O ÎNTREBARE INTERESANTĂ
R 5466 W. T. 15 mai 1914 (pag. 158-159)
Supravegherea naţiunilor de către Dumnezeu
„… Că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place şi pune peste ea pe cel mai de jos dintre oameni.” Daniel 4:17.
„Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Şi cele care există sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu.” Romani 13:1, 2.
Întrebare: Să înţelegem din Scripturile de mai sus că Dumnezeu conduce afacerile popoarelor şi alege pe conducătorii lor?
Răspuns: Aceste scripturi sunt în armonie cu alte declaraţii ale Scripturii. În cazul lui Nebucadneţar, de exemplu, după ce a fost şapte ani nebun, trăind între fiarele câmpului, şi-a primit din nou raţiunea şi L-a preamărit pe Dumnezeul cerurilor, recunoscând că Dumnezeu înalţă pe cine vrea şi coboară pe cine vrea. Noi înţelegem că ceea ce a făcut Dumnezeu cu Împăratul Nebucadneţar a avut un caracter profetic.
((949))
În cazul lui Israel Dumnezeu a avut o supraveghere foarte specială a afacerilor lui şi a lucrat cu conducătorii lui. David a fost uns când era încă tânăr să fie împărat la timpul potrivit în locul lui Saul. Aşa a fost şi cu alţi câţiva împăraţi ai lor — Dumnezeu i-a uns înainte. S-ar putea spune despre Israel că oricine stătea pe tron era acolo ca reprezentant al Domnului. Ne amintim de asemenea că într-o împrejurare profetul lui Dumnezeu a fost trimis să ungă pe unul dintre împăraţii Siriei şi să-i dea o profeţie care îl privea pe el, şi el să ia tronul.
Privind înapoi, vedem că în cazul lui faraon, împăratul rău al Egiptului, Dumnezeu a declarat: „te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea”. Dumnezeu nu l-a aprobat pe faraon, ci l-a folosit pentru a-Şi arăta gloria. Dumnezeu l-a folosit şi pe împăratul Cirus al Persiei ca servitor pentru a face ce dorea El.
Supravegherea din partea lui Dumnezeu a evenimentelor în curs de desfăşurare
Toate aceste exemple consemnate arată un interes esenţial din partea lui Dumnezeu în privinţa întrebării cine va fi înaintat şi cine va fi retrogradat când aceste chestiuni ar afecta planul Său. Nu trebuie să înţelegem că aceşti diferiţi împăraţi au reprezentat alegerea lui Dumnezeu în ceea ce priveşte loialitatea lor faţă de El, ci că aceştia au fost cei prin care putea fi arătat şi îndeplinit în mod distinct planul divin în desfăşurare. Aşa este şi astăzi. Domnul ştia care dintre bărbaţii care candidau pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite în toamna lui 1912 era cel mai potrivit — cel care va coopera cel mai deplin la îndeplinirea condiţiilor pe care El binevoieşte să le permită să aibă loc în acest timp.
Domnul conduce afacerile naţiunilor acum numai în măsura în care astfel de supraveghere promovează împlinirea scopurilor Sale. Când monarhii diferitelor ţări se declară „Rege prin graţia lui Dumnezeu”, noi nu suntem de acord cu gândul pe care îl au în minte când fac o asemenea declaraţie. Ei exprimă ideea care a predominat timp de secole în toată creştinătatea — că ei domnesc ca reprezentanţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi prin favoarea Sa specială. La fel este şi cu Biserica Catolică: Când papa pretinde că el este capul Bisericii lui Cristos, pretinde că este locţiitorul lui Cristos, el pretinde astfel că Cristos Şi-a stabilit Împărăţia şi că papa domneşte în locul Lui.
Supraveghere în realizarea planului lui Dumnezeu
După ce puterea papală a slăbit în Europa şi au venit la putere protestanţii, conducătorii protestanţi au pretins acelaşi drept pe care îl pretinseseră catolicii — de a domni ca reprezentanţii speciali ai Domnului. Şi din acest punct de vedere împăraţii susţin că ei domnesc „prin graţia lui Dumnezeu”, că Împărăţia lui Dumnezeu este stabilită şi că ei domnesc în Împărăţiile lui Dumnezeu. Noi nu înţelegem că aceasta ar fi ideea corectă, ci în providenţa lui Dumnezeu El le permite acestora să ocupe deocamdată tronurile lumii. Înţelegem că Dumnezeu exercită o supraveghere în privinţa lor — nu înseamnă că El i-a autorizat să-L reprezinte, sau că El este răspunzător pentru faptele şi acţiunile lor, ci că El controlează lucrurile astfel încât El să-i facă să îndeplinească aranjamentele Sale.
Dumnezeu nu va converti un împărat pentru a face aceasta; El nu va face din el un sfânt. Dar El poate permite sau împiedica evenimentele fără să intervină în voinţa liberă a cuiva şi fără să Se facă răspunzător pentru guvernarea lui.
Putem presupune că această supraveghere a Puterii divine este în interesul final al omenirii. Ne amintim că există un Prinţ al Întunericului, care caută să facă rău omenirii. Gândul nostru este că Puterea divină împiedică sau restrânge, astfel încât cele mai rele lucruri nu se pot întâmpla până la timpul hotărât de El, şi El supraveghează ca să aducă la putere pe aceia care vor fi dispuşi să facă ceea ce Îşi propune El să permită când a sosit timpul Său potrivit. Totuşi, deoarece Domnul nu ne explică exact cum face acest lucru, ar fi înţelept din partea noastră să nu fim prea categorici în afirmaţiile noastre.