PREA MULŢI BANI — ALTE DONAŢII SUNT REFUZATE

NUMAI DONAŢIILE DE BUNĂ VOIE

O lecţie din trecutul îndepărtat despre a da pentru scopuri religioase — casieri fără cămătari.

2 Regi 12:1-16

Poporul s-a bucurat de darurile lor de bunăvoie.” 1 Cron. 29:9.

R 4777 W. T. 1 martie 1911 (pag. 75-76)

Au trecut şaisprezece ani după întâmplările din studiul nostru precedent şi l-au găsit pe Împăratul Ioas în al douăzeci şi treilea an al lui. El le sugerase deja preoţilor cu privire la repararea templului, care era considerabil ruinat, deoarece poporul era încă fără tragere de inimă în închinare lui Iehova. Influenţa idolatriei naţiunilor înconjurătoare era încă asupra lor. Unii dintre ei încă ardeau tămâie pe altarele lui Baal.

PREOŢII, OAMENI DE AFACERI SLABI

Împăratul Ioas a găsit că permiterea ca preoţii să colecteze bani pentru a repara templul n-a dat niciun rezultat. Nu orice om cu inimă bună are capacitate administrativă. Relatarea nu spune că preoţii erau necinstiţi, folosind banii adunaţi pentru afacerile lor. Nici nu spune că ei cheltuiau banii nechibzuit. Poate că poporul nu avea încredere în preoţi şi de aceea nu dădea atât de generos. Totuşi, împăratul a remarcat faptul că templul a continuat să fie ruinat şi a chemat preoţii şi le-a spus: De ce nu reparaţi crăpăturile templului? Răspunsul preoţilor nu este dat, dar ordinul împăratului a fost: „Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii voştri”. Împăratul a trecut peste acea chestiune cât de uşor şi de curtenitor a fost posibil, fără să-i învinuiască pe preoţi de fraudă sau neglijenţă.

S-a stabilit un nou procedeu, să fie în mod special pregătit un cufăr pentru bani în curtea templului, convenabil pentru închinătorii care intrau sau ieşeau, şi în grija preotului care servea ca portar. Această metodă s-a dovedit folositoare. Banii s-au strâns repede. În scurtă vreme a existat o sumă suficientă pentru a face reparaţiile şi încă mai mult. Alte donaţii pentru acest scop au fost refuzate. Templul a fost pus în bună ordine şi a urmat o binecuvântare generală după acea experienţă.

Există o lecţie în această chestiune pentru noi. Poporului îi place să vadă rezultatele. (1) Oamenii vreau să ştie că banii care sunt donaţi pentru scopuri de binefacere nu sunt toţi absorbiţi pentru cheltuielile funcţiei. (2) Donaţiile de bună voie au aprobarea atât a lui Dumnezeu, cât şi a oamenilor, mai degrabă decât donaţiile pentru care se insistă, se cerşeşte, se cere, de la sfinţi şi de la păcătoşi. Oricine dă pentru cauza Domnului este avantajat prin aceasta; nu numai că promovează o cauză binevoitoare, ci şi cultivă generozitatea în propria sa inimă. Domnul nostru a spus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” — acolo unde oferirea este de bună voie.

Cerşitul în biserică face fără îndoială mare rău. S-a remarcat că punctul principal al religiei în unele biserici este cerşirea banilor — solicitare privată şi de asemenea solicitare publică, prin trecerea în jur a cutiei pentru colectare. Târgurile bisericii, mesele bisericii, obiectele care se vând cu scopul obţinerii banilor etc., sunt încă şi mai condamnabile decât cutia de colectare şi solicitarea privată. Cineva a numit astfel de eforturi „mulgerea caprelor”. Se presupune că poporul Domnului sunt oi; iar oamenii din lume, capre.

Ideea potrivită pare a fi ceea ce Scripturile învaţă, şi anume, ca fiecare creştin să dea după capacitatea şi interesul lui în lucrare, şi ca, de la cei care nu sunt închinători să nu se aştepte să dea nici să nu li se ceară să dea. Dar cine nu ştie că o mare parte din banii colectaţi pentru scopurile bisericii nu sunt daţi de bună voie de către oameni care nu numai că nu sunt direct interesaţi în proiecte, ci uneori sunt chiar împotriva acestora! Astfel unii oameni de afaceri protestanţi adesea dau instituţiilor filantropice catolice, pentru a nu-i ofensa pe cumpărătorii buni. Tot aşa, unii oameni de afaceri catolici donează pentru întreprinderi protestante faţă de care nu au nicio simpatie.

Este timpul să ne întoarcem la sfatul Evangheliei. Fiecare dintre voi să puneţi deoparte în prima zi a săptămânii după cum Dumnezeu v-a favorizat — pentru obiective religioase şi caritabile. Numai astfel de dăruire voluntară are vreun merit atât în ochii lui Dumnezeu cât şi în ochii oamenilor buni. Numai aceştia vor primi binecuvântarea divină asupra ei, fie că este bănuţul văduvei, fie generozitatea bogatului.

crăpăTURI ÎN PERETELE TEMPLULUI

Văzând templul spiritual, noi înţelegem că, pe dinafară, aşa cum este reprezentat prin bisericile splendide ale oraşelor metropolitane, nu s-ar putea dori nimic mai mult decât de ceea este acum. Descriind condiţiile bisericii din zilele noastre, Scripturile înfăţişează starea noastră prin imaginea bisericii laodiceene, astfel: „Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am înbogăţit şi nu duc lipsă de nimic» şi nu ştii că eşti ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” Apoc. 3:15-18.

Din punct de vedere spiritual, deci, templul de astăzi are nevoie de reparaţii. Pe dinafară biserica este bogată; din punct de vedere spiritual este săracă. Majoritatea celor educaţi ai ei, inclusiv slujitorii, au abandonat orice credinţă în Biblie drept Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi ei nu sunt cunoscuţi ca necredincioşi, ci prin termenul mai puţin aspru, „Critici radicali”, „Evoluţionişti”. Pentru mulţi, chiar credinţa într-un Dumnezeu personal se clatină, şi ei înclină să se întrebe dacă, într-un fel sau altul, nu cumva avem un Dumnezeu neinteligent — natura — şi omenirea şi toate celelalte fiinţe inteligente sunt numai produse evoluţioniste. Cauza şi temelia acestei condiţii dezastruoase nu este departe.

Absurdităţile crezurilor formulate în timpul „Veacurilor Întunecate” sunt atât de mari încât poporul inteligent nu le mai poate accepta. Noi am făcut greşeala de a presupune că aceste absurdităţi sunt bazate pe Scripturi şi sunt bine susţinute de ea. Adevărul este că crezurile noastre din trecut nu numai că se contrazic unul pe altul, ci contrazic şi Biblia. Pentru a afla lucrul acesta, pentru a crede, înseamnă a ne întoarce la studiul Bibliei fără ochelarii coloraţi ai părinţilor noştri, şi cu inimile ridicate spre Dumnezeu pentru ca El să ne dea lumina promisă poporului Său credincios la sfârşitul acestui Veac, despre care citim că ar trebui „să luăm aminte la cuvântul sigur al profeţiei ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos până când se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă.” 2 Pet. 1:19.

DATORIA ACESTEI ORE

Observând deteriorarea spirituală a Casei lui Dumnezeu, Biserica, toţi cei care Îl iubesc pe Domnul şi care I se închină, să-şi facă partea lor, să-şi aducă contribuţia la îmbunătăţirea acestor condiţii spirituale. Nu trebuie lăsat în întregime în mâinile clasei clericale sau preoţeşti. Oamenii în general trebuie să aprecieze situaţia şi fiecăruia să-i placă să-şi facă partea în reclădirea zidurilor spirituale ale Sionului. Acele ziduri spirituale constă în „credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”.

Fiecare creştin să se întrebe: Ce fac eu pentru aceste reparaţii? Cum îi arăt eu Domnului zelul meu pentru Adevăr şi dreptate şi ura faţă de păcat şi neadevăr? Şi ca un răspuns la această întrebare fiecare să-şi sporească eforturile ca să înţeleagă Adevărul şi să-i ajute şi pe alţii să-l înţeleagă, oricare ar fi preţul pentru crezurile şi sistemele „Veacurilor Întunecate”.