OBICEIURI CORECTE DE GÂNDIRE

„Încolo, fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi.” Filipeni 4:8.

R 4826 W. T. 1 iunie 1911 (pag. 165-167)

Ca purtător de cuvânt al Domnului, apostolul Pavel dă aici Bisericii instrucţiuni cu privire la modul în care ar trebui să se zidească. Referindu-se la influenţa mare a minţii asupra corpului, el stabileşte anumite reguli de gândire; căci aşa cum gândeşte un om, aşa va ajunge să fie. Cu cât se gândeşte mai mult la lucruri bune, cu atât va fi mai bun. Cu cât se gândeşte mai mult la lucruri rele, cu atât va fi mai rău. Lucrurile la care ne gândim, spune apostolul, trebuie să fie vrednice de cinste, drepte, vrednice de laudă, frumoase. Dacă un lucru nu are niciuna din aceste calităţi, poporul Domnului nu trebuie să se gândească deloc la el. Prin gândirea la lucrurile care au înţelepciune şi profunzime în învăţătură — lucrurile care nu vin de la altcineva decât de la Dumnezeu, se realizează o transformare minunată a caracterului.

„când va veni … duhul Adevărului

vă va călăuzi în tot adevărul”

Sf. Pavel a fost cel care a fost privilegiat să vadă pe Domnul după înălţarea Sa. Observăm că în el, precum şi în toţi ceilalţi apostoli, s-au împlinit cuvintele Învăţătorului: „Orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer” (Matei 18:18). Cu alte cuvinte, apostolii vor fi în aşa fel conduşi de înţelepciunea divină, încât orice vor declara a fi necesar în viaţă va fi aprobat în cer, şi orice vor declara a fi inutil va fi aşa considerat în cer. Prin urmare, întreaga datorie şi responsabilitate a Bisericii este prezentată în linii generale de către acest apostol. Orice vedem în Scripturile Vechiului Testament care este valoros pentru noi, înţelegem că Domnul nostru a subliniat prin apostoli.

Multe lucruri spuse de Domnul nostru au fost rostite în cuvinte misterioase. Expunerea unora din aceste cuvinte şi a unora din aceste instrucţiuni speciale El a lăsat-o pentru apostoli sub îndrumarea Spiritului sfânt. Motivul pentru care Isus n-a explicat lucrurile mai adânci şi mai spirituale a fost că ucenicii nu erau atunci concepuţi de spirit şi nu puteau înţelege aceste lucruri; în timp ce, după conceperea lor de Spirit sfânt, au putut să înţeleagă lucrurile mai adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Domnul nostru a spus: „Când va veni el … Duhul Adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul … şi vă va vesti lucrurile viitoare” (Ioan 16:13). Acest lucru L-a făcut prin scrierile apostolilor şi prin credincioşii din tot Veacul Evanghelic. Astfel Domnul face pregătirea pentru glorioasa împlinire a speranţei noastre; şi astfel Mireasa se pregăteşte pentru nunta Mielului, care va avea loc în curând.

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Prov. 4:23). Acestea sunt cuvintele inspirate ale înţeleptului împărat Solomon, şi, evident, apostolul a avut în minte acelaşi gând când a scris cuvintele din textul nostru. Cât de frumos este acest îndemn final al apostolului pentru Biserica din Filipi, căreia i s-a adresat cu afecţiune, ca fiind „bucuria şi cununa” lui; şi cât de în armonie cu ideea că din inimă ies izvoarele vieţii!

Inima reprezintă voinţa, intenţiile; voinţa trebuie păstrată sinceră şi centrată în Dumnezeu, pentru că ea este puterea cârmuitoare a omului întreg. Dar, chiar dacă voinţa este puterea conducătoare a omului, ea este şi supusă influenţelor. Dacă gândurile sunt impure, nedrepte sau nesfinte, puterea voinţei se deteriorează din ce în ce mai mult. De aceea avem înţelepciunea îndemnului apostolului cu privire la caracterul gândurilor noastre, cum trebuie să fie ele. Cei care se străduiesc să desăvârşească sfinţenia în frica de Domnul — care se împodobesc cu frumuseţea sfinţeniei — n-ar trebui să negli­jeze gândurile şi să le permită să caute hrană în orice păşune, ci să le disciplineze, ca să se hrănească numai cu hrană curată şi sănătoasă, aşa cum îndrumă apostolul.

Adevărul despre un lucru este doar unA DINTRE probE

Este adevărat, sau este fals? este prima întrebare care trebuie pusă cu privire la orice chestiune. Iubirea pentru Adevăr stă la însăşi temelia unei vieţi neprihănite, şi oricine simpatizează cu neadevărul sau cu exagera­rea se murdăreşte mai mult sau mai puţin; dar oricine îşi curăţă gândurile, în acea măsură îşi curăţă întregul caracter. Având creiere slabe şi imperfecte, există un mare pericol de a fi înşelaţi; şi de aceea Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă serios să nu atingem ceea ce ştim că este neadevărat.

Totuşi, adevărul despre un lucru nu este decât una din probele la care să supunem orice chestiune. Cine nu ştie că există multe lucruri care sunt adevărate şi totuşi lipsite de onoare, care nu sunt vrednice de gândurile noastre. Lucrurile adevărate, dar lipsite de onoare şi nevrednice care ni se prezintă gândirii sunt, probabil, cel mai adesea în legătură cu slăbiciunile, greşelile, ciudăţeniile, sau câte altele, ale vecinilor noştri, ale fraţilor noştri. Respingerea acestor gânduri, aşa de nevrednice, ne va lăsa ocazia şi energia să le cheltuim, dacă vrem, pe lucruri vrednice de cinste şi adevărate, vrednice de atenţia noastră ca Noi Creaturi în Cristos Isus.

„Lucrurile care sunt drepte.” Aici avem o altă limitare. Ceea ce este drept este ceea ce este corect. Dreptatea şi neprihănirea sunt termeni sinonimi. Foarte adesea ceea ce este drept se presupune a fi identic cu ceea ce este frumos; ca, de exemplu, Regula de Aur: „Fă altora ceea ce ai vrea ca alţii să-ţi facă ţie”. Aceasta nu este regula iubirii, ci a dreptăţii. Nu avem niciun drept să facem altora ceva ce n-am vrea ca alţii să ne facă nouă. Prin respectarea Regulii de Aur, prin urmare, nu păzim marea Lege a Iubirii, ci facem un pas în direcţia cea bună. Nimeni n-ar trebui să înceapă să se gândească la iubire până când nu este drept. Iubirea ar fi ceva mai mult decât ceea ce este drept. Iubire înseamnă mai mult decât dreptate. Nu avem dreptul să aşteptăm mai mult decât dreptate. Orice primim mai mult decât dreptate este iubire, favoare.

Dreptatea trebuie

să fie REGULA Vieţii noastre

În vederea acestor lucruri sugerate de apostol, să ne gândim în primul rând la propria noastră cale. Să analizăm în mod critic dacă ne gândim mereu la aceste lucruri care sunt corecte, drepte. Să nu avem niciodată prejudecăţi în această chestiune. Dreptatea trebuie să fie regula vieţii noastre, a conduitei noastre. Şi apoi, având în vedere aceste lucruri, ne-am putea gândi în mod firesc la conduita altora. Am putea să ne gândim, de exemplu, la influenţa diferitelor lucruri. Am putea să permitem minţii noastre să se preocupe de nedreptăţile practicate în jurul nostru şi în alte părţi; despre cât de multă nedreptate se face în Africa împotriva celor care ar putea să se conducă mai bine; despre cât de multă nedreptate se practică în afaceri etc. Făcând astfel, am putea face mult scandal. Dar nu acesta trebuie să fie subiectul gândurilor noastre principale. Noi trebuie să ne gândim la lucrurile bune, la lucrurile mai înalte, la lucrurile mai fericite; nu numai la lucrurile bune ale acestei vieţi, ci la lucrurile binecuvântate ale vieţii viitoare; şi astfel mintea noastră să gândească tot timpul în armonie cu dreptatea.

Nu trebuie să aşteptăm mâna

disciplinEI Domnului

Nimeni nu poate cultiva dreptatea până când nu înţelege ce este ea. Această cunoştinţă necesară este obţinută din Scripturi. Unii se nasc cu un simţ al dreptăţii mai dezvoltat decât alţii, iar alţii par a se naşte fără a înţelege ce este corect sau greşit. Fie că avem sau nu în mod firesc un simţ ascuţit al dreptăţii, Biblia este standardul. Aşa cum ştim, Scripturile spun că ar trebui să le facem altora ceea ce am vrea ca alţii să ne facă nouă; că ar trebui să iertăm pe alţii aşa cum am vrea ca alţii să ne ierte. Când am analizat bine aceste dintâi lecţii, atunci suntem pregătiţi să cultivăm dreptatea şi să o punem în practică în viaţa noastră zilnică. Acest lucru îl facem întrebându-ne cu privire la cuvintele şi faptele noastre: Am spus adevărul? Şi a fost drept să-l spun? A fost corect să-l spun? A fost în armonie cu ceea ce aş vrea ca alţii să spună despre problemele mele? Am procedat corect?

Oricine este în şcoala lui Cristos este acolo pentru a studia şi a practica în privinţa dreptăţii şi a iubirii. Este o lucrare de-o viaţă. Aflăm că putem să ne îmbunătăţim de la o zi la alta. Nu trebuie să aşteptăm ca Domnul să ne disciplineze, ci să fim atât de dornici de a face voia Domnului în noi, încât să ne examinăm gândurile. Să umblăm cu băgare de seamă. Să ne gândim la ceea ce facem, la ceea ce gândim. Să nu ne lăsăm gândurile să hoinărească. Oamenii care procedează astfel nu sunt stăpâni pe sine. Voinţa domină viaţa. Mai întâi de toate, să ne predăm pe deplin Domnului, predându-I voinţa, controlul asupra gândurilor, asupra cuvintelor, asupra acţiunilor noastre. Cei care au acceptat controlul lui Cristos asupra problemelor lor nu au libertatea să acţioneze aşa cum vreau. Ei trebuie să fie controlaţi de Cuvântul Său şi să umble potrivit regulilor Lui. Învăţătorul nostru a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34). Aceasta înseamnă mai mult decât dreptate. Domnul a iubit atât de mult lumea încât Şi-a dat viaţa pentru ea. Aşa să fim şi noi gata şi dispuşi să ne dăm viaţa pentru fraţi.

Nu trebuie să permitem minţii noastre să se ocupe cu lucruri care ar fi nedrepte. Trebuie să învăţăm să aplicăm proba dreptăţii la fiecare cuget, cuvânt şi faptă a noastră, învăţând în acelaşi timp să privim conduita altora din alt punct de vedere, atât cât permite raţiunea, din punctul de vedere al îndurării, al milei, al iertării, al ajutorării. Şi trebuie să analizăm critic fiecare gând pe care-l nutrim, fiecare plan pe care-l întocmim, pentru ca principiile dreptăţii să nu fie încălcate de noi în nici un sens al cuvântului cu aprobarea inimii noastre.

MinTEA noastrĂ SĂ FIE umplutĂ cu ceEA CE este curat şi frumos

În examinarea gândurilor noastre din punctul de vedere al curăţeniei, să avem în vedere, mai întâi, natura gândurilor; şi, în al doilea rând, influenţa lor asupra celorlalţi. Nu numai că gândurile noastre trebuie să fie adevărate, vrednice de cinste şi drepte, dar să fie şi curate, şi astfel încât să nu provoace pe alţii la necurăţie. Trebuie să evităm, chiar dacă nu este necurat în sine, orice ar putea avea efectul de a trezi necurăţia în altcineva. Gândul apostolului pare să fie că trebuie să ne păzim gândurile întotdeauna.

„Tot ce este vrednic de iubit” ne atrage atenţia asupra faptului că nu trebuie să permitem minţii să se ocupe cu lucrurile care nu sunt vrednice de iubit, care nu sunt vrednice de laudă. Am putea permite afacerilor noastre să ne ocupe atât de mult gândurile încât să ne gândim continuu la acel anumit lucru; de exemplu, cineva interesat de afacerea fierului ar putea să se gândească întotdeauna la fierul structural; altul, la afacerea cărbunelui; altul, la cartofi şi la cod (peşte) etc. Aceste lucruri ar putea fi destul de corecte, destul de adevărate, destul de vrednice de cinste, dar pentru Noua Creaţie gândirea constantă pe aceste linii nu este avantajoasă. Când suntem angajaţi în săpături, trebuie să acordăm atenţie acelei afaceri; când suntem în afacerea fierului, trebuie să-i acordăm atenţia corespunzătoare. Dar când ne aflăm în afacerea gândirii, nu trebuie să ne lăsăm mintea să se preocupe de lucrurile pe care apostolul le declară dăunătoare. Trebuie să ne străduim să ne supunem gândurile şi să le antrenăm pe linia care ne va transforma din ce în ce mai mult în asemănarea de caracter glorioasă a Domnul nostru.

Gândurile noastre trebuie să fie nu numai adevărate, vrednice de cinste şi drepte, ci trebuie să fie şi curate, trebuie să fie frumoase. Prin cuvântul frumos înţelegem nu numai gândurile referitoare la frumuseţile naturii, florile, creaţia animală, fructele etc., ci mai ales lucrurile despre caracter — roadele şi harurile Spiritului sfânt — blândeţea, bunătatea, răbdarea, îndelunga răbdare, dragostea de fraţi, iubirea. Cu aceste lucruri poate fi umplută mintea noastră şi le poate îndrăgi. Dacă, dimpotrivă, ne permitem să neglijăm aceste lucruri care sunt curate, drepte, vrednice de iubit, nu vom creşte în roadele Spiritului; dar gândindu-ne la aceste lucruri şi cultivându-le în inimile noastre, devenim tot mai mult asemenea lui Dumnezeu. Dacă nu cultivăm aceste calităţi de dorit, atunci se vor dezvolta roadele contrare neprihănirii — invidia, ura, cearta, faptele cărnii şi ale diavolului.

Într-un cuvânt deci, nu putem aprecia îndeajuns importanţa gândirii corecte. Se cunosc cazuri în care unele persoane în mod natural au avut o minte depravată, dar care, acordând atenţie lucrurilor Adevărului, au devenit într-adevăr, caractere nobile. Nu putem aprecia îndeajuns puterea minţii asupra corpului. Dacă ne place să cultivăm roadele Spiritului, ele se vor dovedi o binecuvântare bogată pentru noi şi pentru ceilalţi. Astfel vom urma în urmele Învăţătorului şi în cele din urmă vom deveni biruitori şi asociaţi cu El în Împărăţie.

Curăţenia gândului este UN LUCRU esenţial

Noi trebuie să iubim şi să cultivăm ceea ce este curat în aşa măsură încât ceea ce este necurat ne va fi dureros, supărător, şi vom dori să ştergem din memoria noastră. Aceasta însă se poate realiza numai gândind continuu la lucrurile curate şi evitând să gândim la lucrurile necurate. Trebuie să recunoaştem adevărata frumuseţe şi să o preţuim. Când ne gândim la cele mai curate lucruri trebuie neapărat să ne înălţăm vederea mintală până la un punct cât mai sus posibil şi, pe cât suntem în stare, să discernem frumuseţea caracterului perfect al Dumnezeului nostru şi al Domnului nostru Isus Hristos şi, proporţional, frumuseţea care se vede la unul şi la altul dintre urmaşii lui Isus care păşesc aproape în urmele Sale.

„Orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă gândiţi.” În timp ce nu trebuie să ne gândim să ne lăudăm pe noi înşine, nici să ne străduim să obţinem laudă, totuşi trebuie să ne străduim să fim vrednici de laudă. Trebuie să ne gândim la lauda lui Dumnezeu. Dacă este ceva care are vreo valoare, vreun merit, care are ceva vrednic de laudă, să recunoaştem. Să observăm la cei din jurul nostru, şi mai ales în Biserică, trăsăturile de caracter care sunt vrednice de laudă. Nu trebuie să subestimăm blândeţea, credincioşia, răbdarea. Să luăm notă de statornicia, de energia, devotamentul faţă de datorie. Să nu ne gândim la eşecurile neînsemnate ale altora şi nici chiar la eşecurile lor mai mari. Dacă vom continua să ne umplem mintea cu gânduri nefericite, ne vom păgubi singuri. Pe măsură ce vom continua să recunoaştem lucrurile vrednice de laudă în viaţa noastră şi în vieţile celor din jurul nostru, vom deveni mai asemenea lui Dumnezeu.

Putem medita în siguranţă la lucrurile care au vreo virtute, sau valoare, lucrurile în oricare măsură vrednice de laudă — cuvintele nobile, sau faptele nobile, sau sentimentele nobile ale cuiva — şi, în consecinţă, vom constata că progresăm spre acele idealuri cu care minţile noastre, noile noastre naturi, astfel se hrănesc.

Astfel ne vom transforma tot mai mult prin înnoirea minţii noastre şi ne vom apropia tot mai mult de asemănarea glorioasă a Învăţătorului nostru, fiind schimbaţi din slavă în slavă, puţin câte puţin, pas cu pas, încetul cu încetul, în timpul vieţii prezente; şi gândurile noastre fiind în această atitudine şi menţinând unirea noastră cu Domnul, vom avea parte de Întâia Înviere, care ne va desăvârşi pentru totdeauna în chipul şi asemănarea Domnului.