Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 

Nu iubiţi lumea

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” 04700″> 1 Ioan 2:15 .

R 5138 W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 370-371)

Din textul „nu iubiţi lumea”, nu înţelegem că termenul „lumea” înseamnă rasa umană sau planeta pe care trăim. Ideea din text pare să fie mai ales cu privire la ordinea actuală a lucrurilor, căci cuvântul din greacă tradus aici este kosmos, care înseamnă aranjament. Noi trebuie să apreciem frumuseţile naturii. Trebuie să iubim familia umană, pe care şi Dumnezeu o iubeşte, deşi nu în sensul în care iubeşte Biserica lui Cristos. Citim: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Ioan 3:16.

Nu trebuie să înţelegem, prin urmare, că sf. Ioan se referă la omenire când spune, „Nu iubiţi lumea”. Faţă de ea trebuie să avem compătimire asemănătoare cu cea pe care o are Tatăl Ceresc faţă de rasa căzută. Scripturile ne informează că ordinea sau aranjamentul actual al lucrurilor de pe pământ este în completă dezarmonie cu voia sau scopul lui Dumnezeu; pentru că lumea este stăpânită de egoism. Aranjamentul divin este ca iubirea să fie regula printre creaturile lui Dumnezeu. „Dumnezeu este dragoste . Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu.” 1 Ioan 4:8, 16.

Lumea funcţionează pe linii diferite de cele ale iubirii. Fiecare se străduieşte în mod egoist să adune averi pentru sine, chiar dacă în acelaşi timp vecinul său devine nevoiaş. Mulţi trăiesc în lux, în timp ce-şi dau seama că sunt alţii cărora le lipsesc necesităţile vieţii. Mulţi caută puterea pentru a stăpâni pe oameni, nu cu gândul ridicării lor, ci cu scopul de a-i folosi pentru scopuri şi motive egoiste. Acest spirit al egoismului aparţine ordinii actuale a lucrurilor. Îl vedem în acţiune peste tot.

Spiritul lumii cuprinde toate forţele naturii şi caută să le stăpânească, să le adapteze intereselor ei egoiste. Este adevărat că din acest spirit al egoismului în mod indirect a rezultat mult bine. De exemplu, un om cu mult spirit de înfumurare poate, pentru scopuri personale, egoiste, să le fie de folos altora. Un general poate avea atâta mândrie în serviciul său, încât pentru a câştiga laudă pentru sine, ar avea grijă de soldaţii săi şi i-ar îmbrăca bine. Unii din marii noştri căpitani ai industriei au făcut lumii serviciu bun şi prin aceasta au binecuvântat pe mulţi, în timp ce îşi împlineau propriile lor scopuri.

Egoismul, spiritul lumii

Dacă toate întreprinderile mari ale lumii ar fi iniţiate în vederea îmbunătăţirii omenirii, spiritul acestora n-ar fi egoist. Ştim, într-adevăr, că se face mult pentru a ajuta pe cei în nevoie, şi acolo unde este un motiv de acest fel, adesea se interpretează şi se judecă greşit ca fiind unul egoist. Dar „Domnul Se uită la inimă” (1 Sam. 16:17). Cei care au o inimă egoistă, intenţii egoiste, vor continua să iubească lucrurile lumii. În măsura în care acestora li se poate arăta că vine o nouă ordine a lucrurilor, în acea măsură cei egoişti nu vor fi în armonie cu schimbarea de dispensaţie.

Dacă un om ar conduce o mare întreprindere pentru beneficiul celor care ar avea ocazia de a se împărtăşi din astfel de binecuvântări, acel om s-ar bucura că vine un timp mai bun. Un om care s-ar bucura cu adevărat să aibă un mai bun aranjament al afacerilor, n-ar avea spiritul care domină în prezenta ordine a lucrurilor. El ar avea Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul Iubirii, spiritul care va stăpâni Noua Ordine a lucrurilor, care va stăpâni în timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos.

Mulţi au atitudinea minţii care ar spune: „Patronul meu este bogat. Ori de cât de ori voi avea ocazia de a mă servi de banii lui, o voi face şi voi lua cât mai mult posibil”. Astfel de oameni iubesc ordinea prezentă a lucrurilor, fie că sunt bogaţi, fie săraci. Foarte mulţi săraci iubesc lucrurile acestei lumi şi speră ca într-o zi să aibă parte de ele.

Există oameni care zic: „O, nu iubesc lumea şi spiritul ei egoist! Din creştetul capului până în tălpi mă opun acestuia. Uneori îi spun soţului meu: „Ioane, aceasta este o lume foarte egoistă”. Apoi el răspunde: „Da, Maria, este. Peste tot oamenii caută totul pentru a-şi satisface eul şi dorinţele egoiste. Dar în timp ce tu condamni căile lumii, totuşi te delectezi în bunurile vieţii oferite de hărnicia mea — automobilul, o casă plăcută etc.” Şi trebuie să recunosc că are dreptate. Mă tem că n-aş putea fi fericită fără ele”. O astfel de persoană cu siguranţă iubeşte lucrurile acestei lumi, chiar în timp ce le foloseşte potrivit.

Pare să fie o acuzaţie serioasă a spune că oricine este în acea atitudine a minţii care iubeşte lumea şi lucrurile care îi aparţin, nu are iubirea Tatălui în el. Noi nu înţelegem însă că unul ca acesta nu iubeşte pe Tatăl sau că Tatăl nu-l iubeşte. Se pare că apostolul adresează acest mesaj Bisericii. Cei care au fost adoptaţi în familia lui Dumnezeu trebuie să continue să-L iubească, sau altfel nu vor fi socotiţi ca membri ai acelei clase.

Care deci este însemnătatea deplină a acestei expresii — „Dragostea Tatălui nu este în El?” Pentru noi aceasta ar însemna că Dragostea Tatălui n-a obţinut control deplin asupra inimii sale, şi aceasta ar însemna că în cele din urmă, dacă nu câştigă victorie asupra dispoziţiilor sale egoiste — acesta nu va fi acceptat ca fiu.

Peste tot în jurul nostru există acest spirit al egoismului. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să fie cu ochii în patru împotriva acestuia şi împotriva dorinţei de a participa la lucrurile acestei lumi. Noi trebuie să ne străduim să fim în acea stare care este plăcută Tatălui. Trebuie să încercăm să scăpăm de spiritul lumii şi să fim umpluţi de Spiritul Tatălui. Aceasta n-ar însemna că nu trebuie să apreciem lucrurile frumoase, sau că nu trebuie să ne placă să vedem pe alţii străduindu-se să beneficieze de lume; dar că noi nu trebuie să fim mulţumiţi cu nici unul din aceste lucruri, în ceea ce ne priveşte pe noi.

DOUĂ FELURI DE MOTIVE

Orice talent am poseda, să-l folosim pentru binele omenirii în orice fel de lucrare care ar fi pentru gloria lui Dumnezeu. Chiar şi într-o lucrare bună am putea fi angajaţi datorită spiritului lumii, mai degrabă decât datorită spiritului lui Dumnezeu; adică, ar putea fi făcută pentru ceea ce am obţine de la alţii în ceea ce priveşte banii, onoarea sau influenţa; sau, pe de altă parte, ar putea fi făcută pentru binele pe care dorim să-l facem altora.

Cel mai înalt din toate serviciile este cel al servirii Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar şi acest serviciu nobil ar putea fi urmărit din unul din cele două motive — Iubirea pentru Tatăl sau iubirea pentru sine. Se pare că există unii angajaţi în serviciu doar pentru pâini şi peşti, pentru poziţia onorabilă pe care le-o dă în lume, sau pentru că nu ştiu altceva care i-ar servi pe ei mai bine.

Apoi, există fără îndoială din aceia care au intrat în slujire, nu pentru motive egoiste, ci pentru că doresc să servească pe Dumnezeu, să servească Adevărul, să servească pe poporul Său. Numai Domnul cunoaşte ce a atras pe cineva să intre în slujire. Dar întrucât trăim în ziua care va încerca lucrarea fiecăruia, Dumnezeu va dovedi de ce fel este — va arăta motivul din spatele faptei.

Cei care servesc doar din spirit lumesc vor fi iritaţi de orice îndreaptă spre Adevăr; şi în măsura în care interesele lor pământeşti suferă, vor fi furioşi. Cei care au un spirit corect însă, se vor bucura în orice va fi de ajutor pentru omenire, în orice este spre slava lui Dumnezeu, în orice va face Biblia mai uşor de înţeles.

De fapt, putem presupune că, în ceea ce priveşte Biserica, adevărata probă este a dovedi dacă iubim lumea — lucrurile din prezent — sau dacă iubim pe Dumnezeu în mod suprem. Pe măsură ce timpul trece, va fi chiar imposibil să se armonizeze spiritul iubirii şi spiritul egoismului. Cei care iubesc pe Dumnezeu vor fi complet în dezarmonie cu spiritul lumii rele actuale.

Nu iubiţi lumea!

Cel în a cărui inimă şi-a găsit loc

Iubirea deşertăciunii,

Acela închide afară

Lumea de sus a îndurării.

 

Nu iubiţi lumea!

Oricât de frumoasă pare;

Această lume deşartă cine o iubeşte,

Iubirea lui Dumnezeu în El nu locuieşte.”