„PICIOARELE LUI”
R 4925 W. T. 1 decembrie 1911 (pag. 437-439)
Pentru disciplinarea, încercarea şi probarea finală a Bisericii lui Dumnezeu este necesar ca membrii ei să fie supuşi unei influenţe adverse; căci „celui care va birui” i se promite marea răsplată. Dacă vrem să domnim cu Cristos, trebuie să ne dovedim vrednicia de a domni, prin aceleaşi probe de loialitate faţă de Dumnezeu, probe de credinţă în Cuvântul Său, de zel pentru adevăr, de îndurare răbdătoare, în insulte şi persecuţie, chiar până la moarte, şi de încredere neclintită în puterea şi scopul lui Dumnezeu de a-Şi elibera şi înălţa Biserica la timpul cuvenit. Pentru aceşti credincioşi sunt mângâierile binecuvântate din Psalmul 91, care noi credem că sunt o ilustraţie a Bisericii la sfârşitul acestui Veac Evanghelic — o ilustraţie a Cristosului. Să ascultăm:
„Cel ce stă în locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt
„Eu [Isus Cristos, pe care David Îl personifică aici, ca şi în alte locuri, şi care astfel se adresează Corpului Său, Biserica Sa] spun despre Domnul: El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred. Căci El te va scăpa de laţul vânătorului, de ciuma distrugătoare” — de înşelările lui Satan, în care se vor poticni toţi cei neprotejaţi; căci Domnul nostru a spus că atât de subtile şi înşelătoare vor fi, încât, dacă ar fi posibil, ar înşela „chiar şi pe cei aleşi”. Dar aceasta nu este posibil; căci aceia care îşi întăresc chemarea şi alegerea rămân sub protecţia Celui Atotputernic. Aceştia vor fi eliberaţi, nu de ciuma distrugătoare a bolii fizice, ci de ciuma morală şi spirituală a distrugerii — de înclinaţiile păcătoase ale vechii naturi, care în momente nepăzite sunt gata să-şi pretindă stăpânirea şi să învingă sufletele acelora care nu rămân sub protecţia tainică a Celui-Prea-Înalt; şi de ciumele spirituale ale doctrinei false care, cu sofisme subtile, distrug credinţa celor care nu veghează.
Astfel de ciume sunt deja în toată lumea sub forma aşa-zisei Ştiinţe Creştine, a Spiritismului şi a diferitelor teorii care neagă răscumpărarea, luând numele de „Speranţa mai Mare” şi care promiţând multe, atât din perspectiva prezentă cât şi din perspectiva profetică, nu peste mult timp vor deveni endemice. De toate aceste ciume cei aleşi ai Domnului vor fi protejaţi, odihnindu-se în siguranţă şi plăcut la umbra Celui Atotputernic.
„El te va acoperi cu penele Lui şi vei avea un refugiu sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este adevărul Lui.” Atât de aproape de inima Sa îi adună Iehova pe copiii Săi loiali şi credincioşi încât ei simt căldura iubirii Sale şi limbajul afectuos al inimii lor este: „Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău, să alerg la adăpostul aripilor Tale. Căci Tu ai fost un adăpost pentru mine, un Turn tare împotriva vrăjmaşului. Căci Tu, Dumnezeule, ai auzit jurămintele mele, Tu mi-ai dat moştenirea celor ce se tem de Numele Tău” (Psa. 61:4, 3, 5). Da, Adevărul Lui — acel mare sistem al Adevărului cuprins în Planul Divin al Veacurilor — este un scut şi o pavăză largă pentru toţi cei care în simplitatea inimii îl primesc şi se dovedesc credincioşi lui. Este armătura lui Dumnezeu, cu care apostolul îi îndeamnă pe toţi credincioşii să se îmbrace — să şi-o însuşească, să mediteze la ea şi să-şi înmagazineze Adevărul în minte şi inimă — pentru a fi în stare ca prin folosirea lui să se împotrivească erorii şi răului sub orice formă prezentată lor în această zi rea.
IEHOVA VA PĂZI Paşii preaiubiţilor Lui
„Nu trebuie să te temi nici de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de nenorocirea care pustieşte ziua în amiaza mare.” Aceasta este „noaptea”, noaptea întunecată despre care a vorbit profetul Isaia şi la care Domnul nostru S-a referit : „Vine dimineaţa, şi este tot noapte”; „Vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze” (Isa. 21:12; Ioan 9:4). Vine dimineaţa Milenară şi este sigur că marele timp de strâmtorare o va preceda — noaptea în care niciun om nu poate să lucreze pentru răspândirea Adevărului divin, atât de mare va fi „groaza”, neliniştea, necazul şi persecuţia acelei nopţi; săgeţile — „chiar cuvinte amare” din partea împotrivitorilor Adevărului — vor zbura ziua — în timpul prezent, care, în comparaţie cu noaptea întunecoasă care vine, este numit zi. Diferitele asalturi şi dificultăţi din partea necredinţei, a Criticii Radicale şi a altor doctrine false sunt ilustrativ reprezentate ca zborul săgeţilor, ca ciume, ca pietre de poticnire. Niciuna dintre acestea nu-i va vătăma pe „cei aleşi”, al căror Cap este Cristos, iar membrii sunt Biserica, aşa cum sunt în mod special indicaţi în acest Psalm. Biserica va fi imună şi nimic în niciun fel nu o va răni. După cum a spus Domnul, dificultăţile acestei zile ar înşela, dacă ar fi posibil, chiar şi pe cei aleşi; dar aceasta nu va fi posibil, căci „clasa picioarelor” va fi păzită. Nu; Bisericii nu trebuie să-i fie frică de ciuma morală şi spirituală care umblă în întuneric, care se răspândeşte şi face victime printre cei care sunt în necunoştinţă de Adevăr, sau care sunt necredincioşi faţă de el şi sunt, prin urmare, nevrednici de el, şi cărora, de aceea, le lipseşte protecţia divină şi sunt supuşi „puterilor mincinoase” ale erorii, care corup credinţa şi speranţa multora, tocmai când lumina Adevărului divin străluceşte cel mai clar peste cei credincioşi, cum străluceşte peste noi astăzi.
„O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” Mare va fi căderea de la Adevăr, chiar printre cei care, asemenea nouă, l-au primit odată cu bucurie şi care pentru un timp au alergat bine; dar Biserica, datorită loialităţii şi a credincioşiei lor fără compromisuri, şi datorită armăturii ample a Adevărului şi a dreptăţii, va sta şi nu va cădea.
Nu trebuie să ne gândim că acei care vor fi lezaţi şi vor cădea („O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta”) sunt din lume, ci mai degrabă că sunt prieteni ai Bisericii; strâns asociaţi cu Biserica. Lumea n-ar putea să cadă de la favoarea divină, căci n-a fost în favoarea divină. Întreaga „lume zace în cel rău” şi, de aceea, n-ar putea fi răsturnată. Acest verset pare să se aplice la cei care de fapt au fost concepuţi de Spirit sfânt sau care şi-au asumat o poziţie ca a celor concepuţi de Spirit sfânt; ca, de exemplu, neghina care imită grâul. Aceasta niciodată n-a fost grâu şi nu va fi adunată în grânar cu clasa grâului. Timpul va arăta că n-a fost din această clasă. Astfel în această ilustraţie vedem căderea acestora în general şi a celor consacraţi în particular. Există o distincţie între mia ce cade alături şi cele zece mii la dreapta. Am putea deduce că o mie se poate să cadă într-o necredinţă totală, iar zece mii, „mulţimea mare”, în marele timp de strâmtorare pentru a-şi albi hainele şi a se curăţi. Ei vor fi părtaşi cu Babilonul la păcatele lui şi vor avea parte în marea lui cădere. Apoc. 14:18; 18:10.
Declaraţia profetică „O mie să cadă alături de tine”, nu este deloc prea exagerată. Numai cei sfinţiţi în Isus Cristos, asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu, vor fi în stare să stea în picioare compleţi în El. Aceştia vor fi chiar cei aleşi şi nu va fi posibil ca ei să fie înşelati şi prinşi în cursă; căci Dumnezeu va da mesagerilor Lui o însărcinare (mesaj) pentru ei („Adevăr prezent”) şi astfel aceste „picioare” ale Corpului lui Cristos vor fi susţinute ca să nu se poticnească.
„Doar vei privi cu ochii tăi şi vei vedea răsplătirea celor răi”, care resping Adevărul sau se dovedesc necredincioşi faţă de el. Ştim că deja trecem prin începutul acestor necazuri (necazuri peste biserica nominală care ţin de probarea ei), şi că noi scăpăm, deşi mulţi de fiecare parte cad în eroare şi necredinţă. Noi scăpăm, nu fiind îndepărtaţi de pe scena necazului, ci fiind susţinuţi, întăriţi şi păziţi chiar în mijlocul lui prin Cuvântul Domnului, scutul şi pavăza noastră.
„Nici o nenorocire nu te va ajunge”
„Pentru că zici «Domnul este locul meu de adăpost» şi faci din Cel-Prea-Înalt locuinţa ta, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, niciun rău nu se va apropia de cortul tău” — niciun rău din cele la care se face referire; şi orice rele aparente vor lucra împreună, sub providenţa divină, spre binele tău. Rom. 8:28.
Dumnezeu a aranjat astfel încât numai cei cu adevărat consacraţi vor fi păziţi de poticnire în eroarea din această zi rea. În fiecare zi învăţăm să apreciem tot mai mult favoarea divină care ne-a uns ochii înţelegerii, şi ne-a permis să vedem puterea interioară şi frumuseţea Cuvântului şi a Planului divin. Atunci, dacă prin favoare divină suntem astfel făcuţi puternici în Domnul şi capabili să „stăm tari”, în timp ce mii cad de la credinţă şi statornicie, „să ne bucurăm cu frică” (reverenţă). Cel care se simte tare şi bine susţinut „să nu aibă o părere înaltă despre sine”, ci „să ia seama ca nu cumva să cadă”. Umilinţa şi zelul pentru Domnul sunt condiţiile în care am primit marea binecuvântare, şi sunt de asemenea condiţiile în care trebuie să o păstrăm până la sfârşit — până când ne va veni „schimbarea” şi se va stabili în glorie ceea ce harul a început în slăbiciunea noastră.
„Căci El va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale.” Adică, Dumnezeu va ridica pe unii păstori şi învăţători credincioşi care vor „veghea asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală”. Este adevărat, se vor ridica învăţători falşi, pervertind Cuvântul Domnului şi căutând prin sofisme viclene să submineze sufletele voastre; dar dacă în simplitate de inimă copiii Domnului vor cere un „aşa zice Domnul” pentru fiecare element al credinţei lor, şi cu grijă vor proba toate lucrurile prin Cuvânt, ei vor fi în stare să distingă uşor ce este adevărat de ce este fals. Şi făcând astfel, apostolul Pavel (Evrei 10:35) ne sfătuieşte să avem încredere. Domnul, Păstorul nostru, va avea grijă de oile adevărate.
Apostolul Pavel ne asigură că îngerii lui Dumnezeu sunt duhuri slujitoare trimise să slujească, să servească celor care vor fi moştenitori ai mântuirii, celor mântuiţi din acest Veac Evanghelic — nu numai biruitorilor din „Turma Mică”, ci şi biruitorilor din „Mulţimea Mare”. Domnul nostru Isus prezintă practic aceeaşi idee în declaraţia Sa, „Îngerii lor în ceruri văd [au acces] pururea [la] faţa Tatălui Meu” (Mat. 18:10). Cuvintele Învăţătorului par să sugereze, cel puţin, că unul sau mai mulţi îngeri au însărcinare asupra celor consacraţi, „chiar a celor aleşi”. Nimic nu poate, în nici un caz deci, să le facă rău acestora, decât dacă Tatăl ceresc vede că lezarea sau dezavantajul pământesc s-ar dovedi de folos fie pentru Noua Creatură individual, fie pentru cauza generală a Domnului. Aceasta este în deplin acord cu asigurarea lui generală că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele celor care Îl iubesc. Rom. 8:28.
O astfel de folosire a mesagerilor cereşti în niciun caz nu anulează gândul că copiii pământeşti ai Domnului sunt folosiţi frecvent de El ca slujitori, servitori, unul altuia. Într-adevăr, putem fi asiguraţi că mesagerilor sau servitorilor invizibili, în general, dacă nu întotdeauna, li se cere să acţioneze prin instrumente umane — de preferinţă prin „chiar cei aleşi”. În legătură cu acest fel de serviciu făcut prin fraţi, unul pentru altul, avem ilustraţii în lucrarea secerişului, de exemplu — supravegheată de Domnul nostru prezent şi de oştile Lui cereşti, dar în principal îndeplinite de către membrii Corpului Său încă în carne.
MESAJUL SECERIŞULUI PRIN PUTEREA SUSŢINĂTOARE A LUI DUMNEZEU
„Ei [îngerii, mesagerii] te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră” — „te” — adică pe toţi membrii Corpului lui Cristos, individual şi colectiv, [îngerii, mesagerii] folosind toată puterea lor ca să-i protejeze împotriva oricărei pietre de poticnire a doctrinei false, şi în special în legătură cu marea Doctrină-Stâncă fundamentală a răscumpărării prin sângele preţios al lui Cristos; acea „piatră de poticnire şi stâncă de cădere” pentru amândouă casele nominale ale lui Israel (Isa. 8:14). „Picioarele” Corpului sunt ultimele lui membre; sfinţii care trăiesc acum sunt membri ai „piciorelor Lui” (Cristos), cei care sunt acum în pericol de a se poticni, după cum şi picioarele casei iudaice a servitorilor au fost în pericol la sfârşitul sau în secerişul Veacului Iudeu.
Cum duc pe mâini aceşti mesageri picioarele lui Cristos? Ajutându-i la o înţelegere clară a Adevărului, învăţându-i şi încurajându-i prin cuvânt şi exemplu cum să fie credincioşi faţă de Adevăr şi cum să alerge astfel încât să obţină premiul chemării noastre de sus.
Deşi fără îndoială mesagerii cereşti sunt legaţi de această lucrare, totuşi aceasta în mod sigur se face prin Biserica în carne, după cum a fost sugerat deja. Domnul în acest timp de Seceriş a dat mesagerilor Săi, conducătorii poporului Său consacrat, o „poruncă”, un mesaj, un cuvânt de prevenire, un sfat — o deschidere a Cuvântului Adevărului, o iluminare a înţelegerii lor — ca ei să sprijine pe toţi membrii clasei „picioarelor”, pe toţi „chiar cei aleşi” în acest timp de încercare serioasă, probare şi poticnire, ca nu cumva vreodată careva din această clasă să se poticnească prin încercările speciale ale timpului prezent. Cât de vădit se împlineşte aceasta! Mesajul Secerişului în diferitele lui aspecte, cu referire la fiecare fază a Adevărului acum cuvenit, şi la fiecare fază a erorii acum prezentate, este puterea susţinătoare a lui Dumnezeu prin care, conform garanţiei Sale, ştim că nimic nu va răni în niciun caz pe membrii „picioarelor” Corpului lui Cristos.
Rămâne pentru noi să ne bucurăm în aceste binecuvântări şi favoruri ale Domnului şi să ne creştem credinţa; şi ne amintim că şi înainte de a fi organizată „Casa Fiilor”, Domnul a avut putere şi a exercitat-o prin „Casa Servitorilor” într-un mod care ilustrează abundenţa acelei puteri.
Lui Satan i-ar plăcea să umblăm prin vedere, nu prin credinţă; lui i-ar plăcea să-l ispitim continuu pe Dumnezeu şi să cerem o oarecare demonstraţie vizibilă a favorii şi protecţiei Sale, în loc de a accepta mărturia Cuvântului Său şi de a ne baza implicit pe ea prin credinţă. În lumina dezvăluirii Scripturilor vedem că Satan, probabil inconştient, a citat acest pasaj din Scriptură complet în afara însemnătăţii şi interpretării lui potrivite, un pasaj care se referă, nu la picioarele literale ale lui Isus, la pietrele literale şi la îngerii literali, ci la membrii picioarelor simbolice ale Corpului lui Cristos de astăzi şi la pietrele de poticnire doctrinare şi de alt fel, care sunt acum permise pe calea credinciosului, şi la îngerii sau slujitorii Adevărului divin, care în timpul prezent de Seceriş ar fi împuterniciţi să susţină pe membrii „picioare” cu astfel de sfaturi, mustrări şi expuneri ale Scripturii cum ar fi necesar pentru ei.
„Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi.” Astfel purtaţi pe mâinile mesagerilor credincioşi ai Domnului şi păziţi prin vegherea lor vigilentă şi sub protecţia constantă a Celui-Prea-Înalt, copiii lui Dumnezeu încrezători, credincioşi, vor triumfa asupra oricărei uneltiri a lui Satan, fie de a-i învinge fie de a-i înşela — fie că umblă asemenea unui leu răcnind, fie asemenea şarpelui, îi pândeşte pe furiş pentru a-şi introduce veninul lui otrăvitor.
„Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi scăpa, îl voi ocroti căci cunoaşte [apreciază] Numele Meu.” Datorită iubirii şi lolialităţii fiecărui individ care compune clasa „picioarelor”, Tatăl ceresc îi va elibera de ciume etc., şi-i va înălţa la moştenire împreună cu Cristos, îi va face membri ai „preoţimii regale” şi părtaşi naturii divine.
„Când Mă va chema, îi voi răspunde şi voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea” — îl va face să înţeleagă Planul Său. Ca indivizi ei sunt cunoscuţi de Domnul, care judecă nu numai după vedere cu ochii şi auzire cu urechea, ci care discerne şi judecă gândurile şi intenţiile inimii. Şi oricât de larg ar putea fi ei răspândiţi, fie stând singuri ca „grâu” în mijlocul neghinei, sau în compania altora, ochii lui Dumnezeu sunt întotdeauna asupra lor. Stând în locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt (sfinţiţi, complet puşi deoparte pentru Dumnezeu), ei vor rămâne la umbra Celui Atotputernic, în timp ce marile sisteme religioase care poartă numele Lui în necredincioşie suportă judecăţile Domnului. Ei nu au parte în judecata Marelui Babilon, ci sunt mai înainte luminaţi şi chemaţi afară din el.
Lăudat fie Domnul pentru astfel de asigurări ale grijii Sale iubitoare! „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!”