutăţile. El a explicat că vor avea mai puţine libertăţi — că împăraţii vor exercita o putere mai mult sau mai puţin autocrată şi vor recruta pe fiii lor ca servitori şi ((674)) ca soldaţi şi ca lucrători publici, şi că astfel libertăţile lor fi mult micşorate, bogăţia poporului va curge mai mult sau mai puţin în lăzile împăratului, şi ce era mai bun din pământurile şi din tot ce era al lor va trece treptat în stăpânirea lui. În loc să fie suverani, oamenii vor fi robi ai suveranului, reţinând în cel mai bun caz numai o parte din drepurile lor etc.

Poporul însă îşi pusese în inimă să aibă un împărat. Îşi imaginau deja cum un împărat îi va conduce şi le va da demnitate, va merge în fruntea oştirilor şi va produce teamă de ei în inimile vrăjmaşilor lor.

Preştiinţa divină ilustrată

La timpul stabilit, Samuel, evident prin aranjament divin, după ce a primit instrucţiuni de la Domnul, a venit în contact cu unul care trebuia să fie viitorul împărat — Saul — fiul lui Chis. Relatarea ne aminteşte ceva despre vrăjitorie şi despre alte fapte oculte. De la gospodăria lui Chis se împrăştiase o turmă de măgari şi Saul a fost trimis să-i caute. După o căutare în zadar, el şi servitorul lui au chemat pe profet să-i ceară înţelepciunea — ca Văzătorul se le spună unde erau măgarii. Răspunsul a fost că măgarii fuseseră găsiţi, dar Saul trebuia să meargă să cineze cu profetul într-un anumit loc unde oaspeţii fuseseră deja invitaţi, mâncarea era deja pregătită etc.

Locul de onoare i s-a dat lui Saul; şi tânărul, proaspăt venit de la ţară, a fost uimit să-l audă pe profet vorbind despre el ca fiind alegerea lui Israel ca şi conducător al lor. Cu modestie el a atras atenţia asupra faptului că aparţinea unei seminţii inferioare — una mică — seminţia lui Beniamin; iar familia lui nu era nici măcar cea mai mare din această seminţie. Dar profetul a insistat, adresându-se ca unuia care va avea onoruri viitoare.

În dimineaţa următoare a fost chemat devreme şi îndrumat în privinţa călătoriei sale în astfel de mod încât să aibă confirmarea lucrurilor pe care le sugerase profetul înainte. El va întâlni anumiţi oameni şi va fi invitat de unii să se împărtăşească din mâncare etc. Mai mult, va avea anumite experienţe care să-l schimbe. Între timp, pe când cei doi mergeau împreună şi slujitorul lui Saul mergea înainte, profetul a scos sticla cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui Saul, ungându-l să fie împăratul lui Israel prin numire divină. Lucrurile însă au fost ţinute în secret până la un timp indicat.

Credinţa lui Saul în declaraţia profetului s-a întărit prin împlinirea chiar a experienţelor prezise. Întâlnind o ceată din aceia care erau numiţi şcoala profeţilor, Spiritul Domnului a venit peste Saul şi el li s-a alăturat în cântat şi profeţit. Citim: „Dumnezeu i-a dat o altă inimă … şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi el a prorocit în mijlocul lor”. 1 Sam. 10:9, 10.

Diferite lucrări ale Spiritului sfânt

Trebuie să ne amintim că Spiritul lui Dumnezeu înseamnă doar o putere invizibilă de la Dumnezeu. Cei care au venit sub această putere au acţionat uneori într-un fel, alteori în altul — uneori vorbind, alteori scriind, cum au fost mişcaţi de Puterea Celui sfânt, Iehova. Să nu uităm distincţia clară pe care o face Biblia între Spiritul sfânt şi lucrările lui asupra oamenilor înainte de Cincizecime şi după aceea. De la Cincizecime, împărţirea Spiritului sfânt înseamnă în general acea influenţă de concepere pe care Domnul o dă credincioşilor în Domnul Isus Cristos consacraţi, concepere şi ungere prin care ei sunt aduşi în familia lui Dumnezeu ca fii, şi sunt făcuţi capabili să aibă discernământul minţii pentru a aprecia tot mai mult mintea lui Dumnezeu aşa cum este exprimată în Biblie, prin profeţii din trecut.

Dar înainte, Spiritul sfânt însemna numai o energie sfântă, şi nu însemna o concepere la starea de fiu; căci, după cum declară Scripturile, Spiritul sfânt (în acest sens) n-a fost dat până când Isus a fost glorificat (Ioan 7:39). Numai persoanele evlavioase, deplin consacrate lui Dumnezeu şi care se încred deplin în meritul lui Isus, sunt concepute acum de Spirit, dar orice persoană ar putea fi folosită uneori de Domnul ca secretar să scrie, sau ca servitor să facă sau să spună, oriunde, oricând, orice doreşte Domnul să fie spus, făcut sau scris.

Spiritul care a venit peste Saul n-a fost Spiritul de fiu; schimbarea inimii sale n-a însemnat că el a devenit Creaţie Nouă în Cristos; fiindcă nu puteau fi astfel de creaţii până când a venit Cristos, Capul Bisericii, şi ca Înaintemergătorul membrilor Săi a deschis „calea nouă şi vie”. Saul a avut o inimă nouă în sensul că n-a mai avut gândul, scopul, „dispoziţia” de a fi gospodar, ci i s-a acordat o „dispoziţie”, voinţă, ambiţie, judecată şi înţelepciune divină, calificându-l în mod special pentru funcţia în care-l alesese Dumnezeu, şi anume, să fie om de stat.

Cu alte cuvinte, Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, calificându-l pentru poziţia sa ca împărat, era mecanic, în multe privinţe asemenea modului despre care citim că Dumnezeu a calificat pe anumiţi meşteri în pregătirea Cortului Întâlnirii. Domnul i-a spus lui Moise: Alege nişte meşteri pentru această lucrare specială şi Eu voi pune Spiritul Meu peste ei, şi astfel îi voi califica pentru lucrarea care este de făcut. Putem fi siguri că dacă Dumnezeu cheamă pe cineva pentru vreo anumită lucrare, El poate să-l califice pentru realizarea ei, fie că este lucrare religioasă, cum le este dată uneori consacraţilor Săi, fie că este ceva lucrare de folos public, ca de exemplu, în invenţiile moderne, care aparţin acestui timp al zorilor Noii Dispensaţii. ((675)) Puterile oculte rele în activitate

Deosebirea între Samuel şi puterile sale oculte şi puterile oculte ale altora de astăzi este aceasta: Ale lui Samuel s-au manifestat sub îndrumarea divină într-un timp când Dumnezeu a binevoit să folosească astfel de puteri printre poporul Său, Israel — puteri care fără îndoială vor fi în exerciţiu într-o anumită măsură şi în Veacul Milenar pentru îndrumarea lumii. Dar Scripturile recunosc influenţele oculte rele; şi israeliţii au fost preveniţi împotriva necromanţilor, cei care pretindeau că au comuniune cu morţii şi cei care chiţăiau şi bolboroseau şi erau medii etc.

Biblia spune că îngerii căzuţi personifică morţii. Biblia spune că morţii sunt cu adevărat morţi, că morţii nu ştiu nimic până la înviere. Domnul a prevenit pe Israel că aceste spirite rele vor căuta să personifice morţii, şi astfel să îndoctrineze pe oameni în eroare şi să-i îndepărteze de Dumnezeu. La fel, în acest Veac Evanghelic, aceleaşi spirite rele, aceiaşi îngeri căzuţi, au folosit şi încă folosesc mai mult sau mai puţin puterea ocultă — puteri psihice, mediumiste, mesmeriste, hipnotice — să ducă în rătăcire, să atragă de la Adevăr, să facă eroarea să apară Adevăr — în special să-i facă pe oameni să creadă că prietenii lor morţi nu sunt morţi, ci mai vii decât înainte de a muri.

Noi credem că în acest Veac Evanghelic Dumnezeu nu foloseşte astfel de puteri hipnotice, ci, după cum declară sf. Pavel, El ne-a „vorbit prin Fiul Său” şi ne-a dat Scripturile „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună” — neavând nevoie de nici o putere ocultă. Ca atare, noi nu ştim de nici o putere ocultă bună, ci trebuie să le socotim ca înşelări ale Adversarului, împotriva cărora poporul lui Dumnezeu luptă.

Alegerea primului Împărat al lui Israel

La timpul cuvenit, în armonie cu voinţa judecătorilor lui Israel şi cu consimţământ divin, poporul s-a strâns la Samuel să se decidă în chestiunea unui împărat printre ei — să se exprime voinţa Domnului în această chestiune. Samuel i-a mustrat din nou şi le-a spus pericolele părăsirii simplităţii aranjamentului lui Dumnezeu şi ale acceptării aranjamentului monarhic. Dar văzând că totuşi doreau un împărat, el a acţionat pentru ei şi a tras la sorţi în privinţa diferitelor seminţii, apoi a diferitelor familii din seminţia aleasă, iar apoi a diferiţilor membri din familia indicată. Sorţul a căzut pe Saul, aşa cum Samuel ştia şi Saul de asemenea ştia că se va întâmpla; deoarece ei credeau că în această chestiune era mâna Domnului.

Faptul că ei au folosit această metodă, de a trage la sorţi, să nu fie considerat ca o sprijinire a unei astfel de metode astăzi, deoarece noi trăim sub instituiri diferite; şi nici israeliţii naturali nici cei spirituali nu sunt în acea relaţie cu Dumnezeu în care El Îşi propune să conducă afacerile lor prin tragere la sorţi.

Când sorţul a căzut pe Saul, bătrânii diferitelor seminţii au început să-l caute. Unde este? În sfârşit l-au găsit stând sfios printre lucruri — bagajele care aparţineau celor care veniseră la adunare. Când a fost adus în faţă, tânărul în floarea vieţii — probabil de doi metri înălţime, de construcţie atletică — a satisfăcut cu exactitate idealul poporului. Erau mulţumiţi de alegerea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl autorizase deja pe Saul că putea fi un împărat plin de succes dacă se va dovedi loial, credincios şi supus Lui.