PREDICAREA ÎMPĂRĂŢIEI

ei 9:35 – Matei 10:15

„Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Acela care M-a trimis pe Mine.” Matei 10:40.

R 5075 a W. T. 1 august 1912 (pag. 247-248)

În studiul stabilit pentru astăzi avem mai mult despre Împărăţie. Isus nu numai că a predicat Împărăţia, aşa cum spune lecţia noastră, dar dându-Şi seama că lucrarea Secerişului Veacului Iudeu era mare, a trimis pe cei doisprezece apostoli, câte doi — să propovăduiască, ce? Ascultaţi! A zis: „Împărăţia cerurilor este aproape”.

În timp ce Mântuitorul scotea draci şi vindeca bolnavi, nu pentru a face o lucrare de restabilire şi vindecare generală, ci pentru a permite oamenilor să audă Mesajul pe care Îl predica şi pentru a ilustra lucrarea de vindecare şi restabilire pe care o va face la timpul potrivit Împărăţia Sa, El le-a dat aceeaşi putere şi apostolilor Săi, motiv pentru care le-a dat apostolior Săi să vestească acelaşi Mesaj.

Le-a spus că Secerişul era mare iar lucrătorii erau puţini, şi a sugerat că era privilegiul lor să observe acest lucru şi să fie cu atât mai energici cu cât „câmpul” era mare şi cei ce seceră puţini; dar între timp să-L roage pe „Domnul Secerişului să trimită lucrători”. Adică, El dorea ca ei să simtă o măsură de responsabilitate în lucrare, chiar dacă El însuşi era Domnul Secerişului şi chiar dacă El era Cel răspunzător. Tot aşa, Învăţătorul nostru vrea ca fiecare dintre noi să avem un mare interes în lucrarea Secerişului în desfăşurare acum la sfârşitul acestui Veac, şi în mod asemănător să ne rugăm pentru mai mulţi lucrători, în vestirea asemănătoare, „Împărăţia Cerurilor este aproape”.

Aceşti mesageri ai Împărăţiei nu trebuiau să meargă la Neamuri, ci doar la „oile pierdute ale casei lui Israel”, a zis Domnul nostru. De ce? Nu iubea El Neamurile? Avea prejudecăţi Domnul Isus, aşa încât să-I pese doar de naţiunea Sa? Nu, răspunsul e altul. Legământul lui Dumnezeu promitea seminţei lui Avraam binecuvântatul privilegiu al poziţiei de Mesia. Isus a fost Sămânţa lui Avraam în special, şi Mesia. Dar Dumnezeu avea în minte un alt aspect în legătură cu acea poziţie de Mesia, despre care Avraam n-a ştiut; şi anume, că El va avea asociaţi cu Mesia în Împărăţie pe alţii care să aibă parte de slava, cinstea şi nemurirea Lui. Totuşi, acest privilegiu binecuvântat, pe care Avraam nu l-a putut înţelege pe deplin, Dumnezeu l-a împlinit faţă de copiii lui, atât de complet ca şi cum ar fi fost specificat în făgăduinţă. Dumnezeu va respecta atât spiritul angajamentului Său cât şi litera acestuia. Prin urmare, nici o favoare nu putea merge la Neamuri până când Israelul natural îşi primea şi îşi folosea ocazia în măsura în care voia.

SECERIŞUL ATUNCI ŞI ACUM

Un alt motiv pentru care nu le-a fost oferită Neamurilor binecuvântarea, a fost că trebuia să fie o lucrare de seceriş, şi nu de arat, grăpat sau semănat care nu fusese făcută cu neamurile, ci numai cu evreii. Prin urmare, era potrivit ca Secerişul, care aparţinea evreilor, să se limiteze la ei. Ceea ce s-a făcut pentru neamuri a fost semănarea seminţei, aşa cum este reprezentat în pilda cu Grâul şi Neghina.

Noi însă ne aflăm acum în Secerişul Veacului Evanghelic. Acum nu se seceră printre evrei, nici printre păgâni, nici în lume în general. Secerişul se face printre cei la care s-a făcut semănatul — lucrarea de seceriş aparţine de creştinism – în oricare parte a lumii a fost făcut cunoscut, primit şi mărturisit Mesajul Evangheliei. Aceasta, prin urmare, este o sugestie pentru noi, că Domnul vrea să se facă secerişul mai cu seamă printre cei care declară că sunt poporul Său, Israelul Spiritual nominal. Trâmbiţa trebuie să sune în Sion, ca să trezească pe cei care stau comod în Sion.

Isus a instruit în mod special pe secerătorii acelui Seceriş, să meargă cu deplină încredere în providenţa divină. Ei n-au fost însărcinaţi să cerşească sau să facă colecte, după cât arată relatările. Prin urmare, ei au presupus că trebuiau doar să accepte ce era oferit voluntar. Dacă nu erau primiţi cu ospitalitate, trebuiau să considere că voia Domnului era ca ei să meargă în altă parte. Ei au fost trimişi să caute pe cei vrednici; ei trebuiau să aibă în minte acest lucru. Mergând din casă în casă, în inimile lor, dacă nu pe buzele lor, trebuia să fie o rugăciune, că dacă acolo exista cineva vrednic, pacea lui Dumnezeu şi pacea lor să fie acolo. Dacă nu, ei să ia binecuvântarea cu ei, ca să o acorde celor mai vrednici, când îi vor găsi. „Dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre”.

„MAI UŞOR PENTRU SODOMA”

Isus a declarat că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma şi Gomora decât pentru cetatea care refuză să primească pe reprezentanţii Săi. Ce înseamnă aceasta — „mai uşor”? Aceasta înseamnă că tratamentul va fi mai uşor, în orice caz. Dar de ce mai uşor pentru Sodoma şi Gomora şi pentru alţii în Ziua Judecăţii?

Declaraţia lui Isus a fost că, exceptând puţinii evlavioşi care au primit cu bucurie Mesajul Său, restul oamenilor din acel timp au fost mai împietriţi şi mai condamnabili în ochii lui Dumnezeu decât cei din Sodoma şi Gomora, al căror păcat a fost de un fel diferit. Să observăm acest aspect. Fără îndoială păcatele Sodomei au fost grave în ochii lui Dumnezeu şi ai tuturor oamenilor buni. Dar gândiţi-vă! Păcatul neglijenţei în ce priveşte gloriosul Mesaj al Împărăţiei este în ochii lui Dumnezeu un indiciu al unei stări şi mai josnice a inimii, al unei persoane şi mai rele, una pentru care este mai puţină speranţă de mântuire ulterioară.

Sodomiţii menţionaţi de Isus n-au fost luminaţi aşa cum au fost cei care au trăit în zilele Lui, totuşi El declară: „A plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a distrus pe toţi” (Luca 17:29). Şi aceasta s-a întâmplat cu aproape douăzeci şi cinci de secole înainte de naşterea lui Isus; totuşi, El declară că acei sodomiţi nu fuseseră judecaţi până în timpul acela — judecata lor era încă în viitor; şi „în ziua judecăţii va fi mai uşor” pentru ei decât pentru oamenii din Betsaida şi Horazin. Sodoma a păcătuit grav, dar ei au avut puţină lumină, practic nicio cunoştinţă despre Dumnezeu.

ZIUA JUDECĂŢII

Dar de ce să aibă vreodată sodomiţii o Zi de Judecată? N-au fost ei judecaţi, condamnaţi, distruşi? O, da; dar atunci, toţi oamenii, Adam şi toţi din rasa lui au fost judecaţi şi condamnaţi. Acei sodomiţi au fost condamnaţi la moarte înainte de a se fi născut, aşa cum sunt toţi copiii lui Adam — născuţi în păcat şi „concepuţi în nelegiuire”. Pedeapsa păcatului care a venit peste Adam i-a atins pe ei aşa cum ne-a atins şi pe noi. Singurul lucru care a venit peste sodomiţi în mod special, pe lângă ceea ce vine peste toată omenirea, a fost că ei au murit de o moarte violentă, probabil însoţită de mari suferinţe.

Apostolul ne spune că prin această distrugere ca pedeapsă divină, ei au fost făcuţi exemplu al soartei finale care va veni peste toţi cei care vor respinge harul lui Dumnezeu şi vor muri în Moartea a Doua (2 Petru 2:6). Totuşi, sodomiţii şi toţi urmaşii lui Adam sunt incluşi în lucrarea de Răscumparare a lui Isus. Prin urmare, ei nu sunt mai morţi decât Avraam, ci dorm doar cu părinţii lor, aşa cum Avraam doarme cu părinţii săi, aşteptând dimineaţa glorioasă, când Răscumpărătorul lui Adam şi al rasei lui Îşi va lua marea putere, va stabili Împărăţia, va lega pe Satan, va glorifica Biserica şi va începe lucrarea Sa de binecuvântare a lumii.

Binecuvântarea lumii va consta în trezirea din mormânt, şi atunci va fi o ocazie pentru sodomiţi, la fel ca şi pentru oamenii din ziua lui Isus, să se ridice din starea lor căzută şi păcătoasă, şi dacă vor dori, să se întoarcă la deplină armonie cu Dumnezeu şi să aibă viaţă veşnică. În acea glorioasă Zi de Judecată de o mie de ani ( 2 Petru 3:7, 8), pentru sodomiţi va fi mai uşor să progreseze decât pentru cei care au respins mesajul lui Isus şi al apostolilor. Oricât de căzuţi şi degradaţi au fost sodomiţii în unele privinţe, inima şi conştiinţa lor au fost mai puţin împietrite decât ale celor care au refuzat Mesajul lui Dumnezeu.