Vol. 12 Mai-Iunie 2005 Nr. 4
POPORUL ÎNCERCAT ŞI PROBAT
„Domnul Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.” Deut. 13:3.
R5527 W. T. 1 septembrie 1914 (pag. 262-264)
Dumnezeu a intrat în legământ cu Copiii lui Israel, în armonie cu promisiunea făcută lui Avraam, tatăl lor. După 430 de ani de la Legământul Său cu Avraam, Domnul a chemat pe Israel afară din Egipt, afară din casa robiei şi a făcut din ei o naţiune în pustie. El le-a propus că dacă vor ţine Legea şi poruncile Sale va face din ei un popor mare, mai presus de toate popoarele de pe pământ. Ei au intrat în acest Legământ cu Domnul şi au declarat că sunt foarte bucuroşi să accepte acest aranjament divin şi să aibă ocazia de a duce binecuvântarea lui Dumnezeu în cele din urmă la toată omenirea. Dar acum Israel era pe punctul de a trece Iordanul şi de a intra în ţara Făgăduinţei. Înainte de a se despărţi de ei, Moise le-a explicat că nu era suficient că acceptaseră condiţiile Legământului şi deveniseră poporul Domnului: Dumnezeu îi va încerca, îi va proba.
De ce să-i probeze Dumnezeu? Ca popor, ei părăsiseră Egiptul sub conducerea servitorului ales al lui Dumnezeu. Trecuseră Marea Roşie şi cântaseră laudele lor pentru eliberare. Călătoriseră 40 de ani în pustie. Fuseseră împrospătaţi cu apă din stânca lovită. Fuseseră hrăniţi cu hrană din Cer. Dumnezeu ştia totul despre ei când i-a luat ca popor al Său. Ce mai dorea El?
O, dar părinţii lor se răzvrătiseră împotriva lui Dumnezeu şi căzuseră în pustie din cauza păcatului, pentru că murmuraseră împotriva Celui cu care făcuseră legământ că Îl vor servi. Şi acum Moise le-a explicat că Dumnezeu dorea să probeze în ce măsură va fi ţinut Legământul de către aceşti copii ai lor. El a spus: Aţi intrat în această înţelegere pe care Dumnezeu a făcuto cu părinţii voştri. Aţi făcut o consacrare să fiţi servitorii Domnului. Acum, sunteţi gata să îndepliniţi condiţiile înţelegerii voastre? „Domnul Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.” Deut. 13:3.
Minunata grijă a lui Dumnezeu faţă de Israel
Întrebarea era: Apreciaţi voi pe Dumnezeu? Vă daţi seama de valoarea bunătăţii Lui? Îl iubiţi într-adevăr cu toată fiinţa voastră — cu toată puterea voastră, cu toată tăria voastră? Sunteţi cu totul predaţi Domnului? „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul, Dumnezeul tău tea condus, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te facă să cunoşti că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci omul trăieşte cu orice iese din gura Domnului. Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău te mustră aşa cum mustră un om pe copilul lui. Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui şi să te temi de El.
Căci Domnul, Dumnezeul tău te va duce întro ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu ape adânci care ţâşnesc din văi şi dealuri; ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu ((846)) rodii; ţară cu măslini şi cu miere; ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic. … Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o. Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui pe care ţi le poruncesc azi.” Deut. 8:2-11.
Favoruri supreme pentru Israelul spiritual
Ce îndemn! Ce imbold pentru credinţă! Cine n-ar adora şi n-ar servi pe un astfel de Dumnezeu! Şi ce aplicare minunată poate face Israelul spiritual din această Scriptură! Ce minunat ne-a condus Dumnezeul nostru pe noi, poporul Său de Legământ, prin pustia acestei lumi şi S-a îngrijit de nevoile noastre zi de zi! Cum ne-au păzit de rătăcire pedepsele mâinii Sale iubitoare; sau dacă ne-am întors vreodată la dreapta sau la stânga, cum ne-a tras înapoi dragostea Sa! Şi nu ne-a adus El într-o ţară bună, o ţară cu pâraie de apă, o ţară cu fântâni şi ape adânci, o ţară cu măsline pentru ulei şi cu miere, o ţară în care mâncăm pâine, Pâinea din cer, fără lipsă? Într-adevăr, nu ne lipseşte nimic în ea. Dacă Israelul din vechime a avut motive să-şi dovedească recunoştinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu, cu cât mai multe motive avem noi, Israelul spiritual!
Mesajul lui Moise la moartea sa
După ce Moise i-a adus aminte lui Israel de toate bunătăţile iubitoare ale Domnului în favoarea lor şi de Legământul lor solemn, el lea prezentat poruncile Domnului prin care trebuiau să fie guvernaţi, şi apoi le-a dat cele mai solemne avertizări legate de consecinţele care vor urma dacă vor uita pe Dumnezeu şi vor călca Legământul. Acest discurs, din care face parte textul nostru şi care cuprinde cea mai mare parte a cărţii Deuteronomului, a fost dat lui Israel chiar înainte de moartea lui Moise pe Muntele Nebo — cel mai înalt punct al crestei Pisga — de unde Domnul i-a arătat toată ţara Canaanului şi unde a fost îngropat. Dumnezeu îi spusese lui Moise că nu va trece Iordanul, din cauza neascultării lui la apele Meriba, când a lovit stânca contrar poruncii lui Dumnezeu. Acest discurs a fost ultimul său mesaj către Israel şi a fost foarte emoţionant şi impresionant.
Moise şi-a terminat mesajul cu aceste cuvinte: „Chem azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa veţi putea locui în ţara pe care Domnul a jurat că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov”. Astfel de cuvinte erau foarte convingătoare în astfel de timp; căci Moise le spusese că el era aproape de moarte şi că Dumnezeu le va da un nou conducător care să meargă cu ei peste Iordan.
Numai „israeliţii cu adevărat” sunt căutaţi
De fapt noi ştim că Israel n-a trăit la înălţimea angajamentelor sale, după cum Dumnezeu îl asigurase pe Moise că se va întâmpla. Ei au fost la fel ca părinţii lor care au murit în pustie. În timpul secolelor în care au locuit în Canaan însă, a existat un număr destul de mare care s-au dovedit în mod individual vrednici de binecuvântarea şi favoarea Domnului. Sf. Pavel se referă la aceştia în Evrei 11 şi declară loialitatea lor faţă de Dumnezeu. Aceştia vor avea o „înviere mai bună” decât fraţii lor sau decât omenirea în general. Apostolul menţionează astfel de personaje ca Moise, Samuel, David şi mulţi dintre profeţi şi alţii care n-au fost atât de onoraţi şi de proeminenţi ca aceştia în privinţe pământeşti, dar care au avut onoarea de a fi plăcuţi lui Dumnezeu.
Faptul că au servit Domnului din toată inima nu i-a putut îndreptăţi legal; căci ei erau imperfecţi şi pătaţi prin cădere. Dar toate puterile pe care le-au avut au fost dedicate Domnului. Aceştia au devenit moştenitori ai lui Dumnezeu — nu moştenitori în cel mai înalt sens, pentru că această ocazie nu era deschisă în timpul lor. Nimeni nu putea câştiga această poziţie, cea mai înaltă, până când a venit Răscumpărătorul şi a deschis calea. Astfel că toţi aceşti vrednici care au trăit înainte de Era Creştină, au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunea, adică împlinirea ei. Dar „ei aşteptau cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu”. Şi în curând aceşti servitori credincioşi ai Domnului „se vor ridica pentru partea lor”.
Dar noi, Biserica, trebuie să fim mai întâi desăvârşiţi cu toţii. În această clasă Domnul nostru Isus deţine locul cel mai înalt, şi prin sacrificiul Său El a deschis uşa ocaziei pentru fraţii Săi din clasa aleasă. „Israeliţii cu adevărat” au fost onoraţi cu această invitaţie de a deveni comoştenitori cu Cristos, fii ai lui Dumnezeu. Numai cei care Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima şi cu tot sufletul lor sunt „israeliţi cu adevărat”. Israelitul obişnuit din zilele Domnului nostru nu era pregătit pentru a face parte din această grupă aleasă; numai „israeliţii cu adevărat” au acceptat invitaţia. În timpul acestui Veac Evanghelic israeliţii adevăraţi au intrat în această favoare minunată cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor.
Nu fiindcă suntem mai aproape de perfecţiune în trup am obţinut noi această mare favoare, ci fiindcă Domnul a deschis calea şi fiindcă am iubit dreptatea şi am avut o inimă cinstită. Cei care au trăit înainte de timpul nostru, în timpul Dispensaţiei Legământului Legii şi înaintea ei, au avut şi ei nevoie de îndreptăţire; şi acelaşi Răscumpărător care nea ((847)) cumpărat pe noi a dat îndreptăţirea şi pentru ei prin sacrificiul Său, pentru ca şi ei să poată veni în cele din urmă în relaţia binecuvântată de fii ai lui Dumnezeu.
Este cunoştinţa lui Dumnezeu limitată?
Modul în care este dată această expresie din textul nostru poate da impresia că Dumnezeu nu cunoaşte inimile oamenilor. Scripturile ne asigură că Dumnezeu poate citi inima pe deplin, că „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” — nici un gând sau scop al inimii noastre nu este ascuns de El. Dar când ne gândim la Atotputernicul — ce ştie şi ce nu ştie El — nu ne putem forma o părere. Conform experienţei noastre, nu există nimeni care ar putea şti exact ce ar face într-o situaţie dată în viitor. Ne putem gândi ce am face, dar nu suntem siguri. Şi dacă nu suntem siguri că ştim ce am face, nu putem vedea cum altcineva ar putea şti ce am face. Nu putem înţelege prin nici un proces mental cum ar fi posibil ca Dumnezeu să ştie ce vom face noi mâine, decât dacă ne-ar forţa mintea sau ne-ar limita calea, aşa încât să putem face doar un anumit lucru.
În chestiunea Timpurilor Neamurilor, Dumnezeu a permis diferite guvernări — Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma — să conducă lumea succesiv. Putem înţelege cum a putut El spune: „Până acolo să mergeţi şi nu mai departe”. Tendinţa păcatului din rasa decăzută, dacă n-ar fi stăvilită, i-ar face pe oameni să meargă până la orice limită. În astfel de căi, putem înţelege cum Dumnezeu ştie dinainte. El ştie, de asemenea, când va fi aleasă Biserica, pentru că El are un plan definit privitor la această alegere. El a ştiut că Satan va avea înclinaţia să ridice un Sistem Anticrist — o contrafacere a adevăratei Biserici. El a ştiut câţi sfinţi puteau fi dezvoltaţi într-un timp dat în acele condiţii şi cât timp va fi astfel necesar să adune numărul Său predestinat; căci El a plănuit să-i permită lui Satan să acţioneze în anumite limite pentru încercarea poporului Său declarat.
N-ar fi înţelept din partea noastră să spunem că există unele lucruri pe care Dumnezeu nu lear putea şti, că El nu ştie — sau că există ceva ce Dumnezeu nu ştie — dar putem spune că noi nu suntem în stare să înţelegem cum poate şti Dumnezeu ce vom gândi noi mâine sau săptămâna viitoare. Dumnezeu l-a făcut pe om liber din punct de vedere moral; şi El întotdeauna îi respectă libertatea de alegere, şi ne dă ocazia de a ne exercita voinţa proprie. Lui nu-i place să aibă oameni care să lucreze automat. El ne permite să luăm decizii. El ne-a dat Cuvântul Său, ne dă tot ajutorul necesar şi îi va ajuta pe toţi cei care caută să meargă pe calea Sa. Dar credem că toate aceste chestiuni vor fi rezolvate curând. Ştim că Dumnezeu probează pe poporul Său declarat şi demonstrează atitudinea lor de inimă exact ca şi cum n-ar şti — poate numai ca o dovadă pentru îngeri şi pentru oameni.
Care va fi rezultatul?
Dumnezeu probează Biserica acum. Sunt mulţi din Biserica declarată a lui Cristos care n-au făcut niciodată un legământ cu Dumnezeu. Dar El îi încearcă pe toţi cei care au făcut un legământ, să vadă dacă au făcut sau nu o consacrare din inimă — să vadă dacă eul este primul sau dacă Dumnezeu este primul — dacă primul în viaţă este succesul sau onoarea lui Dumnezeu şi facerea voinţei Sale. El ne încearcă pentru că doreşte să afle cine va fi vrednic de un loc cu Fiul Său pe Tron, cine va fi vrednic să domnească cu El în Împărăţie şi cine din rămăşiţă va fi vrednic de un loc în compania Leviţilor antitipici, şi în final cine va merita să meargă în Moartea a Doua.
Onoarea noastră, prin urmare, este nu numai marea onoare de a fi fii ai lui Dumnezeu în acest Veac Evanghelic, dar şi de a fi probaţi pentru a primi răsplăţile veşnice. Evreii care cu bună ştiinţă au trăit în încălcarea Legii lor au pierdut numai viaţa temporară, dar n-au pierdut ocazia de viaţă veşnică. Dar dacă cineva dintre noi face la fel, va pierde viaţa veşnică. De aceea, procedurile lui Dumnezeu cu noi depăşesc procedurile Lui cu Israelul Natural. Deci, responsabilitatea noastră este cu atât mai mare şi rezultatul este final.
Împărăţia este destinată numai acelora care prin harul lui Dumnezeu vor deveni asemenea Învăţătorului în inimă, în caracter, prin aceea că vor iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul (cu toată capacitatea lor actuală) şi vor putea spune: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta”. Nici o altă stare a inimii decât aceasta, a supunerii totale lui Dumnezeu în Cristos, nu ne poate face acceptabili pentru Împărăţie; pentru că nici o altă stare nu reprezintă loialitate deplină şi iubire deplină faţă de Dumnezeu. Să nu uităm că toate gloriile şi binecuvântările cereşti, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”, Dumnezeu le-a pregătit numai pentru cei care Îl iubesc la modul suprem — şi care dovedesc această iubire. Dar harul Lui ne va fi deajuns pentru toate nevoile noastre.
„Să ne rugăm ca orice îndoială îndepărtată să fie —
Acele îndoieli care bucuroase s-ar ridica —
Şi să privim cu ochii limpezi
Canaanul pe care-l iubim!
De-am putea să urcăm unde Moise a stat,
Şi să privim peisajul dincolo,
Nici apa Iordanului, nici potopul rece al morţii
De pe ţărm nu ne-ar alunga!”