MULŢIMEA CEA MARE

Apocalipsa 7:9-17

Trei feluri de creştini — „Neghina” sau falşii creştini — Sfinţii, o turmă mică de jertfitori de sine — Creştinii mijlocii, o mulţime mare — Destinul lor, arătat în această lecţie — Cum vor fi ei învingători — Ceilalţi care vor fi „mai mult decât învingători” — Comparaţii între prezent şi viitor — Preoţi şi leviţi pentru vârsta viitoare — Numărul primei clase este cunoscut, al celei de-a doua nu este cunoscut.

„Nu le va mai fi foame, … şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Apocalipsa 7:16, 17.

W. T. 1 martie 1916 (pag. 75-76)

Conform Bibliei aceştia care pretind numele lui Cristos fac parte din trei clase generale. Nu ne aparţine să le citim inima; dar ne aparţine, după cum a spus Isus, să-i cunoaştem după roade. Dar chiar şi aici am putea să ne înşelăm. Singura cale sigură pentru noi în privinţa persoanelor care pretind a fi creştini şi care trăiesc o viaţă dreaptă şi morală este prin urmare să-i luăm după ceea ce declară a fi. Pe una dintre aceste clase Isus o numeşte neghină — copiii celui rău — fiindcă prezenţa lor în biserică se datoreşte doctrinelor false, învăţăturilor false, semănate de adversarul, Satan (Matei 13:24-30, 36-43). Mulţi dintre cei care sunt neghină sunt foarte talentaţi, onorabili şi bogaţi. Totuşi ei de fapt n-au nici partea nici soarta cu adevărata Biserică a lui Cristos, ai cărei membri sunt toţi concepuţi de Spirit prin Cuvântul Adevărului.

((276))

În sensul în care toţi cei consacraţi sunt chemaţi într-o singură speranţă a chemării lor şi concepuţi de un singur Spirit printr-un singur Cuvânt al Adevărului, ei sunt o clasă, o Biserică, sub un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4:4, 5). Separarea lor în două clase este rezultatul răcelii, încropelii, fricii de a-şi împlini jertfirea pentru care au făcut contract, fricii de moarte din partea unora — mulţimea cea mare la care se face referire în această lecţie. Apostolul îi descrie spunând, „prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:15). Unora dintre ei le este frică de pierderea afacerilor, numelui sau faimei, sau poziţiei sociale. De aceea ei fac compromis cu lumea şi cu spiritul ei. Ei nu se leapădă de Domnul. Într-adevăr, mulţi dintre ei ar muri mai degrabă decât să se lepede de El în mod direct. Totuşi, prin cuvintele lor ei se leapădă de El — le este ruşine cu Adevărul pentru că acesta nu este popular, sau le este ruşine cu fraţii Domnului din cauza poziţiei lor umile sau din cauza lipsei lor de popularitate printre cei lumeşti.

Deşi această clasă nu se leapădă de numele Domnului, totuşi ei nu reuşesc să umble aproape în urmele Lui, şi de aceea ei nu vor reuşi să primească gloriosul premiu al acestei Vârste Evanghelice; anume, gloria, onoarea, nemurirea, comoştenirea cu Isus în Împărăţia Sa Milenară etc. Aceste binecuvântări şi favoruri mari vor fi acordate numai celor „mai mult decât învingători” — Mica Turmă, căreia, buna plăcere a Tatălui este să-i dea Împărăţia — celor care-L „urmează pe Miel oriunde merge”, bucurându-se în încercare, considerând o onoare a fi socotiţi vrednici să sufere pentru Cristos, pentru Cauza Sa, pentru Cuvântul Său, pentru Fraţii Săi. Şi totuşi această Turmă Mică, numită în Biblie mărgăritarele Domnului, sunt descrişi de către poet, care zice:

„Cei pe care Dumnezeu îi face preoţii şi regii Săi
Sunt săraci în ochii lumii.”

CELE DOUĂ CLASE PUSE ÎN COMPARAŢIE

Compania cea mare descrisă în lecţia noastră vor fi învingători; altfel ei n-ar primi nici o parte în binecuvântările veşnice pe care Domnul este gata să le dea acum, la a doua Sa venire, când toţi credincioşii Săi vor fi primiţi în casa cerească, Casa Tatălui. Ei vor fi în sfârşit învingători sau cuceritori, pentru că Domnul îi va ajuta, forţând pe cei din această clasă care vor trăi la sfârşitul vârstei prezente să ajungă la o decizie clară — să-şi izgonească frica şi să aibă curaj în a nu-şi socoti dragă viaţa în marele necaz cu care se va sfârşi această vârstă. Faptul că atunci când va veni proba, când se va ajunge la răscruce, aceştia vor muri mai degrabă decât să se lepede de Domnul, îi va constitui ca învingători şi le va asigura binecuvântarea descrisă în textul nostru.

Cu toate acestea, unii vor ajunge la o poziţie încă mai înaltă. După cum n-a fost necesar ca Isus să fie forţat prin necaz să-L recunoască pe Tatăl ceresc şi să susţină Adevărul, ori altfel murea în moartea a doua, tot aşa este o clasă în Biserică asemenea Învăţătorului, care vor avea experienţe asemănătoare cu ale Lui. Aceştia sunt numiţi „mai mult decât învingători” fiindcă ei nu numai că fac lucrul cuvenit — susţin Adevărul, dreptatea şi aranjamentul divin — dar ei fac aceasta aşa cum a făcut Isus — voluntar, cu bunăvoinţă zeloasă, imediat ce le sunt arătate.

Aici, deci, vedem diferenţa între cele două clase din Biserică, toţi aceştia fiind concepuţi de Spirit, toţi aceştia fiind chemaţi cu aceeaşi Înaltă Chemare, toţi aceştia având ocazii similare de a ajunge la marele premiu. Cei „mai mult decât învingători”, asemenea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, credincioşi până la moarte în punerea voluntară a vieţii lor în serviciul lui Dumnezeu şi în serviciul fraţilor — aceştia vor fi Mica Turmă care vor moşteni Împărăţia — aceştia vor fi Preoţimea Împărătească — aceştia vor constitui Mireasa, Soţia şi Moştenitoarea împreună cu Mielul.

SCRIPTURI REFERITOARE LA A DOUA CLASĂ

Compania cea mare despre care vorbeşte această lecţie se va găsi peste tot. Ei nu vor deveni membri ai Corpului lui Cristos, nu vor primi marele premiu, nu vor deveni regi şi preoţi. Totuşi lor li se va acorda o binecuvântare, dar o poziţie inferioară, care va corespunde cu aceea a leviţilor din vechime, care nu erau preoţi, dar erau din seminţia preoţească — servi ai fraţilor lor, preoţimea. Ei sunt reprezentaţi în Biblie ca nefiind vrednici de clasa Mireasă, dar acordându-li-se marea onoare de a fi „fecioarele, însoţitoarele ei” — însoţitoarele Miresei. Psalm 45:14, 15.

Această clasă este reprezentată de asemenea în pilda Domnului ca fecioare nechibzuite (Matei 25:1-13). Ele au fost fecioare — curate, îndreptăţite; prin urmare ele au fost pe deplin consacrate Domnului. Dar ele au fost nechibzuite prin aceea că au permis lucrurilor vieţii prezente să contrabalanseze lucrurile vieţii viitoare, pentru care ei făcuseră o deplină consacrare. Fecioarele înţelepte intră cu Mirele, devin clasa Mireasă, când are loc nunta Mielului la a doua venire a lui Cristos. Dar fecioarele nechibzuite nu sunt admise, şi ele aud cuvintele Învăţătorului, „Nu vă recunosc”. Dar deşi ele nu pot fi recunoscute ca clasa Mireasă, noi lăudăm pe Dumnezeu pentru mila Lui, indicată prin faptul că aparţin companiei fecioarelor, însoţitoarele Miresei, care o urmează.

O imagine frumoasă a acestui lucru se dă în Apocalipsa 19:6-9. Şi acolo ni se spune despre Mulţimea cea Mare care în final vor lăuda pe Dumnezeu că a venit nunta Mielului şi Soţia lui s-a pregătit — chiar dacă ele nu vor face parte din clasa Mireasă. Trezite din somnul şi amorţeala lor, şi separate de Babilonul cel Mare prin focul lui, acestea vor recunoaşte în final ce au pierdut; dar ele vor mulţumi lui Dumnezeu că Planul Său, atât de plin de binecuvântări, va fi totuşi îndeplinit, chiar dacă adevărata clasă Mireasă a plecat mai înainte. Atunci Domnul le va trimite mesajul preţios, „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului”. Dar ei vor putea merge la acel ospăţ de nuntă numai prin multă strâmtorare, care va încerca devotarea lor deplină faţă de Domnul până ((277)) la sfârşit — chiar până la moarte.

În Psalmul 45 avem o imagine a Tatălui din cer ca Marele Rege, Domnul Isus ca Fiul Regelui, Biserica, Mireasa, şi Mulţimea cea Mare ca fecioarele, însoţitoarele Miresei, care o urmează. Aceasta este o imagine nu numai frumoasă, ci şi plină de mângâiere şi încurajare pentru toţi.

DOUĂ COMPANII, DOUĂ RĂSPLĂŢI

În relatarea din lecţia noastră se vorbeşte despre aceştia ca despre o „mulţime mare pe care nimeni n-o putea număra”, o traducere slabă, care ar putea fi mai bine redată „o mulţime mare al cărei număr nimeni nu-l ştie”. Ştim numărul celor aleşi, al celor „mai mult decât învingători”. Se spune că sunt o sută patruzeci şi patru de mii din aceia care urmează pe Miel oriunde merge — într-adevăr o Turmă Mică în comparaţie cu milioanele de pe pământ timp de optsprezece secole, dar o companie foarte selectă. Mulţimea cea Mare nu este un număr preorânduit. Nimeni nu poate spune care este numărul lor; căci ei sunt înlăturaţi de la Înalta Chemare, salvaţi prin mila lui Dumnezeu prin Cristos, fiindcă ei nu I-au negat numele, fiindcă ei au fost loiali în inimă, chiar dacă n-au reuşit să manifeste zel suficient în îndeplinirea Legământului de Jertfă pe care l-au încheiat şi pe condiţiile căruia ei fuseseră acceptaţi în familia Domnului.

Sf. Ioan spune că poziţia lor este o poziţie de glorie şi onoare, nu pe Tron cu Miresa, ci în faţa Tronului, ca unii care sunt supuşi. El îi vede nu purtând coroane, cel mai înalt însemn al victoriei, care este numai pentru cei „mai mult decât învingători”. Dar el îi vede totuşi biruitori, cu ramuri de palmier. Apoi el a auzit declaraţia că ei nu erau membri ai clasei Templu, ci servi ai Templului, care servesc pe Dumnezeu în Templul Său. Mare va fi binecuvântarea lor. Domnul îi va conduce la apa vieţii. Dar ei nu vor fi, ca Mireasa, posesorii nemuririi — pe care Domnul o descrie ca, apa vieţii izvorând în poporul Său (Ioan 4:14; 7:37-39). Apa vieţii pe care Isus o va da celei de-a doua clase va fi viaţa veşnică pe plan spiritual asemenea îngerilor — dar nu pe plan divin, nu nemurirea, nu natura divină.

Văzând aceste lucruri atât de clar în Cuvântul lui Dumnezeu, nu vom fi noi oare de acum încolo cu atât mai sârguincioşi, cu atât mai loiali, cu atât mai credincioşi, ca să putem obţine cea mai înaltă răsplată, chiar aceea la care Domnul ne-a invitat — să devenim membri ai Corpului lui Cristos, membri ai Preoţimii împărăteşti?