Vol. 19, Mai-Iunie 2011, Nr. 4 

PURTAREA CRUCII UN PRIVILEGIU

Pe când Îl duceau, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena şi i-au pus crucea în spinare ca s-o ducă după Isus.” 04088″> Luca 23:26 .

R 5221 W. T. 15 aprilie 1913 (pag. 120)

Acest text ne evocă în minte toată scena ruşinii, înjosirii Învăţătorului nostru — condamnarea Sa de către guvernatorul roman la solicitarea preoţilor celor mai de seamă, a cărturarilor şi a fariseilor — oameni din naţiunea Sa. Cei care-L duceau erau sutaşul şi soldaţii numiţi de Pilat — nu din voia lui, ci datorită insistenţelor din partea naţiunii iudee. Preoţii cei mai de seamă ameninţaseră că-l vor raporta ca necredincios intereselor imperiului roman dacă nu-L va condamna pe Isus. Şi atunci cum îl va trata împăratul pe acela care îngăduia acestui Nazarinean umil să pretindă că era împărat în teritoriul de sub jurisdicţia romană?

Ne amintim că Sinedriul evreiesc L-a judecat pe Domnul sub o acuzaţie cu totul diferită. Acuzaţia lor era de blasfemie, care sub Lege era pedepsită prin omorâre cu pietre. Probabil că atunci nu le era îngăduită omorârea cu pietre; sau poate se temeau de popor.

Intenţia divină n-a fost ca Domnul nostru să fie omorât cu pietre, ci să fie tratat ca un blestemat — atârnat pe lemn (Deut. 21:22, 23). După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa va fi înălţat şi Fiul Omului” (Ioan 3:14, 15). Astfel că de frica mulţimii sau din lipsa autorităţii din partea guvernatorului roman, evreii nu L-au omorât cu pietre pe Isus.

Deoarece nu puteau aduce acuzaţia de blasfemie înaintea curţii romane, ei au fost obligaţi să aducă altă acuzaţie — că în timp ce ei erau loiali împăratului roman, Isus nu era loial intereselor romane. Pilat şi-a spălat mâinile de această afacere. El dorea să fie fără nici o vină. Dar la insistenţa iudeilor şi doritor să păstreze pacea, el a lăsat să fie făcută acuzaţia pentru care Domnul a fost răstignit, fiindcă pretindea a fi Împăratul iudeilor.

Naraţiunea pare să implice că Isus Şi-a dus crucea pe drumul spre Calvar şi că a căzut sub greutatea ei. Ar putea fi diferite motive pentru aceasta. El a fost slab fiindcă a trecut prin mare încordare fizică şi mentală. Suferise din pricina transpiraţiei cu sânge în Grădina Ghetsimani şi îndurase diferite procese — înaintea Sinedriului, înaintea lui Pilat şi înaintea lui Irod. După acestea a fost biciuit! Ne putem imagina că o persoană care ar trece prin atâtea, de abia ar mai putea să umble, darămite să mai şi ducă o greutate.

Greutatea Probabilă A Crucii

Când ne gândim la Domnul nostru ca la un om perfect, nu ne gândim că a fost cel mai puternic dintre oameni. Imperfecţiunile rasei noastre se manifestă în diferite feluri. Nu avem nici un motiv să ne gândim că primul specimen al rasei noastre, Adam, a avut o putere peste măsură de mare, care ar putea indica nedelicateţe. Vedem acest principiu ilustrat la fructe şi legume. Când găsim un măr peste măsură de mare, găsim că nu este atât de fraged ca unul de mărime medie. Aşa este şi cu un om cu o statură fizică mare — un uriaş — ar putea fi aspru. Trebuie să ne gândim la Domnul nostru, nu ca fiind extrem de solid, nu ca fiind slab, ci având mare delicateţe, putere şi structură rezonabile.

Când ne gândim la cruce, de asemenea, credem că nu era uşoară. Nu ştim să existe lemn uşor în vecinătatea Ierusalimului. Cel mai obişnuit copac acolo este măslinul, care este un lemn extrem de greu şi are o densitate remarcabilă. Dacă am presupune că crucea avea un metru în pământ şi o înălţime rezonabilă, trebuie să fi fost de patru până la cinci metri de lungă, iar bara transversală trebuie să fi avut cel puţin 1,5 metri. Permiţând o grosime rezonabilă ca să fie tare şi să nu se îndoaie sub greutate, am gândi că crucea trebuie să fi cântărit între şaptezeci şi nouăzeci de kilograme. Aceasta ne dă ideea că n-a fost o greutate mică.

Lecţii Din Această Întâmplare

Avem toate motivele să fim foarte de acord cu tradiţia că Domnul nostru a căzut sub greutatea crucii. În această conjunctură, Simon, evident un om de la ţară puternic şi solid care trecea pe acolo, a fost oprit de către sutaş şi ceata lui, şi a fost obligat să-L ajute pe Isus să ducă crucea. După cât se pare, chiar şi atunci greutatea ei a fost asupra lui Isus.

În această întâmplare există lecţii pentru noi. Una este că ucenicii lui Isus, cei unsprezece credincioşi, au pierdut ocazia de a duce crucea. La început am putea fi înclinaţi să-i criticăm sever. Trebuie să ne gândim însă că ei se temeau pentru viaţa lor. Putem compătimi cu ei şi în acelaşi timp să învăţăm o lecţie de curaj mai mare în tot ce este legat de Învăţătorul.

Este adevărat că mulţimea putea să fie nerăbdătoare să ceară moartea ucenicilor ca şi a lui Isus. Dar unul dintre ei spusese că era gata să moară pentru Domnul, şi aşa au spus toţi. Ce straniu este că în momentul încercării n-au dat dovadă de curaj! Este mult mai uşor să mărturiseşti mare loialitate, mare credincioşie, decât să arăţi aceste trăsături când vine proba. La momentul oportun vin dificultăţile şi scenele şi sunetele înfricoşate, aducând teroare cu ele.

Noi desigur nu avem nici o ocazie să facem ceva de felul acesta pentru Învăţătorul însuşi. Dar ne dăm seama că El este cu noi încă prin fraţi. Ce privilegiu preţios ne dă aceasta, de a duce crucea Învăţătorului! Ce avantajos este să ştim că El recunoaşte că orice facem pentru cel mai mic dintre aceşti fraţi, facem pentru El!

Purtarea Crucii Este Înaintea Încununării

Un alt gând pe care-l avem în legătură cu aceasta este dacă Simon, sub necesitatea ducerii crucii, a primit povara de bună voie sau nu. Nu avem nici o relatare despre experienţa lui. Există o tradiţie care declară că după aceea el a devenit unul dintre ucenicii Învăţătorului. Astfel, în providenţa Domnului, se pune uneori asupra noastră o responsabilitate. Şi dacă Domnul pune o cruce asupra noastră, va fi aceasta dusă cu bucurie sau cu murmurare? Dacă va fi cu bucurie, vom avea o binecuvântare, chiar dacă noi n-am căutat crucea, chiar dacă ne-a fost impusă cu forţa.

Când vin probe şi încercări şi ni se impun cruci, fericiţi suntem dacă apreciem ocazia purtării crucii, recunoscând că aceasta este strâns legată de încununare. Simon a reprezentat în acest caz pe toţi credincioşii Domnului care ajută la purtarea crucii, urmând exemplul Său, mergând în urmele Sale. Crucea nu va fi prea grea pentru noi. Domnul va duce capătul cel greu al ei; şi experienţele noastre vor fi numai din acelea care să fie spre binele nostru şi să producă binecuvântarea noastră.