Prea mulţi bani – alte oferte s-au refuzat – VDM 6.3

PREA MULŢI BANI — ALTE OFERTE S-AU REFUZAT

— 2 Împ. 11:21 – 12:16 —

O lecţie din trecutul îndepărtat despre donarea în scopuri religioase — Administratori fără garanţie — Repararea Templului — Aplicarea tipică a acestui eveniment — Necesitatea întoarcerii la studiul biblic — Facerea părţii noastre în reclădirea zidurilor Sionului spiritual.

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” 2 Cor. 9:7.

R5789 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 315-316)

Şaisprezece ani au trecut după întâmplările relatate în studiul nostru anterior şi-l găsim pe regele Ioas în al douăzeci şi treilea an al său. El dăduse deja sugestii preoţilor în privinţa reparării Templului, care fusese considerabil lăsat în ruină fiindcă poporul era încă fără tragere de inimă în adorarea lui Iehova. Influenţa idolatriei popoarelor din jur mai era încă asupra lor. Unii dintre ei continuau să ardă tămâie pe altarele de închinare lui Baal.

PREOŢII, OAMENI DE AFACERI SLABI

Regele Ioas a aflat că îngăduinţa ca preoţii să adune banii pentru repararea Templului nu şi-a arătat rezultatele. Nu toţi oamenii zeloşi au capacitate executivă. Relatarea nu spune că preoţii au fost lipsiţi de onestie în folosirea banilor adunaţi pentru afacerile lor, nici nu spune că au cheltuit banii neînţelept. Probabil că oamenii n-aveau încredere în preoţi şi de aceea nu dădeau atât de fără rezerve.

((401))

În orice caz, regele a observat că Templul continua să fie în ruină. El i-a convocat pe preoţi şi le-a zis, „Pentru ce n-aţi reparat spărturile casei?” Răspunsul preoţilor nu este dat. Dar dispoziţia regelui a fost, „Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii voştri”. Regele a trecut peste această problemă cât a fost posibil de amabil, fără să-i acuze pe preoţi de delapidare sau de neglijenţă.

Conform unei proceduri noi, trebuia să fie o cutie de bani special pregătită în Curtea Templului, la îndemâna credincioşilor care intrau şi ieşeau, şi în grija preotului care servea ca portar. Această metodă s-a dovedit plină de succes. Banii s-au acumulat cu repeziciune. Nu mult a durat până ce a fost îndestulător ca să se facă reparaţiile şi chiar mai mult. S-au refuzat alte donaţii pentru acest scop. Templul a fost pus în bună ordine şi a urmat o binecuvântare generală după această experienţă.

În acest lucru se află pentru noi o lecţie. Oamenilor le place să vadă rezultate. Ei vreau să ştie că banii donaţi pentru scopuri de binefacere nu sunt toţi absorbiţi de cheltuielile funcţiei. Oferirea voluntară are atât aprobarea Domnului cât şi a oamenilor, mai degrabă decât oferirea pentru care se insistă, se foloseşte convingerea, se cerşeşte, se scoate forţat de la sfinţi şi de la păcătoşi. Oricine dă pentru Cauza Domnului este avantajat prin aceasta. Nu numai că contribuie la o Cauză binevoitoare, ci şi cultivă generozitatea în inima sa. Domnul nostru a spus, „Este mai fericit a da decât a primi” — unde se dă de bună voie.

Cerşitul pentru biserică face fără îndoială mare pagubă. Cineva a remarcat că în unele biserici principalul punct al religiei este cerşitul banilor — solicitarea privată şi solicitarea publică, prin trecerea de la unul la altul a cutiei pentru colectă. Organizarea de către biserică a târgurilor, meselor plătite, tombolelor etc., este şi mai vrednică de blamat decât cutia pentru colecte şi solicitările private. Cineva a numit astfel de eforturi „mulgerea caprelor”. Poporul Domnului trebuie să fie oi; poporul lumii, capre.

METODA SCRIPTURALĂ DE DONARE

Ideea corectă pare să fie cea pe care o învaţă Scripturile, anume, fiecare creştin să dea conform capacităţii şi interesului său în lucrare; iar de la necredincioşi nici să nu se aştepte să dea, nici să nu se ceară. Dar cine nu ştie că un mare procent din banii adunaţi pentru scopurile bisericii sunt daţi fără voie de către oameni pe care adesea nu numai că nu-i interesează proiectele, dar uneori sunt chiar în opoziţie cu ele! Astfel, adeseori oameni de afaceri protestanţi mai bine dau pentru acţiunile filantropice catolice, decât să supere pe bunii lor clienţi. La fel, oameni de afaceri catolici donează întreprinderilor protestante faţă de care n-au nici o atracţie.

Este timpul să ne întoarcem spre îndemnul Evangheliei (1 Cor. 16:2). Fiecare din voi să pună deoparte în prima zi a săptămânii după câştigul pe care-l are de la Dumnezeu — pentru obiective religioase şi caritabile. Numai astfel de dărnicie voluntară are vreun merit în ochii lui Dumnezeu şi în ochii oamenilor buni. Numai aceasta va avea binecuvântarea divină asupra ei, fie că este bănuţul văduvei, fie că este din dărnicia bogatului.