Vol. 16 Noiembrie-Decembrie 2008 Nr. 1
REGULI IUBITOARE ŞI REGULI PARLAMENTARE
R 5368a W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 381)
Dragii prieteni ai AISB au în mod potrivit sentimentul unei responsabilităţi în privinţa votării pentru bătrânii şi diaconii adunării lor şi pentru orice fac ei în mod special în numele Domnului. Noi am sugerat deja că ar fi neînţelept, poate lipsit de omenie, să se impună reguli parlamentare în ceea ce priveşte adunările Bisericii, când poate numai puţini sunt de fapt familiari cu aceste reguli. Bineînţeles, regulile sunt bune, înţelepte şi în general de folos. Spiritul regulilor parlamentare ar trebui aplicat oriunde; căci ele sunt construite pe Regula de Aur, de protejare a intereselor tuturor şi de încheiere a oricărei afaceri cu cea mai mică fricţiune şi întârziere.
Pentru poporul Domnului însă, iubirea trebuie să aibă primul loc. În timp ce iubirea este întotdeauna în acord cu Regula de Aur, ea este întotdeauna liberă să facă mai mult decât dreptate imparţială. Astfel toţi fraţii Domnului ar trebui să fie foarte dispuşi să renunţe la micile lor preferinţe în interesul altora, acolo unde nu este implicat nici un principiu. Iubirea, bucuria, pacea ar trebui să predomine în fiecare adunare. Ar trebui preţuit totul care tinde spre acestea şi care este în cea mai deplină armonie cu loialitatea faţă de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.
Câteva scrisori recente pun şi alte întrebări în privinţa alegerilor în Biserică, a metodelor de nominalizare etc., şi întreabă dacă ar fi potrivit să urmeze o metodă puţin diferită de nominalizare decât cea sugerată în Studii În Scripturi, Vol. VI. Noi răspundem că în toate aceste chestiuni legea este voinţa adunării. Domnul a încredinţat problema în mâinile Bisericii; şi fiecare mică secţiune sau parte a Bisericii are autoritate deplină să urmeze aranjamentul divin conform judecăţii ei.
În anumite cazuri noi credem că este un plan foarte bun să nominalizeze bătrâni şi diaconi prin buletine de vot, mai întâi decizând câţi sunt doriţi pentru acel mandat. Să presupunem că doi bătrâni şi cinci diaconi ar fi consideraţi ca număr potrivit pentru adunare. Apoi, prin votare cu buletine, fiecare persoană consacrată ar trebui să analizeze voia Domnului în ceea ce priveşte nominalizarea pe care ar face-o. El poate nominaliza în scris pe doi ca bătrâni şi cinci ca diaconi. Sau, dacă nu există vreo obiecţie la aceasta, el îşi poate da cele două voturi pentru un bătrân şi cele cinci voturi pentru un diacon, sau să împartă acele voturi cum ar vrea. În acest fel, minoritatea din adunare ar avea ocazia de a fi reprezentată printre bătrâni.
Când scrutinul s-a terminat şi s-a făcut calculul, cei doi bătrâni care au primit cel mai ((1115)) mare număr de voturi de nominalizare ar trebui consideraţi alegerea adunării; la fel şi în cazul celor cinci diaconi. Ar fi apoi rândul votării. De obicei este atât plăcut cât şi potrivit să se facă alegerea celor care au primit cel mai mare număr de buletine, unanim, prin vot prin ridicare de mâini.
Să nu uităm că obiectivul căutat întotdeauna nu este cum să împliniţi voia voastră, ci cum puteţi da fiecărui frate şi fiecărei surori cea mai deplină ocazie de reprezentare şi să o aveţi şi voi, în special cu scopul de a face voia Domnului. Indiferent la ce rezultate se ajunge, dacă ele exprimă în mod satisfăcător judecata majorităţii sau a tuturor, sau aproape a întregii adunări, chestiunea este pe deplin legală şi în armonie cu principiile stabilite în Biblie.
„Să continue iubirea frăţească.” Să căutăm să ne dăm viaţa pentru fraţi. Noi nu-L putem servi pe Domnul direct, dar Îl putem servi indirect, servind pe fraţi şi manifestând răbdarea, simpatia şi iubirea pe care le avem faţă de ei.