Vol. 18, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

RĂUFĂCĂTORI ŞI AMESTECĂTORI ÎN TREBURILE ALTORA

Nimeni dintre voi să nu sufere … ca răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” 03763″> 1 Petru 4:15 .

R 5274 W. T. 15 iulie 1913 (pag. 211-212)

În mod sigur că nimeni din poporul Domnului nu ar putea să facă rău cu voia. Dacă cineva ar face rău cu voia, acesta nu ar avea Spiritul Domnului, ci al Adversarului. Acesta fiind cazul, cel mai rău lucru care s-ar putea spune împotriva vreunuia din cei cu adevărat consacraţi, în mod sigur ar fi acela că el a fost surprins într-o greşeală, sau că are o slăbiciune a cărnii, sau că prin cursa Adversarului a fost condus să facă ceea ce în inima sa dezaprobă. Dar de faptele rele, chiar dacă sunt neintenţionate, trebuie să ne ferim în mod deosebit. Nimeni dintre voi să nu sufere ca un răufăcător” — nimeni — niciodată — în nici o împrejurare.

Iar acum venim la a doua parte a avertizării apostolului — amestecul în treburile altora. Sfinţii par la fel de predispuşi ca şi alţii să devină amestecători în treburile altora şi să sufere din cauza aceasta. Câteodată ni se pare că poporul consacrat al Domnului este mult mai înclinat decât ceilalţi să devină amestecători în treburile altora. Ei au standarde mai înalte decât alţii. Iubirea lor pentru dreptate este mai mare decât înainte, precum şi ura lor pentru nedreptate. Există deci continuu o ispită de a nu fi mulţumit să-şi vadă de ale sale, ci să sfătuiască şi să caute să reglementeze pe oricine şi orice.

Desigur, există o datorie a fiecărui părinte să se intereseze mai mult sau mai puţin de afacerile copiilor săi, sau ale celor care în vreun fel sunt sub grija sa directă, pentru care este responsabil. Dar chiar şi în aceasta, el ar trebui să caute să recunoască drepturile şi intimităţile personale, şi să nu permită simţului datoriei şi responsabilităţii sale să-l împingă să intre în fiecare mică problemă. O anumită măsură rezonabilă de responsabilitate ar trebui pusă asupra copiilor, şi ei ar trebui să aibă o idee generală despre ceea ce se aşteaptă de la ei. Ar trebui să li se ceară să se ridice la acel standard, dacă ceva nu indică în mod clar contrariul. Spiritul amestecului în ale altora este condamnat de apostol şi tot poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie în gardă împotriva lui.

Experienţa noastră este că amestecul în ale altora este o sursă rodnică a dificultăţii în Biserică — în toate ecclesiile. O cunoştinţă clară a Adevărului pe care-l avem în prezent pare mai degrabă să crească această dificultate. După cum în familii există adesea un sentiment greşit, care împinge pe fiecare membru să dorească să ştie totul despre afacerile celorlalţi membri, tot aşa şi în Biserică, există o tendinţă de a se amesteca, de a se interesa, de a interveni în treburile altora — de a fi băgăreţ. În unele cazuri se pare că există o dispoziţie de a încerca să urmărim orice este legat de alţii şi să stăm să ne judecăm unii pe alţii.

Dificultatea este o lipsă de iubire. Dragostea nu face rău aproapelui.” Nu se bucură să găsească punctele slabe; nu le caută. Nu presupune nici un rău — mai degrabă presupune binele. Fiecare din poporul Domnului să se judece pe sine în această chestiune şi să vadă în ce măsură el este un amestecător în treburile altora. Fiecare să decidă în cazul său că greşeala, în măsura în care o are, este o lipsă a spiritului iubirii, şi fiecare în acea măsură să meargă la Domnul în rugăciune, căutând în mod serios să fie zidit în calitatea iubirii.

Ştim bine că acela care nu-l iubeşte pe un frate pe care-l vede nu are nici o asigurare că Îl iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu pe care nu-L vede. Putem conchide în siguranţă că există o oarecare amărăciune în inimă, dacă ne găsim plăcerea în a căuta punctele slabe din carnea membrilor Corpului lui Cristos. Carnea lor, îndreptăţită de Răscumpărătorul şi consacrată, devine carnea Sa. Oricine, deci, este un cârcotaş şi un amestecător în treburile fraţilor, face aceasta împotriva trupului lui Isus. Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” Fapte 9:5; 22:8.

ADEMENIŢI DE ADVERSAR

Încrederea noastră în fraţi este aşa încât nu putem crede că vreunul dintre ei în mod voit şi intenţionat, sau de preferinţă, urmează calea lipsită de iubire de a face daună altora. Gândul nostru este că Adversarul este foarte atent să prindă în cursă pe poporul lui Dumnezeu şi să dezvolte în ei spiritul amestecului în treburile altora şi al lipsei de iubire, sub masca datoriei, iubirii de dreptate, justiţiei etc. Ei trec cu vederea faptul că Dumnezeu nici nu ne-a autorizat să ne judecăm unul pe altul, nici să pretindem dreptate unul de la altul. El nu Şi-a autorizat poporul nici să se disciplineze unul pe altul, nici să se pedepsească unul pe altul sub nici o formă. Niciodată nu Şi-a autorizat poporul să devină inchizitori, investigatori, amestecători în treburile altora.

Dimpotrivă, El ne-a spus să nu judecăm nimic înainte de vreme” şi că El Se va ocupa de această chestiune. Nu este oare scris: Domnul va judeca pe poporul Său”? Ne temem că El este incompetent? Vom încerca să fim mai înţelepţi decât El? Vom lua în mâinile noastre chestiuni despre care El a zis să le lăsăm în mâinile Lui? Dacă facem astfel, în mod sigur că vom intra în dificultate şi poate că îi vom atrage şi pe alţii în dificultate.

Oricine se amestecă în afacerile altuia va suferi. Se poate ca şi victima să sufere şi ca mulţi să fie mânjiţi, dar putem fi siguri că amestecătorii nu vor scăpa. Pedeapsa amestecătorului va fi fără îndoială ruperea în parte a relaţiei sale cu Dumnezeu — pierderea păcii, bucuriei şi părtăşiei Spiritului sfânt. Aceasta va fi răsplata Lui pentru amestecători.

Dacă un frate şi o soră din Biserică par să aibă dificultate, vedeţi-vă de treburile voastre şi lăsaţi-i să-şi rezolve chestiunea între ei. Dacă ei sunt înrudiţi ca părinţi şi copii, lăsaţi să-şi aranjeze chestiunea singuri, şi să înveţe lecţiile pe care Domnul ca Judecătorul şi Învăţătorul lor li le va da. Dacă sunt soţ şi soţie, problema este la fel. Lăsaţi-i în pace. Nu vă amestecaţi. Chiar dacă unul dintre ei ar veni să vă ceară sfatul, nu vă grăbiţi să-l daţi — refuzaţi să auziţi cazul — urmaţi sfatul Domnului. Îndrumaţi-l pe cel care se plânge că Domnul a dat instrucţiuni şi că nu este de competenţa voastră să vă amestecaţi — că Matei 18:15-17 arată calea care trebuie urmată.

Vedeţi să nu aveţi nimic de-a face cu un astfel de caz decât dacă vine la voi direct pe linia acestui aranjament pe care l-a prevăzut Domnul. Altfel veţi fi amestecători şi vă veţi face necazuri vouă şi altora. Dacă sunteţi chemaţi într-un conflict de familie, mai degrabă regretaţi necesitatea decât să fiţi dornici să vă băgaţi nasul în afacerile lor. Sfătuiţi-i mai întâi cât de bine ştiţi, să-şi reglementeze problemele între ei, amintindu-le cuvintele lui Isus: Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”, şi apoi vedeţi să nu faceţi nimic care să-i despartă sau să ajutaţi la completarea separării în spirit deja începute.

Amintiţi-vă că în calitate de reprezentanţi ai Domnului nu aveţi nici o autoritate să fiţi tulburători, ci sunteţi împuterniciţi numai să fiţi făcători de pace. Când sunteţi chemaţi într-un astfel de caz, încercaţi să fiţi drepţi, corecţi, rezonabili, în deplin acord cu Regula de Aur în orice cuvânt pe care îl veţi rosti. Cei care pot spera să li se încredinţeze judecata lumii în viitor ( Corinteni 6:2) trebuie să se califice acum printr-o dezvoltare a unui înalt simţ al milei şi iubirii, precum şi al dreptăţii.

ATITUDINEA DE AMESTECĂTOR ESTE O DOVADĂ DE MÂNDRIE

Dar, ar spune cineva, nu face parte din datoria noastră să ajutăm la păstrarea purităţii Bisericii? Şi pentru a face aceasta, n-ar trebui să fim atenţi? Dacă, prin urmare, vedem un soţ şi o soţie, sau un frate şi o soră, sau părinţi şi copii care nu se înţeleg, oare nu suntem obligaţi de datorie să ne amestecăm în afacerile lor, pentru a vedea dacă nu-i putem îndrepta?

Acesta este exact spiritul de amestecător în ale altora. Menţionăm aceasta fiindcă mulţi din poporul drag al Domnului care au cea mai bună intenţie nu ştiu ce înseamnă a te amesteca în treburile altuia când fac aceasta. Vedeţi-vă de ale voastre! Dacă sunteţi prea ocupaţi cu supravegherea altora, Adversarul va profita de voi. Atâta vreme cât conduita exterioară a unui frate sau a unei surori este rezonabilă şi corectă, atât Dreptatea cât şi Iubirea vor spune că nu trebuie să vă băgaţi între ei, în sensul de a încerca să vă ocupaţi de treburile lor. Mulţumiţi-vă să le puneţi în faţă un bun exemplu de blândeţe, credinţă, răbdare, iubire frăţească, iubire. Atunci, dacă au cândva nevoie de sfat, vor putea veni ei înşişi la voi. Şi atunci va fi ocazia să vă arătaţi moderaţia şi să le daţi sfat, ca un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, în armonie cu Matei 18:15-17 — şi nimic mai mult.

Dar, ar spune altul, nu critică sf. Pavel Biserica din Corint fiindcă avea în mijlocul lor unul care păcătuise grav? Şi nu a mustrat el Biserica pentru că n-a judecat şi n-a îndepărtat dintre ei o astfel de persoană? Perfect adevărat. Dar acesta a fost un caz de păcat deschis, voit, recunoscut, condamnabil pentru individ şi pentru toţi cu care s-a asociat. Şi aşa ar trebui să fie şi astăzi. Dacă cineva trăieşte făţiş în păcat şi îl recunoaşte, şi se laudă cu el, cazul trebuie prompt luat în seamă de către Biserică pe linia lui Matei 18:15-18. Dacă cel care greşeşte continuă încă într-o atitudine greşită, în păcat făţiş, pasul final să fie separarea lui completă de Biserică. El să fie renegat cu totul de către Biserică, până când va face o reformă completă.

Desigur că astfel de cazuri sunt rare printre poporul Domnului, şi la fel de rară ar trebui să fie şi procedura pe care apostolul o sugerează într-un astfel de caz. Apostolul nu sugerează investigarea vieţilor trecute ale acelora care constituie Biserica lui Cristos. Dimpotrivă, într-una din epistolele sale sugerează că el ştia foarte bine că mulţi dintre cei care erau din Biserică au fost înainte caractere de o reputaţie proastă. El spune: Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. 1 Corinteni 6:11.

Este o idee total greşită aceea că vreunul dintre noi ar fi împuternicit să îndrepte pe alţii. A avea astfel de impresie dovedeşte multă mândrie. Dacă un frate şi o soră nu se armonizează foarte bine, lăsaţi-i în pace. Dacă ei cred că cel mai bine este să nu fie foarte apropiaţi, lăsaţi-i în pace. Dacă sunt căsătoriţi şi cred că cel mai bine pentru ei este să locuiască separat, lăsaţi-i în pace — vedeţi-vă de treaba voastră. Dacă există vreo greşeală secretă, lăsaţi-i în pace. Dumnezeu va judeca pe poporul Său.” Nu-i treaba voastră să vă amestecaţi, decât dacă El dă vreo altă împuternicire decât cea pe care o avem în Scripturi.