Perfecţiunea Organismului Nu Este Necesară Pentru Încercarea De Viaţă – VDM 24.1

PERFECŢIUNEA ORGANISMULUI NU ESTE NECESARĂ PENTRU ÎNCERCAREA DE VIAŢĂ

„Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.” 1 Cor. 15:25, 26.

R 4985 W. T. 1 martie (pag. 83-84)

Aranjamentul divin cu privire la Împărăţia lui Mesia pare foarte clar declarat în Scripturi. Textul nostru de mai sus, dacă nu şi altele, dovedeşte că Împărăţia lui Mesia nu va avea de-a face cu condiţii perfecte. Prin pecetluirea Noului Legământ, El va face satisfacţie pentru păcatele lumii; şi aceia din lume care se vor dovedi vrednici, au asigurarea lui Dumnezeu că vor ajunge la viaţă eternă. Marea lucrare va fi aceea de ridicare a omenirii din stările de păcat şi moarte. Pentru acest motiv, El va guverna ca Împărat şi va oficia ca Mare Preot. Baza pentru aceasta este faptul că Domnul nostru Isus a cumpărat lumea prin meritul sacrificiului Său.

„Ori încotro ar cădea copacul … acolo rămâne” (Ecles. 11:3). Astfel, deoarece omenirea coboară în moarte, acolo rămâne. La trezirea din moarte va fi o resuscitare, practic la aceleaşi stări mintale, morale şi fizice pe care le-au avut înainte de a merge în mormânt. Dacă omenirea s-ar întoarce din mormânt perfectă, nimeni n-ar avea cum să se identifice pe sine. Dacă cineva ar fi înviat perfect în fiecare gând, cuvânt şi faptă, acesta nu s-ar recunoaşte; căci toate acele lucruri care i-au compus identitatea ar fi dispărute. Prin urmare, acesta n-ar avea niciun mod de a se distinge de restul omenirii! Lumea va fi trezită cu acelaşi fel de inteligenţă cu care s-a dus în moarte. Dar oamenii vor fi în starea morţii, şi chiar obiectivul Împărăţei lui Mesia este să ridice din acea stare şi să învie ceea ce a fost pierdut, la perfecţiunea naturii omului.

Scripturile ne arată că la sfârşitul miei de ani de domnie a lui Cristos, întreaga lume va fi predată Tatălui; şi neamul omenesc va avea atunci un timp de încercare, probare, întocmai cum a avut Adam când a fost în Eden. Pentru „puţină vreme” Satan va avea puterea să ispitească omenirea cum a ispitit-o pe mama Eva. Dar lumea va fi atunci atât de deplin stabilită în dreptatea inimii, încât nimic din ceea ce Satan sau orice altă fiinţă ar putea aduce asupra ei pentru a o ispiti, n-ar putea-o face să păcătuiască; şi cei care nu vor fi învăţat să urască păcatul şi să iubească dreptatea, nu vor fi potriviţi pentru viaţă eternă. Citim că din cer va veni foc (judecăţi) şi îi va distruge pe aceştia.

O SUTĂ DE ANI DE ÎNCERCARE

Dar trebuie să ne amintim că există o altă încercare care o precede pe cea care va avea loc la sfârşitul Veacului Milenar. Chiar de la timpul când Împărăţia va fi fost stabilită, lumea va fi în încercare. Sub conducerea binefăcătoare a Cristosului unii se vor folosi de ocazia de a se ridica treptat înapoi la perfecţiunea naturii umane pierdute în Eden; alţii, se pare, conform Scripturilor, îşi vor menţine încă o atitudine de răzvrătire, iubind păcatul şi urând dreptatea. Acestora li se va da o sută de ani (Isa. 65:17-25) de încercare, chiar dacă nu vor ajunge la perfecţiunea minţii şi a corpului, din cauza atitudinii de răzvrătire a inimii lor.

Despre aceştia se spune că vor fi copii, în comparaţie cu alţii de atunci care vor trăi în continuare şi vor deveni perfecţi. Mesia, ca marele Judecător, va face ca aceştia să moară blestemaţi, condamnaţi, îndepărtaţi de la vreo altă ocazie de a ajunge la viaţă; căci aceştia nu se vor fi folosit de meritul lui Cristos şi de Împărăţia lui Cristos. Şi dacă acest lucru ar fi adevărat despre starea lor după o sută de ani, putem deduce că dacă cineva în timpul primei sute de ani s-a dovedit credincios, apoi în timpul celei de-a doua sute de ani şi-ar asuma o poziţie împotriva dreptăţii, acesta deci ar fi îndepărtat de la viaţă.

„SFINŢII VOR JUDECA LUMEA”

„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2). Cu siguranţă că ştim. Lucrarea de acordare omenirii a cunoştinţei şi a ajutorului necesar va fi în mâinile lui Cristos şi ale Bisericii. Sentinţa finală împotriva păcătoşilor va fi distrugerea, moartea, aşa cum este clar arătat în pildă (Mat. 25:31-46), unde Isus (cu Biserica) este ilustrat în putere şi mare slavă judecând lumea, căci Dumnezeu „a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit” (Fapt. 17:31 — ziua marelui Mesia, antitipicul Moise — Isus, Capul, şi Biserica, Trupul Său. Pilda arată că lucrarea veacului Milenar va separa complet clasa „oilor” de cea a „caprelor” — „oile” fiind la dreapta (loc de favoare) şi „caprele” la stânga (loc de nefavoare). La sfârşitul Veacului, Mesia va distruge clasa caprelor, şi, în numele Tatălui, va binecuvânta toată clasa oilor. Dar nimic nu este mai evident decât că încercarea pentru viaţă sau moarte va înainta în timpul întregului Veac Milenar — de-a lungul acelei întregi Zile de Judecată de o mie de ani.

MERITUL ATRIBUIT DE CĂTRE

MARELE AVOCAT

Acum Biserica este în încercare pentru viaţă sau moarte, şi Cristos ne atribuie meritul Său şi astfel ne acoperă slăbiciunile şi neajunsurile. În cele din urmă El va da lumii perfecţiune reală cu condiţia ascultării perfecte. Dar acum, sub atribuirea dreptăţii marelui Avocat, decizia cu privire la Biserică vine în cei câţiva ani de la timpul când ajungem la punctul consacrării şi până la moarte. Dacă acest timp este suficient pentru îndeplinirea încercării Bisericii, atunci putem vedea că o sută de ani este timp suficient pentru lume, ca să se vadă dacă oamenii vor face chiar şi puţin progres în sus pe calea sfinţeniei.

Încercarea Bisericii o recunoaştem ca un fapt; căci Apostolul ne arată aceasta. Dacă acei care sunt acum consacraţi ar cădea în păcat, n-ar mai rămâne niciun sacrificiu pentru păcate (Evrei 10:26, 27). De ce? Pentru că atribuirea meritului lui Cristos nu se va repeta pentru nimeni. Dacă noi primim atribuirea meritului lui Cristos în această viaţă de acum, atunci nu va mai fi altă atribuire pentru noi. Cei care nu primesc atribuirea meritului lui Cristos acum, ca Biserică, nu o vor primi niciodată: dar în schimb vor primi beneficiul Noului Legământ. Rezultatul însă, în oricare caz, va fi o încercare de viaţă sau moarte şi o sentinţă de viaţă sau moarte.

„FII CREDINCIOS”

În cazul Bisericii, dacă suntem credincioşi chiar până în ultima zi a experienţei noastre şi în acea zi suntem dovediţi necredincioşi, desigur aceasta ar stabili chestiunea în privinţa viitorul nostru. În mod asemănător, putem spune despre lume, că, dacă cineva s-ar dovedi necredincios în timpul încercării din Veacul viitor, încercarea acestuia s-ar termina imediat şi fără îndoială sentinţa ar fi Moartea a Doua. Cu alte cuvinte, încercarea va continua până când fiecare individ va fi ori răsplătit ori pedepsit; şi fiecare faptă, până la ultima, va avea de-a face cu sentinţa acelei încercări.

În Ezechiel există o aluzie pe această linie, unde Dumnezeu spune: „Dar, dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face judecată şi dreptate, va trăi negreşit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut, nu i se vor mai aminti împotriva lui. El va trăi în dreptatea pe care a practicat-o. … Însă, dacă cel drept se abate de la dreptatea lui şi practică ce este rău … s-ar putea să trăiască el oare? Niciuna din faptele drepte pe care le făcuse nu i se va aminti, pentru necredincioşia şi păcatul pe care l-a comis; de aceea va muri în ele” (Ezechiel 18:21-24). Acesta pare a fi principiul Justiţiei Divine, şi unul la care putem uşor să consimţim şi pe care îl putem recunoaşte ca just şi în totalitate integru. „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!”