Vol. 18, Iulie-August 2011, Nr. 5

RĂSCUMPĂRAREA VOASTRĂ ESTE APROAPE.”

Vino, poporul meu, intră în cămările tale şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui ca să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă şi nu îi va mai acoperi pe cei ucişi.” Isaia 26:20, 21.

R 5255 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 179-181)

Există o gingăşie afectuoasă în aceste cuvinte ale Tatălui nostru ceresc, care ne ajută să ne dăm seama de marea Sa iubire pentru poporul Său şi grija Sa specială asupra lor. Dar în timp ce apreciem cu multă recunoştinţă această iubire specială şi grijă, prin mângâierea, încurajarea şi protecţia acordate nouă de Tatăl nostru ceresc în marea strâmtorare a lumii, ne-ar lipsi mult din Spiritul Său dacă am primi chestiunea cu mulţumire de sine, uitând marea Sa iubire şi faţă de lume. Această iubire, ascunsă în spatele norilor indignării Sale drepte împotriva păcatelor, cu înţelepciune dă lovitura grea, aceea care le va sfărâma toţi idolii şi le va umili mândria până la ţărână, pentru ca astfel rănile dureroase ale mâniei Lui să-i pregătească pentru vindecarea veşnică.

Dacă Dumnezeu a iubit lumea aşa încât să dea pe singurul Său Fiu conceput, pentru ca oricine crede în El să nu piară îveşnicş ci să aibă viaţă veşnică”, El îi iubeşte şi acum, şi iubirea Lui este cea care mânuieşte nuiaua corectării lor. De asemenea El ar vrea ca poporul Său să dea atenţie judecăţilor Sale, şi în timp ce se bucură de lumina soarelui favorii Sale, fiindcă prin credinţă au ajuns într-o atitudine în care o pot primi, El vrea ca ei să împărtăşească spiritul Său faţă de lume; şi în timp ce loviturile indignării Sale drepte cad greu asupra lumii, El vrea ca noi să le arătăm cauza calamităţilor şi singurul lor remediu — În pocăinţă îînaintea lui Dumnezeuş şi în odihnă îdoar în Elş va fi mântuirea voastră, în seninătate şi în încredere va fi tăria voastră.” Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălţat peste neamuri, Eu voi fi înălţat pe pământ!” Isa. 30:15; Psa. 46:10.

Dar cine sunt aceia pe care Domnul binevoieşte să-i cheme cu numele afectuos poporul Meu”? Cuprinde această clasă pe toţi cei peste care este chemat numele Lui? Nu; fiindcă aşa ar fi inclus un număr mare de pretinşi. Cum exprimă psalmistul, cuprinde pe toţi aceia care au făcut legământ cu Dumnezeu prin jertfă (Ps. 50:5) — toţi copiii lui Dumnezeu consacraţi şi credincioşi, oricât de tineri sau de slabi ar putea fi, ale căror inimi sunt fixate ferm şi hotărât să fie copii cu adevărat loiali şi supuşi prin harul Său care ajută.

A fi număraţi printre copiii lui Dumnezeu este un mare privilegiu; dar înseamnă cu mult mai mult decât mulţi par să înţeleagă — mult mai mult din partea lor şi din partea lui Dumnezeu. Din partea lor înseamnă nu numai faptul de a avea un nume ca să trăiască în ceva organizaţie mare care poartă nume creştin, ci faptul că ei au devenit fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu prin Cristos; că s-au consacrat deplin lui Dumnezeu să urmeze în urmele iubitului Său Fiu; că au renunţat la pompa şi slava deşartă a lumii, şi au făcut legământ să trăiască separaţi de spiritul, ambiţiile, speranţele şi scopurile ei; şi nu numai atât, dar în urmarea acelui legământ se străduiesc zilnic să fie credincioşi şi cu smerenie să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe conducătorul şi capul lor, Cristos Isus.

Din partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduinţelor Sale îndurătoare prin Cristos, atât pentru viaţa de acum cât şi pentru cea care vine. Înseamnă că în viaţa de acum avem iubirea Sa părintească, grija, disciplinarea, învăţătura, sfatul, protecţia şi încurajarea, până la sfârşit; şi că după aceea vom fi primiţi în prezenţa Sa glorioasă şi în odihna, bucuria şi pacea Sa veşnică. O, ce binecuvântare, să fii poporul lui Dumnezeu, chiar şi în viaţa de acum răsplata favorii Sale este incalculabilă.

locuinţa tainică” a sfinţilor săi

Locul ascuns este locuinţa tainică a Celui Preaînalt”, la umbra Celui Atotputernic” (Ps. 91:1-9). Această locuinţă tainică a Celui Preaînalt, Preaiubit, este locul comuniunii şi părtăşiei intime cu Dumnezeu, prin privilegiul binecuvântat al rugăciunii şi prin credinţa în Cuvântul Său preţios şi grija Sa providenţială promisă.

Când totul în jurul nostru cedează,

El este a noastră speranţă, a noastră siguranţă.”

O, ce preţios este acest loc ascuns! Ce odihnă şi împrospătare găsim în mijlocul zguduirii care agită chiar acum lumea întreagă şi în special naţiunile creştinătăţii — odihnă de mândria şi de nechibzuinţa oamenilor în efortul lor nereuşit de a reajusta ordinea socială actuală nesatisfăcătoare; şi odihnă de cearta limbilor în încercarea lor la fel de deşartă de a dezvolta principiile clare ale adevărului şi dreptăţii din confuzia actuală a tradiţiilor umane (Ps. 31:20). Aici găsim noi odihnă, pace, lumină şi bucurie, pe care lumea nu le poate da, nici lua.

Puţini sunt într-adevăr aceia care pot înţelege motivele noastre în faptul că astfel ne retragem din lume şi din diferitele organizaţii ale bisericii creştine nominale, ca să umblăm numai cu Dumnezeu; şi multe sunt ocările pe care aceştia trebuie să le îndure pentru numele Lui. Dar nu te teme: încuie uşa îcredinţeiş după tine” şi nu da atenţie ocărilor; fă-te că nu le auzi şi Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi (Isa. 8:13); şi Pe lângă toate acestea, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale Celui Rău” (Efes. 6:16). Şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa voastră.” 1 Ioan 5:4.

Pentru a ne inspira astfel de credinţă, Domnul ne-a oferit, pe lângă toate făgăduinţele Sale scumpe, atâtea încurajări la încredere simplă, copilărească în El, şi ne-a cerut să nu dăm atenţie ocărilor omului, zicând: Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi dreptatea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de dispreţul oamenilor şi nu tremura de insultele lor. Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine eşti tu ca să te temi de omul cel muritor şi de fiul omului, care trece ca iarba, şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri mereu toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când se pregăteşte să distrugă? Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind cerurile şi să întemeiez pământul şi să zic Sionului: Tu eşti poporul Meu!”” Isa. 51:7, 12, 13, 16.

În timp ce furtuna necazului care va cuprinde toată lumea îi va afecta pe toţi oamenii, individual şi colectiv, poporul Domnului care se apropie încă mai mult de El, intrând mai deplin în locuinţa tainică a comuniunii, părtăşiei şi odihnei în El, şi închizând uşa credinţei după ei, vor fi în siguranţă ascunşi de alarma, frica şi tremurul care va pune stăpânire pe toate clasele. Şi în timp ce vor îndura răbdător efectele lui asupra intereselor lor vremelnice, ei se vor bucura nu numai în cunoştinţa Providenţei conducătoare a Domnului, în uragan şi în furtună, ca şi în perioadele de linişte ale vieţii, dar şi în asigurarea Sa binecuvântată că mânia Lui se va descoperi astfel numai pentru o clipă” şi apoi Împărăţia Lui dreaptă se va manifesta în putere şi mare slavă, iar ei vor străluci ca soarele”. . 13:43.

Vorbind despre necazul de la sfârşitul Veacului Evanghelic, Domnul nostru a spus: Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36). Din nou (versetul 28) El a spus: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. Vino, Poporul Meu, intră în cămările tale şi încuie uşa după tine.”

Cât de mare necaz va fi în timpul trecerii noastre în cămările” ascunse, în trecerea la Domnul, nu ştim. Totuşi când acest necaz va veni, va fi aşa o binecuvântare de la Domnul, încât cei care vor trece prin el vor putea să se bucure în strâmtorare. Oricare vor fi experienţele lor, aceştia vor fi bucuroşi prin aceea că se vor gândi că vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Noi ne putem bucura aşa cum s-a bucurat sf. Ştefan.

răsplătirea pentru păcatul cu voia

Versetul 21 pare să se refere la funcţionarea principiului dreptăţii în judecăţile lui Dumnezeu peste lume. Tatăl ceresc reprezintă Dreptatea şi El a hotărât ca toată Mila Sa să fie exercitată prin Domnul Isus Cristos. Domnul nostru va fi în mod special identificat cu strâmtorarea peste naţiuni, dar nu va fi atât de mult lucrarea Lui, cât a Tatălui. Ziua de Strâmtorare este numită Ziua lui Iehova. Citim că Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor” şi acolo va fi un mare cutremur de pământ. Zaharia 14:4.

În timp ce Dumnezeu n-a făcut nimic pentru omenire în cei şase mii de ani trecuţi, ci S-a odihnit în privinţa vreunei lucrări de Restabilire, totuşi în unele cazuri El a intervenit pentru a preveni răspândirea răului, precum în cazul amaleciţilor şi a sodomiţilor. Scripturile par să arate că la sfârşitul acestui Veac, El va interveni în rânduielile omenirii şi va face dreptate în timpul de necaz.

În Scripturi, dreptatea este reprezentată ca cerând o răsplătire. Sângele victimelor ucigaşilor se spune că strigă după răzbunare. Fie că păcatul a fost o ucidere literală, sau a fost o nedreptate care a dus la crimă sau sinucidere, Dreptatea va cere de la omenire pe seama acestuia o răsplătire egală. Dreptatea cere de la copiii lui Adam să sufere. Biserica lui Cristos este o clasă separată, luată din lume şi cu păcatele iertate. Ei sunt susţinătorii Adevărului şi ai dreptăţii.

Dar acest timp de necaz care vine peste lume va fi timpul când Dreptatea va primi ce i se cuvine, să zicem aşa. Dreptatea îşi va lua măsura de carne”. Ea va face răzbunare pentru păcatele mai mult sau mai puţin voite ale omenirii. Clasa care a recoltat beneficiu din jefuirea săracilor în trecut, va trebui să plătească Dreptăţii ceva din ce se cuvine pentru a regla conturile. Apostolul Iacov spune: Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi strigaţi din cauza nenorocirilor care vin peste voi!” Nu trebuie să gândim însă că în acest timp Dumnezeu Se ocupă de bogaţi. Nimeni nu este în încercare acum cu excepţia Bisericii lui Cristos. Ceilalţi sunt numai omenirea, unei părţi din ea Dumnezeu permiţându-i să aducă o măsură de răzbunare asupra celeilalte. Dar situaţia extremă a omului va fi ocazia lui Dumnezeu. Timpul hotărât pentru stabilirea Împărăţiei Sale va fi venit şi El va face ca această mânie a omului să realizeze binele pentru omenire.

Acei care cauzează acest necaz ce vine nu sunt conştienţi de ceea ce fac. Dar când satisfacerea Dreptăţii va fi fost îndeplinită, Împărăţia lui Mesia va mijloci. Citim că dacă acele zile n-ar fi scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Această impunere a pedepsei pentru astfel de păcate cum le-am enumerat, nu este deloc în conflict cu învăţătura Bibliei că Cristos a murit pentru păcat. Isus plăteşte datoria pentru păcatul lumii.

Această datorie pentru păcatul lumii a fost pedeapsa cu moartea. Dacă Domnul nostru Isus nu satisfăcea acea pedeapsă, lumea nu era eliberată niciodată. Acea pedeapsă cu moartea ar fi rămas peste lume, fără nici o nedreptate, de nici un fel. Egoismul care a condus la crimă este totuşi mult mai mult decât satisfacerea pedepsei păcatului lui Adam de către Domnul nostru. Oricine, prin nedreptate, a provocat situaţii criminale, este făcut răspunzător de acele situaţii.

Citim că la sfârşitul Veacului Iudeu Domnul nostru a spus că Dumnezeu va cere de la acea generaţie se dea socoteală de tot sângele vărsat al celor drepţi, începând de la Abel încoace (Matei 23:35). Şi necazul care a venit peste naţiunea iudee la sfârşitul Veacului lor a rezolvat deplin socoteala. Ei au avut lumină şi cunoştinţă şi astfel au fost făcuţi răspunzători. Ei au fost obligaţi să sufere din cauza vătămărilor care nu numai că au fost săvârşite de unii, dar au fost şi sprijinite sau permise de alţii.

lumină şi responsabilitate

La sfârşitul acestui Veac, s-ar părea că judecata Domnului va fi peste creştinătate, care a avut multă lumină, deşi uneori numai o lumină refractată. Dar odată cu această lumină vine o măsură de responsabilitate şi se pare că edictul Domnului este că ei nu vor scăpa de pedeapsă. De la această generaţie, El va cere tot sângele celor drepţi vărsat în timpul acestui Veac, aşa cum a fost cerut de la iudei la sfârşitul Veacului lor. Aceasta va cauza marele timp de strâmtorare acum, aşa cum a fost atunci. În ceea ce priveşte lumea, ea ar putea să nu înţeleagă relaţia dintre acest timp şi trecut. Noi ştim numai din Scripturi. Dumnezeu ne dă această înţelegere ca să putem avea mai mare echilibru şi confort al minţii.

Gândindu-ne la natura necazului de la sfârşitul acestui Veac, în primul rând trebuie să ne amintim că este un necaz care vine peste lume şi peste făţarnici. Domnul ne spune că dacă noi suntem credincioşi, nu vom intra sub condamnarea care vine peste lume. Sugestia este că acei care nu sunt destul de credincioşi pentru a intra în turma mică, vor intra sub această condamnare cu lumea. Astfel Domnul ne spune despre unii care îşi vor primi partea odată cu făţarnicii. Mat. 24:51.

Numai clasa grâului constituie Biserica lui Cristos. Numai ei vor fi adunaţi în grânar (Mat. 13:30). Clasa neghinei va trece prin acest timp de strâmtorare care vine peste lume. Clasa făţarnică îi va include pe bogaţii acestei lumi. Acestora li se adresează sf. Iacov, 5:1-6. În aceste versete, apostolul se abate de la linia sa de gândire. Apoi se adresează iarăşi Bisericii. Necazul va fi în special greu pentru bogaţi, care sunt reprezentaţi plângând şi strigând din cauza nenorocirii.

Clasa Mulţimii mari este tipic reprezentată prin ţapul de trimis din ceremoniile Zilei Ispăşirii. Viţelul simbolizează pe Domnul nostru Isus, iar ţapul Domnului pe urmaşii Săi credincioşi (Evrei 13:11-13). După ce acei credincioşi îşi vor sfârşi cursul, atunci se va face ceva cu ţapul de trimis — Mulţimea mare. Relatarea din Leviticul este foarte specifică, şi anume că marele preot va pune atunci pe capul ţapului de trimis toate nelegiuirile întregului Israel (Lev. 16:21). Toate păcatele poporului erau puse pe capul ţapului de trimis, pentru a le putea îndepărta — pentru a face o mulţumire deplină. După cum s-a sugerat, Dumnezeu a făcut pregătire pentru anularea păcatului originar prin Cristos, şi a făcut aranjamente pentru satisfacerea Dreptăţii în privinţa tuturor celorlalte păcate ale lumii, prin clasa Mulţimii mari.

Există o corespondenţă între sfârşitul Veacului Iudeu şi sfârşitul Veacului Evanghelic în această privinţă: După cum ispăşirea pentru luarea vieţii lui Isus a fost cerută de la naţiunea Iudee, tot aşa la sfârşitul Veacului Evanghelic, viaţa sacrificată a Bisericii va fi într-o măsură cerută de la Israelul spiritual nominal.

Domnul pare să dea această sugestie, când spune, să se ceară de la această generaţie sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii; de la sângele lui Abel, până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi casă; da, vă spun, se va cere de la generaţia aceasta” (Luca 11:50, 51). Şi sf. Pavel scrie că toate lucrurile scrise în profeţii vor fi împlinite. Astfel la sfârşitul acestui Veac sunt anumite lucruri puse pe seama creştinătăţii pentru faptele lor rele. Acestea vor include toate persecuţiile din acest Veac Evanghelic, probabil incluzând şi toate persecuţiile împotriva evreilor. De aceea Scripturile arată că un mare timp de strâmtorare asemănător cu cel care a venit peste naţiunea iudee va veni acum peste toată creştinătatea. Experienţele lui Israel din anul 70 vor avea paralelă în experienţele din 1915.