PRIVELIŞTE DIN TURNUL DE STRAJĂ

„Până la a patra generaţie.”

Exodul 20:5; 34:7; Numeri 14:18; Deuteronomul 5:9.

R 4859 W. T. 1 august 1911 (pag. 227-229)

SCHIMBARE RADICALĂ ÎN VEDERILE OAMENIOR DE ŞTIINŢĂ, CAUZATĂ DE EXPERIMENTELE LUI MENDEL

„De ce un om de geniu nu rareori devine tatăl sau bunicul unui nătâng absolut? De ce un soţ blond şi o soţie blondă uneori concep un copil brunet? De ce există aşa deosebiri în mărime, înfăţişare sau inteligenţă între copiii aceloraşi parteneri de viaţă?

Dacă observăm aşa-zisele «ciudăţenii ale Naturii» în lumea plantelor şi a animalelor, vedem că din străbuni înalţi a ieşit mazăre pitică, conformă cu starea pitică; apoi că progeniturile unui iepure negru şi ale unuia alb sunt într-un caz cu totul negre şi în altul de culoare gri; că două boabe albe de mazăre fiind încrucişate pot da o floare purpurie; că două plante fără păr se pot transforma într-o formă păroasă.

Cândva am numit acest fenomen «transformări curioase». Întâi am crezut că prin evoluţie lentă anumite caracteristici ale anumitor tipuri fie au devenit prea dezvoltate, fie s-au şters, asemănător cu al treilea ochi al şopârlei, cu aripile liliacului, cu coada mormolocului.

Am crezut de asemenea că unele caracteristici dobândite ale cuiva, iubire pentru muzică, gust pentru băuturi tari, ar fi transmise la toţi descendenţii acestuia.

Acum vin experimentele mendeleene, dovedind se pare că ereditatea şi evoluţia sunt numai vise, că speciile sunt neschimbătoare şi că ciudăţeniile Naturii sunt numai eforturile logice ale Naturii de a salva tipul original de amestecul reproducerilor încrucişate datorate intervenţiei omului.

Chiar dacă renumita „verigă lipsă” s-ar arăta în pustietăţile Oceaniei, unde cu tărie se suspectează că s-ar putea păstra în cel mai strict incognito, noi n-ar mai trebui să ne deplângem descendenţa dintr-un strămoş maimuţă.

Omul care a dat o formă concretă unor astfel de teorii a fost un călugăr austriac pe nume Mendel, născut în 1822. Rezultatele experimentelor sale biologice au fost întruchipate într-o modestă lucrare citită în faţa societăţii de istorie naturală dintr-un orăşel austriac, Brunn. El a scris de asemenea câteva scrisori asupra acestui subiect botanistului Naegeli.

Din nefericire, broşura şi scrisorile au fost scrise pe timpul când teoriile lui Darwin, în ceea ce priveşte originea speciilor, deveniseră marota ştiinţifică a zilei. Şi ce şansă avea modestul călugăr bătrân să fie măcar luat în seamă? A murit fără să fie lăudat, în 1884.

Numai cu câţiva ani în urmă, R. C. Punnett, un om de ştiinţă englez cu o minte scrutătoare, s-a uitat prin notele experimentelor lui Mendel. Atât de înfiorat a fost de importanţa lor încât a publicat o carte, botezând noua teorie «Mendelism».

Lumea a fost indiferentă faţă de noul lait-motiv; dar treptat englezul a vârât Mendelismul în conştiinţa lumii ştiinţifice. Astăzi există o mare publicaţie englezească dedicată noii ştiinţe şi este numită «Mendelismul».

Să ne întoarcem acum la relatarea lui Mendel a experimentelor sale pe plante şi pe animale. Într-o serie de experimente el şi-a concentrat atenţia asupra înălţimii anumitor plante. A făcut mai întâi încrucişări între mazărea uriaşă şi mazărea pitică. Nu a contat care a fost plantă producătoare de polen şi care a fost cea purtătoare de sămânţă; în toate cazurile din încrucişare a rezultat mazăre înaltă. Din acest motiv Mendel a numit mazărea înaltă «dominantă» şi cea pitică «recesivă».

Următorul pas a fost să colecteze seminţe din noua plantă şi să le semene în anul următor. Când s-a făcut aceasta, s-a găsit că atât plantele înalte cât şi cele pitice au apărut în vlăstari. Fiecare în parte a fost fie în mod clar înaltă, fie în mod clar pitică, şi n-a apărut niciuna intermediară, proporţia celor înalte faţă de cele pitice fiind de trei la una. În anul următor sămânţa de la mazărea pitică a dat numai pitice; sămânţa de la cea înaltă a dat o mare proporţie din cele înalte şi câteva pitice.

În anul următor sămânţa de la cea înaltă a produs numai plante înalte, sămânţa de la cea pitică numai plante pitice. Întoarcerea la prototip a fost completă. În proces însă, planta înaltă, dominantă, a apărut de trei ori mai frecvent decât cea recesivă.

Experimentul a fost încercat pe diferite animale şi s-a găsit, în primul rând, că după câteva generaţii individul s-a întors la tipul pur al strămoşului, fie mascul fie femelă, şi, în al doilea rând, că un tip era dominant — adică, a produs mult mai mulţi indivizi decât tipul recesiv.

Încrucişarea şoarecilor coloraţi şi albi a produs în cele din urmă pur coloraţi şi pur albi, cu majoritatea celor coloraţi; blana Angora la unii iepuri a fost găsită recesivă faţă de cea normală scurtă; creasta roză care se află la anumite rase de pui, cum ar fi Hamburg sau Wyandotte, se comportă ca dominantă faţă de creasta înaltă, simplă, zimţată a celor Leghorn.

Au fost analizate cazuri ciudate în care unul dintre părinţi era într-o stare marcant anormală. Şoareci valsatori japonezi au fost încrucişaţi cu şoareci normali. «Valsatorii» se învârtesc în cerc uneori timp de câteva ore din cauza unei malformaţii dureroase a labirintului urechii. După două generaţii încrucişările au produs fie şoareci normali, fie «valsatori», aceştia din urmă fiind recesivi faţă de primii.

Au fost făcute experimente interesante pentru a se stabili dacă încrucişarea creşte sau scade rezistenţa la boală.

Unele varietăţi de grâu sunt sensibile la atacurile unei ciuperci care cauzează «rugina», altele sunt imune. Când au fost încrucişate cele «sensibile» cu cele «imune», fiecare hibrid a fost sensibil la «rugină». În următorul an hibridul a devenit diferenţiat, plantele «ruginoase» şi cele «imune» fiind după cât se pare într-un raport general de trei la una.

Avem, deci, explicaţia faptului pe care Darwin a refuzat să-l considere ca foarte important. El a susţinut că «variaţiile anormale» în producerea speciilor vor ajunge să fie repede stinse prin încrucişarea cu forma normală. El a considerat că speciile fuseseră şi erau construite prin procesul selecţiei naturale. De fapt nicio specie nu este construită, şi devierile de la prototip sunt corectate în decursul a trei generaţii.

Înainte de a putea fi făcute experimente pe fiinţe umane, descoperirea mendeleană poate fi aplicată practic la îmbunătăţirea raselor de animale. Ştim în mod sigur că în cele mai multe cazuri o încrucişare înseamnă o vigoare mult crescută pentru progenitură. Crescătorii de animale, totuşi, sunt foarte rezervaţi în a face încrucişări, de teama de a nu zdrobi sau pierde combinaţia dorită a caracteristicilor găsite în rasele originale.

Descoperirea lui Mendel poate să-i reasigure în acest punct. În trei generaţii crescătorii pot reproduce tipurile parentale cu toată vigoarea crescută ce rezultă dintr-o încrucişare. Trebuie de asemenea să ne revizuim concepţia despre «rasa pură». Până recent am spus că criteriul prin care am putea judeca puritatea rasei a fost obârşia individului. Astăzi ştim că o plantă sau un animal pot fi rasă pură, nu numai datorită originii lor, ci şi în ciuda originii lor.

Problema devine fascinantă însă acolo unde ea atinge întrebarea disputată, cea a eredităţii, şi aici iarăşi ea răstoarnă în mod absolut noţiunile noastre precedente. Omul fiind animalul care se reproduce cel mai lent, observaţiile sunt dificile, şi ne putem baza numai pe statistici imperfecte în zilele de astăzi pentru a furniza dovezi.

Studiul anumitor boli, totuşi, în cursul câtorva secole, din fericire le-a permis oamenilor de ştiinţă să stabilească tabele de ereditate. Unul dintre cele mai importante cazuri observate este cel al transmiterii «brahidactiliei». La oamenii afectaţi de această malformaţie, articulaţiile degetelor de la mâini şi de la picioare sunt două în loc de trei şi întregul corp are o înfăţişare pipernicită.

S-a arătat că această stare este din nefericire dominantă faţă de starea normală, ceea ce înseamnă că «brahidactilia» la unul din părinţi va afecta pe urmaşi în proporţie de trei urmaşi anormali la unul normal. Urmaşii normali însă vor da naştere la normali, în timp ce copiii anormali vor da naştere la copii atât anormali cât şi normali, în proporţie de trei la unu.

Un alt caz interesant este cel al culorii ochilor. Toţi ochii coloraţi au pigment în spatele irisului. Pe lângă aceasta, există în mod frecvent un pigment brun-galbui în faţa irisului. Unde acesta este absent, culoarea ochiului este albastră, gri sau violet. Ochii extrem de pigmentaţi sunt dominanţi la cei la care pigmentul este absent. Când unul dintre parteneri are ochi negri şi celălalt ochi albaştri, proporţia între urmaşii cu ochi negri şi cei cu ochi albaştri va fi de trei la unu, hibridul cu ochi negri concepând numai ochi negri, hibridul cu ochi albaştri concepând trei cu «ochi negri» la unu cu «ochi albaştri».

Deşi teoriile lui Mendel nu aruncă nicio lumină asupra originii speciilor, cel puţin ele par să dovedească, împotriva lui Darwin, fixitatea şi individualitatea de durată a speciilor. Poate că trebuie să credem într-un act distinct al creaţiei pentru fiecare specie în parte, dar nu mai putem presupune că deosebirea dintre specii s-a format din acumularea deosebirilor minuscule şi aproape imperceptibile. Nici nu putem crede că un strop de sânge infectat va infecta sângele familiei pentru generaţii. Noi ştim cine va purta infecţia şi cine nu.” N. Y. Times.

BIBLIA S-A DOVEDIT ADEVĂRATĂ

Titlul acestui articol cu referinţele este al nostru. Călugărul Mendel şi cei care acum îi exploatează constatările şi teoriile desigur că nu s-au gândit niciodată că Biblia le susţine învăţăturile. Dar să punem chestiunea în mod invers, şi să spunem că aceşti domni ştiinţifici sprijină Biblia şi o dovedesc a fi adevărată. Experimentele lor, ne spun ei, arată că particularăţile speciale, virus în sânge etc., vor da rezultate în a treia generaţie; Biblia spune a treia sau a patra. Noi vom sta lângă Biblie.

Să-i lăsăm pe aceia care preferă să-l ia pe Darwin şi să se laude cu descendenţa şi dezvoltarea lor treptată din maimuţă. Noi preferăm afirmaţia Bibliei, că prin natură am fost copii ai lui Dumnezeu, creaţi în chipul şi asemănarea Sa, de la care am căzut prin neascultare şi la care cei doritori şi ascultători vor fi privilegiaţi să se întoarcă la „timpul cuvenit” prin meritul sacrificiului răscumpărător terminat la Calvar. Să ne bucurăm de invitaţia noastră specială de acum, de a deveni membri ai Corpului marelui Mesia, care prevede atât răscumpărarea cât şi restabilirea lui Adam şi a rasei sale, şi care va distruge în a Doua Moarte pe toţi cei care vor dispreţui cu voia şi cu bună ştiinţă favoarea divină.

ALIENAREA MINTALĂ AMENINŢĂ RASA,

SPUNE DR. WILEY

Psihiatri din toată ţara dau o notă solemnă de avertizare pentru poporul american asupra iureşului alarmant în care trăim. Conform Dr. Harvey W. Wiley, expert federal în privinţa hranei curate şi a medicamentelor, aproape fiecare bărbat şi femeie la un anumit timp în viaţa lor ajung la limita alienării. Acea vedere este de asemenea susţinută de faimosul Dr. William A. White, directorul spitalului guvernamental al Statelor Unite pentru alienare, care sprijină poziţia luată recent de Dr. Owen Copp, noul director al Spitalului de Psihiatrie din Pennsyilvania. Ei de asemenea laudă vederea Dr. Copp, că extrem de puţine familii supravieţuiesc trei sau patru generaţii fără să apară alienarea.

Dr. Wiley a exprimat surpriza că nu devin complet alienaţi mai mulţi oameni. Din cauza îngrozitoarelor ravagii ale băuturilor şi drogurilor, în special în Statele Unite, mii de oameni devin atât de extrem de nervoşi încât sunt întotdeauna în prag de a înnebuni, spune el. Iureşul şi îngrijorarea vieţii moderne, goana după bani şi plăceri, sunt date de el drept cauze pentru ameninţătoarea alienare. „Da, este desigur foarte adevărat că sunt foarte puţini oameni care nu au fost în prag de a înnebuni„ a afirmat el. „Mulţi trebuie să fie trimişi la aziluri, dar alţii cu miile se salvează la timp. Există momente, practic în viaţa fiecărei persoane, când aceasta simte că mai multă îngrijorare va rupe corzile echilibrului său mintal.” Woman’s National Daily.

* * *

Nu numai că astăzi trăim într-o încordare mai mare decât au cunoscut strămoşii noştri, dar în plus, majorităţii omenirii îi lipseşte ajutorul necesar pentru a suporta încordarea. Chiar la timpul când este nevoie împătrită de ajutor divin, credinţa în Dumnezeu şi în supravegherea divină a afacerilor umane se pierde. În îngrijorările mai mici ale unui timp mai puţin ocupat a existat de obicei cel puţin unul din familie care a avut respect pentru religie şi pentru Dumnezeu şi care a spus un cuvânt de mângâiere celorlalţi. Dar acum, în timpul celei mai mari apăsări a omenirii, la limita alienării, multe familii sunt fără Dumnezeu şi fără speranţă. Credinţa a fost zdrobită din două mari cauze:

(1) Aşa-zişii critici radicali au distrus credinţa în Biblie drept Cuvântul lui Dumnezeu, a celor învăţaţi, şi au înlocuit-o cu teoria evoluţiei. Cei învăţaţi, în schimb, deşi nu s-au încumetat să dea necredinţa lor din abundenţă claselor de jos, cu toate acestea le-au lăsat fără consolarea Scripturilor şi fără îndrumarea lor. Ei au învăţat evoluţia şi alte lucruri contrare Bibliei. Drept consecinţă, astăzi puţini se gândesc să meargă la Cuvântul lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care nu-l pot primi din nicio altă parte.

(2) Cealaltă dificultate care contribuie la această necredinţă este oribilul coşmar transmis nouă din „Veacurile Întunecate” prin toate crezurile bisericii noastre. Acele monstruozităţi sunt prea oribile pentru ca oamenii cu judecată să le creadă şi au produs sentimente de repulsie — ele au îndepărtat pe oamenii cugetători de la Biblie, ca dealtfel şi de la crezuri. I-au pregătit pentru inocularea necredinţei, cum spun Criticii Radicali, a teoriilor evoluţiei etc. Oamenii au lepădat şi Biblia, crezând că învăţăturile ei ar fi bine reflectate în crezurile pe care ei nu le mai pot accepta.

Remediul pentru aceasta este să obţină singura vedere potrivită, cea a Bibliei, consecventă cu ea însăşi. Aceasta necesită un studiu al Bibliei pe linii noi şi independente, complet liber de înclinaţiile şi culorile crezurilor trecutului. Biblia trebuie lăsată să se interpreteze singură. Trebuie recunoscut că este în parte literală şi în parte simbolică în afirmaţiile ei. Mai presus de toate trebuie să recunoaştem că înţelegerea şi interpretarea ei pentru alţii nu este încredinţată vreunui cult special, nici prin vreo punere specială a mâinilor. Ea poate fi înţeleasă numai de către aceia care sunt în deplină armonie cu Dumnezeu şi îndrumaţi de Spiritul Lui — „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său”.

___________

SUNTEM O NAŢIUNE DE EPAVE, SPUNE DIRECTORUL UNIVERSITĂŢII

Viaţa agitată, în mişcare, care o ducem, ne va împinge pe toţi la astenie nervoasă. Fiind în fruntea vitezei care ucide, nu atât de mult în privinţa viciului, ci a dorinţei de a fi tot timpul în mişcare, ne-a ruinat şcolile şi colegiile şi a atacat moral şi mintal structura creierului americanului.

Există unele semnale de pericol stabilite în drumul vieţii americane de către Rev. John Cavanaugh, preşedintele Universităţii Notre Dame, într-un atac al felului de viaţă modern comparat cu obiceiurile şi dezvoltarea antică, în care acestea din urmă nu suferă în niciun mod. Trei pasiuni, spune el, dezvoltate uimitor în poporul american, distrug temeliile caracterului şi vieţii căminelor noastre. Acestea sunt, pasiunea pentru a călători din loc în loc, pasiunea pentru spectacole publice, fie că sunt bune sau rele, pasiunea pentru aglomeraţie, împotriva vieţii de familie.

Părintele Cavanaugh a spus: „Se pune adesea în discuţie pe bune motive dacă a existat vreun progres real al rasei umane în timpul istoriei scrise. În mintea mea poeziile vechi sunt cele mai bune poezii; filosofia veche este cea mai bună filosofie; sculptura veche, picturile şi arhitectura sunt încă modelele. Demostene şi Cicero încă îşi menţin proeminenţa. În nicio fază importantă a expresiei vieţii moderne nu s-a făcut nicio dezvoltare.

În timpul vieţii mele am văzut trei pasiuni dezvoltate la poporul american — pasiunea pentru a călători din loc în loc; pasiunea pentru spectacole publice şi distracţie, şi pasiunea pentru aglomeraţie împotriva vieţii de familie. În părţile cele mai sărace ale ţării, în timpurile cele mai grele, printre oamenii cel mai puţin favorizaţi financiar, găsesc trenurile şi maşinile aglomerate cu tot felul de oameni grăbindu-se încoace şi încolo în curse de plăcere. Teatrele sunt înghesuite, sala de dans şi grădina publică sunt mai frecventate decât oricând, şi o nouă şi oribilă formă de distracţie populară s-a găsit în teatrul de 5 bani.

VATRA FAMILIEI ESTE ÎNVECHITĂ

Căldura aburului şi metodele moderne de trai au scos afară vechea vatră a familiei în sens literal; şi pasiunea pentru viaţa în aglomeraţie sau printre necunoscuţi a ucis vechea vatră a familiei atât în sensul poetic cât şi în cel social. O seară pe care o femeie tânără o petrece numai cu familia ei este anostă, plictisitoare şi nefolositoare; o noapte pe care un bărbat tânăr o petrece cu mama şi tatăl lui acasă este o noapte pierdută. Într-o caricatură este ilustrat un tată grijuliu încercând să-i prindă privirea băiatului său favorit venit acasă de la colegiu pentru vacanţa de Crăciun. În imagine bătrânul fuge înăuntru şi afară în jurul casei, ceea ce este amuzant în imagine, dar nu în realitate. Acel băiat de colegiu este o legiune.

Evident, de ceea ce ţara are nevoie este cloroformul sau ataxia locomotorie. Rezultatul acestei vieţi neliniştite, în mişcare, fără odihnă, va fi neurastenia naţională. Rezultatul ei asupra mentalităţii oamenilor se vede deja în cursurile slabe, fără valoare, ale liceelor noastre, şi în faptul că colegiile noastre sunt profunde în lucrurile sociale şi superficiale în lucrurile intelectuale.

FICŢIUNEA MODERNĂ, UN NARCOTIC

Cunosc un neurolog eminent care tratează un dipsoman în prezent, şi una dintre recomandările pe care le-a dat cu cea mai mare seriozitate este ca pacientul să se abţină de la citirea literaturii de ficţiune populară şi de la frecventarea teatrelor. Vechile tragedii au biciuit puterea morală spre acţiune; aşa au făcut şi cărţile vechi. Ficţiunea modernă şi drama modernă sunt narcotice pentru voinţă. Ele dezvoltă un trib de cârpe sentimentale.

Dar când facem un punctaj al vieţii moderne pentru lucrurile negative, se poate totuşi spune ceva pentru ştiinţă şi foarte mult se poate spune pentru lucrurile care constituie confortul şi comoditatea vieţii. Unora dintre noi trenul, vaporul şi automobilul ne plac, fiind comodităţi, dar pentru numărul mai mare de americani aceste invenţii şi roade ale câtorva creiere mari sunt numai instrumente ale dorinţei lor de a fi la comanda vitezei care ucide.” St. Louis Post. Dispatch

ÎMPOTRIVIRE LA MIŞCAREA SIONISTĂ

Missionary Review (Revista Misionară) raportează că „Mişcarea Sionistă a suferit o stagnare prin împotrivirea recentă exprimată de parlamentul turc. Marele Vizir în special a vorbit cu dispreţ despre Sionism şi despre aşteptările lui.” The Outlook.

PENTRU STUDIUL SPIRITISMULUI

Un frate al fostului Senator Stanford din California a donat 50.000 de dolari Universităţii Stanford, ca să fondeze un departament pentru investigarea fenomenelor oculte, în principal a manifestărilor spiritismului, în care D-nul Stanford crede de ani de zile. The Outlook.