PRIVELIŞTE DIN TURNUL DE STRAJĂ
În Germania se apropie punctul periculos
R4762 W. T. 15 februarie 1911 (pag. 51-53)
Cu ani în urmă împăratul german, deşi în aparenţă Capul unei Biserici Protestante, a găsit necesar să împace pe reprezentanţii Partidului de Centru Catolic, care înainte era catalogat de către guvernul său ca fiind „puterile întunericului”. Acum Socialiştii şi alte partide radicale din Parlament sunt atât de puternice numeric şi atât de opuse maşinaţiunilor Kaizerului, încât politicile guvernului ar eşua fără sprijinul catolic.
Socialiştii din Reichstag (Parlament) au mustrat pe Împărat şi pe catolici cu sugestia că deoarece catolicii au fost odată oficial cunoscuţi ca „puterile întunericului” şi s-au opus guvernului care reprezintă voinţa divină, venirea lor la putere cu guvernul ar trebui înţeleasă ca o întoarcere a favorii divine spre ei; şi acum că socialiştii vin la putere, aceasta ar trebui privită de către Împărat şi de către toţi ca ultima manifestare a voinţei divine.
Împăratul caută să inducă în popor gândul că ei sunt supuşii lui şi că el este răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru guvernarea lor. Astfel politica şi religia sunt unite mai puternic decât oricând. Iar dorinţele Papei devin practic lege în Germania.
Între timp, actualul Papă se declară împotriva a ceea ce el numeşte modernism — Necredincioşia Criticii Radicale etc. Recent a emis un edict ca toţi slujitorii Bisericii Catolice să fie examinaţi şi puşi să jure în privinţa loialităţii lor faţă de Biblie şi faţă de Biserica Romei — proba extinzându-se chiar la studenţii la teologie, cerându-li-se anual un jurământ.
Preoţii catolici din Germania primesc sprijin de la buget, la fel ca şi slujitorii protestanţi. Aceştia din urmă sunt împotriva cerinţelor Papei, în timp ce Împăratul înclină să le sprijine. Astfel este introdusă în afacerile Germaniei o nouă cauză de fricţiune. Împăratul trebuie să sprijine partidul Catolic în Parlament, pentru ca să-şi poată realiza planurile pentru o flotă mare şi pentru militarism în general.
Socialiştii şi liberalii din parlament cer separarea Bisericii de stat, aşa cum avem noi în Statele Unite; aşa cum s-a stabilit recent în Franţa şi Portugalia.
Conflictul dintre Parlament, corpul legislativ, şi Împărat cu Consiliul lui de Administraţie al Guvernului, creşte în intensitate. Declaraţia Împăratului că el domneşte, nu prin voinţa poporului german, ci prin graţia lui Dumnezeu, este afirmată public în Parlament ca un atac la popor şi la Parlamentul lui. Teoria opusă Împăratului este că el deţine autoritatea în Statul Prusia prin darul poporului de acolo, dar că titlul de Împărat al tuturor germanilor fiindu-i acordat de Parlamentul German, care, făcându-l Împărat, îi este superior şi pe deplin calificat să-i ia titlul de împărat, şi, dacă vrea, să creeze o Republică.
Dr. David a declarat recent în Parlament că în „cartea de aur” a poporului german Kaizerul a scris, ca intenţionat pentru eternitate, mesajul: „Sunt Rege prin drept divin; de aceea sunt răspunzător numai în faţa Domnului. Marea responsabilitate, prin urmare, pe care regele o poartă pentru poporul său îi dă dreptul să se aştepte la o cooperare credincioasă din partea supuşilor săi”.
„Dar”, a spus dr. David, „noi nu suntem supuşi. Noi suntem cetăţeni liberi ai statului. Poporul i-a dat Regelui Prusiei coroana în bătăliile pentru libertate, şi, cât priveşte coroana Imperiului, este clar faptul că Kaizerul a primit-o de la Reichstag” (Parlament).
Un alt reprezentant, Ledebour, a spus că cetăţenia germană stă faţă în faţă cu chestiunea destinului. „Probabil această problemă se ridică pentru ultima oară”, a continuat el, … „Noi ne-am putea duce lupta singuri, iar rezultatul ar fi că toţi oamenii din partidele poporului care dispreţuiesc dreptul divin al regilor etc., ar veni în cele din urmă de partea noastră. Dacă noi (Socialiştii) luptăm împreună cu voi (Liberalii), ne vom păstra totuşi ţelurile. Noi ne ţinem strâns de cerinţele noastre Republicane. Ca şi în alte ţări, aşa este şi în Germania. Republicanismul trebuie să se dezvolte pe deplin. Spiritul timpurilor noastre, pe care Kaizerul l-a declarat a fi dăunător, trebuie să fie victorios. … Dacă vă luptaţi cu noi, noi vom învinge în cele din urmă. Şi dacă lumea ar fi plină de diavoli, noi totuşi vom avea izbândă”.
Problema ce se apropie în Germania este dreptul electoral egal şi nelimitat pentru bogaţi şi pentru săraci. Socialiştii cred că prin câştigarea acestui punct va urma o revoluţie paşnică în Germania. Alţii se tem că mai degrabă decât să permită ca Parlamentul să fie astfel eliberat de sub controlul imperial, Împăratul, acţionând în baza pretenţiei că are drept divin să domnească, va pune ţara sub legea imperială fără un parlament, şi va domni ca un autocrat. Există temeri mai departe că o astfel de mişcare va înseamna conflict civil, anarhie, vărsare de sânge. Toţi par să fie de acord că problema dintre Kaizer şi popor nu poate rămâne mult timp fără o soluţie.
Cancelarul german este citat că ar fi folosit următoarele cuvinte: „Caracterul revoluţionar al Partidului Socialist devine tot mai pronunţat şi mai brutal. Dr. Carl Liebknecht, un social-democrat din Dieta Prusiei, într-o cuvântare ţinută recent în Statele Unite, a spus că în Germania condiţiile sunt de aşa natură încât ar putea cauza înlăturarea Coroanei Germane într-o sigură noapte, aşa cum s-a întâmplat şi în Portugalia. Naţiunea noastră trebuie să aibă un răspuns clar faţă de expresiile cu un astfel de caracter. Socialiştii şi toţi aceia care învaţă masele că prosperitatea le poate veni doar după răsturnarea prezentei forme de guvernământ, sunt răspunzători atunci când masele trag concluzii practice din astfel de învăţături. Din acest motiv, eu îi ţin pe Socialişti răspunzători pentru excesele comise recent şi pentru conflictele din Moabit, Berlin şi din alte părţi. „Cine seamănă vânt culege furtună.”
–––––––––
Conştiinţa în acuzare
Este o realitate că în tacticile lor ofensive mulţi dintre oamenii noştri publici sunt deficitari fie în conştiinţă fie în maniere, ori în amândouă. Ei aduc acuzaţii împotriva oponenţilor lor cu nesăbuinţă. Spun lucruri pe care nu le pot dovedi şi pe care, este numai caritabil faţă de intelectul lor să presupunem, nici ei nu le cred.
Pare să existe ideea că dacă arunci destul noroi, ceva din el se va lipi, şi nimic din acel noroi nu te va stropi şi pe tine; că, dacă arunci destule bâte, unele vor cădea şi niciuna nu se va întoarce, ca un bumerang, asupra capului tău.
Noi spunem că această idee este greşită. Credem că oamenii care sunt neglijenţi în exprimarea lor sunt la fel de neglijenţi şi în faptele lor. Cel care fără justificare numeşte pe altul nemernic, este omul la care să fii atent, pentru că prea adesea el atribuie altuia aceleaşi motive care îl stăpânesc pe el însuşi, şi presupune că celălalt a făcut ceea ce ar face el în aceleaşi condiţii.
A face mărturie falsă, totuşi, este mai mult decât un simptom nefavorabil. Este în sine o ofensă aproape egală — în balanţa justiţiei eterne socotită probabil pe deplin egală — cu ofensa adusă.
Obiceiul nu este nici măcar politică bună. Este împotriva naturii umane obişnuite, care este, ca în sport, şi corectă; şi chiar şi atmosfera brutală din jurul ringului fluieră instinctiv lovitura urâtă. Ce îi foloseşte cuiva să se arate ca unul care vrea să câştige, fără să ţină seama de nimic? Există un cavalerism real în natura umană. Orice manifestare a lui are un răspuns universal. De ce ar fi considerat politică rea?
Poate că greşim, dar gândul nostru este că acuzaţiile lipsite de conştiinţă derivă la fel de mult din ignoranţă ca şi din răutate. Multe persoane publice conduc campanii despre personaje pentru că nu sunt pregătite să le conducă despre probleme. Este mai uşor să acuzi, să faci zarvă, să ocărăşti, decât să ajungi chiar la esenţa unei probleme politice sau economice, să o înţelegi tu însuţi şi apoi să o prezinţi ca şi alţii să o poată înţelege.
Cel mai serios lucru din lume este cunoaşterea adecvată a unui subiect, o evaluare a lui din toate laturile. Cei care ajung la această cunoaştere necesarmente spun cuvinte de adevăr şi cumpătare. Aceştia nu au nici înclinaţie şi nici timp să exprime altceva.” New York Evening Mail.
* * *
Lipsa conştiinciozităţii remarcată de Mail printre politicieni pare la fel de prezentă printre teologi şi printre alţii, care, pretinzând numele lui Cristos, sugerează că ei respectă standardele Cuvântului lui Dumnezeu, în timp ce cuvintele şi purtarea lor dovedesc pretenţiilor lor a fi mincinoase.
–––––––
Necredinţa Pastorilor Presbiterieni
Comitetul presbiterilor din New York l-a autorizat de curând pe Rev. N. M. Thomas să predice Evanghelia ca reprezentant al denominaţiei Presbiteriene. Votul care a acordat autorizarea a fost de treizeci şi patru contra zece care au protestat — şi cei zece nu sunt pastori activi, responsabili de Biserici. Atitudinea gândirii pastorilor Presbiterieni din comitetul din New York se reflectă, prin urmare, în credinţa Rev. Thomas, care poate fi judecată din următoarele puncte de protest:
„Nu a acceptat autoritatea Sfintelor Scripturi ca singura regulă infailibilă de credinţă şi practică, suficientă să determine în cele din urmă credinţa sa. Aceasta s-a arătat prin repetatele sale refuzuri de a-şi declara credinţa în naşterea imaculată a lui Cristos, învierea dintre morţi a lui Lazăr şi învierea corpului lui Cristos din mormânt.
În al doilea rând, răspunzând la întrebări, a declarat de două ori că este gata să conducă o congregaţie în repetarea Crezului Apostolic, inclusiv expresia „născut din fecioara Maria”, pe care el a declarat comitetului că de fapt nu o crede”.
Din această declaraţie se vede că nu mai face parte din doctrinele Presbiteriene din New York faptul că noi avem un Mântuitor fără păcat — „sfânt, fără răutate, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evr. 7:26). De fapt, cu siguranţă se poate presupune că aceşti pastori sunt Critici Radicali care nu au nevoie de Biblie, şi nu cred în Isus ca Mântuitor, pentru că au abandonat ideea că omul a căzut de la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că a avut nevoie să fie răscumpărat. Probabil toţi au acceptat teoria Evoluţiei, că Tatăl Adam a ieşit din maimuţă şi că rasa lui a progresat frumos de atunci şi nu are nevoie de niciun Răscumpărător. Ei probabil că vor recunoaşte pe Isus ca un exemplu de om nobil pentru timpurile Sale, dar nu la nivelul şi la standardele zilelor noastre, care trebuie căutate mai curând printre profesorii de colegiu.
Este de mirare că un caracter creştin, fără să fie sprijinit de un mesaj recunoscut ca Divin şi care este susţinut doar de oportunitate, se deteriorează peste tot? Care va fi sfârşitul? Majoritatea presbiterienilor îi vor urma pe conducătorii lor şi curând creştinătatea în masă va fi fără Dumnezeu şi fără speranţă. Credinţa într-un dumnezeu natură şi în legile naturii nu poate avea astfel de influenţă asupra inimii şi vieţii cum are credinţa într-un Dumnezeu personal, un Răscumpărător personal, o mântuire personală şi o Biblie inspirată.
Mulţumim lui Dumnezeu că marea confuzie şi anarhie pe care Scriptura o arată a fi iminentă va fi repede urmată de inaugurarea Împărăţiei Fiului drag al lui Dumnezeu, o domnie a dreptăţii sprijinită de Puterea divină, cât şi de Iubire şi Dreptate. În acea oră încordată natura ca dumnezeu nu va ajuta, şi credinţa în dumnezeul natură nu va mângâia. Dar evident, aşa cum arată Scripturile, toţi „ochii orbi” vor fi deschişi; toate „urechile surde” vor fi destupate; şi înţelepciunea omului, în contrast cu înţelepciunea lui Dumnezeu, va fi arătată ca nebunie.
–––––––
Semnul acestui veac
Judecătorul Connine spune: „Semnul acestui veac este lipsa de respect. Reverenţa şi respectul faţă de vârstă, funcţie, realizări intelectuale, integritate, capacitate şi onoare sunt în declin. Pot fi numite unele dintre cauze; printre ele sunt încălcarea de către executivul Statelor şi Naţiunii noastre a departamentelor legislativ şi judecătoresc, precum şi deprecierea, contestarea şi atacarea faptelor şi motivelor celor în autoritate, în special de către presă. Niciun motiv nu mai este acum curat, integru şi onorabil, nici o faptă nu este mare sau lăudabilă. Împreună cu acestea este o crescândă lipsă de respect faţă de lege, iar sfârşitul tuturor acestora este dauna şi primejdia.
* * *
În spatele lipsei de respect faţă de legile şi obiceiurile umane stă lipsa de respect faţă de Legea Divină. Şi pentru această lipsă de respect faţă de Biblie sunt răspunzători în principal pastorii, colegiile şi seminariile creştine. Colegiile au fost în frunte în învăţarea teoriilor Criticii Radicale, a Necredinţei şi a Evoluţiei. În ultimii cincizeci de ani ele au format opinia pastorilor şi a claselor în general educate pentru aceste învăţături anti-biblice. Au fost conduşi în acest curs greşit prin opinia că de fapt apărau Adevărul şi erau împotriva ignoranţei şi a superstiţiei. În ceea ce priveşte propria lor minte, ei au respins crezurile „veacurilor întunecate” la care, în râs, pretind totuşi că aderă. Şi respingând crezurile, împreună cu ele a mers şi Biblia, cu presupunerea că ea era vinovată de absurdităţile crezurilor. La fel au subminat treptat şi sistematic Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate Divină în judecata a milioane de oameni.
Relativ puţini pastori au ştiut mai bine decât aceasta. Aceştia s-au lipit de Biblie ca de ancora credinţei lor. Ei au văzut mai mult sau mai puţin clar conflictul dintre Biblie şi crezurile lor. Totuşi le-a fost frică să le menţioneze ca să nu fie identificaţi drept Critici Radicali şi să fie consideraţi călcători ai credinţei. Iar unii dintre ei, vai, au evitat să declare tot sfatul lui Dumnezeu pentru că s-au temut să nu-şi piardă pâinea şi untul, numele şi poziţia onorabilă. Reţinerea de a spune poporului Adevărul cu privire la învăţăturile Bibliei a lăsat turma lor în ignoranţă şi gata să cadă în Critica Radicală sau în unele dintre religiile rele care denaturează Scripturile în loc să le explice.
Tot aşa, zguduirea generală a credinţei oamenilor, şi în special a acelora care formează literal „stratul superior”, se reflectă peste tot în creşterea predominantă a spiritului de ireverenţă despre care am vorbit mai sus. Curând aceasta va conduce, după cum arată Scripturile, spre ateism şi spre anarhie — marele timp de strâmtorare prezis de Scripturi că este aproape.
Aceia dintre noi care ne dăm seama de adevărata situaţie ar trebui să fim îndoit de serioşi în manifestarea exterioară a religiei şi în susţinerea Bibliei, precum şi în aprecierea Celui Atotputernic în inimile noastre, precum şi venerarea Lui şi slujirea cauzei Lui.
–––––––-
Datoriile naţiunilor civilizate
Cifrele care urmează arată datoriile publice şi dobânzile anuale ale principalelor naţiuni ale lumii. Datoriile reprezintă în principal banii cheltuiţi pentru război, echipamente de război, nave de război etc. Sumele continuă să se mărească an de an.
Publicul nu prea înţelege situaţia; se miră cui i se datorează aceste sume şi ce se poate face când vine ziua plăţii.
Cei bogaţi ştiu că aceste obligaţiuni reprezintă banii lor şi sunt mulţumiţi să primească până şi o dobândă mică cu o astfel de asigurare bună şi fără probleme.
Totuşi, în ultimul timp o anumită frică îi cuprinde pe cei bogaţi — ce va fi dacă Socialismul preia controlul? Şi ce va fi dacă, în curând, trezoreria naţională va falimenta şi îşi va anula obligaţiunile?
În mod evident lumea are nevoie chiar de un aşa Guvern bun şi puternic şi de aşa legi înţelepte şi juste cum va aduce curând Împărăţia dragului Fiu al lui Dumnezeu. Cât de semnificativă este declaraţia Scripturii cu privire la aceasta — Va veni „dorinţa tuturor neamurilor” (Hagai 2:7). Mai jos sunt cifrele:
Datoria publică // dobânda anuală
Franţa . . . . . $5.898.675.451 $186.802.380
Rusia . . . . . . 4.558.152.565 204.766.421
Imp. German …4.270.488.716 179.778.179
Austro-Ungaria..3.703.235.511 133.925.824
Regatul Unit …3.669.931.350 152.759.411
Italia ……………..2.602.299.757 96.941.138
Spania ……………1.817.674.327 78.709.000
India Britanică .1.346.999.187 41.681.212
Japonia ………….1.287.604.261 76.283.536
Australia ……….1.184.192.157 46.883.998
Statele Unite …..1.023.861.531 21.803.836
Portugalia ………..864.561.212 29.907.983
Brazilia ……………..657.097.561 32.390.824
Belgia ……………….663.325.145 27.022.108
China ………………..601.916.605 92.375.017
Turcia ……………….527.983.636 36.494.753
Argentina ………….545.712.120 29.594.251
Acestea sunt toate naţiunile a căror datorie depăşeşte 500.000.000 de dolari, dar fiecare guvern de pe pământ s-a împrumutat ani de zile şi încă se împrumută pentru a acoperi deficitele care se crează anual prin cheltuirea mai multor bani decât ar justifica veniturile. Ele sunt nevoite să emită obligaţiuni pentru a completa diferenţa. Este o întrebare serioasă cât timp poate fi continuată această extravaganţă.
––––––––––
Prosperitate financiară şi declin religios
Relatările ziarelor ne spun cât de mare este prosperitatea financiară în Germania, conform următoarelor extrase:
„Germania este astăzi una din cele mai prospere naţiuni din lume, şi atât fermierii cât şi mecanicii, proprietarii de terenuri şi manufacturierii au avut parte de foloasele unui tarif protector. Nicăieri n-au fost atât de evidente ca în Germania rezultatele unei politici protectoare. În primii zece ani după ce aceasta a fost adoptată, venitul naţional a crescut cu nouăsprezece la sută; în ultimii zece ani acesta a crescut cu cincizeci şi şase la sută. Totalul veniturilor persoanelor care plătesc taxe pe profit în Prusia a crescut în ultimii zece ani de la 725.000.000 dolari la 1.650.000.000 dolari”.
Dar relatările ne spun şi despre marele declin religios de acolo. Prof. Rudolf Martin, filosof şi analist politic german, se referă la declinul religiei în Germania ca fiind remarcabil, şi arată aproape totala dispariţie a influenţei religioase printre popoarele din Europa. El consideră aceasta ca un simptom frapant al acestui Veac. El observă un sentiment antireligios în creştere şi o indiferenţă profundă cu semne de ostilitate faţă de cler.
Profesorul întreabă ce va lua locul religiei în controlarea tendinţelor înnăscute ale omenirii, când această indiferenţă şi opoziţie va fi câştigat puţin mai mult teren. Lui îi este frică de înlăturarea unei astfel de măsuri de siguranţă şi se teme de pericolul pentru omenire în general.
Arătând spre Anglia care odată era casa pietăţii, el declară că acum Anglia se abate spre spiritul lumesc extrem. El remarcă bisericile goale; declară că nouă zecimi dintre oameni nu intră niciodată într-o casă de închinare, şi că respectarea duminicii a dat loc golfului, tenisului, jocului de cărţi şi concertelor. El se întreabă dacă este la fel şi în America. În Germania vede că în ciuda declaraţiilor pioase ale Kaizerului şi ale soţiei sale, masele de oameni se înstrăinează rapid de vechile forme ale credinţei religioase. Care, întreabă el, va fi efectul? Se va afunda omenirea în adâncurile răutăţii? Vor exista izbucniri de fapte rele?
Scripturile răspund: Da; „va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există naţiuni”.