Vol. 16 Martie-Aprilie 2009 Nr. 3

PĂCATUL LĂCOMIEI

Iosua 7 ”Fiţi siguri că păcatul vostru vă va ajunge.” Numeri 32:23.

R 5350 W. T. 15 noiembrie 1913 (pag. 345-346)

Israeliţii, plini de credinţă şi îmbătaţi de victoria asupra Ierihonului, au continuat lupta pentru cucerirea Canaanului. Spionii au fost trimişi la Ai. Aceştia, întorcându-se, le-au spus că locul era mic şi că o forţă de două sau trei mii de oameni ar fi suficientă pentru capturarea lui. într-adevăr, din experienţele Ierihonului, ei au gândit că nici unul dintre israeliţi nu va fi ucis — că duşmanii lor vor fi atât de speriaţi, încât slab se vor apăra sau nu se vor apăra deloc. Dar experienţele de la Ai au fost contrare. Au fost ucişi 36 de israeliţi; şi armata lui Israel, înţelegând că nu avea favoarea Domnului, a fugit dinaintea duşmanilor.

Iosua şi asociaţii lui, bătrânii lui Israel, au fost dezorientaţi de aceasta. S-au aruncat la pământ în faţa chivotului, deplângând necazul şi în special temători de influenţa pe care înfrângerea ar avea-o asupra inamicilor — încurajându-i pe ei şi descurajând pe Israel, care era poporul tipic al lui Dumnezeu.

Lucrul blestemat sau dedicat în traducerea comună a fost folosit cuvântul ”blestemat” acolo unde ar fi fost de preferat ”dedicat”. Domnul l-a informat pe Iosua că favoarea divină nu era cu Israel din cauza necredincioşiei lor. Când a fost cucerit Ierihonul, o parte din prăzi a fost însuşită de unul dintre soldaţi. Dar conform aranjamentului Domnului, toate prăzile au fost dedicate dinainte; prin urmare aceasta era o încălcare a înţelegerii lor şi armatele lui Israel nu puteau avea nici o binecuvântare până când chestiunea era îndreptată.

Pentru ca lecţia să poată fi învăţată de tot poporul, Domnul a dat îndrumarea ca reprezentanţii tuturor seminţiilor să se înfăţişeze înaintea Lui şi să se tragă la sorţi, şi că astfel va fi arătată seminţia căreia îi aparţinea cel vinovat. în acelaşi mod au fost încercate diferitele familii ale aceleiaşi seminţii, şi a fost găsită familia. Astfel pas cu pas chestiunea a ajuns la Acan, care a fost arătat ca fiind vinovatul — pricina necazului.

”Iosua a zis lui Acan: ”Fiul meu, te rog dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte-I şi spune-mi ce ai facut, nu-mi ascunde nimic”. Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: ”Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi iată ce am făcut: Am văzut în pradă o manta frumoasă de şinear, două sute de sicli de argint şi o bară de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu”.”

Pedeapsa lui Acan

Pedeapsa lui Acan a fost omorârea cu pietre şi după omorâre corpul să fie ars — arderea indicând simbolic faptul că nu mai exista speranţă de viaţă viitoare pentru el. Totuşi, gândul nostru este că aceasta a fost o parte din alegoria generală, şi că de fapt Acan, ca membru al familiei lui Adam, trebuie în cele din urmă să aibă parte cu tot restul rasei de răscumpărarea prevăzută prin moartea lui Isus. Astfel au fost şi sodomiţii distruşi cu foc din cer — printr-o ilustraţie reprezentând clasa care va muri în Moartea a Doua. Dar nimeni nu poate muri în Moartea a Doua înainte de a fi eliberat într-un anumit fel de condamnarea primei morţi — moartea adamică. Acestea au fost doar tipuri, sau preumbriri ale clasei care face rău cu voia, şi a distrugerii veşnice, asemenea animalelor inferioare, care va veni peste ei.

După cum sodomiţii n-au avut nici cunoştinţă nici binecuvântare prin Isus, tot aşa n-a avut nici Acan. După cum sodomiţii, răscumpăraţi prin meritul sacrificiului lui Isus, vor fi treziţi din somnul morţii în timpul Veacului Mesianic, şi experienţele lor vor fi mai suportabile decât cele ale poporului din Horazin şi Betsaida, în mod sigur aşa va fi şi cu Acan. După cum declară apostolul, aceste experienţe tipice din trecut au fost prezentate ca un exemplu al distrugerii care va fi pedeapsa finală a tuturor celor care în mod voit, cu bună ştiinţă şi după ce au înţeles, resping căile Domnului. Corinteni 10:11; Iuda 7.

Lăcomia în zilele noastre

Poate că niciodată în istoria lumii nu a existat atâta lăcomie ca în zilele noastre. Comparativ vorbind, ce puţini dintr-un oraş, dintr-o naţiune, ar proceda foarte diferit de cum a procedat Acan! Dacă toţi aceştia ar fi ucişi cu pietre şi ar fi arşi, lumea ar fi un vast rug funerar. Adevărat, ei nu sunt împiedicaţi de frica unei astfel de pedepse. Cu toate acestea, mulţi dintre ei pretind a crede că pentru toate aceste păcate pedeapsa este chinul veşnic. într-adevăr, mulţi care sunt gata să condamne procedeul lui Iosua şi al israeliţilor în uciderea cu pietre a lui Acan, sunt gata să creadă că Dumnezeul Iubirii, Dumnezeul oricărui Har, Tatăl tuturor îndurărilor, a procedat de zece ori mai rău cu Acan şi practic cu întreaga familie umană — toţi cu excepţia celor evlavioşi care au intrat într-o relaţie vitală cu Răscumpărătorul.

Vai, cât de deformate au devenit minţile noastre! Cât de bucuroşi suntem că adevărata lumină străluceşte acum şi îndepărtează într-o oarecare măsură stafiile erorii şi ale doctrinei false transmise nouă din Veacurile întunecate şi presupuse în mod greşit a fi învăţăturile Bibliei!

Lăcomia la cei consacraţi

Când ne amintim că Iordanul reprezintă consacrarea şi că acei care au trecut Iordanul reprezintă în mod tipic pe acei creştini care au intrat în Legământ cu Dumnezeu şi care au fost concepuţi de Spirit; şi când ne amintim că cucerirea Canaanului reprezintă bătăliile spirituale ale celor consacraţi, subjugarea şi stăpânirea citadelei inimii, păcatul lui Acan are o nouă forţă şi însemnătate. Acesta corespunde mult cu păcatul lui Anania şi al Safirei. Ei au dedicat sau au consacrat proprietatea lor în serviciul Domnului, şi apoi au încercat să ia înapoi o parte din valoarea dedicată. Ei l-au prădat pe Dumnezeu. Au furat ceea ce îi dăduseră Lui. Această clasă pare a fi reprezentată în special prin Acan. El a furat, nu de la fraţii lui, ci de la Domnul, lucruri care fuseseră dedicate Domnului.

Numele de creştin în zilele noastre are o aplicare foarte largă şi în general se referă la o persoană civilizată. Dar termenul creştin aparţine cu adevărat numai unei clase comparativ mici din omenire — celor care, crezând Mesajul lui Isus, şi-au consacrat vieţile pentru a fi ucenicii Lui, urmaşi în urmele Sale. Aceştia au acceptat condiţiile Lui — ”Dacă cineva vrea să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Aceasta este clasa, simbolizată prin Israel, care a intrat în Canaanul antitipic, care luptă lupta bună şi care va recunoaşte că toate prăzile luptei lor sunt consacrate Domnului.

Aceştia trebuie să se întrebe în privinţa credincioşiei, loialităţii lor. Fiecare dintre ei ar trebui să se întrebe: Păstrez eu şi reţin pentru mine vreo parte din ceea ce a fost consacrat lui Dumnezeu? Dacă reţin pentru ei vreo parte din ceea ce a fost dedicat Domnului, ei sunt în pericol de a face parte din antitipicul Acan. Sunt în pericol de a exercita o influenţă păgubitoare asupra altora din Biserică; şi nu numai atât, dar ei sunt în pericol de a avea acea soartă care a fost tipic ilustrată prin cazul lui Acan — în pericol de distrugere completă în Moartea a Doua — distrugere veşnică.

”Lăcomia, care este idolatrie”

Apostolul declară că ”lăcomia este idolatrie”. Ea pune lucrul care este râvnit mai întâi şi cel mai important; şi când acest lucru râvnit este contrar voinţei divine, înseamnă că lucrul râvnit este preţuit mai mult decât Dumnezeu — este dorit mai mult decât favoarea divină. Din acest punct de vedere întreaga lume de astăzi este plină de idolatrie. Idolii cei mai adoraţi sunt averea şi plăcerea. Acestea ocupă timpul şi atenţia aproape ale tuturor. Timpul şi puterea, onoarea, bărbăţia şi feminitatea sunt vărsate din plin pentru acesti Şidoli”. Dimpotrivă, adevăratul Dumnezeu, de unde vine orice dar desăvârşit, primeşte doar puţină atenţie din partea maselor creaturilor Sale. Ei se gândesc foarte puţin la legile şi la voinţa Lui, la plăcerea şi la favoarea Lui.

Care este rezultatul? Oare adorarea mamonei este o adevărată bucurie sau pace şi satisfacţie pentru inimile omenirii? Oare căutarea plăcerii şi devotarea timpului, a talentelor şi a banilor pentru ea a adus adevărata plăcere a sufletului maselor? La această întrebare trebuie să răspundem negativ. Peste tot se caută bogăţia şi se practică închinarea la ea, şi totuşi ea îşi acordă favoarea numai unui număr relativ mic, şi chiar cei favorizaţi găsesc amărăciune amestecată cu dulceaţă în ea. Posesia averii nu aduce bucuria şi pacea pe care au sperat-o şi în care au crezut. Aduce grijă, dezorientare şi o foame încă mai mare, pe care nu ştiu cum să şi-o satisfacă.

Aşa este şi cu adorarea şi căutarea plăcerii. Este o continuă urmărire şi căutare a plăcerii. Obţinerea ei pare să aducă, nu bucurie, ci nemulţumire şi o foame a inimii. Drept rezultat, adoratorii Mamonei şi plăcerii sunt nefericiţi. Lumea este nemulţumită şi se pare că este tot mai nemulţumită pe zi ce trece.

Omul este constituit de la natură aşa încât cele mai frumoase şi mai nobile sentimente, care îi aduc cea mai mare satisfacţie, bucurie şi pace, odihnă şi fericire, sunt exercitarea minţii şi a talentelor pentru Dumnezeu. Conform sf. Pavel, toţi oamenii prin natură ar trebui să caute pe Dumnezeu, dorind să-L găsească. Dar, vai, mulţi dintre cei mai nobili din poporul lui Dumnezeu, care au găsit odihnă şi pace printr-o cunoaştere a lungimii, lăţimii, înălţimii şi adâncimii

”Iubirii divine, care depăşeşte orice iubire”,

nu numai că nu ajută lumea să-L găsească pe adevăratul Dumnezeu, ci din contră, o îndrumă greşit!

Denaturările monstruoase primite de noi din Veacurile întunecate le-am respins din toată inima. şi totuşi susţinem aceste denaturări ale Caracterului şi ale Planului divin înaintea lumii, şi făcând astfel îi depărtăm de Dumnezeu şi de Biblie — să găsească odihna sufletului, pacea şi bucuria în adorarea Mamonei şi în căutarea plăcerii, care pot aduce numai dezamăgiri. Vai, oare cât timp va fi până când vom recunoaşte deschis în faţa lumii că am respins învăţăturile monstruoase ale crezurilor noastre şi am acceptat învăţăturile Bibliei, că Dumnezeu este Iubire şi că El are un Plan plin de îndurare prin care toţi care vreau pot fi recuperaţi şi pot intra în odihnă, prin Isus!