Vol. 18, Mai-Iunie 2011, Nr. 4
PUSTIA VA ÎNFLORI
R 5262 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 186-187)
Studenţii Bibliei au tot mai multe dovezi înaintea lor în legătură cu împlinirea Scripturilor. Promisiunea este în Biblie de secole, că Dumnezeu va îndepărta în cele din urmă blestemul de pe pământ şi că, în loc de spini şi pălămidă, acesta va produce binecuvântări pentru omenire. Această mare schimbare trebuia să vină la sfârşitul celor şase Zile mari de câte o mie de ani fiecare — perioada de domnie a păcatului şi a morţii. Cea de-a şaptea Zi mare, Ziua lui Cristos — o mie de ani — trebuie să fie martorul unei transformări din întuneric în lumină, din rău în bine, din blestem în binecuvântare.
Acea mie de ani de binecuvântare este numită în Biblie timpurile îsau aniiş restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapte 3:19-21). Studenţii Bibliei îşi atrag atenţia unul altuia şi lumii asupra faptului că cei şase mii de ani de domnie a păcatului şi morţii au trecut, şi că noi trăim în Zorile zilei lui Mesia — Mileniul.
Asupra omenirii vin binecuvântări din toate direcţiile. Dar ele nu vin atât de miraculos cum au aşteptat mulţi. Binecuvântarea lui Dumnezeu vine prin iluminare umană. El ridică vălul şi oameni de capacitate obişnuită văd lucruri pe care strămoşii lor la fel de inteligenţi nici nu le-au visat. Fântânile arteziene servesc la irigarea anumitor locuri pentru a le face foarte roditoare. Devierea râurilor pentru irigare face ca pământurile aride să înflorească repede ca trandafirul.
Progresul pe linia horticulturii îmbunătăţeşte mult plantele şi florile. Este greu de imaginat cum în Edenul din vechime s-au putut vedea flori mai frumoase, sau cum s-ar putea vreodată spera să fie ceva mai aproape de perfecţiune şi frumuseţe în paradisul care în curând va fi pe întregul pământ. Horticultura primeşte luminare şi binecuvântare din cer. Ne vin mere, pere, prune, struguri etc. ideale, în locul fructelor pipernicite din trecut. Ne putem întreba foarte bine cum este posibilă o îmbunătăţire mai mare în unele direcţii. Şi totuşi, chestiunea îmbunătăţirii este în copilăria ei.
Cităm mai jos un articol interesant privind lucrarea valoroasă care este condusă de d-nul Burbank din California, un om care deja ne-a dat unele noi varietăţi de fructe şi a făcut mult pentru a educa lumea pe linia horticulturii. Cităm:
Deşi recunoaşterea valorii lucrării lui Burbank de către Institutul Carnegie şi alocarea fondurilor a fost de ajutor la timpul cel mai de lipsă, nu este la fel de importantă din punct de vedere utilitarist ca şi legea votată de Congres în august trecut, care-i acorda d-lui Burbank terenuri pentru a-şi conduce experimentele privind cactuşii fără spini. Legea prevede punerea la dispoziţia sa a douăsprezece secţiuni de teren din deşert, în locuri care să fie alese de el în California, Nevada, Arizona şi New Mexico, fiecare secţiune conţinând 640 de acri de teren.
Deşi poveştile despre cactusul fără spini şi posibilităţile lui de a fi un plus la resursele alimentare şi industriale ale ţării au fost ridicularizate la început, demonstraţiile deja făcute de d-nul Burbank sunt dovezi convingătoare că se pot pune în practică. Cu aproximativ zece ani în urmă, el a început să studieze cactusul în vederea folosirii lui pentru rasa umană, în loc de a fi un duşman, cum a fost văzut întotdeauna. El i-a recunoscut calităţile, şi anume, că este rezistent şi creşte acolo unde altceva nu creşte, în căldura arzătoare a deşertului, şi are înmagazinată multă hrană în frunzele lui groase şi în fructele lui aurii sau stacojii.
Primele două obiective ale lui au fost să îndepărteze spinii ascuţiţi care acoperă ramurile, frunzele şi fructul, şi să îndepărteze structura lemnoasă şi fibroasă a frunzelor, care le face nedigerabile. Cactusul ales de Burbank pentru experimentele sale a fost din specia Opuntia, indigenă din Mexic şi America de Sud. Sute de mii de seminţe au fost semănate şi au fost făcute încrucişări extinse între polenul florilor. În realizarea cactusului fără spini, d-nul Burbank a recunoscut că a trebuit mult din forţa vitală a cactusului pentru a dezvolta spinii puternici şi pentru a da frunzelor fibre. În eliminarea lor prin selectie, el a dat naturii o şansă de a-şi devota energia pentru îmbunătăţirea fructelor. El a îndeplinit aceasta într-un mod care pare a fi absolut minunat.
Fructul cactusului se aseamănă cu un castravete gras, puţin turtit la capete. Este delicios pentru jeleu şi dulceaţă, şi o anumită specie are o aromă de ananas. Sucul s-a găsit a fi inestimabil pentru combinarea vopselelor iar coloritul roşu al fructului este permanent şi de o mare strălucire. Fructul cactusului este deja în vânzare în Statele din Vest şi s-a format o mare companie comercială în California pentru exploatarea lui.
În prezent d-nul Burbank îşi consacră timpul în special pentru alegerea locurilor pentru terenurile sale experimentale în deşert, puse la dispoziţie de guvern. Dacă, aşa cum se crede în general, pretenţiile sale pot fi demonstrate pe scară largă, el va contribui cu multe milioane de dolari la resursele lumii. Există miliarde de acri de pământ pustiu în diferite părţi ale lumii, şi dacă toate acestea sunt făcute productive, beneficiul tuturor este evident.
Se susţine că un acru de plante de cactus va produce o valoare de 200 tone de hrană. O producţie de porumb de o tonă şi jumătate este considerată bună, şi cinci tone de lucernă este excepţională. Frunzele cactusului pot fi folosite ca nutreţ la fel de bine ca lucerna. Dacă produsul este folosit pentru fabricarea alcoolului metilic, recolta este estimată la suma de 1.200 de dolari per acru, în comparaţie cu 35 de dolari la porumbul indian. De luat în considerare că acest cactus trebuie să fie produs în întregime în deşert, care niciodată înainte n-a produs ceva de valoare comercială.”