Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6

RĂBDAREA, UN HAR DE BAZĂ AL CARACTERULUI

”Căci aveţi nevoie de răbdare îîndurare bucuroasăş, pentru ca împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa îîmplinirea eiş.” Evrei 10:36.

R 5332 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 312-314)

Apostolul se adresează Bisericii creştine — vouă, care aţi părăsit lumea, care L-aţi acceptat pe Cristos ca Purtătorul vostru de Drapel, precum şi Răscumpărătorul vostru, care căutaţi să mergeţi în urmele paşilor Săi şi v-aţi consacrat Domnului viaţa — voi ”aveţi nevoie de răbdare”. Într-o oarecare măsură aţi făcut voia lui Dumnezeu când v-aţi consacrat să fiţi morţi cu Cristos. Dar acea voie a lui Dumnezeu a fost mai adânc întipărită în voi când aţi început să vă daţi seama mai mult decât la început ce înseamnă acest sacrificiu şi că numai cei care suferă cu Cristos vor domni cu El.

”După ce aţi fost luminaţi” aţi văzut problema mai clar şi ”aţi dus o mare luptă de suferinţe”. Acest lucru a fost bun. Dar sf. Pavel continuă şi arată în context că unii, după ce şi-au demonstrat zelul un anumit timp, devin reci. Ei obosesc în facerea binelui. şi el ne spune că astfel aceştia se taie singuri de la favoruri, privilegii şi binecuvântări care aparţin Bisericii lui Cristos. Sfatul său este ca acei care sunt încă loiali lui Dumnezeu din inimă să continue tot aşa şi să exercite răbdare, amintindu-şi că aceasta este unul din harurile de bază ale caracterului creştin. Mulţi au în mod natural puţină iubire, puţină gentileţe, puţină răbdare, puţină blândeţe etc. Dar după ce începem să creştem în harurile Spiritului sfânt, avem nevoie de răbdare pentru a stăpâni carnea, spiritul lumii, spiritul egoismului.

Voia lui Dumnezeu este, într-un sens al cuvântului, standardul lui Dumnezeu — perfecţiunea deplină — ca noi să fim asemenea Tatălui nostru care este în ceruri. Dar Dumnezeu îşi aduce aminte că suntem creaturi căzute şi nu putem face perfect. Textul nostru nu vrea să spună că trebuie să facem voia lui Dumnezeu în sensul perfect şi complet; ci mai degrabă, după cum spune apostolul în altă parte, serviciul nostru este unul înţelept. Când ne prezentăm trupurile lui Dumnezeu ca sacrificii vii, acesta este serviciul nostru înţelept. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să facem ce este imposibil.

Scopul încercării noastre

Care este această voinţă a lui Dumnezeu? Exprimată într-o formă concretă, ”Aceasta este voia lui Dumnezeu îîn ceea ce vă priveşteş, sfinţirea voastră” (1 Tes. 4:3). După cum învaţă apostolul, consacrarea este o punere deoparte deplină şi completă. Dacă noi realizăm astfel punerea deoparte a noastră la început, atunci Tatăl ne sfinţeşte — ne concepe ca Noi Creaturi şi ne pune deoparte. Astfel avem, înainte de toate, punerea noastră deoparte; şi apoi acceptarea lui Dumnezeu prin conceperea noastră de Spirit sfânt ca Noi Creaturi şi continua Sa lucrare în noi.

Noi facem voia lui Dumnezeu când ne consacrăm pe deplin Lui şi ajungem la un loc în Noua Creaţie. Dar El vrea să ne pună la încercare. Cât de mult îl iubim pe Dumnezeu? Cât suntem de sinceri? Un soldat în armată poate fi loial în timp de linişte, dar cum va fi el în timp de tensiune? Va abandona atunci drapelul, sau se va dovedi un bun soldat? El va avea nevoie de multă răbdare. Dacă spune că îşi iubeşte patria, rezistenţa şi credincioşia lui vor fi încercate la timp de nevoie pentru ţară. El trebuie să-şi facă datoria de strajă; uneori trebuie să facă lucruri umile. Trebuie să îndure marşuri obositoare şi multe lipsuri. Toate aceste lucruri sunt cerute de la un soldat credincios. Dacă el este credincios, este posibil să fie promovat, onorat pentru serviciul său credincios.

Aşa suntem şi noi încercaţi în ceea ce priveşte loialitatea noastră. Ce suntem noi dispuşi să îndurăm pentru Cristos? Cât de deplin suntem supuşi? Cât de adânc merge supunerea noastră? Suntem noi cu totul în armonie cu voinţa Domnului? Este interesul nostru numai superficial, sau intră deplin în inimile noastre? întrebarea nu este numai dacă ne vom consacra — ci după ce creştinul a făcut toţi aceşti paşi preliminari, în ce măsură va manifesta el îndurare răbdătoare, ascultare şi loialitate?

Dumnezeu ne pune la aceste încercări pentru că El are mari onoruri de acordat celor care vor fi învingători. Ei trebuie să fie o companie aleasă, şi aceştia vor primi Făgăduinţa. După cum spune apostolul, numai după ce ne vom fi dovedit loialitatea chiar până la sfârşit vom primi Făgăduinţa; adică împlinirea ei.

Esenţa făgăduinţei

Când, unde, care este Făgăduinţa? Fără îndoială făgăduinţa va fi primită la înviere. Făgăduinţa include tot ceea ce are Dumnezeu în păstrare pentru cei care îl iubesc — care îl iubesc mai mult decât îşi iubesc casele şi pământurile, sau copiii, sau părinţii, sau prietenii, sau soţii, sau soţiile, sau pe sine, sau orice alt lucru.

Făgăduinţa specială la care se referă apostolul aici este Acea Făgăduinţă. Toate speranţele şi binecuvântările noastre sunt centrate în Făgăduinţa originară făcută lui Avraam, când Dumnezeu l-a scos din Caldeea şi l-a dus în Canaan. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că în Sămânţa lui vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Aceea a fost marea Făgăduinţă de încurajare pentru Sămânţă, ca să le dea răbdare şi tărie. Aceasta este esenţa Făgăduinţei — că acei care primesc Făgăduinţa vor fi Sămânţa lui Avraam care va binecuvânta lumea. Cei credincioşi în Cristos vor fi asociaţi cu El în împărăţia Sa — vor avea onoarea binecuvântării tuturor familiilor pământului în această împărăţie. Fiecare creatură a lui Dumnezeu va fi adusă atunci la o cunoştinţă a Adevărului Său, şi va avea ocazia să fie restaurată, dacă va dori, la perfecţiune, la tot ceea ce a fost răscumpărat pe Calvar.

Acum ocazia este diferită. Acum se face alegerea celor care vor moşteni Făgăduinţa ca Sămânţa lui Avraam. ”Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit Făgăduinţei.” Apostolul ne îndeamnă în textul nostru să continuăm să fim ai lui Cristos şi să rămânem în El. Toţi cei care rămân astfel în El până la sfârşit vor fi glorificaţi cu El. Pentru a rămâne credincioşi, trebuie să avem spiritul Său de devotare.

Exemple remarcabile de îndurare răbdătoare

Sf. Iacov îndeamnă Biserica spunând: ”Luaţi ca exemple de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului”. Cei cărora li s-a adresat apostolul ştiau deja despre suferinţele lui Isus. Ei ştiau deja despre credincioşia apostolilor. şi acum el le atrăgea atenţia la ceva în plus. El îndeamnă: Priviţi în trecut şi vedeţi că îndurarea răbdătoare i-a caracterizat pe toţi cei care au trăit o viaţă sfântă. Aceste exemple trebuie să fie lecţii de încurajare pentru noi, pe lângă cele pe care le avem în fraţii din jurul nostru care sunt în viaţă!

Apoi există întotdeauna ceva de câştigat dacă ne aruncăm privirea în urmă. Lucrurile apropiate sunt prea apropiate ca să fie văzute în lumina lor corectă. A fost un lucru potrivit ca apostolul să atragă atenţia asupra celor credincioşi din trecut, aşa încât noi să fim încurajaţi să observăm ce doreşte Dumnezeu. La cei care sunt ai Lui, El doreşte o voinţă de a îndura cu răbdare şi cu loialitate, manifestând astfel adevăratul caracter, acela care îi place mult.

Când privim în urmă la mărturia Vechiului Testament despre profeţi, observăm că mulţi dintre ei au dat dovadă chiar de această calitate menţionată de apostol ca loialitate faţă de Domnul, o voinţă de a suferi necazuri pentru El, şi nu ca experienţe aduse la întâmplare asupra lor de către oameni. Îl vedem pe Moise — cât de dispus a fost să sufere necaz pentru credinţa sa în Promisiunea făcută lui Avraam şi pentru convingerea că Promisiunea se va adeveri. El a preferat să sufere cu poporul lui Dumnezeu mai degrabă decât să ducă o viaţă uşoară în familia regală a lui Faraon, în care fusese adoptat.

Vedem în Iov un alt exemplu de îndurare răbdătoare a necazurilor şi a împotrivirii puternice pentru un timp considerabil. Vedem acelaşi lucru în Ieremia — câtă greutate l-a costat credincioşia sa şi cât de răbdător a fost. La fel vedem în Daniel, profetul — credincioşia sa faţă de Domnul, îndurarea sa răbdătoare a tot ceea ce a permis Dumnezeu să vină împotriva lui. şi tot aşa s-a întâmplat şi cu alţi profeţi. şi citim că experienţele lor au fost scrise pentru sfătuirea noastră, învăţătura noastră. Deşi ei aparţin unei Dispensaţii şi noi alteia, totuşi experienţele lor ne dau lecţii bune. Corinteni 10:6, 11.

Aplicare personală a acestor lecţii

Aplicând aceste lecţii la noi, putem spune că în orice măsură am fi privilegiaţi să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu şi să suferim persecuţie în legătură cu aceasta, dacă o facem cu răbdare, ne va aduce binecuvântare corespunzătoare şi laudă de la Domnul. Dar nu ne putem gândi că I-ar plăcea dacă atunci când suferim ne gândim: O, ce îngrozitor, îngrozitor, îngrozitor! Astfel de atitudine n-ar fi după Cuvântul Său în privinţa aceasta, ŞToţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi” şi că toate lucrurile vor lucra spre binele nostru. 2 Tim. 3:12; Rom. 8:28.

Când Iov era bogat, prosper, Dumnezeu l-a încercat luându-i toată familia, toată averea, sănătatea şi chiar permiţând ca soţia lui să se întoarcă împotriva lui. Totuşi, în toate acestea Iov nu s-a întors împotriva lui Dumnezeu. El a exprimat într-adevăr uimire, dar a privit la Domnul în credinţă şi a spus: ”Chiar dacă mi se va nimici pielea, totuşi în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu”. Eu voi primi totuşi manifestarea favorii Sale şi voi învăţa ce vrea El să spună prin aceste experienţe, aceste suferinţe care vin peste mine. ŞIată, dacă mă va ucide, totuşi voi nădăjdui în El.” Iov 13:15.

 După ce încercările lui au fost împlinite, Dumnezeu i-a dat înapoi copii, case, pământuri şi prieteni. şi acestea care au venit din abundenţă au preumbrit binecuvântările Restabilirii — cum necazurile omenirii vor lucra în cele din urmă spre binele acelora care vor iubi pe Dumnezeu. Dacă acei care suferă acum din cauza loialităţii lor faţă de Domnul, din cauza încrederii lor în aranjamentele Sale, vor suporta suferinţele şi încercările cu bucurie, acestea în mod sigur vor lucra spre binele lor — ”mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă”.