Vol. 3, par. 435

Obiceiurile evreeşti la ceremonialul căsătoriei sînt o minunată ilustraţie a logodnei şi căsatoriei Bisericii cu Christos, Domnul ei, Logodna era un contract formal bazat pe promisiuni solemne de fidelitate reciprocă. Logodnica rămînea în casa părintească pînă în momentul cînd era condusă la locuinţa bărbatului ei, de obiceiu la un an după logodnă. Terminarea (desăvîrşirea) uniunii consista în primirea miresei de către mire în locuinţa pe care o pregătise annume pentru ea; era atunci o mare sărbătoare care ţinea mai multe zile; era ceremonia de nuntă. La o anumită oră, mirele pleca în căutarea miresei sale care-l aştepta, gata să-l primească, să-l urmeze în locuinţa lor viitoare şi să ia parte la nunta pe care o pregătise; mireasa era urmată de tovarăşele ei–alte fecioare purtînd candele şi toate gătirile necesare.

Vol. 3, par. 437

Atitudinea fecioarelor înţelepte, veghind şi aşteptînd cu înfrigurare sosirea Mirelui reprezintă în chip minunat singura atitudine ce se cade s-o aibă mireasa Domnului, Biserica adevăraţilor consacraţi; căci o logodnică care ar neglija pregătirile pentru evenimentul cel mai important din viaţa ei ar dovedi că nu e vrednică de această cinste. Tot astfel este şi cu Biserica: „Oricine are în sine această speranţă se curăţeşte”. (1 Ioan 3:2,3.) El caută într-adevăr să fie într-o atitudine de inimă care să-i placă Mirelui; el aşteaptă şi doreşte cu infrigurare uniunea binecuvîntată şi serbările măreţe făgaduite de Acela care zis: „Mă duc să vă gătesc loc, şi după aceea iarăşI voi veni şi vă voi lua la mine”.– Ioan 14:2,3.

Vol. 6, pag. 74

O altă ilustraţie care arată relaţia intimă între Cristos şi Biserica Sa este aceea a căpitanului şi a soldaţilor săi; alta este aceea a păstorului şi a oilor; şi chiar dacă toate aceste ilustraţii ne dau idei preţioase despre legătura consacrată a Capului Noii Creaţii cu fraţii Săi, Biserica, nici una nu ne dă poate o imagine mai deplină şi mai completă a interesului şi iubirii Învăţătorului faţă de noi decât ilustraţia Mirelui şi Miresei. Nobil Mire este desigur Singurul Conceput pentru toţi cei ai căror ochi ai înţelegerii sunt deschişi să-I vadă grandoarea caracterului şi credincioşia! Bine sunt exprimate profetic sentimentele Bisericii Sale, corpul Său, că “Iubitul meu . . . se deosebeşte din zece mii . . . toată fiinţa lui este plină de farmec”. Apostolul, folosind această imagine şi adresându-se Bisericii, spune: “V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară

curată” (2 Cor. 11:2). El se referă aici la obiceiul evreiesc de căsătorie, destul de diferit de obiceiul de acum din “creştinătate”. Astăzi o logodnă este numai un angajament temporar supus schimbării dacă vreuna dintre părţi ajunge la concluzia că angajamentul a fost neînţelept sau nerentabil; dar angajamentul evreiesc de căsătorie a fost intenţionat de Domnul ca să fie un tip al angajamentului între Cristos, Mirele, şi Biserică, Mireasa Sa. După obiceiul evreiesc, logodna este adevărata căsătorie; ea este însoţită de un contract clar, de obicei scris, în care reprezentanţii mirelui şi ai miresei fac o înţelegere reciprocă în privinţa zestrei etc., şi de atunci încolo problema devine absolut obligatorie, chiar dacă este obiceiul ca festivităţile de nuntă şi unirea reală să se amâne aproape un an. Aşa este şi înţelegerea sau contractul între Domnul, Mirele ceresc şi cei care sunt acceptaţi de El în logodnă. Nici din partea Sa, nici dintr-a noastră nu este un contract fără putere, ci este o unire clară de inimă, interes, iubire, devotare; şi orice abrogare a acestui legământ al nostru ar fi o chestiune serioasă, iar despre Mire apostolul ne asigură: “Cel care v-a chemat este credincios şI va face lucrul acesta” (1 Tes. 5:24). Toată responsabilitatea acestei chestiuni stă prin urmare asupra noastră.

Vol. 6, pag. 682-683

După cum în Scripturi clasa consacrată este numită mireasa lui Cristos, la fel casa generală a credinţei ar reprezenta în mod potrivit pe acei cărora le sunt deschise privilegiile căsătoriei. Creaţia Nouă, ca Mireasă logodită cu Cristos, predându-şi Domnului ei şi serviciului Său inima, limba şi toate puterile şi energia, poate accepta în mod raţional şi cu recunoştinţă binecuvântările, privilegiile, protecţia, supravegherea şi darurile pe care El a binevoit să i le promită ca Mireasă logodită cu El.

După cum o femeie care a respins un pretendent şI a refuzat să-şi dea mâna şi inima, logic vorbind n-ar mai putea aştepta de la el grija, protecţia, binecuvântarea, privilegiile şi bucuriile pe care el deja i le oferise generos, tot aşa, cei care în mod continuu resping favoarea divină, până acolo încât refuză să consacre Domnului puţinul ce-l au, n-ar putea sub nici o formă să aştepte sau să ceară binecuvântările pe care El le-a promis celor care-L iubesc şi care-şI manifestă iubirea prin devotarea lor, consacrarea lor.

MAREA MULŢIME–Referitor la nunta Mielului. (Q299-1)

Întrebare (1909)–1–Va participa Marea Mulţime la nunta Mielului când ni se spune că Mireasa va fi completă cu un anumit timp înainte? Este nunta Mielului un eveniment special?

Răspuns–Răspunsul meu este că nunta Mielului este un eveniment deosebit şi că obiceiul nunţii din zilele noastre nu ilustrează în mod potrivit această chestiune, dar obiceiul nunţii care a predominat printre evrei o reprezintă în mod potrivit şi de aceea acolo trebuie să căutăm ilustraţia aşa cum a venit din istorie.

Se încheia un contract de nuntă, un angajament de căsătorie, de obicei în forma unui contract scris între cel care era să fie mirele şi cea care era să fie mireasa, şi astfel aceştia doi erau logodiţi, şi această logodnă dura de obicei un an; şi aceasta era tot atât de obligatorie ca şi cum ar fi fost de fapt căsătoriţi, şi orice incorectitudine din partea vreunuia dintre ei era considerată ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. În timpul acelui an, se ştia că ea era logodită, şi aşa era potrivit. La sfârşitul anului, bărbatul venea şi o lua la el, şi de atunci ea era soţia lui. După aceea urma o petrecere somptuoasă care putea fi de o durată de timp considerabilă, şi aceasta nu era cunoscută ca nuntă ci ca şi sărbătoarea nunţii, ospăţul de nuntă. Procedurile Domnului cu Biserica sunt în această direcţie;