Vol. 20, Noiembrie-Decembrie, Nr. 1 

POARTA CERURILOR

04263″> Geneza 28:10-22

Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” Versetul 15.

R 5199 W. T. 1 martie 1913 (pag. 77-79)

Lecţia noastră este în legătură cu patriarhul Iacov. El avea puţin peste patruzeci de ani când a plecat de acasă, renunţând la toate proprietăţile familiei care-i aparţineau prin dreptul de naştere cumpărat. El a socotit toate averile pământeşti nesemnificative ca valoare, în comparaţie cu marea Promisiune făcută lui Avraam, al cărui moştenitor devenise. Din istoria care urmează, este evident că fratelui său Esau nu-i păsa de Făgăduinţa spirituală şi era destul de mulţumit să ia în stăpânire moştenirea pământească a lui Isaac.

În călătoria sa spre Haran, Iacov s-a oprit într-o mică cetate numită Luz. Urmând obiceiul multora din Palestina de astăzi, el n-a cerut găzduire, ci doar şi-a pus sub cap o piatră în loc de pernă, s-a învelit cu mantaua şi s-a întins într-un loc liniştit să doarmă. Acasă întotdeauna fusese băiatul de casă, filosoful, copilul alintat al mamei; şi chiar dacă acum era bărbat după vârstă, să nu uităm că rasa umană era mai longevivă în acel timp şi se maturiza mai lent, la aproximativ dublu faţă de acum. În mod practic, el tocmai intra în starea bărbăţiei. Convingerile sale religioase adânci, credinţa în Dumnezeul tatălui său şi al bunicului său, dorinţa lui de a avea parte de binecuvântarea divină, îl făcuseră un proscris. Fără îndoială se simţea singuratic şi cu inima grea. Părăsea pe singurii prieteni pe care îi avea în lume şi pleca practic fără nici un ban pentru a-şi găsi ceva serviciu.

Pe Iacov l-am iubit”

Aceasta este declaraţia scripturală şi reiese din relaţia Domnului cu Iacov. El şi-a arătat curajul, devotamentul, credinţa. Dumnezeu avea să-l răsplătească. Acum avea nevoie de încurajare şi de aceea i s-a dat un vis cu o semnificaţie frumoasă. În vis a văzut o scară care se întindea de lângă el până la cer. Scara era plină de îngeri care se suiau şi coborau.

La capătul de sus, în mintea sa, L-a văzut pe Dumnezeul Slavei şi L-a auzit vorbind; şi cuvintele erau minunate — pline de interes şi încurajare. Aici Dumnezeu i-a dat lui Iacov asigurarea că îşi câştigase binecuvântarea tatălui său Isaac, şi nu numai atât, dar că Dumnezeu recunoscuse acest transfer — l-a recunoscut ca moştenitorul legal al marii Făgăduinţe Avraamice, care este baza tuturor speranţelor, evreieşti şi creştine, pentru ei şi pentru toate familiile pământului.

Mesajul lui Dumnezeu a fost: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun”.

Aceste cuvinte sunt asemănătoare cu cele spuse lui Avraam şi confirmate lui Isaac. Acum i-au fost confirmate lui Iacov. De acum înainte el era în relaţie de Legământ cu Dumnezeu. Mai bine decât ştia el, toate eforturile sale aveau să fie supravegheate ca să lucreze împreună spre binele lui cel mai mare.

 Nici EVREU, NICI CREŞTIN

Iacov n-a fost creştin; şi să nu credem nici un moment că providenţele Domnului asupra lui au fost de acelaşi fel cu cele ale Bisericii din acest Veac Evanghelic. El n-a fost invitat să fie părtaş la „chemarea de sus”. Lui nu i s-a promis o schimbare de natură la starea cerească prin înviere, sau în oricare alt mod. Toate făgăduinţele făcute lui au fost pământeşti, precum cele făcute lui Avraam.

Iacov n-a fost nici evreu. Pe atunci încă nu erau evrei. Naţiunea numită ulterior Israel şi apoi cunoscută ca poporul evreu, au fost copiii lui Iacov, dar încă nu erau născuţi. Ei au devenit un popor şi o naţiune distinctă nu doar prin faptul că au fost copiii lui Iacov, ci prin faptul că au fost aduşi în relaţie de Legământ cu Dumnezeu prin Moise şi prin Legământul Legii de la Sinai.

Astfel observăm că patriarhii, Avraam, Isaac şi Iacov, nefiind sub Legământul Legii şi nici sub aranjamentele Evangheliei, au constituit o clasă aparte. Lor, în mod special (şi în legătură cu ei unora dintre profeţii nobili şi vrednici din Veacul Iudeu) le-au aparţinut anumite făgăduinţe mari ale lui Dumnezeu cu privire la ţara Canaanului şi la binecuvântarea lumii. Nefăcând parte din Biserica concepută de spirit a acestui Veac Evanghelic, ei nu pot avea parte cu Mesia în Împărăţia Sa spirituală, care în curând va lega pe Satan, va doborî păcatul, va risipi întunericul şi superstiţia, şi va inunda lumea cu cunoştinţa lui Dumnezeu. Ei n-au fost invitaţi să facă parte din această „chemare de sus”.

Totuşi, le-a fost făcută o chemare, o invitaţie sau făgăduinţă specială, care n-a fost făcută altora. În împlinirea acestei Făgăduinţe, acestor patriarhi li se va acorda perfecţiune umană la înviere; şi fiind făcuţi superiori faţă de restul omenirii, vor fi calificaţi să fie prinţi sau conducători ai întregului pământ, reprezentanţi ai Împărăţiei spirituale, cereşti, invizibile a lui Mesia.

Astfel, în loc de a mai fi recunoscuţi ca părinţi sau patriarhi, curând ei vor fi recunoscuţi ca primii copii ai lui Mesia, primii cărora El le va da perfecţiunea vieţii pământeşti. Astfel spune profeţia: Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune prinţi în toată ţara”. Psalmul 45:16.

Se va observa că Isus, vorbind despre glorioasa Împărăţie viitoare, a spus: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să atragă atenţia” (cu manifestare exterioară). (Luca 17:20). De asemenea le-a spus ucenicilor: Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Iar când a descris ce va fi văzut şi recunoscut la a doua Sa Prezenţă şi la stabilirea Împărăţiei Sale, Isus n-a spus nici un cuvânt că cineva Îl va vedea pe El sau pe vreunul dintre apostoli în gloria Împărăţiei. Dar a zis: Veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii”. Luca 13:28, 29.

Isus şi clasa Miresei Sale — apostolii şi sfinţii acestui Veac, din orice neam şi denominaţie — vor fi Împărăţia adevărată şi vor avea supravegherea şi puterea reală; dar, după cum declară Scripturile, ei vor fi invizibili. Toţi aceştia vor „fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi”, prin puterea Primei Învieri. Nu vor mai fi fiinţe pământeşti, vor fi fiinţe spirituale, Aleşii fiind „făcuţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). După cum declară şi sf. Pavel, schimbarea Învierii trebuie să vină înainte ca Biserica să poată intra în gloria Împărăţiei, deoarece „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu”. 1 Cor. 15:50.

Ce a Însemnat visul

Pentru a aprecia corect acest vis sau oricare altă parte din Mesajul Evangheliei, trebuie să ne amintim că omul, la început în relaţie de legământ cu Dumnezeu, a fost tăiat de la aceasta prin neascultarea din Eden. Legământul de viaţă veşnică nu putea rămâne în picioare cu păcătoşii. „Sufletul care păcătuieşte acela va muri.”

Dar Dumnezeu a planificat de la început o răscumpărare a lui Adam şi a rasei sale din această sentinţă la moarte, din acest blestem al distrugerii. El nu-l putea lua pe Avraam înapoi în familia Sa, după ce intenţionat a aranjat astfel condamnarea, ca aceasta să fie înlăturată numai prin lucrarea unui Răscumpărător. Legământul făcut cu Avraam, confirmat lui Isaac şi acum lui Iacov, a fost doar o promisiune că la timpul potrivit, prin urmaşii lor, Dumnezeu avea să trimită pe Răscumpărătorul, Eliberatorul, şi prin aceştia avea să binecuvânteze toate familiile pământului cu privilegiul întoarcerii la armonie şi părtăşie cu Dumnezeu, ca fii ai Lui.

Scara reprezintă acest gând al părtăşiei directe între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om. Baza scării era aproape de Iacov. Prin Sămânţa lui avea să fie împlinită această mare lucrare de deschidere a relaţiei lui Dumnezeu cu oamenii. Această viziune a lui Dumnezeu la capătul îndepărtat al scării şi cuvintele Lui încurajatoare au fost pentru a-l stimula pe Iacov la credincioşie şi apreciere a acestei mari Făgăduinţe ca un mărgăritar de mare valoare — cu mult mai valoroasă decât supa care a dat-o pentru ea; da, mult mai valoroasă decât casa şi comoditatea ei. Visul şi-a avut efectul intenţionat. Iacov a fost încurajat, nu numai atunci, dar şi tot restul zilelor sale. Mai mult, acel vis a fost o mângâiere şi o împrospătare pentru toţi din poporul Domnului care au luat cunoştinţă de el prin intermediul Bibliei.

Această lecţie se aplică şi la creştinii de astăzi. În lumina mai deplină a învăţăturilor apostolilor şi a conducerii Spiritului sfânt, înţelegem că înainte ca Avraam, Isaac şi Iacov şi sfinţii profeţi ai trecutului să poată binecuvânta lumea, ca sămânţă onorată a lui Avraam în trup, trebuia făcută o altă lucrare. Acea lucrare avea să fie îndeplinită de Domnul nostru Isus. Moartea Mielului lui Dumnezeu, sfânt, fără cusur, fără pată, a constituit tot fundamentul pentru completa realizare a Planului Îndurării lui Dumnezeu pentru rasa noastră.

În timpul acestui Veac Evanghelic a operat un alt aspect; a fost chemată din lume, dintre evrei şi neamuri, o clasă a Miresei, de comoştenitori cu Învăţătorul, pentru a forma Sămânţa spirituală a lui Avraam. Dacă această scară de comunicare şi comuniune a venit până la Iacov, încă mai mult vine în jos şi este centrată în Cristosul, al cărui Cap fiind Isus Cristos iar Biserica fiind membrii săi credincioşi.

Când s-a trezit, Iacov s-a simţit copleşit. Faptul ca Atotputernicul să-i indice astfel grija, binecuvântarea şi aprobarea Sa, şi să-L asigure de grija Sa protectoare în viitor, i s-a părut minunat omului lipsit de prieteni. El a zis: Cu adevărat locul acesta poate fi numit Casa lui Dumnezeu şi Poarta Cerurilor! Şi astfel de atunci Biserica s-a delectat să fie cunoscută drept Casa lui Dumnezeu — Betel. În curând, ca marele Templu al lui Dumnezeu, format din pietre vii, Isus însuşi fiind Piatra principală din Capul Unghiului, acest Betel va fi Poarta Cerurilor, prin care vor veni spre omenire lucrurile glorioase pe care le-a promis Dumnezeu — Restabilirea, perfecţiunea, Paradisul — pentru toţi cei doritori şi ascultători.

Iacov a luat piatra pe care a folosit-o ca pernă, a pus-o ca amintire şi a turnat ulei peste ea, semnificând sfinţenia ei pentru Dumnezeu. De atunci exemplul lui a fost imitat de către egipteni, care aşezau coloane înalte îndreptate spre cer, şi de asemenea de către babilonieni, şi de către creştini prin turlele catedralelor şi clopotniţele bisericilor. Toate acestea indică, fără să-şi dea seama însă, spre Cer, şi prefigurează faptul că în curând va fi o scară, o comunicare între Cer şi pământ. Acea scară va fi Împărăţia Mesianică.

Tradiţia relatează că piatra lui Iacov a fost dusă mai târziu la Ierusalim şi a fost folosită în legătură cu încoronarea împăraţilor evrei. Se mai spune că piatra a fost luată de Ieremia când Ierusalimul a fost distrus de către babilonieni. Tradiţia de asemenea spune că a fost dusă în Irlanda unde a fost folosită un timp pentru încoronarea regilor de acolo. Mai spune că aceeaşi piatră se află acum în Mănăstirea Westminster şi formează locul tronului pe care sunt încoronaţi suveranii englezi.