Răscumpărarea Şi Aplicarea Ei La Toată Omenirea – VDM 26.6

RĂSCUMPĂRAREA şI APLICAREA EI la toatĂ omenirea

R 4818 W. T. 15 mai 1911 (pag. 151-152)

Cuvântul „Răscumpărare” este folosit în legătură cu preţul de cumpărare al omenirii şi de asemenea în legătură cu eliberarea omenirii după ce a fost cumpărată cu acel preţ. Ca o ilustrare a celor două utilizări ale cuvântului, vom da două texte din Scriptură: (1) „Care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi, faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită” (1 Tim. 2:6). (2) „Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei Morţilor” (Osea 13:14). În aceste texte vedem cele două utilizări ale cuvântului „Răscumpărare”. Cuvântul Răscumpărare în Scripturi este adesea folosit într-o manieră similară cuvântului „eliberare”. Cele două cuvinte, de fapt, sunt legate de ideea de cumpărare. A răscumpăra înseamnă a cumpăra înapoi; a plăti un preţ de răscumpărare, aşa cum este folosit în 1 Timotei 2:6, înseamnă a cumpăra înapoi, prin darea unui preţ corespunzător.

Biblia vorbeşte uneori despre moartea Domnului nostru Isus Cristos ca despre darea preţului. Scriptura spune că Domnul nostru Isus S-a dat pe Sine ca să fie Preţ de Răscumpărare (Matei 20:28; Marcu 10:45). El S-a dat la Iordan; a completat darea Sa la Calvar. Prin moartea Sa a depus preţul de răscumpărare, preţul necesar pentru răscumpărarea lui Adam şi a întregii sale rase din sentinţa morţii.

Dar există o deosebire care trebuie observată între darea preţului de Răscumpărare şi aplicarea acelui preţ de Răscumpărare. Preţul a constat în Domnul nostru Isus singur, dar El trebuia să-l dea de jertfă înainte ca beneficiile acestuia să poată fi date altora. Scripturile ne arată că, după ce a depus acel preţ, Dumnezeu L-a împuternicit să îl folosească, permiţându-I să intre în Locul Preasfânt, chiar în cer, pentru a face acest lucru. El foloseşte acest preţ, aşa cum este subliniat în Scripturi, printr-o jertfă dublă lui Dumnezeu:

În primul rând, El atribuie acea viaţă pe care a depus-o — meritele acelui preţ de Răscumpărare — celor care vor constitui Corpul Său, Biserica. El însuşi nu a avut de curăţit păcate, dar aceia care, potrivit aranjamentului lui Dumnezeu, urmau să fie membri ai Corpului Său, aveau păcate; şi pentru aceştia El aplică sângele Său ca preţ de răscumpărare sau merit în folosul lor, asigurându-le, nu numai eliberarea de condamnare, ci şi posibilitatea de a deveni părtaşi cu El în lucrarea de Răscumpărare. El nu a aplicat încă meritul acelui sacrificiu pentru Adam sau pentru copiii lui, ci doar pentru aceia care, în acest tip, erau reprezentaţi de preoţii subordonaţi, şi pentru leviţi, fraţii şi servitorii familiei preoţeşti.

În al doilea rând, Cristos va folosi jertfa Sa pentru tot poporul. Aşa cum a fost arătat în tip, stropirea sângelui pe capacul ispăşirii la sfârşitul Zilei de Ispăşire, care a fost a doua stropire, a fost pentru tot poporul. Antitipul acestui act va constitui o compensare completă a condamnării adamice. O altă Scriptură ne arată însă că deşi tot poporul urmează să vină sub controlul direct al marelui Mesia, oamenii nu-I vor fi predaţi perfecţi, ci aşa cum sunt — într-o stare muribundă, mânia lui Dumnezeu, din cauza imperfecţiunii, fiind încă asupra lor. Apoi, sub Noul Legământ, al cărui Mijlocitor responsabil este făcut Domnul nostru, Marele Mesia va prelua „tot poporul”, chiar dacă acesta va fi încă supus slăbiciunilor care rezultă din sentinţa morţii. Sub acest Nou Legământ, toţi care vor fi ascultători de legile Împărăţiei lui Mesia, vor veni în relaţie cu Dătătorul de viaţă, în armonie cu textul care spune: „Cine are pe Fiul are viaţă” „cine n-ascultă pe Fiul nu va vedea viaţa” (1 Ioan 5:12; Ioan 3:36). Toţi urmaşii lui Adam vor avea ocazia să-L accepte pe Isus, fie ca fraţi ai Săi în prezent, fie ca fii ai Săi în Veacul viitor.

Revenind deci la cuvintele Preţ de Răscumpărare şi Răscumpărat: ele sunt folosite în privinţa Domnului nostru, nu pentru a indica faptul că El a terminat lucrarea Răscumpărării când a murit, ci că atunci a dat Preţul de Răscumpărare. În timpul domniei Sale Mijlocitoare, întreaga lucrare a lui Cristos va fi aceea de a elibera pe cei pentru care El a dat Preţul de Răscumpărare. În această utilizare din urmă a cuvântului ar fi corect să spunem că Biserica are parte cu Cristos în această lucrare de Răscumpărare a eliberării lumii. Aceasta este ideea care ne este prezentată pretutindeni în Scripturi. Dar ar fi greşit să spunem că Biserica participă la Preţul de Răscumpărare. Preţul de Răscumpărare a fost Omul perfect, Isus, care S-a dat pe Sine pentru a fi un Preţ de Răscumpărare pentru toţi. În acel sacrificiu există suficient merit pentru toţi urmaşii lui Adam. Biserica, prin urmare, nu participă la lucrarea dării Preţului de Răscumpărare, deşi va participa la lucrarea Răscumpărării sau recuperării celor pentru care urmează să se aplice Preţul de Răscumpărare.

Sentinţa morţii, pronunţată asupra tatălui Adam, a fost transmisă în mod natural tuturor copiilor săi. La sfârşitul acestui Veac Evanghelic, Marele Preot va fi terminat lucrarea Sa ispăşitoare. Apoi, prin aplicarea Preţului de Răscumpărare în folosul lumii, El va fi învestit cu toate drepturile şi titlurile la omenire şi la pământ. Preţul deplin fiind plătit pentru omenire şi pentru casa ei, şi fiind acceptat de Atotputernicul, „lumea şi tot ce cuprinde ea” va fi predată lui Cristos, care va fi atunci Împărat al Împăraţilor şi Domn al Domnilor. Dreptatea nu va mai avea nicio pretenţie asupra omenirii, asupra tuturor celor care vor fi predaţi lui Cristos. Dar El nu-i va recunoaşte pe cei care se află într-o atitudine rebelă faţă de aranjamentele lui Dumnezeu.

Aceştia însă vor fi ţinuţi restrânşi şi vor continua să fie sub Justiţia Divină, pentru că Marele Mijlocitor va fi un reprezentant al Dreptăţii divine, precum şi al Milei divine. În timpul domniei Sale, datoria şi privilegiul Său vor fi să dea omenirii o lecţie mare. Într-una din profeţii citim: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui; căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim Cuvântul Domnului” (Isaia 2:3; Mica 4:2). Şi se va întâmpla că naţiunea care nu se va sui la Ierusalim nu va avea nici o binecuvântare. Zah. 14:17-19.

Cu alte cuvinte, deşi Împărăţia Milenară va fi pe deplin stabilită, binecuvântările ei vor opera numai pentru cei care vor căuta să păzească Legea Divină. Dar pe măsură ce naţiunile îşi vor da seama că nu există nici o binecuvântare fără păzirea Legii divine, neîndoielnic ele vor fi influenţate să facă acest lucru. La timpul potrivit, lumina cunoştinţei Domnului va umple întregul pământ, iar ignoranţa şi superstiţia vor fi înlocuite cu iluminare divină. Scripturile ne asigură că acest Nou Legământ va fi făcut cu Israel şi cu întreaga omenire, cei care vor deveni israeliţi; căci Dumnezeu îi va preda şi pe păgâni lui Mesia, care va fi conducătorul întregului pământ, nu doar al celor care vor accepta guvernarea Sa. „Cere-Mi şi-Ţi voi da neamurile de moştenire.” El va conduce cu un toiag de fier, cu scopul ca toată omenirea să înveţe Legea divină şi să aibă binecuvântarea divină. Ps. 2:6-12