PURTARE LACOMĂ
„Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi.” Evrei 13:5.
R 4876a W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 349-350)
Versiunea Autorizată a Bibliei foloseşte cuvântul purtare în sensul larg al conduitei, incluzând nu numai cuvintele, ci şi aspectele şi faptele vieţii. Forţa textului de aceea este: Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Cum ar putea un gând de lăcomie să afecteze conduita noastră? Când unii îi văd pe alţii care posedă bogăţie mai mare sau ocazii mai mari în serviciul Domnului, confort mai bun decât ei, sau care arată mai bine decât ei etc., ei au un spirit, o dispoziţie de lăcomie, nemulţumire de ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru ei.
Când spunem, „ceea ce providenţa divină a rânduit pentru ei”, nu vrem să spunem că nu trebuie să se depună străduinţă pentru înaintare. Dacă o persoană este fericită, ea ar trebui să se străduiască totuşi să ajungă la ceva mai mult decât posedă. O anumită măsură de ambiţie este lăudabilă. Ambiţia despre care apostolul vorbeşte este aceea a unei inimi, a unei minţi nemulţumite, neţinând seama de binecuvântările deja avute şi dorind lucrurile pe care nu le are. Mai degrabă unul ca acesta ar trebui să spună: Dumnezeu putea să-mi dea binecuvântări mai mari dacă voia. Sunt copilul Lui şi prin urmare ceea ce îmi dă ca răsplată pentru străduinţele mele trebuie să fie bine. Nu îi voi invidia pe alţii pentru ceea ce au; ci voi aştepta pe Domnul şi voi crede că ceea ce îmi dă este cel mai bine pentru mine, şi mult mai bine decât orice aş putea făuri eu pentru mine.
Lăcomia este o dorinţă de a avea, de a păstra, a se bucura — în special aplicată la ceva ce aparţine altuia şi ceea ce noi nu avem. Principiul lăcomiei este un principiu al dorinţei egoiste. Acesta se poate manifesta în două feluri: Primul, când se extinde la bunurile altuia; şi al doilea, când se referă la lucrurile pe care deja le avem. Acesta este în special adevărat despre creştini, care s-au predat cu tot ce au Domnului. Din momentul unei astfel de consacrări toate puterile posedate sau care vor fi posedate aparţin Domnului; şi a căuta să le folosim pe acestea pentru sine şi de a refuza să le folosim în serviciul Domnului, ar însemna a reţine pentru sine ceea ce aparţine Domnului conform aranjamentului nostru cu El. Felul cum să distribuim ceea ce avem, ca administratori ai Domnului, trebuie lăsat pe seama fiecăruia. În condiţii foarte speciale, altul ar putea da sfaturi, ajutând un frate să facă un serviciu pe care se pare că l-a trecut cu vederea, sau aratându-i un element al caracterului pe care fratele în mod evident îl cultiva, contrar spiritului legământului lui de sacrificiu.
Unii din copiii dragi ai Domnului nu-şi dau seama de privilegiile lor (1) de sacrificiu, şi (2) de cultivarea spiritului mulţumirii şi generozităţii. Există unii care, după ce au fost bine hrăniţi cu mana spirituală, permit unei dorinţe egoiste sau unui spirit de lăcomie să întrerupă părtăşia lor cu Domnul într-o oarecare măsură, tânjind după bunuri pământeşti, carnale, bune, şi uită înţelepciunea Conducătorului lor, Domnul, şi că iubirea Lui care până atunci i-a eliberat, i-a hrănit şi i-a condus, este încă cu ei, la fel ca întotdeauna. Uneori lăcomia este o nemulţumire de partea lor în viaţă, o dorinţă de mai multă uşurinţă, confort, bogăţie şi influenţă socială decât cea la care au ajuns. Uneori este un protest împotriva părţii lor în durerile şi suferinţele creaţiei gemânde şi a incapacităţii lor de a scăpa de acestea. Uneori este un protest împotriva bolii şi morţii cuiva iubit.
Cât de neînţelept! N-ar trebui oare ca aceia care au fost hrăniţi cu mana spirituală să-şi dea seama că toate lucrurile Israelului spiritual sunt sub supravegherea specială a Domnului? N-ar trebui oare să-şi amintească faptul că „El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte de bunăvoie pe fiii oamenilor”, ci pentru binele lor? (Plângeri 3:33; Evrei 12:10.) Ah! Unii au găsit că rugăciunile murmurătorilor, chiar dacă li s-a răspuns la ele, au adus obstacole neaşteptate.
Rugăciunile din lăcomie (egoiste) sunt prea costisitoare. Unii au câştigat bogăţie şi au pierdut Adevărul şi serviciul lui. Unii au câştigat sănătate numai pentru a afla că odată cu ea au câştigat încercări nu mai puţin severe. Unii şi-au primit înapoi pe cei dragi ai lor chiar din gura morţii, numai să dorească după aceea ca Dumnezeu să nu le fi ascultat cererea, sau mai corect, să dorească să fi acceptat înţelepciunea şi providenţele Domnului cu încredere, mulţumiţi, fără să se plângă. Israelul spiritual ar trebui să folosească înţelept acele lucruri care îi sunt la îndemână, acceptând totul cu recunoştinţă ca daruri de la Dumnezeu. Cererile lor să fie pentru daruri spirituale, incluzând îndurarea răbdătoare şi mulţumirea inimii, însoţite de mulţumiri din inimă pentru binecuvântările deja primite.