O Singură Jertfă A Fost Suficientă – VDM 27.4

O SINGURĂ JERTFĂ A FOST SUFICIENTĂ

„Care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele poporului; căci lucrul acesta l-a făcut pentru ei odată pentru totdeauna când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.” Evrei 7:27.

R 4780b W. T. 1 martie 1911 (pag. 78)

S-a pus întrebarea cum ar putea Biserica să fie identificată în vreun fel cu oferirea acestei jertfe.

Pentru a înţelege gândul apostolului suntem obligaţi să acceptăm una din cele două vederi: fie că Marele Preot în acest caz L-a reprezentat pe Domnul nostru Isus singur, separat şi deosebit de Corpul Său, sau altfel, că nu L-a reprezentat pe Domnul nostru Isus singur, separat şi deosebit de Corpul Său.

În alt loc apostolul ne spune că Dumnezeu a cunoscut mai dinainte Biserica; de aceea, în Planul Divin a fost o preştiinţă că va exista o Biserică aleasă dintre păcătoşi, întocmai cum a fost predestinat Însuşi Isus ca să fie Capul: „După cum [Tatăl] ne-a ales în El [Cristos] înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos, pentru Sine” (Efes. 1:4, 5). În consecinţă, a accepta orice altă vedere ar indica orbire în ceea ce priveşte Scripturile. Din acest motiv, credem că Pavel s-a referit, în textul în discuţie, la Marele Preot ca întreg — Cap şi Corp.

Chiar dacă acest aspect al Planului n-a fost revelat până la sfârşitul Veacului Evanghelic, vedem totuşi că apostolul vorbea despre schimbarea de dispensaţie şi că tot ce aparţinea de Cortul Întâlnirii şi de „Sfânta Sfintelor” a trecut, ca să dea locul „jertfelor mai bune” din Veacul Evanghelic — toate aceste lucruri venind în locul acelor lucruri. Şi aceasta este ceea ce dezbate apostolul. Când, prin urmare, vorbeşte despre Marele Preot zicând, „Şi aceasta el a făcut-o odată”, el se referă la o singură jertfă formată din două părţi. Nu vrea să spună că Preotul oferea numai o jertfă formată dintr-o singură parte, ci că Preotul jertfea întâi viţelul antitipic, şi după aceea ţapul antitipic.

În tip, aceste lucruri erau făcute an de an; dar în antitip, care trebuie să fie mai mare decât tipul şi care trebuie în realitate să înlăture păcatul — „aceasta el a făcut-o o dată”. În loc de a face aceasta an după an, aşa cum este reprezentat prin jertfele din ziua ispăşirii tipice, Marele Preot a oferit mai întâi jertfa viţelului antitipic pentru aceia care sunt acceptaţi ca membri ai corpului Său, şi după aceea jertfa ţapului antitipic pentru întreaga omenire.

Vedem de asemenea că această a doua parte nu este încă împlinită; după ce se va fi terminat, atunci va începe să vină gloria mult promisă — „Suferinţele lui Hristos şi slăvile care aveau să urmeze” (1 Pet. 1:11). Şi de asemenea, „suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi”. Rom. 8:18.