PORUNCA APOSTOLICĂ N-A FOST NICIODATĂ ATÂT DE SEMNIFICATIVĂ

„Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” 01526″> Romani 13:12 .

R5768 W. T. 15 septembrie 1915 (pag. 280-283)

Dintr-un studiu atent al cronologiei biblice pare foarte evident că fiecare zi din cele şase zile în care Iehova a pregătit Pământul pentru om, sfârşindu-se cu crearea omului, a fost o perioadă de şapte mii de ani. După ce a fost creat omul, Dumnezeu „S-a odihnit de toată lucrarea Lui” — în privinţa Pământului. Perioada Lui de odihnă a început cu ivirea celei de-a Şaptea mare Zi şi de atunci a continuat. Această a Şaptea Zi va fi de asemenea o perioadă de şapte mii de ani, introducând la sfârşitul ei gloriosul Jubileu al Pământului, 49.000 de ani de la începutul orânduirii Pământului.

Această mare Zi de Odihnă a lui Iehova a fost Săptămâna de lucru a omului, ale cărei Zile au fost de câte o mie de ani fiecare. Când Apostolul Pavel a scris cuvintele textului nostru, mai mult de patru din aceste zile de o mie de ani trecuseră deja; ei se aflau în cea de-a cincea zi. Practic tot acest timp fusese o domnie a păcatului, întunericului şi morţii, datorită căderii omului. Astfel Sf. Pavel a putut într-adevăr spune, uitându-se înapoi, că această noapte mare de întuneric era în mare parte trecută şi că ziua era aproape. Din profeţiile Vechiului Testament şi din minunatele revelaţii pe care el însuşi le primise de la Domnul era asigurat că prin sacrificiul pentru om, care fusese dat de Domnul Isus Cristos, trebuia să vină o Zi glorioasă de eliberare din robia Păcatului şi Morţii — a şaptea Zi din marea Săptămână a omului. Despre acestă Zi de sabat glorioasă vorbeşte aici apostolul.

Jumătate din lunga perioadă de la căderea primilor noştri părinţi fusese doar o lumină foarte neclară în privinţa unei eliberări a omului din blestemul morţii pronunţat asupra tatălui rasei pentru neascultarea sa. Era doar slaba licărire a unei promisiuni a lui Dumnezeu că odată în viitor va face ceva pentru omenire. Mai întâi a fost o declaraţie către şarpe care pricinuise căderea omului, că Sămânţa femeii îi va zdrobi sau îi va strivi capul, în timp ce el va zdrobi doar călcâiul acestei Seminţe. Apoi acoperirea de către Domnul a goliciunii lui Adam şi a Evei cu piei de animale junghiate a sugerat o viitoare acoperire dată prin moartea unui Răscumpărător necunoscut — Sămânţa femeii. Mai târziu, Dumnezeu Şi-a manifestat acceptarea sacrificiului unui animal de către Abel. Ceva mai târziu a venit o sugestie despre Enoh (Iuda 14-16), şi mai târziu, o promisiune către Avraam, că Dumnezeu va binecuvânta toate familiile Pământului prin Sămânţa lui.

Apoi a venit o realizare treptată a unui aspect din Promisiunea către Avraam, prin poporul evreu, să facă din ei, dacă se vor dovedi vrednici, o naţiune care să fie purtători de lumină pentru toate naţiunile şi popoarele. Totuşi, cu toate experienţele disciplinare pe care le-a primit Israelul, când a venit Domnul nostru Isus, cei care fuseseră sub astfel de instruire divină specială au fost, ca naţiune, total nepregătiţi să-L accepte ca Mesia al lui Dumnezeu. Şi L-au răstignit. Totuşi ei erau înaintea altor naţiuni. Dumnezeu nu dăduse instrucţiuni altor naţiuni, ci dăduse profeţi, legi etc., poporului Israel (Amos 3:2). Dar în timp ce această naţiune special favorizată nu era destul pregătită pentru lumină, reprezentată prin Domnul Isus şi prin învăţăturile Sale, printre ei erau unii gata să-L primească în calitate de Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel mult aşteptat al lui Israel. Aceştia au fost „israeliţii adevăraţi”.

CHEMAREA CLASEI „MIREASĂ”

„El a venit la ai Săi (naţiunea Sa) şi ai Săi nu L-au primit”. La timpul răstignirii lui Cristos, după ce Ioan Botezătorul îşi făcuse lucrarea şi după cei trei ani şi jumătate de slujire a Domnului nostru printre ei, numai cu ceva mai mult de cinci sute deveniseră ucenicii lui Isus şi rămăseseră credincioşi. Totuşi, la Rusalii şi mai târziu un număr considerabil au fost treziţi, au venit în lumina Adevărului, au acceptat Mesajul Evangheliei şi au primit Spiritul sfânt. Aproximativ douăzeci şi cinci de mii, în măsura în care putem noi estima, au primit această transformare a inimii. Este un lucru minunat că s-au găsit atât de mulţi din acea mică naţiune care să-L accepte pe Mesia! Nici o altă naţiune n-ar fi reuşit atât de bine. După cum a dovedit istoria, mai mult de 1800 de ani au fost necesari pentru selecţionarea celor rămaşi din cei 144.000 de Aleşi dintre neamuri.

În timpul acela a fost dat Mesajul că această Chemare a Evangheliei era destinată să aleagă o clasă „Mireasă” care să fie asociată cu Mesia în Împărăţia Sa glorioasă. Chemarea nu era destinată pentru toţi, ci doar pentru cei care aveau urechi ca să audă şi inimi ca să răspundă. Dacă ne plasăm în zilele apostolilor, ne putem gândi cum se pregăteau pentru gloria lor viitoare şi se gândeau că numărul preorânduit să constituie această onorată companie ((434)) va fi curând complet. Ei s-au gândit probabil că aceste mii adunaţi dintre toţi evreii din Palestina şi din alte ţări, şi în special când numărul a crescut cu unii dintre neamuri despre care au înţeles că au fost acceptaţi mai târziu, vor constitui „mica turmă” care va fi „Mireasa” lui Cristos. Ca atare, apostolii vorbeau întruna ca şi cum Împărăţia era foarte aproape. Ei se gândeau că era iminentă — o aşteptau în fiecare zi.

CRONOLOGIE NECLARĂ PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

Dar apostolul Pavel a arătat că anumite Scripturi nu fuseseră încă împlinite şi că trebuia să fie o mare apostazie în Biserică înainte ca marea Zi a Domnului să poată veni. Biserica timpurie nu avea probabil o metodă anume prin care să poată calcula clar numărul anilor de la Adam. Problema calculării anilor, aşa cum o avem noi, este o chestiune relativ modernă. În timpurile vechi fiecare naţiune îşi avea propria ei cronologie. Ei calculau doar că erau atâţia ani de când începuse o dinastie sau alta; atâţia ani de la un anumit eveniment important până la primul an al domniei lui Nebucadneţar, al lui Cirus etc.

La fel era şi cu israeliţii. Ei spuneau, în anul cutare al domniei lui David, sau al lui Ezechia etc., s-a întâmplat cutare sau cutare eveniment. Dar nu era uşor ca aceste lucruri să se lege aşa încât să se obţină un lanţ corect al cronologiei. Erau anumite verigi rupte pe care Domnul nostru ni le-a dat în Noul Testament, ca să fie observate şi legate „la timpul potrivit”. Astăzi avem mai multe avantaje de orice fel decât au avut ei. Scripturile evreieşti erau scrise pe pergament şi păstrate în anumite locuri. Era greu să fie mânuite pentru că erau scrise pe suluri mari. Persoana trebuia să ruleze pergamentul într-o direcţie şi în cealaltă pentru a ajunge la locul unde dorea să citească anumite profeţii etc. Astăzi, nu numai că avem Biblii tipărite frumos, dar multe dintre ele au semne de referinţă prin care ne putem duce de la o pagină la alta. Avem de asemenea sugestii în ce priveşte cronologia care ne ajută să obţinem un lanţ clar, legat, de la crearea lui Adam până în anul acesta.

Este de asemenea adevărat că evreii au o cronologie care se numeşte Anno Mundi — anul lumii. Dar aceasta n-a fost aranjată până la mult timp după zilele apostolilor. Ei au gândit că merge mult, mult în urmă, până la timpul lui Adam. Apostolul Petru declară că o zi la Domnul este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Evreii nu aveau mijloace prin care să socotească cu acurateţe cronologia de la început; nu aveau mijloace prin care să-şi procure informaţii despre acest subiect. Nu este deci surprinzător că nu erau clar informaţi. Domnul, fără îndoială, a lăsat intenţionat lucrurile în această stare nesigură până la „timpul” Său „cuvenit” pentru descoperirea lor.

Ziua lui Cristos este acum aproape

Apostolii au spus într-adevăr în zilele lor că ziua Domnului era „aproape”. Apostolii şi-au dat seama că o mare Lumină venise în lume, că sosise un moment de cotitură în istoria lumii. Dar nu era strălucirea Luminii soarelui din marea Zi Milenară. Sf. Pavel a spus că întunericul încă mai acoperea Pământul şi negură deasă popoarele. Domnul Isus Însuşi explicase că lumina care atunci strălucea de la El nu era marele „Soare al Dreptăţii”, care va lumina mai târziu peste toată lumea. Nici ucenicii lui Cristos n-au aruncat peste omenire o lumină ca lumina soarelui. Domnul nostru le-a spus ucenicilor Săi să-şi pună lumina într-un sfeşnic, ca ea să poată lumina pe cei din Casă. Mat. 5:14-16.

Dar va fi necesară lumina „Soarelui Dreptăţii” pentru a lumina întreaga lume — Cristos şi Biserica Sa în glorie. Domnul nostru a arătat că aceasta se va întâmpla la sfârşitul veacului care atunci tocmai începea — Veacul Evanghelic, aşa cum acesta este în general numit, Dispensaţia Creştină. La începutul acestui veac El a semănat sămânţa care urma să producă clasa „Mireasă”, clasa care urma să domnească împreună cu El peste lume în veacul viitor. Dar El a avertizat că inamicul, Satan, va semăna seminţele erorii în câmpul de grâu al Domnului şi va reuşi să scoată o recoltă mare de neghină. Domnul nostru a spus de asemenea că la sfârşitul acestui Veac Evanghelic El Însuşi va fi prezent şi, ca marele Secerător Şef, va aduna neghina în snopi pentru a fi arsă şi va strânge grâul în grânar. Vorbind despre acel timp, Învăţătorul spune, „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor”. Mat. 13:43.

Timpul acela încă n-a venit complet. Dar Ziua aceasta glorioasă se iveşte acum. Majoritatea membrilor lui Cristos sunt acum cu Domnul lor de cealaltă parte a vălului, iar lumina aurorei creşte şi curând Ziua va fi aici în toată glorioasa ei strălucire. Acestă lumină a aurorei ne atrage în mod mai deosebit atenţia asupra cronologiei şi ne ajută să vedem greşelile făcute în trecut de către cei care au încercat să aranjeze o cronologie înainte ca timpul să fi fost copt ca aceasta să fie văzută clar. Ea ne arată că s-a făcut o greşeală de o sută douăzeci de ani, iar mai târziu şi alte greşeli mai mici.

Urmărind cronologia scripturală până în zilele noastre, aflăm că noi trăim acum chiar în aurora marii Zile a Şaptea din marea Săptămână de lucru a omului. Acest lucru este din abundenţă confirmat de evenimentele care au loc acum în jurul nostru, în toate părţile. Veacul Milenar a început deja, Ziua Domnului este acum aici — prezentă. Deci să nu dormim, ci să fim foarte treji. Pe măsură ce Ziua lui Cristos se apropia, înainte de strălucirea deplină a Soarelui, trebuiau să se întâmple unele lucruri teribile. De exemplu, acest mare război prezent, care este într-adevăr un lucru îngrozitor, a fost de mult prezis (Ier. 25:15-38; Ioel 3:2, 9-16). Pe zi ce trece creşte în ((435)) volum şi intensitate, şi în curând se va transforma treptat în revoluţie, pentru a fi repede urmată de haosul anarhiei. Marele Adversar poate pune întunericul în locul luminii — şi aceste naţiuni în război gândesc sincer că-I fac lui Dumnezeu un serviciu omorându-se unii pe alţii.

Acum întrebarea este: se vor implica şi Statele Unite? Aceasta s-ar putea întâmpla, sau s-ar putea ca ţara aceasta să-şi primească partea de răsplată în revoluţia şi anarhia viitoare. Noi atribuim toată această stare îngrozitoare întunericului care este asupra lumii prin înşelările orbitoare ale Adversarului. Dar Dumnezeu va conduce afacerile omului spre gloria Sa şi spre binele final al omului, prin răsturnarea Domniei Egoismului şi prin stabilirea Împărăţiei Sale glorioase, de Dreptate şi Iubire.

„Să lepădăm faptele întunericului”, îndeamnă apostolul. Acest îndemn era potrivit în timpul Sf. Pavel. Cei care au văzut că Isus este Lumina lumii, cei care au fost luminaţi cu Lumina Lui şi care au devenit ei înşişi lumini arzânde şi strălucitoare, au putut să-şi dea seama că marele întuneric ce predomină în jurul lor a fost în mare măsură rezultatul ignoranţei, superstiţiei şi neînţelegerii. Întreaga lume păgână se afla în întuneric dens. Naţiunea evreiască era în întuneric, cu excepţia minorităţii care au primit lumina. În ce întuneric se aflau evreii? Ei erau în întuneric în privinţa Planului lui Dumnezeu şi a înţelesului Promisiunii făcute lui Avraam şi Seminţei lui pentru binecuvântarea lumii.

„ÎNTREAGA LUME ZACE ÎN CEL RĂU”

Toţi cei care au devenit copii ai luminii, care au primit lumina din învăţăturile Învăţătorului sau din ale apostolilor Lui aleşi şi au intrat în relaţie de legământ cu Dumnezeu prin conceperea cu Spiritul sfânt, au devenit membrii ai Seminţei speciale a lui Avraam, care trebuie să binecuvânteze lumea în timpul veacului care intră acum. Dar naţiunea lui Israel a fost pusă deoparte în privinţa favorii principale. În anul 70 d. Cr. statul lor naţional a fost în întregime distrus, iar evreii au fost împrăştiaţi în toate părţile. Care era situaţia altor popoare în acel timp? Înţelegem că în timp ce Israelul era în întuneric, alte popoare erau într-un întuneric şi mai adânc, cu toate că mulţi dintre ei „căutau pe Dumnezeu, poate cumva Îl vor găsi”. Dumnezeul acestei lumi a orbit minţile acelora care nu văd. Prin urmare, el a orbit minţile majorităţii din toate popoarele, cu ignoranţă, superstiţie şi „doctrinele demonilor”.

Diavolul a adus pe oameni într-o asemenea stare încât ei nu pot gândi că Dumnezeu este bun. „Întreaga lume zace în cel rău.” Singurii care nu sunt în cel rău sunt Biserica adevărată a lui Dumnezeu, Biserica lui Cristos. Copiii luminii sunt singurele excepţii. Poporul Său adevărat îşi ia lumina din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă ulei în ei înşişi — uleiul Spiritului sfânt. Dar mulţi dintre aceştia n-au fost credincioşi faţă de lumină şi se află în confuzie; unii sunt doar prunci în Cristos; unii sunt slabi în felurite moduri prin lipsa hranei spirituale pe care Domnul a dat-o.

Poporul Domnului este cel căruia i s-au adresat Scripturile în timpul acestor o mie nouă sute de ani. Ajungem la zilele noastre şi vedem că lumina Cuvântului este deplin confirmată de lucrarea Noii Dispensaţii care acum începe. Lumina Aurorei confirmă pe deplin Biblia. Sf. Pavel spune că ar trebui să „lepădăm faptele întunericului” şi să „ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Faptele întunericului sunt acele lucruri care sunt făcute în întuneric. Faptele întunericului sunt faptele păcatului. Aceste fapte nu sunt făcute la vedere, de obicei. În general se ascund de descoperirea pe care o aduce lumina. Dacă sunt făcute la vedere, atunci acestea pozează ca fapte ale luminii. Oriunde vine adevărata lumină a lui Isus Cristos, ea condamnă aceste fapte ale întunericului.

Cărturarii şi fariseii din zilele lui Isus erau iubitori de bani. Isus a condamnat faptele lor pentru că nu erau decât pretenţii. În timp ce se rugau la colţurile străzilor etc., în particular ei lăcomeau la casele văduvelor — profitau de văduve şi le înghiţeau proprietatea. Dar acest lucru era adevărat şi despre public în general — atât despre neamuri cât şi despre evrei. Apostolii au enumerat câteva rele care se practicau în general în zilele lor — adulter, senzualitate, invidie, vrăjitorie, ură, mânie, dezbinare, erezii, vorbire de rău, idolatrie etc. Toate aceste fapte sunt fapte ale întunericului, fapte ale cărnii şi ale diavolului; şi ele sunt încă practicate pretutindeni astăzi.

ARMĂTURA PESTE HAINĂ

Noi trebuie să îmbrăcăm „armele luminii”. Gândeşte-te la lumina pe care ai primit-o acum — lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, a voii Sale, a lucrurilor pentru care să trăieşti şi a felului de caracter căruia Domnul îi va da cu plăcere răsplata vieţii eterne, chiar cea mai înaltă formă de viaţă. Având toată acestă cunoştinţă, îmbrac-o ca o armură care să te apere. Ştiind ce cere Dumnezeu, îmbracă toată această cunoştinţă, nu ca o haină, ci ca o armură peste haină. Îmbracă platoşa dreptăţii care acoperă inima. Dă-ţi seama că nimic mai puţin decât puritatea inimii şi loialitatea absolută faţă de Dumnezeu nu pot fi luate în considerare. Dă-ţi seama că Dumnezeu este pentru noi. Ia Sabia Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu, şi toate diferitele componente enumerate de apostol. Acestea constituie „armele luminii”, numite astfel pentru că sunt obţinute din lumina Adevărului.

În această zi a noastră, pentru noi este la fel de important să îmbrăcăm această armătură şi să ne dezbrăcăm de faptele întunericului ca şi pentru Biserica din timpul apostolilor. Desigur, dacă vreodată a fost necesară întreaga armătură, aceasta-i acum. Domnul lucrează cu noi individual — atât în dezbrăcarea faptelor întunericului cât şi în îmbrăcarea armelor luminii. Toţi cei care îmbracă această armătură se vor afla în armonie cu Domnul şi cu cei care sunt cu adevărat ai Lui. Pe măsură ce copiii credincioşi ai lui Dumnezeu ajung tot mai departe în această Zi ((436)) a Domnului, ei vor vedea tot mai asemănător. Credem că niciodată n-a fost un timp când atât de mulţi din poporul Domnului să fi văzut asemănător în privinţa lucrurilor care sunt de dezbrăcat şi a celor care sunt de îmbrăcat. Credem că niciodată n-a fost un timp când copiii luminii să fi purtat toată Armătura Luminii. De aceea noi avem cu atât mai mare responsabilitate să „umblăm ca şi copii ai luminii” şi nu ca ai nopţii.

PERICOL CHIAR PENTRU CEI DEPLIN CONSACRAŢI

Este posibil ca unii, chiar dintre copiii deplin consacraţi ai lui Dumnezeu, înconjuraţi de grijile acestei vieţi sau osteniţi de lupta împotriva păcatului şi răului, sau oarecum ademeniţi de lucrurile prezente legate de timp şi pofte, ar putea să fi devenit mai mult sau mai puţin somnoroşi şi astfel să aibă nevoie specială de îndemnul stimulator pe care îl dă apostolul Bisericii în legătură cu aceasta — care este în mod deosebit potrivit astăzi: „Acum este timpul să ne trezim din somn!” Acum este timpul de o autoexaminare atentă, serioasă, de o veghere mai sârguincioasă, să căutăm să nu permitem lucrurilor din această „lume rea prezentă” să ne absoarbă gândurile şi puterile în dauna speranţelor noastre cereşti, care se vor realiza atât de curând dacă rămânem deplin credincioşi până la sfârşit. Este extrem de important să căutăm o umblare încă mai aproape de Dumnezeu, o părtăşie încă mai intimă cu El, o negare de sine mai amănunţită, o purtare a crucii mai sârguincioasă, o conformare mai mare, în orice privinţă, cu toată voia Domnului în ceea ce ne priveşte. Şi această voie a Domnului, noi ştim, nu este neraţională, iar harul Său îndestulător este promis pentru fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipă!

O cercetare atentă, cu rugăciune, a inimilor noastre ne va arăta limpede unde suntem deficienţi în conformarea cu voinţa perfectă a lui Dumnezeu. Şi dacă descoperim în noi înşine vreo cale stricată, trebuie s-o corectăm. Astfel ne îmbrăcăm tot mai mult cu „Domnul Isus Cristos” — cu mintea sau dispoziţia lui Cristos, cu spiritul iubirii şi loialităţii care L-au caracterizat. Cât de important este, în timpul foarte scurt care ne-a mai rămas, să ne trezim deplin şi să ne străduim cât mai serios să cultivăm dispoziţia de Iubire asemenea lui Dumnezeu şi asemenea lui Cristos, iubirea care caută mai presus de orice gloria lui Dumnezeu, care are o afecţiune binevoitoare faţă de fraţi, care se odihneşte în făgăduinţele scumpe, care se încrede deplin atât când este în întuneric cât şi când este în lumină, şi care n-are nici o urmă de îndoială că toate lucrurile bune promise în Cuvântul lui Dumnezeu se vor împlini!

SĂ „UMBLĂM CUM SE CUVINE UNOR SFINŢI”

În context, Sf. Pavel îndeamnă, „Să umblăm frumos, ca în timpul zilei.” El vorbea despre anumite practici rele obişnuite atunci — beţie, chefuri, fapte ruşinoase, desfrânări. Nu trebuie în mod necesar să presupunem că acestea le-a spus ca mustrare pentru creştinii credincioşi din Roma, ci ca un îndemn pastoral, ca ei să fie în gardă împotriva acestor păcate şi ca o aducere aminte că principiile pe care le adoptaseră ca şi creştini erau în opoziţie directă cu lucrurile care predominau în general. Printre păgâni erau standarde de moralitate foarte diferite. Un număr destul de mare dintre credincioşii din Roma fuseseră păgâni şi prin urmare obişnuiţi cu imoralităţile. Deci cuvintele apostolului erau cuvinte de prevenire; pentru că nu putem presupune că sfinţii erau vinovaţi de acele lucruri.

Cuvintele de mai sus ale apostolului aruncă o lumină de prevenire când spune, „Să umblăm frumos, ca în timpul zilei”. Majoritatea chefurilor şi beţiei se fac noaptea — aşa este obiceiul până în ziua de astăzi. Faptele întunericului şi păcatului prosperă mai bine noaptea, dintr-un anume motiv. Oamenii se ocupă de alte lucruri în timpul zilei, iar răufăcătorii folosesc noaptea pentru frivolităţi sau petreceri sau crime. Viciul pândeşte atunci pretutindeni. Întunericul pare să favorizeze astfel de fapte, ascunzându-le mai mult sau mai puţin. Apostolul arată că aceasta este marea noapte de întuneric, păcat, dar că acei care sunt în Cristos nu sunt în întuneric, fiindcă ei au fost aduşi la lumina lui Dumnezeu. Noi aşteptăm aurora deplină a Dimineţii Noii Dispensaţii — căutăm să trăim în armonie cu ea. Aşa că aici spune, să trăim frumos, deschis, ca toată lumea să vadă şi să cunoască viaţa noastră — să fim cinstiţi în toate modurile, să nu predicăm un lucru şi să practicăm altul.

Gândind că ziua menţionată aici este Ziua Milenară, putem spune că atunci nimic de natura păcatului nu va fi permis. „Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului” (Mica 4:2). „Voi face din judecată o linie”, spune Iehova, „şi din dreptate un fir cu plumb; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului şi apele vor îneca adăpostul ascuns” (Isa. 28:17). Oricine va încerca în Ziua aceea să trăiască dezmăţat şi în beţii sau în orice păcat, va fi prompt pedepsit. Îndemnul apostolului este ca noi, în calitate de sfinţi ai Domnului, să trăim cum vor trăi oamenii când Ziua va fi deplin venită — când Soarele Dreptăţii Îşi va răspândi razele peste întregul Pământ.

Face parte din învingerea noastră să trăim ca şi cum Ziua ar fi deplin inaugurată, ca şi cum totul ar fi deplin manifestat. Oricine va urma sfatul apostolului în această problemă va avea desigur o binecuvântare bogată. De fapt, orice altă cale ar fi în mod sigur dezastruoasă pentru noi ca Noi Creaturi în Cristos.