Preţul de răscumpărare şi aplicarea lui – VDM 4.2

 

PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE ŞI APLICAREA LUI

W. T. 1 aprilie 1916 (pag 107-110)

Doctrina RĂSCUMPĂRĂRII aşa cum ea se raportează la planul de mântuire al lui Dumnezeu este însuşi centrul — axul din care radiază toate celelalte doctrine ca spiţele către circumferinţa planului. Se speră că răspunsurile date mai jos se vor dovedi a aduce lumină şi ajutor.

Întrebarea 1 — Daţi o scurtă definiţie cuvântului RĂSCUMPĂRARE.

Răspuns — O răscumpărare este suma sau compensaţia plătită pentru eliberarea unei persoane sau proprietăţi capturate sau reţinute.

Întrebarea 2 — Daţi o scurtă definiţie cuvântului MERIT.

Răspuns — Meritul este (1) ceea ce merită consideraţie, răsplată sau stimă; (2) valoare, răsplată sau recompensă meritată sau primită, ca la şcoală.

Întrebarea 3 — Daţi o scurtă definiţie GARANŢIEI LEGALE.

Răspuns — Garanţia legală este acea monedă sau acei bani pe care legea îl autorizează pe un debitor să-i ofere ca plată a unei datorii şi îi cere unui creditor să-i primească. Cu alte cuvinte, ceea ce guvernul sau legea aprobă ca mijloc de plată.

Întrebarea 4 — Care este sensul cuvântului a PLĂTI sau PLĂTIT?

Răspuns — A plăti înseamnă a achita o datorie, a da un echivalent pentru datorie, a împlini. Cuvântul plătit ar însemna că o asemenea datorie a fost achitată; a fost împlinită; că echivalentul cuvenit a fost predat.

Întrebarea 5 — Daţi o scurtă definiţie cuvântului DEPOZIT.

Răspuns — Un depozit este ceva depozitat; ceva încredinţat în grija cuiva.

Întrebarea 6 — Care este diferenţa de sens între cuvintele PLĂTIT, APLICAT ŞI DEPOZITAT?

Răspuns — Este o mare diferenţă de sens între aceste cuvinte. Când se foloseşte cuvântul plătit înseamnă că lucrul dat pentru o obligaţie este suficient; când se foloseşte cuvântul aplicat, înseamnă că o obligaţie financiară a fost satisfăcută, direct sau indirect; când se foloseşte cuvântul depozitat, înseamnă că ceva a fost lăsat în grija cuiva, care n-a fost încă alocat sau aplicat.

Întrebarea 7 — Definiţi pe scurt termenul JERTFĂ PENTRU PĂCAT.

Răspuns — Termenul jertfă pentru păcat înseamnă o jertfă făcută pe socoteala păcatului, ca o anulare a păcatului, ca o satisfacţie pentru păcat.

Întrebarea 8 — Ce înseamnă termenul MERITUL LUI CRISTOS ISUS?

Răspuns — Am putea vorbi despre Meritul lui Cristos Isus din diferite puncte de vedere; ca de exemplu, meritul Lui de a deveni Omul Isus, în sensul că acest merit a arătat loialitatea Sa faţă de Dumnezeu şi supunerea Sa la programul divin; sau am putea vorbi despre meritul Său ca om — că El a făcut o predare merituoasă a ceea ce a avut, a ceea ce a fost drept, just şi după lege. Dar când vorbim despre meritul lui Cristos Isus cu privire la ispăşirea făcută de El pentru păcatele lumii, avem în vedere cu totul altă problemă; anume, că între Tatăl ceresc şi Domnul Isus Cristos a existat un contract, prin care Domnul urma să devină fiinţă umană şi apoi să renunţe la natura Sa umană, permiţând să-I fie luată viaţa ca om, aceasta a însemnat loialitate şi supunere faţă de voinţa Tatălui, supunere completă până la moarte, chiar moarte de cruce.

Când vorbim despre meritul lui Isus Cristos, înţelegem că, datorită acelui Merit pe care El l-a avut, şi pe care Tatăl l-a recunoscut când L-a înviat pe Fiul dintre morţi, Domnul nostru a fost răsplătit, nu numai prin aceea că a fost luat înapoi pe planul spiritual, ci şi prin aceea că a fost „mult înălţat”, la natură divină. Meritul lui Isus deci, pe care Dumnezeu l-a răsplătit, I-a dat o anumită esenţă sau binecuvântare pe care El s-o poată acorda altora; anume, dreptul Său la viaţa umană, pe care El n-a pierdut-o prin păcat sau în alt mod. Acest drept la viaţa umană, despre care noi vorbim ca despre un merit în contul lui Isus, va fi în cele din urmă acordat de Domnul Isus Cristos, după cum ne informează Biblia, în deplină armonie cu planul Tatălui, pentru anularea „păcatelor ((241)) lumii întregi” (1 Ioan 2:2) — păcatele lui Adam şi ale întregii sale rase, care a murit în el. Meritul acela este deja al Domnului nostru, şi este la dispoziţia Sa pentru timpul cuvenit, stabilit de Tatăl.

Întrebarea 9 — Daţi o scurtă definiţie cuvântului ISPĂŞIRE.

Răspuns — Cuvântul Ispăşire înseamnă aducere la unitate, aducerea înapoi în armonie a persoanelor sau lucrurilor care nu erau în deplin acord. Aşa cum se aplică la familia umană, aceasta ar însemna că Adam şi rasa lui nesupunându-se aranjamentului divin, şi venind sub nemulţumirea şi condamnarea divină, această condamnare urmează să se sfârşească prin aranjament divin şi omenirea să fie adusă înapoi în armonie cu Dumnezeu — ca să fie din nou în unitate cu El — toţi aceia care vor dori şi vor accepta condiţiile divine. Aranjamentul prin care acest lucru se va îndeplini este ceea ce noi numim opera de Ispăşire; şi această operă de Ispăşire a fost opera începută de Domnul nostru Isus la prima Sa venire, pe care apoi a continuat-o, şi care va fi desăvârşită la a doua Sa venire şi în timpul ei. Într-un cuvânt deci, Ispăşirea în sensul cel mai deplin al cuvântului începe cu Biserica, şi nu va fi completă până când prevederile ei vor fi ajuns la toţi membri familiei umane, aducând iarăşi în deplină armonie cu Iehova pe toţi cei care vor dori şi se vor supune.

Întrebarea 10 — Putea o fiinţă umană perfectă să plătească preţul de răscumpărare?

Răspuns — Nu! Un om perfect nu putea plăti Preţul de Răscumpărare decât printr-un aranjament, contract sau acord divin. De exemplu, dacă exista în lume o fiinţă umană perfectă, acesta n-ar fi putut deveni răscumpărătorul tatălui Adam decât dacă prin aranjament divin i se dădea acest privilegiu. Curtea divină ar hotărî dacă cineva ar fi sau n-ar fi acceptat pentru altul. În cazul Domnului Isus Cristos, prin aranjament divin El a devenit potrivit să fie Preţul de Răscumpărare — un om perfect — şi apoi, în îndeplinirea programului divin, El S-a dat pe Sine; şi datorită acestui aranjament El a fost acceptabil.

Întrebarea 11 — Cum a fost asigurat Preţul de Răscumpărare?

Răspuns — Dumnezeu Însuşi a asigurat Preţul de Răscumpărare; şi El „ridică păcatele lumii”. Numai prin prevedere divină a fost posibilă răscumpărarea omului.

Întrebarea 12 — Unde a fost asigurat Preţul de Răscumpărare?

Răspuns — În planul divin, Preţul de Răscumpărare a fost asigurat de la întemeierea lumii; deoarece Scripturile ne asigură că în planul divin Domnul nostru Isus Cristos a fost Mielul lui Dumnezeu înjunghiat de la întemeierea lumii (Apoc. 13:8). În alt sens, Preţul de Răscumpărare a fost asigurat când s-a făcut contractul între Iehova Dumnezeu şi onoratul Său Logos. Într-un alt sens al cuvântului, Preţul de Răscumpărare n-a fost asigurat până când Logosul S-a făcut trup şi a ajuns la deplină perfecţiune umană la vârsta de 30 de ani.

Atunci a fost posibil ca Domnul să servească, în armonie cu aranjamentul divin, ca Preţ de Răscumpărare, şi să Se dea pe Sine ca Preţ de Răscumpărare. Dar El nu S-a dat pe Sine ca să fie acest Preţ de Răscumpărare până când a intrat în legământ cu Dumnezeu, simbolizând prin botez deplina consacrare a vieţii Sale chiar până la moarte. Şi totuşi, atunci lucrarea încă nu era completă, pentru că erau condiţii asociate cu ea. Deşi atunci El Şi-a predat voinţa şi a fost astfel recunoscut de Tatăl, totuşi a rămas ca El, zi de zi şi ceas de ceas, să-Şi arate deplina predare. Jertfa Sa a fost completată când a murit pe Calvar, strigând, „S-a sfârşit!” El Îşi sfârşise depunerea Preţului de Răscumpărare; adică, El asigurase deplin Preţul de Răscumăpărare. Totuşi, noi trebuie să recunoaştem o diferenţă între asigurarea Preţului de Răscumpărare şi darea sau alocarea, sau predarea lui. Când a murit Isus acesta a fost numai asigurat; el n-a fost încă dat în sensul de a fi aplicat pentru eliberarea omului din moarte.

Întrebare 13 — Cine a asigurat Preţul de Răscumpărare?

Răspuns — În primul rând Iehova Dumnezeu, prin aceea că El a fost cel care a făcut aranjamentul; fără de aranjamentul Său, Răscumpărarea nu era posibilă. În al doilea rând, Isus Însuşi l-a asigurat, prin aceea că S-a dat pe Sine; El a avut control deplin asupra căii Sale la vremea când S-a consacrat. Nu I s-a forţat voinţa.

Întrebare 14 — În tip, unde a început jertfa pentru păcat şi unde s-a sfârşit?

Răspuns — Animalul care urma să fie jertfă pentru păcat era selecţionat şi adus la uşa Tabernacolului pentru acest scop; dar el devenea jertfă pentru păcat în momentul când marele preot punea mâinile pe el şi-l înjungia. Conform tipului, jertfa pentru păcat era compusă din două părţi — un viţel şi un ţap. Jertfa pentru păcat nu se sfârşea cu jungierea viţelului; căci în planul şi aranjamentul divin, Marele Preot, Isus, trebuia să ofere două sacrificii — clasa ţapului Domnului şi viţelul antitipic. În tip, ţapul, după cum înţelegem noi, a reprezentat pe urmaşii lui Isus, aşa cum viţelul a reprezentat pe Isus Însuşi. În tip, prin urmare, junghierea jertfei pentru păcat nu se sfârşea până când şi ţapul de jertfă pentru păcat era junghiat. Atunci jertfa pentru păcat în sensul de sacrificiu era terminată. Nu trebuia să mai fie sacrificii. Însă cuvântul jertfă pentru păcat are un sens încă mai larg decât acesta. El includea în tip şi prezentarea sângelui acestor animale lui Iehova Dumnezeu, aşa cum se arată ((242)) prin ducerea de către marele preot în Sfânta Sfintelor întâi a sângelui viţelului iar apoi a sângelui ţapului Domnului, şi stropirea lui pe Capacul Ispăşirii şi înaintea lui spre răsărit. Când acestea erau îndeplinite, jertfa pentru păcat era terminată.

Întrebare 15 — În antitip, unde a început jertfa pentru păcat?

Răspuns — În antitip jertfa pentru păcat a început când Isus S-a prezentat pe Sine la Iordan în acord cu aranjamentul făcut cu Tatăl, în care deja intrase. Acolo, conform declaraţiei Apostolului, Domnul nostru S-a dat pe Sine, S-a predat pe Sine, S-a făcut jertfă pentru păcat. El a continuat lucrarea în timpul acestei vârste Evanghelice, oferindu-i pe aceia care-I acceptă meritul şi care voluntar devin urmaşii Lui, predându-şi Lui voinţa. El îi oferă pe aceştia ca parte din propria Sa jertfă.

După ce Isus a sfârşit oferirea jertfei Sale personale, El S-a înălţat şi a prezentat Tatălui meritul jertfei Sale pentru clasa Bisericii, aşa cum este simbolizat prin stropirea sângelui viţelului în Sfânta Sfintelor din Tabernacol, pentru marele preot şi casa lui. Continuând după aceea jertfirea urmaşilor Săi, El va sfârşi în cele din urmă lucrarea de sacrificare, când ultimul membru al corpului lui Cristos va fi gustat moartea şi va fi trecut dincolo de văl. Atunci va rămâne ca Marele Preot să completeze această problemă de oferire a jertfei pentru păcat „pentru tot poporul”, prezentând lui Iehova Dumnezeu meritul „sacrificiilor mai bune”, meritul real fiind în Isus singur.

Întrebarea 16 — A fost Răscumpărarea plătită la Calvar?

Răspuns — Am acoperit deja acest punct, arătând că Răscumpărarea a fost depusă la Calvar, iar mai târziu pusă în mâinile dreptăţii, dar nu plătită în sensul completării contractului — acest lucru fiind rezervat pentru viitor. Răscumpărarea a fost depusă la cruce, când Isus a strigat, „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez spiritul” — viaţa! Astfel Isus a depozitat, cum s-ar zice, Preţul de Răscumpărare fără să-l aplice categoric.

Întrebarea 17 — A fost Răscumpărarea plătită când Isus S-a înălţat la cer?

Răspuns — Nu! Motivele au fost deja declarate.

Întrebarea 18 — Acum Preţul de Răscumpărare este plătit?

Răspuns — Nu! Pentru motivele date deja; şi vom spune în plus că Preţul de Răscumpărare nu va fi plătit pe deplin până când Biserica va fi în întregime glorificată şi va fi cu Domnul ei. Atunci preţul va fi plătit în folosul întregii lumi, asigurând eliberarea din moarte a întregii lumi, şi anularea condamnării adamice.

Întrebarea 19 — Ce a făcut Isus cu Preţul de Răscumpărare când S-a înălţat la cer?

Răspuns — El l-a plasat deja ca un depozit în mâinile dreptăţii. Dreptul la viaţă umană, preţul, era încă la dispoziţia Sa. Următorul Lui pas a fost să-l reţină sau să-l ipotecheze, acordând o parte din el Bisericii — încă nedezvoltată.

Întrebarea 20 — A satisfăcut Isus dreptatea când S-a înălţat la cer?

Răspuns — Dreptatea este întotdeauna satisfăcută. Dreptatea nu se lasă până când primeşte un echivalent. Dreptatea a fost satisfăcută, de exemplu, când Adam a fost condamnat la moarte datorită încălcării sale. De atunci Dreptatea a fost satisfăcută tot timpul prin deţinerea lui Adam şi a rasei sale pentru acel păcat. Dreptatea este satisfăcută acum să permită Bisericii să treacă prin condiţiile prezente, fiindcă în mâinile dreptăţii se află un depozit echivalent cu necesităţile Bisericii, şi chiar mai mult. Dreptatea nu va fi satisfăcută ca să elibereze omenirea până când Preţul de Răscumpărare va fi fost plătit pe deplin în mâinile Dreptăţii. Aceasta va fi după ce Biserica este completă şi glorificată.

Întrebarea 21 — Când şi cum este satisfăcută Dreptatea?

Răspuns — Răspunsul la această întrebare este cel de la întrebarea 20.

Întrebarea 22 — Cum poate fi cineva jertfă împreună cu Cristos, dacă dreptatea n-a fost pe deplin împăcată prin Isus Cristos când El S-a înălţat la cer?

Răspuns — După cum s-a spus în răspunsul la întrebarea 20, s-a făcut un depozit de suficient merit ca satisfacţie pentru păcatele lumii întregi; şi în puterea acestui depozit, Dreptatea a fost perfect împăcată ca să elibereze pe acei membri ai rasei care au venit într-o relaţie specială cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, care a făcut un Legământ prin Jertfă.

Întrebarea 23 — Ce are loc întâi, Îndreptăţirea sau Consacrarea?

Răspuns — Depinde de sensul ataşat cuvântului consacrare. Biblia recunoaşte consacrarea din două puncte de vedere diferite; primul, consacrarea persoanei; al doilea, validarea ei de către Domnul Isus Cristos şi acceptarea ei de către Tatăl. Consacrarea persoanei de a face voinţa Domnului, predarea deplină a voinţei lui proprii, aşa cum ea este tipificată prin legarea ţapului la uşa Tabernacolului, precede îndreptăţirea. Dar al doilea pas este ((243)) acesta: anume, că este necesar ca Domnul nostru Isus Cristos să devină Avocatul pentru aceia care doresc să devină membri ai Preoţimii Regale înainte ca ei să devină acceptabili pentru Tatăl. Deci, îndreptăţirea lor prin Domnul Isus Cristos, care le acordă meritul Său, urmează după consacrarea lor şi este imediat urmată de actul de consacrare a acestora de către Tatăl ceresc, în sensul acceptării lor ca persoane consacrate şi acordării lor a tuturor drepturilor şi privilegiilor incluse în aranjamentul legământului.

Întrebarea 24 — Este Merit sau Îndreptăţire ceea ce se acordă celui care este îndreptăţit prin credinţă?

Răspuns — Aici ar trebui să specificăm expresia „îndreptăţit prin credinţă” pentru că în utilizarea biblică acest termen are două semnificaţii diferite. Citim, de exemplu, că Avraam a fost îndreptăţit prin credinţă, dar desigur nu în sensul în care este Biserica îndreptăţită prin credinţă! Avraam a fost îndreptăţit la tovărăşie cu Dumnezeu, pentru a primi făgăduinţa, pentru a şti anumite lucruri pe care Dumnezeu le intenţionează în viitor şi pentru a-şi demonstra sub un standard divin loialitatea faţă de Dumnezeu. Dar el n-a fost îndreptăţit la viaţă veşnică. El n-a fost îndreptăţit în sensul că el putea fi invitat să-şi prezinte corpul jertfă vie şi să devină răscumpărător pentru Adam, sau un sacrificiu meritoriu pentru altul în oarecare sens. Nimeni nu putea fi astfel îndreptăţit prin credinţă până după moartea lui Isus, până la acordarea meritului Său după ce S-a înălţat şi a apărut „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” — Biserica.

Întrebarea 25 — Dacă se acordă Merit, cine îl acordă? Dacă se acordă Îndreptăţire, de către cine este acordată?

Răspuns — Domnul nostru Isus acordă propriul Său Merit urmaşilor Săi sub condiţiile legământului lor de consacrare deplină; dar această acordare este cu aprobarea deplină a Dreptăţii divine şi în cooperare cu ea — nu altfel. Despre această acordare de Merit unuia imperfect care doreşte să fie urmaş al lui Isus se poate spune că este o acordare a neprihănirii din partea justiţiei divine, din partea Tatălui ceresc, după cum citim: „Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte.” Romani 8:33.

Întrebarea 26 — Ce înseamnă termenii „dreptul de a trăi” şi „drepturi de viaţă” şi care este diferenţa între aceşti doi termeni?

Răspuns — O persoană ar putea avea dreptul să trăiască prin aceea că ar fi în armonie cu Dumnezeu; căci Dumnezeu a orânduit ca toate creaturile Sale inteligente să continue a trăi dacă sunt în armonie cu Legea Sa divină şi cu cerinţele ei. Prin urmare, privilegiul tatălui Adam la început a fost un drept de a trăi. El a avut un drept la viaţă şi n-ar fi pierdut acel drept dacă n-ar fi păcătuit. Isus de asemenea a posedat un drept de a trăi. Nu numai înainte de a veni în lume, dar şi după ce a devenit Omul Isus, El a avut un drept la viaţă. Datorită acestui drept a putut să-Şi pună viaţa ca jertfă pentru Adam şi rasa lui. După ce S-a consacrat la botez, El n-a mai avut dreptul de a trăi ca om; fiindcă El renunţase la acel drept de a trăi. Dar după ce a fost conceput deSpiritul Sfânt, El a avut dreptul la viaţă ca Nouă Creaţie, concepută spiritual, dacă nu avea insucces încălcând vreo Lege divină sau încălcându-Şi contractul sau legământul. Omenirea va avea dreptul să trăiască după Vârsta Milenară, după ce vor fi ajuns la perfecţiune, după ce vor fi predaţi Tatălui şi după ce El îi va fi acceptat. Atunci ei vor avea acelaşi drept la viaţă pe care l-a avut tatăl Adam la început înainte de a păcătui.

„Drepturi de viaţă.” Putem folosi acest termen în diferite moduri. Când îl aplicăm la Domnul Isus Cristos, ca având drepturi de viaţă, de exemplu, putem spune că, deoarece El Şi-a consacrat viaţa ca om, n-a făcut nimic să-Şi piardă acea viaţă. El a fost de acord să Şi-o dea; era de drept a Lui; altfel n-ar fi avut dreptul s-o folosească iarăşi pentru alţii. El Şi-a păstrat dreptul datorită dreptăţii Sale personale. De aceea El avea încă dreptul la viaţa umană, pentru că această viaţă care El permitea să-i fie luată, n-o pierduse. El are încă drepturile de viaţă ale unei fiinţe umane, chiar dacă acum El n-are nevoie de viaţa umană sau drepturile de viaţă pentru Sine, fiindcă El are ceva cu mult mai bun şi deoarece El n-ar putea folosi două vieţi în acelaşi timp. El are drepturi de viaţă divină; dar El Îşi menţine încă drepturile de viaţă umană; şi pe acestea El este gata să le folosească, să le dea ca Preţ de Răscumpărare, ca o satisfacţie deplină pentru Adam şi pentru tot ce a fost pierdut prin el.

Întrebarea 27 — Ce sacrifică unul care este conceput de Spirit ca să facă parte din corpul lui Cristos?

Răspuns — Într-un sens al cuvântului, nimeni în afară de Marele Preot nu face vreun sacrificiu. Ceea ce facem noi este consacrarea voinţei şi prezentarea corpurilor noastre ca să fie jertfe vii, ca Marele Preot să poată face din ele jertfe. Ar trebui să se discearnă cu uşurinţă că numai junghierea animalului nu înseamană sacrificarea lui. Evreii au junghiat mii de animale pentru hrană, întocmai cum facem noi acum; dar aceste animale n-au fost sacrificate numai fiindcă au fost junghiate. Nici un sacrificiu nu poate fi adus decât printr-un aranjament cu Dumnezeu; iar El a aranjat ca sacrificarea să fie făcută de un preot. Preotul care jertfea sub Legea iudaică era marele preot, ceilalţi fiind ajutoarele lui, iar în cazul morţii lui să-i ia locul. Marele preot a fost cel care tipifica pe Isus; şi Isus singur este Cel care poate oferi jertfele antitipice. Tot ce pot face urmaşii lui Isus este, prin ((244)) urmare, să se prezinte pe sine.

Această prezentare este ilustrată în tip prin legarea ţapului la uşa Tabernacolului. Cu alte cuvinte, această clasă se devotează, se pune deoparte, se consacră pe sine ca fiinţe umane. După ce Isus pune mâinile pe această persoană, îi acceptă consacrarea, îi acordă meritul Său şi o oferă Tatălui, numai atunci acceptarea Tatălui se manifestă prin Fiul, Marele Preot, prin conceperea cu Spiritul Sfânt. De atunci încolo, unul ca acesta este membru al Corpului lui Cristos şi numele lui este scris în Cartea Vieţii Mielului, din care nu va fi şters dacă-şi va menţine credincioşia.

Întrebarea 28 — Definiţi pe scurt deosebirea dintre Răscumpărare şi Jertfa pentru păcat.

Răspuns — Termenul „jertfă pentru păcat” se referă în mod specific la faptul că lucrul sau viaţa (sau vieţile) este prezentată lui Dumnezeu ca jertfă, şi pe seama păcatului. O jertfă pentru păcat implică o răscumpărare, dar nu în mod specific, nu în mod categoric. Este o jertfă pentru păcat, dar ar putea să nu însemne în mod necesar o jertfă deplină, satisfăcătoare; şi totuşi, faptul că o jertfă pentru păcat este acceptabilă pentru Dumnezeu, ar însemna că asemenea jertfă a fost o compensaţie sau satisfacţie deplină. Cuvântul Răscumpărare, aşa cum este folosit în Noul Testament, conţine gândul nu numai al unei jertfe pe seama a ceva ce a fost greşit, ci specifică pe lângă acesta şi gândul că jertfa corespunde pe deplin şi exact, fiindcă sensul cuvântului Răscumpărare, aşa cum este aplicat la Isus, este preţ corespunzător.

Întrebarea 29 — Participă Biserica la Răscumpărare şi la Jertfa pentru păcat, şi de ce?

Răspuns — În analizarea acestei întrebări trebuie să privim Biserica din două unghiuri. Dacă ne gândim la Biserică în legătură cu prezentarea lui Dumnezeu a corpurilor lor ca jertfe vii, am spune că ei nu sunt participanţi la Răscumpărare, căci ei n-au nimic ce să poată da ca parte în Răscumpărare — ei sunt imperfecţi. Dacă privim chestiunea din celălalt punct de vedere — că membrii Bisericii sunt fiinţe spirituale, şi ca fiinţe spirituale sunt membri ai Corpului lui Cristos, una cu Acela care este Capul lor — ca membri ai Cristosului ei ar avea parte cu El în orice ar face El, întocmai cum mâna are parte împreună cu capul; căci corpul uman este ilustraţia pe care ne-o prezintă Biblia când vorbeşte despre Cristosul. Meritul prin care Preţul de Răscumpărare este eficient pentru Dumnezeu este numai în Isus. Noi n-am posedat acest merit când ne-am prezentat în faţa lui Dumnezeu în consacrare. Dar când am fost acceptaţi de Isus ca ucenici, El ne-a acordat propriul Său merit şi ne-a făcut să fim parte din propria Sa jertfă. În acelaşi timp El ne-a făcut să fim parte din ceea ce El trebuie să dea lui Dumnezeu pentru păcatele lumii întregi, la încehierea acestei vârste când Biserica, Corpul Său, va fi completă şi glorificată împreună cu El.

Totuşi, să nu uităm că nimic din ce este omenesc nu rămâne; fiindcă atunci când am devenit membri ai Corpului lui Cristos am murit ca fiinţe umane, prin predarea voinţei noastre. Fiindcă suntem Creaţii Noi, cele vechi au trecut şi toate s-au făcut noi (2 Cor. 5:17). De asemenea să nu uităm că nu Corpul spiritual al lui Cristos este sacrificat, întocmai cum nici Capul spiritual n-a fost sacrificat. Jertfa pentru păcat a fost trupul. Şi trupul lui Isus a fost cel care a constituit Răscumpărarea — nu trupul nostru. Dar acum când acest Preţ de Răscumpărare a fost pus în mâinile Dreptăţii ca depozit, dreptul la el fiind posedat de Isus, noi suntem părtaşi împreună cu El la această posesiune datorită relaţiei noastre cu El şi a interesului nostru în tot ce posedă El. Astfel Biserica devine părtaşă în acest Preţ de Răscumpărare, fiindcă în calitate de Mireasă a Lui, noi suntem comoştenitori cu El; şi noi trebuie să fim asociaţi cu El în a acorda lumii beneficiile acelui Preţ de Răscumpărare.

Noi nu suntem jertfa pentru păcat după cum nu suntem nici răscumpărarea. Noi suntem doar acceptaţi de Marele Preot. Această acceptare este arătată în faptul că El ne jertfeşte ca fiinţe umane după ce ne-a acordat meritul Său. Şi la sfârşit vom avea parte în această prezentare ca Noi Creaţii. Aceasta nu este oferirea a ceva ce are Noua Creaţie în sine; ci Noua Creaţie, după ce a participat cu Isus la răstignirea cărnii, fiecare din aceştia va fi asociat cu El şi când meritul va fi prezentat Tatălui.

Întrebarea 30 — Dacă Isus plătea Preţul de Răscumpărare când S-a înălţat la cer, putea El să devină Avocatul Bisericii? Şi dacă da, cum?

Răspuns — Dacă Isus plătea şi dispunea pe deplin de Preţul de Răscumpărare când S-a înălţat, dacă acesta era acceptat, avea imediat efect asupra lui Adam şi a rasei sale; şi aceia din rasă care trăiau pe timpul acela, sau au trăit de atunci încoace, ar fi fost din nou în încercare, individual, şi ar fi fost expuşi morţii datorită imperfecţiunilor lor, nefiind în stare să facă faţă situaţiei decât dacă Isus Şi-ar fi stabilit Împărăţia Milenară şi ar fi început imediat să dea tot ajutorul necesar prin aranjamentul Noului Legământ. Dar în ceea ce priveşte Biserica, n-ar fi fost nici o prevedere pentru ea şi nici o posibilitate de a-i da ceva special, deoarece aceia care sunt din Biserică sunt membri ai familiei umane. Răscumpărarea fiind plătită, s-ar fi rezolvat toate obligaţiile împotriva omenirii şi ((245)) n-ar fi rămas loc pentru a se proceda cu clasa Bisericii diferit de restul lumii. Ei n-ar fi avut nevoie de Avocat, şi, desigur, nu L-ar fi avut.

Întrebarea 31 — Când va fi plătit pe deplin Preţul de Răscumpărare şi când se va face uz de el în final?

Răspuns — Preţul de Răscumpărare va fi plătit complet şi se va face uz de el complet după ce Biserica va fi trecut dincolo de văl şi când Marele Preot, Cap şi Corp (Biserica fiind atunci Corpul glorificat al Marelui Preot), va pecetlui Noul Legământ şi-l va pune în aplicare efectivă pentru Adam şi toată rasa lui. Răscumpărarea va fi atunci terminată. Cu toate acestea, opera de Ispăşire nu va fi sfârşită atunci; ea va include opera Vârstei Milenare, de ridicare a omenirii (a tuturor care vor vrea) afară din păcat şi degradare la deplină unitate şi armonie cu Dumnezeu. Dar Preţul de Răscumpărare trebuie plătit deplin lui Iehova şi acceptat de El înainte ca acest Nou Legământ să intre în vigoare, şi înainte ca Restabilirea umană să poată începe în mod cuvenit. Recuperarea omului din moarte este o parte a lucrării de Răscumpărare. Osea 13:14.