PALATUL FERICIRII

Matei 5:1-12

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Matei 5:8.

R 5003 W. T. 1 aprilie 1912 (pag. 113-114)

Despre Marele Învăţător citim: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”. El a fost Omul Isus Cristos, dar n-a fost un om căzut, n-a fost un păcătos. Viaţa Lui a fost transferată de la starea cerească la cea pământească; prin urmare, ca om, a fost „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26). Mai mult decât atât, la timpul consacrării Sale spre moarte, El a intrat într-un legământ de sacrificiu cu Iehova, şi atunci a primit ungerea cu Spirit sfânt — aceasta a fost puterea Celui Preaînalt. Nu este de mirare deci, când citim că El a învăţat ca unul care avea autoritate — ca unul care ştia, care înţelegea clar şi sigur lucrurile pe care le prezenta!

Cele opt Fericiri ilustrează deosebirea dintre învăţăturile lui Isus şi toate celelalte învăţături din orice alt loc. El avea o vedere nouă despre ceea ce prezenta. Mesajul Lui este diferit de toate celelalte mesaje până în zilele noastre. În timp ce alţi învăţători instruiau poporul să-şi ţină sus capetele, să-şi amintească de strămoşii nobili etc., şi astfel să fie binecuvântaţi, Isus Îşi încuraja ascultătorii să-şi dea seama că cei săraci în duh, cei smeriţi vor primi marile binecuvântări.

În timp ce alţi învăţători îi prezentau pe cei bogaţi, mari, învăţaţi, puternici, influenţi dintre oameni ca exemple de copiat, dacă voiau să obţină fericirea, Isus în aceste fericiri prezintă inversul. Recomandările Lui pentru fericire au fost într-adevăr urmate de câţiva, şi numai aceştia le apreciază meritul şi găsesc binecuvântările promise, atât pentru viaţa de acum cât şi pentru cea care vine.

Contrastul dintre cele Zece Porunci ale Legii Mozaice şi cele opt Fericiri declarate de Isus pe Munte, ilustrează în grad considerabil deosebirea dintre Dispensaţia Legii şi Dispensaţia Harului. Legea poruncea „casei servitorilor” ce trebuia şi ce nu trebuia să se facă. „Moise … a fost credincios în toată casa lui ca servitor” (Evrei 3:5, 6). El a dat „casei servitorilor” — Israelul tipic — Legea Divină, prin ţinerea căreia ei puteau fi binecuvântaţi şi folosiţi în serviciul divin.

Dar Mesajul Evangheliei este unul şi mai înalt. Acesta nu ignoră Legea dată prin Moise „casei servitorilor”. Recunoaşte Legea ca dreaptă, sfântă şi bună, şi că Israel n-a obţinut ceea ce căuta, pentru că n-a fost în stare, prin slăbiciunea moştenită, să ţină spiritul Legii perfecte a lui Dumnezeu. Noua Dispensaţie, pe care Iehova a inaugurat-o prin Isus, prevede o jertfă de Răscumpărare deplină pentru toţi păcătoşii, şi propune să binecuvânteze în cele din urmă şi să ajute pe toţi să iasă din slăbiciunile moştenite — nu numai pe Israel, ci întreaga rasă a lui Adam. Aspectul Legii va fi menţinut, dar harul şi mila vor interveni pentru a da ajutorul necesar pentru ţinerea Legii. Dar înainte ca Noua Eră de binecuvântare a lumii să fie introdusă, aranjamentul divin propune să adune o clasă specială, care trebuie să fie toţi „asemenea chipului iubitului Fiu al lui Dumnezeu” (Romani 8:29, Diaglott). Aceştia trebuie să fie moştenitori împreună cu El, în oricare sens al cuvântului — în suferinţe, lepădări de sine, persecuţii şi sacrificii în viaţa de acum, ca şi în gloriile, onoarea şi nemurirea vieţii viitoare.

CHEMAŢI PENTRU A FI ALEŞI

Misiunea lui Isus şi învăţăturile Sale la prima Sa venire nu erau pentru lume, ci pentru o clasă specială: „Cine are urechi să asculte”. Mesajul pentru lume va fi dat la a doua Sa venire, şi avem asigurarea că atunci toţi ochii orbi se vor deschide şi toate urechile surde vor fi destupate şi cunoştinţa slavei lui Dumnezeu va umple întregul pământ.

În studiul de astăzi, Isus Se adresa acelora dintre evrei care aveau urechi de auzit, acelora care aveau o înclinare spre a fi ucenicii Lui. Se adresa clasei căreia I-a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”, „şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu”. Acestei clase i-au fost adresate Fericirile, nu cu tunetele de la Sinai, nu cu ameninţări de răzbunare şi moarte dacă lecţiile nu erau învăţate.

Învăţătorul Se adresa acelora care credeau în El, clasa pentru care El era pe cale să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, după terminarea lucrării Sale de sacrificiu, să le atribuie acoperirea neajunsurilor şi imperfecţiunilor, să le dea o poziţie la Tatăl şi să le facă sacrificiile „sfinte, plăcute lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). El îi instruia pe aceştia în privinţa modului în care ei puteau cel mai bine să-şi asigure chemarea şi alegerea, cum puteau mai cu succes să câştige marele „premiu” la care erau chemaţi. Alţii pot lua lecţii preţioase din acele Fericiri, dar numai cei concepuţi de spirit le pot aprecia pe deplin.

PALATUL FERICIRII

Temelia Palatului Fericirii este Umilinţa. Nimeni nu poate spera la o parte în Împărăţia Mesianică dacă nu este umilit: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor”. Acestora şi numai acestora li se va da această mare binecuvântare. N-ar fi niciodată potrivit pentru Dumnezeu să accepte ca membru al clasei Împărăţiei pe unul stăpânit de spiritul mândriei şi de ambiţie egoistă. În experienţa lui Satan avem o ilustraţie a ceea ce ar putea îndeplini mândria. Dumnezeu propune ca umilinţa să fie o probă primară în ceea ce priveşte clasa Miresei.

Camera de Recepţie a Palatului, pe temelia Umilinţei, la parterul Palatului, este camera Tristeţei — a plânsului. Numai cei care ştiu ce înseamnă să aibă milă de slăbiciunile umane pot fi membri ai Preoţimii Împărăteşti, care în cele din urmă vor avea de-a face şi vor ajuta pe oricine va vrea din omenire să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu. Pe lângă aceasta, această Cameră de Primire, a tristeţei şi plânsului, pare necesară pentru completa noastră separare de lucrurile lumii, ale cărnii şi ale Diavolului. Puţini sfinţi au fost care să nu fi trecut prin experienţe dureroase. Ne amintim de cuvintele lui Isus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”. Da, Camera de Primire, a plânsului, este necesară pentru noi înainte de a putea aprecia mângâierea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru această anumită clasă specială — „cei aleşi ai Lui”; „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi”.

Biblioteca Palatului este Blândeţea. Nimeni nu poate fi învăţat cu succes de Domnul şi să se bucure pe deplin în Palatul Fericirii fără calitatea blândeţii şi de a se lăsa învăţat. În această Bibliotecă urmaşul lui Isus trebuie să meargă frecvent, pentru a învăţa acolo lecţii valoroase, fără de care n-ar putea face progres în zidirea credinţei şi în dezvoltarea caracterului: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” Ca membri ai lui Mesia, moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus, Domnul lor, aceştia vor intra într-o posesie deplină, stăpânire deplină a pământului. Această stăpânire va fi menţinută timp de o mie de ani, în timp ce omenirea va fi învăţată lecţii valoroase şi va fi ridicată din păcat, degradare şi moarte la starea perfectă de om matur pierdută prin Tatăl Adam, răscumpărată prin Isus. Cei Blânzi vor preda omenirii moştenirea lor, pământul, numai la încheierea domniei Mesianice. Atunci cei de pe pământ care vor primi stăpânirea vor fi aceia din omenire care îşi vor fi învăţat lecţiile de blândeţe.

Sufrageria: Foame pentru Dreptate. Toţi cei care vor fi comoştenitori cu Cristos vor fi cei ce iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea, în asemănarea Răscumpărătorului. Este foarte important, prin urmare, ca în Palatul nostru al Fericirii să avem o sufragerie mare şi bine stabilită, unde foamea şi setea noastră pentru dreptate să fie încurajată şi satisfăcută în acelaşi timp. „Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi săturaţi.” Ei vor fi săturaţi, pentru propria lor perfecţiune la Întâia Înviere şi la stabilirea dreptăţii pe tot pământul, în timpul miei de ani a domniei lui Mesia.

Uşa Palatului: Mila. Una dintre cele mai importante lecţii de învăţat pentru Noua Creatură este iubirea, compătimirea, mila. În aranjamentul divin noi trebuie să ieşim şi să intrăm pe această uşă în mod constant. Imperfecţiunile noastre cer în mod continuu milă divină şi la fel de continuu trebuie să imprime în noi dispoziţia miloasă faţă de cei cu care avem de-a face. Numai astfel vom fi potriviţi şi pregătiţi să fim membri credincioşi şi miloşi ai Preoţimii Împărăteşti, în relaţiile şi în binecuvântarea neamului omenesc în timpul Împărăţiei Mesianice. „Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!”; „Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”; „Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”.

Fereastra Palatului, prin care Îl putem vedea pe Dumnezeu, este Puritatea inimii. Noi nu putem, în timp ce suntem în trup, să atingem puritatea absolută, în gând, cuvânt şi faptă, dar putem avea puritatea inimii — puritatea intenţiei şi a dorinţei. Numai cei care au această stare de inimă pot spera să ajungă la onorurile Împărăţiei şi să-L vadă pe Cel pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Salonul Palatului este reprezentat prin caracteristicile Făcătorului de pace. Aceasta implică o anumită împotrivire şi victorie în ceea ce priveşte propriile noastre lucruri, dându-ne ocazia de a-i ajuta pe alţii. „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.”

Bucătăria Palatului nostru reprezintă încercările şi dificultăţile care însoţesc rotunjirea caracterelor noastre ca un întreg, şi hrănirea noastră potrivită şi zidirea din punct de vedere spiritual. „Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”