Prezenţa permanentă a lui Iehova cu poporul Său

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Exodul 33:14.

R5547 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 295-297)

Copiii lui Israel ieşiseră din Egipt, traversaseră Marea Roşie şi ajunseseră la Muntele Sinai. Moise se suise pe munte, primise tablele Legii şi venise înapoi şi găsise naţiunea în idolatrie, închinându-se la viţelul de aur pe care-l făcuseră. În timp ce Moise era încă pe Munte, Domnul i-a spus că Israel se întorsese deja de la adevăratul Dumnezeu la idoli şi oferea jertfe unui viţel turnat ca dumnezeul care-i scosese din Egipt; şi i-a dat instrucţiuni lui Moise să meargă jos la popor. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor şi i-a spus lui Moise că-i va nimici şi va face din el un neam mare. Dar Moise a intervenit la Domnul pentru Israel, iar Domnul a fost înduplecat de el şi a cruţat poporul de nimicire, şi i-a promis că El va fi totuşi conducătorul lor.

Apoi Moise a coborât de pe Munte. El şi-a dat seama că Israel păcătuise grav şi mânia sa s-a aprins împotriva lor. A aruncat la pământ tablele Legii, care erau în mâinile sale, şi le-a spart, când a văzut dansul şi ospăţul şi strigătele din jurul idolului pe care-l instalaseră pentru ei. Aici era o naţiune eliberată de Dumnezeu din robia egipteană. Prin puterea lui Iehova Marea Roşie se deschisese pentru ca ei să treacă. De asemenea ei primiseră diferite binecuvântări pe cale, dovezi remarcabile ale călăuzirii divine. Dar cu toate acestea, era răzvrătire şi idolatrie! Ce ((812)) putea aştepta de la un popor care avea atât de puţină apreciere faţă de Dumnezeu încât repede a fost abătut din cale? Până şi fratele lui Moise, Aaron, dus în rătăcire de popor, a simţit necesar să coopereze cu ei la facerea viţelului de aur.

Atunci Moise a luat viţelul pe care-l făcuseră şi l-a ars în foc, l-a pisat mărunt, l-a împrăştiat în apă şi i-a obligat pe copiii lui Israel să bea din ea. L-a mustrat pe Aaron, iar apoi a stat la poarta taberei şi a zis întregului popor: „Cine este pentru Domnul să vină la mine! Şi toţi fiii lui Levi s-au strâns la el. El le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele său, fiecare pe prietenul său şi fiecare pe ruda sa. Şi fiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.” Exodul 32:26-28.

Strigătul lui Moise şi răspunsul la strigăt

În ziua următoare Moise a explicat poporului cât de mare a fost păcatul de care erau vinovaţi şi le-a spus ca vă merge la Domnul în rugăciune, poate că va face ispăşire pentru păcatul lor. Apoi a mers la Domnul în rugăciune serioasă, cerând ca, dacă Domnul nu va ierta pe poporul Său, să-i şteargă şi lui numele din cartea Sa. Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Pe cel care a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea”. A promis că va trimite pe îngerul Său înaintea lui Moise, dar l-a asigurat că încă nu terminase cu Israel pentru nelegiuirea lor. El i-a dat instrucţiuni lui Moise să le spună că erau încăpăţânaţi şi să le poruncească în numele Lui să lepede podoabele, ca să ştie ce curs să urmeze cu ei.

Poporul a ascultat de Dumnezeu. Oamenii şiau lepădat podoabele, s-au smerit şi s-au închinat Domnului. Moise, cu inima grea, a simţit că dacă Dumnezeu nu-i va da în vreun mod special înţelepciunea şi harul necesare pentru marea sarcină de a conduce un popor atât de stricat, în moştenirea pe care le-o promisese Domnul dacă Îl vor sluji, el va fi complet nesatisfăcător pentru a o împlini. Astfel că el a apelat iarăşi la Dumnezeu în rugăciune serioasă. El I-a spus despre neliniştea lui şi despre dorinţa lui sinceră după ajutorul care să-l susţină şi după prezenţa Lui cu el toată calea, rugându-se: Aceasta este o lucrare prea mare pentru mine!

Atunci Domnul l-a asigurat pe Moise că va merge cu el, că prezenţa Sa va fi în toată călătoria către ţara Promisă, căci el găsise har în ochii Săi. El a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”. Atunci Moise a cerut de la Domnul: „Arată-mi Te rog, slava Ta”. Aici l-a pus Domnul pe Moise în crăpătura stâncii şi l-a acoperit cu mâna Sa în timp ce a trecut pe lângă el şi l-a lăsat pe Moise să vadă slava Sa din spate, zicând: „Faţa … nu poate omul să Mi-o vadă şi să trăiască”.

Când Dumnezeu vorbeşte despre prezenţa Sa cu slujitorii Săi, nu trebuie să ne gândim că El este prezent cu ei în corp, ci prin spiritul Său şi prin mesagerii Săi îngereşti, susţinându-i, binecuvântându-i şi îndrumându-i. El îi protejează de orice le-ar face rău. El veghează asupra tuturor intereselor lor şi se îngrijeşte cu tandreţe de ei.

Ideea de omniprezenţă a lui Dumnezeu este o eroare

Este o idee populară dar greşită că Dumnezeu este în realitate prezent în persoană peste tot. Noi nu înţelegem că Scripturile învaţă aşa. Această eroare care predomină în general, că Dumnezeu este prezent peste tot în persoană şi în acelaşi timp, a făcut pe mulţi să creadă despre El că nu este o persoană, ci numai o influenţă. Noi înţelegem că prezentarea biblică a acestei probleme este că Dumnezeu are o prezenţă personală în corp, pe lângă puterea şi influenţa pe care El le exercită, şi că El are un sediu central de guvernare, unde locuieşte.

„Cerurile sunt scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele”, zice Iehova. Cel care are sediul în Ceruri şi ale cărui picioare se odihnesc pe pământ este un Dumnezeu mare! Dar aceasta, desigur, este o figură de stil convingătoare, care arată puterea şi controlul Său atotcuprinzător. În realitate Dumnezeu nu şade într-o anumită parte a universului Său, iar picioarele Sale să fie în altă parte. Limbajul Scripturii este adaptat pentru mintea omului şi vorbeşte despre Dumnezeu ca şi cum ar avea aceleaşi membre corporale ca omul. Dar în realitate noi nu ştim cum arată un corp spiritual. „Nu s-a arătat încă”, nici chiar sfinţilor Domnului care sunt încă în trup.

Înţelegem că prezenţa corporală a lui Iehova este în cer. Totul în Biblie ne învaţă că El este foarte mare — infinit în putere. Citim că „Domnul priveşte din ceruri şi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pământului” (Ps. 33:13, 14). El a privit pe oameni în necazul lor şi a pregătit eliberarea lor „la timpul cuvenit”. Dar noi trebuie să facem deosebire clară între această idee că Dumnezeu priveşte din ceruri şi aceea că El este prezent în persoană pe pământ. Noi putem privi la un kilometru depărtare, sau la cinci kilometri prin puterea vederii noastre. Putem fi la câteva zeci de metri distanţă şi să fim prezenţi prin puterea vocii noastre; sau ajutaţi de invenţia modernă, telefonul, putem fi prezenţi prin vocea noastră la câteva sute de kilometri depărtare. În acest sens al cuvântului Domnul este prezent în tot Universul Său ((813)) mare şi puterea Lui poate fi exercitată pretutindeni. El are mijloace prin care poate cunoaşte toate afacerile pământeşti şi lucrurile care aparţin de întregul Său domeniu mare.

Noi avem aceste puteri numai într-o măsură foarte limitată. Telegraful, telefonul, telescopul etc., sunt mijloace prin care prezenţa, puterea şi influenţa noastră se extind într-o anumită măsură; dar puterile noastre sunt limitate la această planetă mică, decât dacă le extindem mai mult prin rugăciune şi astfel să punem în mişcare influenţe a căror măsură nu putem acum să o sondăm. Dar acest privilegiu din urmă este acum numai pentru puţini. Nu mulţi au astfel acces la Puterea care controlează Universul. Şi aceştia care au privilegiul de a merge la puternicul Rege al Cerului pot merge numai în modul stabilit de El, supuşi condiţiilor pe care El le-a întocmit.

Noi nu putem pune nici o limită puterii lui Iehova. Invenţiile din acest Timp al Sfârşitului, care au crescut puterile noastre de comunicare şi astfel au unit toate părţile globului, ne dau numai o idee foarte vagă despre puterile infinite ale Atotputernicului Dumnezeu. Noi credem că aceste invenţii vor continua să crească şi să se înmulţească în Veacul care acum intră, adăugând astfel tot mai mult la puterile şi binecuvântările omenirii. Acestea vor da omenirii o apreciere tot mai mare a maiestăţii, gloriei şi puterii Creatorului lor pe măsură ce ei vor ajunge să-L cunoască aşa cum este şi să I se închine în duh şi în adevăr. Cu toate acestea, nici o minte omenească, nici chiar în perfecţiunea ei, nu va fi în stare să-L cuprindă pe marele Creator al Universului.

Călăuzirea lui Dumnezeu prin pustie

Deci Dumnezeu i-a promis lui Moise că prezenţa Sa, puterea Sa şi harul Său susţinător vor merge cu el până la capăt. Domnul a vrut ca Moise să înţeleagă că el nu urma să facă această lucrare singur, fără sprijin îndestulător. „Eu voi fi cu tine”, a fost făgăduinţa. Prezenţa Domnului a fost întradevăr cu copiii lui Israel într-un fel foarte însemnat — a fost continuu cu ei de când au trecut Marea Roşie, călăuzindu-i prin binecuvântări sau pedepse, după cum aveau nevoie. A fost cu ei în stâlpul de nor ziua şi în stâlpul de foc noaptea, şi prin prezenţa Sa în Gloria Şechina care acoperea Scaunul Îndurării din Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii. După ce Cortul Întâlnirii a fost instalat după instrucţiunile lui Dumnezeu, aceste manifestări ale prezenţei Sale, ale puterii Sale şi ale grijii Sale veghetoare n-au lipsit niciodată. Stâlpul de nor şi de foc au îndrumat călătoriile lor; şi când acestea se opreau, era un indiciu de la Dumnezeu că trebuiau să rămână unde se aflau până când stâlpul de nor sau de foc se mişca iarăşi din loc.

Moise Îi spusese Domnului: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” — este o sarcină prea mare pentru un om ca s-o realizeze singur. Dar dacă prezenţa Ta va continua cu noi, dacă mi se poate arăta voinţa Ta şi să fiu îndrumat continuu de Tine, atunci voi putea conduce acest popor în călătoria din pustie spre ţara Canaan. Domnul vorbea în mod frecvent lui Moise prin Cortul Întâlnirii. Astfel vedem că promisiunea prezenţei Sale cu el a fost împlinită. Domnul i-a dat odihnă. A trăit până la vârsta de 120 de ani, dar puterea lui n-a scăzut, nici ochiul lui n-a slăbit. Ne amintim că a fost o vreme când Moise şi-a dat seama că lucrarea de judecare a poporului era prea mare pentru el. El a dus chestiunea înaintea Domnului şi au fost aleşi 70 de judecători ca să participe la această povară. Lucrurile care erau prea grele pentru ei le duceau la Moise. El a mers înaintea lui Dumnezeu cu toate greutăţile şi poverile sale şi a avut binecuvântare continuă.

Lecţia pentru Israelul spiritual

Experienţele Israelului natural conţin lecţii foarte importante pentru Israelul după Spirit. Noi, ca popor care iniţial am făcut parte din lume, am fost invitaţi să ieşim din lume şi să călătorim spre o ţară nouă, să intrăm într-o moştenire cerească. Noi înaintăm spre glorioasa Împărăţie promisă nouă dacă suntem credincioşi. De-a lungul căii sunt încercări şi greutăţi. Dar Dumnezeul nostru ne-a promis, aşa cum i-a promis lui Moise, servitorul Său, că prezenţa Sa va merge cu noi. Uneori pare că El se retrage de la noi şi ne lasă singuri; dar în realitate nu face aşa. El ne probează loialitatea şi credinţa în El, oprindu-ne câteodată să-I simţim prezenţa.

Vom trage noi concluzia deci, ca Israelul din vechime, că Dumnezeu nu mai este cu noi, şi ne vom întoarce iar la dumnezeii pe care i-am adorat înainte — dumnezeii bogăţiei sau plăcerii, dumnezei adoraţi de neamurile din jurul nostru? Ne vom deda la chefuri, distracţii lumeşti şi păcat? Vom uita noi felul în care Dumnezeu nea condus, toate eliberările mari pe care le-a înregistrat trecutul vieţii noastre? Va putea oare ceva — fie „necaz, sau strâmtorare, sau prigonire, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie, sau sabie … sau moarte, sau viaţă … sau cele de acum, sau cele viitoare … sau o altă creatură … să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru?” Desigur că nu!

Cu cât trăim mai aproape de Domnul şi cu cât este mai mare credinţa noastră, cu atât mai mult vom vedea îndrumarea divină şi cu atât vom folosi mai mult mijloacele pe care ni le-a pus la dispoziţie pentru întărire şi sprijin. Noi Îl putem chema în timp de necaz; putem merge la El în rugăciune; şi El niciodată nu părăseşte pe aceia care-şi pun încrederea în El şi caută să umble cu ((814)) sârguinţă pe calea stabilită de El. Acest lucru fiind adevărat, putem merge în călătoria noastră cu deplină siguranţă şi încredere. După ce am consacrat tot ce-i al nostru Domnului, trebuie să căutăm îndrumarea Lui, căci prezenţa Sa este cu noi în toate afacerile vieţii.

Puţini au de dus poveri aşa de mari cum a avut Moise. Dar toţi copiii lui Dumnezeu au poveri de suportat, şi de toţi cei care ne-am luat asupra noastră angajamentele Dumnezeului nostru atârnă responsabilităţi importante. Fiecare membru al Corpului lui Cristos, adevăratul Israel al lui Dumnezeu, este privilegiat să aibă îndrumarea continuă a Domnului în fiecare experienţă a călătoriei noastre prin pustie. Mana cerească ne este asigurată ca întreţinere zilnică. Apa Vieţii curge pentru noi din Stânca lovită a Veacurilor pentru împrospătarea noastră zilnică. Nuiaua de corectare a Tatălui nostru ne restrânge când suntem în pericol sau când ne rătăcim în căi oprite. Cât de iubitor ne aduce El înapoi în calea cea corectă şi ne vindecă rănile, şi cu îndurare ne iartă poticnelile şi slăbiciunile! În mod sigur putem avea încredere deplină în Îndrumătorul nostru Ceresc. Astfel ne putem odihni în El şi putem fi ţinuţi în pace deplină. Cu adevărat inima noastră poate exclama împreună cu poetul:

„El m-a călăuzit pe cărări nevăzute
Şi pe căi necunoscute.
Ce a fost strâmb a îndreptat şi ce a fost aspru a nivelat,
Când eu pe Domnul am urmat.
Laud Numele Lui pentru palmierii plăcuţi
Şi pentru izvoarele de pe drum,
Pentru stâlpul de foc în noapte arzând
Şi pentru norul de adăpost din zi.

Pentru mine-i lumină în deşertul pustiu,
Văzând vechile minuni,
Când Dumnezeul etern înainte mergea,
Să caute un loc pentru odihna mea!
Este El pentru mine schimbat? Nu, nicidecum;
El mă va duce pe un nou drum,
Prin foc şi potop, şi de orice duşmani răi mă va scăpa
Astăzi, cum m-a scăpat ieri, aşijderea.”

El care S-a îngrijit cu atâta atenţie de Israelul după trup, care era un popor stricat şi nestatornic, Se va îngriji desigur mai îmbelşugat de adevăratul Său Israel, cel spiritual, care Îl iubeşte în grad suprem şi care zilnic caută să-I cunoască voia ca să o împlinească.

Apostolul Pavel, avertizând pe Israelul spiritual să nu cadă în acelaşi exemplu de necredinţă al Israelului natural, şi astfel să piardă legătura cu Domnul, spune: „Noi, care am crezut, intrăm în odihnă” (Evr. 4:3). Necredinţa a fost aceea care a dus la neascultarea şi stricăciunea Israelul după trup, şi care a dus la respingerea lor finală de către Domnul ca popor favorizat, căruia trebuiau să i se aplice cele mai preţioase promisiuni. Ei, ca naţiune, au pierdut pentru totdeauna locul special de favoare care era al lor prin moştenire. Ce lecţie trebuie să fie aceasta pentru Israelul spiritual! Şi totuşi vedem azi că marea masă a Israelului spiritual cade „în aceeaşi pildă de necredinţă”. Şi ei, de asemenea, vor pierde locul principal de favoare, care le-a fost oferit lor când a fost luat de la necredinciosul Israel natural. Numai o „rămăşiţă” credincioasă a Israelului natural şi spiritual va câştiga marea moştenire oferită lor de către Domnul.

Glorioasa moştenire a Israelului Spiritual

Cei care se vor dovedi credincioşi în timpul Dispensaţiei actuale vor moşteni cele mai preţioase lucruri pe care le are de oferit Dumnezeu, lucrurile secrete care au fost ţinute ascunse de veacuri, dar descoperite acum sfinţilor adevăraţi ai lui Dumnezeu. Credincioşii trecutului vor moşteni pământul în calitate de conducători şi prinţi peste omenire, în timpul glorioasei Domnii a lui Mesia. Împreună cu aceştia va fi Israelul natural din timpul acela. Ei vor avea o moştenire bogată. Ce va rămâne pentru ei în veacurile de glorie care urmează, noi nu putem şti sigur, dar putem fi siguri că va fi o parte binecuvântată.

Credincioşii din Veacul actual au fost ridicaţi să „stea împreună în locurile cereşti în Hristos Isus” — „Leul din seminţia lui Iuda”. Aceşti credincioşi sunt cele douăsprezece seminţii ale lui Israel care vor împărăţi împreună cu El. Aceştia — numai o Turmă Mică, în total 144.000 — sunt din rămăşiţa credincioasă a Israelului natural, care a fost adunată la începutul acestui Veac al Evangheliei, şi din rămăşiţa credincioasă a Bisericii dintre Neamuri din acest Veac (Apoc. 7:4-8; 14:1-5). Aceştia au „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere”, şi pe care nimeni altcineva n-o poate cunoaşte. „Vă dau pacea Mea”, le şopteşte Învăţătorul acestora. Noi avem o odihnă a credinţei acum; şi suntem asiguraţi că noi care am intrat în această odihnă vom intra, la timpul cuvenit, dacă nu cădem de oboseală, în odihna completă „ca de sabat pentru poporul lui Dumnezeu”. În această odihnă vom intra când vom avea glorioasa „schimbare” la Întâia Înviere, când vom fi transformaţi în corp şi făcuţi ca Domnul nostru, şi vom vedea şi vom cunoaşte aşa cum suntem noi acum văzuţi şi cunoscuţi de Dumnezeu. Atunci vom fi binecuvântaţi cu gloria nespusă pe care a promis-o El — nemurirea, propria Sa natură— şi un loc cu Mântuitorul pe Tronul Său.

Dumnezeul lui Israel este într-adevăr prezent întotdeauna cu adevăratul Său popor. El niciodată nu ne uită, ci are grijă constantă de interesele noastre, păzindu-ne în orice timp de pericol, îngrijindu-Se de orice nevoie a noastră, atât naturală cât şi spirituală, tot ce este mai bun pentru Noua Creatură. El citeşte ((815)) fiecare gând al inimilor noastre; El observă fiecare impuls de devotare şi iubire faţă de El; El modelează toate influenţele care ne înconjoară în viaţă pentru disciplinarea şi rafinarea noastră, şi ascultă fiecare strigăt după ajutor, mângâiere, armonie şi părtăşie cu El. El nu este neglijent sau nu lipseşte de la paza Sa nici chiar un moment. „Iată, nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel ” (Ps. 121). Dacă-L chemăm în ceasurile ocupate ale zilei, sau în liniştea vegherii nopţii, El este aproape pentru a sprijini, a susţine şi a proteja, fie că ne putem da seama de prezenţa Sa, fie că nu.

Ce binecuvântată este asigurarea unei astfel de griji şi credincioşii permanente! Nici un copil adevărat al lui Dumnezeu nu este lipsit de aceste dovezi ale legăturii sale preţioase cu Tatăl — Dumnezeul lui Israel. Iar sfinţii care au fost chemaţi cu Chemarea cerească şi care răspund cu credincioşie, sunt Israelul Său adevărat în cel mai înalt sens, moştenitori ai celor mai alese promisiuni ale Sale. Ce moştenire bună avem!