Mana pe data de 19 Noiembrie, R3054 – 1 August 1902, pag. 237
Lev. 10:1-11
,,Să veghem şi să fim treji” – 1 Tes. 5:6.
Deşi nu este declarată în mod direct, există suficientă bază pentru deducţia că păcatul pentru care Nadab şi Abihu au fost loviţi de Domnul, a fost comis în timp ce ei se aflau sub influenţa băuturii ameţitoare. Baza pentru această deducţie este că imediat după descrierea faptei lor rele şi a pedepsei acesteia vine porunca Domnului – ,,Să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, nici tu, nici fii tăi împreună cu tine, când veţi intra în cortul întâlnirii, ca nu cumva să muriţi; … ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat” – v. 9-10.
Cei doi tineri loviţi în floarea vieţii, erau fiii cei mai vârstnici ai lui Aaron; au mai rămas şi alţi doi fraţi mai tineri. Cu toţii de abia au fost consacraţi pentru preoţie, sub tatăl lor Aaron ca Mare Preot, prin îndrumarea unchiului lor Moise, executând aranjamentul divin. Împreună cu multe avantaje de orice fel, ei au avut şi responsabilităţi corespunzătoare, la fel ca şi mari perspective pentru viitor, toate fiind distruse din cauza lipsei reverenţei faţă de Domnul – neglijenţei lor cu privire la prescripţiile Sale, şi la voturile pe care tocmai le-au luat asupraşi ca servitorii Săi speciali. Experienţa lor ne furnizează o excelentă lecţie a abstinenţei. Cât de mulţi alţii în situaţii înalt favorizate ale vieţii, au ajuns să dezaprecieze aranjamentele Celui Atotputernic folosind băuturi ameţitoare! – cât de mulţi şi-au ruinat în acelaşi fel perpectivele vieţii, şi-au grăbit moartea, şi au adus necaz asupra celor apropiaţi.
,,Chicago Tribune” a adunat statisticile cu privire la omorurile din Statele Unite, între anii 1891 şi 1901, şi declară că 53 000 din acestea au rezultat mai mult sau mai puţin direct din folosirea băuturilor ameţitoare. Statisticile statului Massachusetts pentru anul 1895 arată că peste nouăzeci şi şase de procente din cei condamnaţi pentru crimă în acel stat, sunt cei care întrebuinţează băututri tari. În 1899 ,,New Voice (Vocea Nouă)” a obţinut mărturia a o mie de temniceri (a căror durată în funcţie ar suma mai mult de şase mii de ani de experienţă), şi rapoartele lor au arătat că şaptezeci şi două de procente din criminalii din închisorile aflate sub supravegherea lor, au fost aduşi acolo prin băutură. ,,American Grocer” folosind statisticile guvernamentale din aprilie 1901 calculează cheltuielile totale ale acestei naţiuni pentru folosirea băuturilor de-a lungul anului la 1.228.674.925$. Şi din această sumă a calculat că băuturile alcoolice costă 1.059.563.787$ – restul reprezentând suma cheltuită pentru ceai, cacao, cafea, apă gazoasă şi alte băuturi de acest fel. Cineva a calculat că banii cheltuiţi pentru băuturile alcoolice ar echivala cu un turn de dolari de argint de 1745 de mile (2792 km) înălţime; şi ,,Christian Observer (Observatorul Creştin)” declară: ,,Pentru a arunca în aer banii, în aceeaşi cantitate, la fel de repede precum îi risipim pentru băuturi, va trebui zece oameni în acelaşi timp să arunce banii cu lopata”.
În prezenţa unui rău atât de mare, care ruinează perspectivele pământeşti a atâtor de mulţi oameni, lipsindu-i pe atât de mulţi de conforturile rezonabile şi de necesităţile vieţii, făcându-i incapabili pe atât de mulţi pentru gânduri şi fapte curate şi bune, şi în locul acestora înfăptuind atât de multă mizerie şi durere, care Creştin se poate simte interesat în traficul acestuia? Care Creştin n-ar fi doritor să renunţe la drepturile şi libertăţile personale în legătură cu acest teribil adversar al rasei şi nu s-ar bucura de orice negări de sine pe care aceasta i-ar putea cauza, chiar dacă s-ar putea simţi mai puternic decât majoritatea oamenilor, şi pe deplin în stare de a rezista atacurilor subtile şi tendinţelor subversive pentru caracter, etc, ale acestuia? Nu este de datoria noastră în timpul prezent să facem ,,legi de regulare a folosinţei” pentru lume, nici să încercăm în vreun mod să guvernăm lumea; dar precum suntem siguri de faptul că atunci când Împărăţia Domnului va fi fost venită pe deplin ea va restrânge complet acest rău uriaş, ca una din mijloacele cele mai puternice ale lui Satan, la fel de siguri suntem că toţi cei care cred astfel ar trebui să arate celorlalţi în învăţătură şi exemplu opoziţia lor faţă de acest blestem.
Cu toate acestea, experienţa celor doi preoţi luaţi în considerare conţine o lecţie mai adâncă pentru noi. Deoarece ei au fost membri ai seminţiei lui Levi, cei pe care ei i-au tipificat vor fi membrii ,,casei credinţei”. Deoarece ei au mers mai departe decât atât şi s-au consacrat preoţiei şi au fost acceptaţi cu adevărat şi în mod deplin de Domnul ca preoţi, antitipurile lor ar trebui să fie persoanele, clasele, care au venit sub termenii ,,preoţimii împărăteşti” în sensul deplin şi potrivit al cuvântului. Ei nu reprezintă doar Creştinii nominali – doar pe cei care se imaginează pe ei înşişi ca fiind consacraţi Domnului printr-o înţelegere greşită, precum este cazul cu mulţi din biserica nominală de astăzi; ei reprezintă persoanele, clasele din Biserica cu adevărat consacrată Domnului.
Relatarea Scripturală nu specifică fapta rea a lui Nadab şi Abihu. Expresia ,,foc străin” nu ne indică clar dacă fapta lor rea consta în folosirea unui alt fel de tămâie decât cel pe care Domnul L-a prescris, sau dacă ei au folosit tămâia la un timp greşit, sau într-un loc greşit, sau dacă focul care a aprins tămâia a fost luat dintr-un alt loc decât altarul, precum le-a indicat Domnul, sau dacă tămâia lor a fost o urâciune pentru Domnul deoarece ofertanţii erau într-o stare de intoxicare – stăpâniţi de un spirit greşit. Ultimul gând, precum am sugerat, pare a fi implicat în declaraţia din versetul 10, cu privire la condiţiile sfinte şi nesfinte, curate şi necurate de a se apropia de Domnul.
Marea lecţie pentru preoţimea împărătească nu este atât de mult cu privire la băuturile ameţitoare, cât în privinţa spiritului greşit şi a condiţiei necurate a minţii şi inimii în apropierea de Domnul. Suntem obligaţi să presupunem că cei care au făcut o consacrare Domnului şi care caută să ,,se curăţe pe sine însuşi de toate murdăriile cărnii şi a spiritului, desăvârşindu-şi sfinţirea în frica de Dumnezeu” (2 Cor. 7:1), nu vor fi vinovaţi de intoxicare literală. Cei care au primit în vreo măsură spiritul adevărului şi au ajuns să aprecieze în vreo măsură spiritul minţii sănătoase, sigur îşi dau seama că nici una din minţile noastre în cea mai trează şi mai favorabilă condiţie nu este atât de sănătoasă; – aceştia îşi dau seama că poporul Domnului continuu are nevoie de harul Său ajutător să le sprijine cugetările lor imperfecte, şi că ei nu pot cere astfel de har ca să-i ajute acolo unde nu se folosesc de asemenea şi de eforturile lor cele mai bune pentru a păstra şi exercita raţiunea pe care o au în mod natural.
Lecţia pentru cei consacraţi, prin urmare, este în acord cu ceea ce a scris Apostolul: ,,Să ne temem deci, fiindu-ne lăsată făgăduinţa intrării în odihna Lui, ca nu cumva, oricare din voi să pară să n-o ajungă” (Evrei 4:1, KJ). Consacrarea noastră prin credinţa în Domnul ne-a adus sub ungerea spiritului sfânt, ne-a permis să intrăm în sfânta şi să gustăm privilegiile şi favorurile acestor ,,lucruri adânci a lui Dumnezeu” pe care nimeni nu le poate vedea sau aprecia fără ungerea spiritului. Cei din afară – care nu sunt din clasa celor consacraţi şi acceptaţi, nu sunt din preoţimea împărătească, poporul deosebit, şi care prin urmare nu au nici un privilegiu de felul oferirii tămâiei Domnului, nu au astfel de ocazii favorabile cum avem noi, aceştia ofensându-L pe Domnul oferindu-I sacrificii inacceptabile, – rugăciuni inacceptabile, servicii inacceptabile. Datorită faptului că nu ştim în ce mod aceşti doi fii a lui Aaron au păcătuit împotriva aranjamentului divin sau dacă ei ambii au păcătuit în acelaşi fel, ne putem aplica lecţiile nouă înşine în totalitate, ca preoţime antitipică.
(1) Când ne apropiem de Domnul nu trebuie să venim la El sub influenţa unui spirit rău, intoxicat cu spiritul lumii sau a Babilonului, din a cărui vin este declarat că toate naţiunile s-au îmbătat – (Apoc. 14:8; 18:3).
(2) Când vrem să ne apropiem de Domnul chiar şi într-un spirit corect, trebuie să ne asigurăm că avem tămâia potrivită pe care El a hotărât că Îi va fi acceptabilă, a cărei ingridiente reprezintă perfecţiunea Domnului nostru Isus acordată nouă în mod socotit.
(3) Adăugător trebuie să fim siguri că nu aducem foc pentru tămâia noastră din alt loc decât de pe altar – focul consacrat sau zelul, sfinţit prin meritul sacrificiului Domnului nostru.
În ,,Umbrele Sacrificiilor mai bune ale Tabernacolului” am oferit sugestia că aceşti doi preoţi posibil reprezintă două clase diferite din biserică – două clase dintre cei care au făcut o consacrare pentru preoţimea regală şi care au fost acceptaţi, ambele clase vor cădea din preoţime. Am sugerat că unul poate reprezenta clasa care va muri de moartea a doua (Evrei 6:4-6; 10:26, 27) şi că celălalt poate reprezenta clasa care îşi pierde calitatea de membru în preoţime din cauza insuficienţei de zel pentru a-şi face chemarea şi alegerea sigure; dar care, totuşi, din inimă sunt loiali lui Dumnezeu şi vor fi ,,salvaţi ca prin foc” prin mare strâmtorare (Apoc. 7:14). Cu adevărat, în tip nu există nimic care să indice vreo diferenţă între aceştia doi, nimic care să indice ceva speranţă în viitor pentru nici unul din ei. Noi credem, totuşi, că nu este iraţional, de a presupune că tipul arată doar că ambii şi-au pierdut starea în compania preoţească prin faptul aprecierii incorecte a privelegiilor lor. Suntem asiguraţi că toate aceste lucruri sunt tipice, totuşi vedem dificil faptul de a presupune că acest tip înseamnă că o jumătate din cei care s-au consacrat Domnului ca membri ai preoţimii regale, vor suferi moartea a doua. Cu toate acestea această interpretare din urmă pare a fi unica interpretare de alternativă, dacă respingem gândul că cei doi reprezitnă doar cele două clase care-şi pierd calitatea de preot fără indicarea proporţiei referită la întreg. Doi – ar trebui să aibă o însemnătate – sau ca fiind o jumătate din numărul lor întreg sau ca fiind două clase. Noi acceptăm ultima vedere; deoarece Scripturile arată clar două clase care-şi vor pierde calitatea de preoţi regali, şi deoarece cealaltă presupunere, că ei au reprezentat o jumătate din cei consacraţi pierduţi în moartea a doua, pentru noi pare a fi cu totul inconsistentă.
În orice caz lecţia pentru cei care doresc să fie credincioşi privilegiilor lor, este puternică – făcând consacrarea noastră Domnului, primind din ungerea Sa, să căutăm cu grijă să ne ,,facem chemarea şi alegerea sigure” pentru binecuvântările şi privilegiile viitorului – ca distribuitorii darurilor divine pentru omenire în general, în Împărăţia Milenară, asociaţi fiind cu Domnul nostru. Să extragem toate lecţiile posibile din această ilustraţie, cu privire la reverenţa potrivită faţă de Cel cu care avem de a face, şi la cuvenita apreciere a spiritului potrivit, a tămâiei potrivite şi a zelului potrivit pentru a fi folosit atunci când ne apropiem de Domnul, ca să putem dăinui în iubirea şi favoarea Sa.
ÎNŢELEGEREA GREŞITĂ CAUZEAZĂ DIFICULTĂŢI PENTRU MULŢI
Cei care nu văd împreună cu noi marele plan divin al veacurilor, cu ocaziile sale favorabile ale viitorului pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului; – care nu văd împreună cu noi că veacul prezent este doar pentru selectarea preoţimii împărăteşti pentru viitoarea lucrare a gloriei şi binecuvântării omenirii; – care nu văd împreună cu noi că sistemul Evreiesc cu preoţimea sa, sacrificiile, tămâia, etc, au fost doar tipuri sau umbre a lucrurilor mai mari din planul lui Dumnezeu acum fiind în desfăşurare; – aceştia pot privi afirmaţiile acestei lecţii cu mirare; şi pot simţi că Dumnezeu a procedat într-un mod destul de arbitrar faţă de aceşti doi preoţi nimicindu-i în moarte, din cauza nereuşitei din partea acestora de a se apropia de El într-un mod prescris. Ei nu văd că Domnul instituia tipuri care trebuie să fie împlinite chiar în orice amănunt, şi care trebuie să ilustreze exactitatea procedurilor Sale cu ,,preoţimea împărătească”.
Privind problema într-o lumină falsă, ei nu numai că văd doi oameni înlăturaţi brusc de la viaţă, dar ei cugetă că dacă mânia lui Dumnezeu astfel i-a distrus – atunci, în momentul următor, conform teoriei lor, aceştia vor apărea înaintea judecăţii lui Dumnezeu pentru a-şi primi sentinţa veşnică; şi din moment ce ei nu pot crede cu atât mai mult, că cei doi oameni care n-au fost vrednici să trăiască printre oameni, ar fi vrednici să trăiască în cer, ei se simt obligaţi a concluziona conform teoriei lor, că Domnul nu numai că i-a distrus brusc în ceea ce priveşte viaţa lor pământească, ci adăugător i-a înapoiat în mâinile lui Satan pentru o eternitate de tortură. Cei care cu adevărat cred în această interpretare greşită a planului divin trebuie în mod necesar să fie influenţaţi de ea în procedurile cu copii, vecinii lor, etc, – ideile lor de dreptate şi iubire, etc, trebuie în mod necesar să fie distorsionate prin astfel de concepţii greşite despre caracterul şi procedurile divine.
Pentru înţelegerea noastră a învăţăturilor Cuvântului Domnului, din contra, nu există nici o dificultate de felul acesta. Nadab şi Abihu au fost oameni, membri ai rasei căzute, din care toţi sunt sub sentinţa morţii. Ei au fost îndreptăţiţi doar în mod socotit, nu real, deoarece ,,sângele taurilor şi ţapilor niciodată nu poate şterge păcatul”. Ei, prin urmare, deşi ocupau în mod tipic locul preoţilor, nu erau în mod real diferiţi de restul lumii – pentrucă ei n-au primit nici o eliberare din condamnarea Adamică. Dar, din timp ce poziţia lor şi toate celelalte au fost tipice, în acelaşi mod moartea lor în acele împrejurări nu poate însemna mai mare pierdere pentru ei decât ar însemna moartea în alte împrejurări pentru tovarăşii lor – ei au ajuns în mormânt doar puţin mai devreme decât ar ajunge după o altă desfăşurare a lucrurilor.
Dar cu mult timp după moartea lor şi a tovarăşilor lor, – mai buni şi mai răi, – la timpul cuvenit a lui Dumnezeu, a apărut marea jertfă de ispăşire antitipică; şi marele Preot antitipic, a oferit marele sacrificiu pentru păcate desăvârşit la Calvar, şi întreaga lume a fost adusă înapoi din sentinţa păcatului şi morţii – incluzându-i şi pe Nadab şi Abihu, Aaron şi Moise, şi tot restul rasei noastre, – incluzându-ne chiar şi pe noi care n-am fost încă născuţi.
Sacrificiile zilei de ispăşire începute de Domnul şi Răscumpărătorul nostru, continuă; şi noi, chemaţii Săi din acest veac Evanghelic, suntem privelegiaţi să participăm în lucrarea de sacrificare împreună cu Marele nostru Preot, în acelaşi fel cum şi fiii lui Aaron au participat împreună cu tatăl lor. În curând întreaga lucrare de sacrificare va ajunge la sfârşit; curând Marele Preot va sfârşi lucrarea de îndeplinire a împăcării, şi atunci, la fel ca şi Marele Preot din tip, El va ieşi afară la altar şi îşi va ridica mâinile şi va binecuvânta poporul – lumea moartă şi cea aflată în procesul morţii. Ziua de binecuvântare va fi lungă, deoarece ,,o zi împreună cu Domnul este ca o mie de ani”. Ea va fi cu totul suficientă pentru a îndeplini scopurile intenţionate, de ridicare, ajutorare, întărire, binecuvântare, aducere la deplină restabilire, a tuturor care vor veni în armonie cu Tatăl. În acea zi Nadab şi Abihu şi alţii din omenire, care au făcut mai bine şi care au făcut mai rău, vor fi în încercare înaintea scaunului de judecată a lui Christos – Biserica, preoţimea regală, fiind asociaţi cu El în judecare (1 Cor. 6:2). În proporţia în care oricare din aceştia au avut ocazii favorabile şi le-au folosit nefavorabil, în aceeaşi proporţie ei s-au degradat astfel încât vor experienţa proporţional lovituri şi dificultăţi pornind pe marea ,,cale înaltă a sfinţeniei” care va fi atunci deschisă pentru întreaga omenire, – pentru ca ei să se poată întoarce la Domnul şi la viaţă veşnică; şi numai acei care vor eşua să se întoarcă sub astfel de ocazii îndurătoare, la deplina armonie cu binevoitorul plan divin, vor fi distruşi irevocabil în Moartea a Doua.
,,SĂ VEGHEM ŞI SĂ FIM TREJI”
Îndemnul Apostolului din textul titlului, este pe bună dreptate vrednic de a fi în mod continuu nutrit în minte de către toţi care îşi vor face chemarea şi alegerea sigure pentru un loc în preoţimea glorioasă din viitor – “Să veghem şi să fim teji”. Să veghem în sensul de a fi atenţi cu grijă la toate instrucţiunile pe care Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat, cu privire la serviciul care nu i-ar fi acceptabil. Să veghem asupra noastră, stăruindu-ne a păşi cât mai aproape posibil în urmele Marelui nostru Preot, care a fost, suntem siguri, drept şi acceptabil Tatălui în orice amănunt. Să fim treji – nu numai ne fiind intoxicaţi cu spirite aprinse, dar să nu fim intoxicaţi cu ,,spiritul lumii” sau spiritul Babilonului, a creştinătăţii. Să avem spiritul lui Christos, spiritul minţii sănătoase, spiritul blândeţii, spiritul bunăvoinţei, spiritul iubirii pentru Dumnezeu, pentru tovarăşii noştri, şi pentru toţi oamenii, căutând atât cât avem ocazii, să le facem bine. Să fim treji în sensul să nu fim uşuratici; ca în timp ce suntem fericiţi, bucuroşi în Domnul, liberi de griji neliniştitoare care sunt asupra tuturor celorlalţi prin înţelegerea greşită a caracterului şi planului Tatălui nostru, totuşi, să fim treji în sensul aprecierii serioase a ocaziilor favorabile prezente şi a privilegiilor în legătură cu serviciul Domnului; – nu neglijenţi în mod nechibzuit, lăsând ocaziile favorabile şi privilegiile să ne scape printre degete ca apoi să fie regretate.
