Vol. 16 Noiembrie-Decembrie 2008 Nr. 1

„ROBII LUI ÎI VOR SLUJI”

Luca 8:1-3; 9:57-62; 10:38-42

„Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” Matei 25:40.

R 5370 W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 377-378)

Versetul de la începutul acestui studiu ne dă cheia întregii propovăduiri pe care a făcut-o Isus, conform mărturiei. Singurul Lui mesaj a fost Vestea Bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Aceasta este încă Vestea Bună, şi oricare din poporul Domnului, care încă n-a învăţat că Împărăţia lui Dumnezeu este chiar centrul şi esenţa speranţei Bisericii şi a speranţei lumii, n-a citit şi n-a crezut cu folos Biblia. Evreii, nefiind pregătiţi pentru Împărăţie, au fost respinşi ca naţiune de la asociere cu Mesia în acea Împărăţie. Dar nu toţi au fost respinşi; prin urmare citim că tuturor celor care L-au primit pe Isus le-a dat libertatea să devină fii ai lui Dumnezeu — prin conceperea şi ungerea Spiritului sfânt, care a venit întâi la Cincizecime.

Cu siguranţă că aceasta este veste bună

Aceşti fii ai lui Dumnezeu, dacă sunt credincioşi, vor fi cu Isus în curând — moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Isus Cristos Domnul lor în această Împărăţie cerească. Onoarea şi binecuvântarea lor vor fi mari; căci ei vor fi asemenea Învăţătorului lor şi Îl vor vedea aşa cum este şi se vor împărtăşi de slava Sa. Dar aceasta nu este totul. Dacă dezvoltă acest spirit de iubire, ei vor fi calificaţi prin aceasta pentru asociere cu Învăţătorul în marea Sa lucrare de binecuvântare a omenirii, îndepărtând blestemul şi ridicând omenirea din stările de păcat şi moarte.

Desigur că acestea sunt Veşti Bune, cum se declară în această lecţie! Şi aceleaşi Veşti Bune ((1117)) au fost vestite de către acei îngeri care au declarat naşterea Învăţătorului, spunând: „Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul!” Până acum a fost Veste Bună numai pentru servitorii şi servitoarele lui Dumnezeu, Biserica. Dar va fi Veste Bună pentru toţi, când toate urechile surde vor fi desfundate şi când toţi ochii orbi vor fi deschişi, şi vor vedea gloriile Împărăţiei lui Mesia.

În timp ce Isus vestea Împărăţia, El nu a cerşit pe calea Sa. Nu avem nici o sugestie că ar fi colectat bani sau în orice alt mod ar fi solicitat bani. Mulţi cred că aceasta este o sugestie ca urmaşii lui Cristos să nu facă nici ei apeluri după bani, ci doar să folosească din avutul lor, şi alţi bani care li se vor da în mod voluntar. Totuşi, aceasta fiecare s-o decidă pentru sine.

Printre cei vindecaţi a fost Maria din Magdala, din care Domnul a scos şapte demoni. Cu alte cuvinte, biata femeie era în starea în care sunt mulţi care se află în ospicii. Necazul ei nu era organic, ci era cauzat de hărţuirea ei de către cei şapte îngeri căzuţi care o posedau. Oricine crede Mesajul Bibliei trebuie să creadă că există îngeri căzuţi — fiinţe spirituale care au o influenţă malefică asupra omenirii până la punctul în care pot câştiga controlul, şi cărora trebuie să li se împotrivească prin voinţă. Se pare că Maria a fost o femeie bogată. Eliberată de puterea demonilor, I-a fost atât de recunoscătoare lui Isus încât a făcut tot ce a putut ca să-L servească la fiecare ocazie. Alte femei onorabile sunt şi ele menţionate pentru faptul că au contribuit la susţinerea Domnului.

„Lasă-mă să-mi îngrop tatăl”

Unii erau atraşi de Isus, evident, cu gândul că cineva atât de înzestrat şi aprovizionat cu necesităţile vieţii trebuia să fie bogat. Unul dintre aceştia I-a spus Domnului: „Te voi urma oriunde vei merge”. Dar se pare că ardoarea lui s-a răcit când Isus l-a informat că El nu avea nici o proprietate, nici o casă a Sa proprie, deşi erau numeroase case unde era binevenit. Vulpile au vizuini şi păsările au cuiburi, dar Fiul Omului n-a avut casă pe care să o numească a Sa. Nimeni în afară de cei foarte sinceri n-ar fi probabil atraşi să urmeze un conducător în astfel de împrejurări. Bogăţia atrage pe mulţi, sărăcia puţini.

Altul I-a spus lui Isus, în esenţă: Doamne, mă poţi socoti ca unul dintre ucenicii Tăi; dar am un tată, şi m-am gândit că trebuie să stau cu el până moare. Răspunsul lui Isus ne arată importanţa pe care o dă fiecărui serviciu pe care-l putem face pentru cauza Tatălui ceresc. El i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te şi vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu”.

Nu este acum timpul trezirii?

Întreaga omenire este deja moartă din punctul de vedere divin. Sentinţa morţii care a trecut asupra lui Adam a implicat pe toţi copiii lui. Singurii pe care Scripturile îi recunosc ca având o formă de viaţă în prezent sunt cei care ajung să fie legaţi de Dătătorul Vieţii, Isus. Învăţătorul sugerează că toţi aceştia ar trebui să aibă o perspectivă diferită asupra vieţii faţă de ceilalţi. Sunt mulţi în lume care se pot ocupa de lucrurile pământeşti; puţini care se pot ocupa de lucrarea mai mare şi mai importantă de a vesti Împărăţia şi adunarea clasei Împărăţiei.

Aceasta este cea mai importantă lucrare din lume, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu. Şi cei care se angajează în ea sunt colaboratori cu Dumnezeu. Să se observe din nou că Împărăţia lui Dumnezeu a fost vrednică de această propovăduire şi de acest sacrificiu. Vai, cât de ciudat este că se propovăduieşte atât de puţin în ultima vreme pe această linie! Cu alte cuvinte, Mesajul Evangheliei pe care Isus şi ucenicii Lui l-au dat a fost pierdut, uitat, neglijat. Nu este oare timpul ca toţi cei care studiază Biblia să se trezească la marele privilegiu de a propovădui acelaşi Mesaj pe care Învăţătorul şi cei stabiliţi de El l-au propovăduit la Prima Venire?

Lecţii care trebuie învăţate

Altul a venit la Isus, spunând: „Eu te voi urma, dar vreau mai întâi să merg şi să-mi iau rămas bun de la cei de acasă. Voi petrece puţin timp cu ei; şi nu peste multă vreme voi fi cu tine în lucrare”. N-a fost lipsă de inimă din partea lui Isus când a sugerat răspunsul: „Oricine pune mâna pe plug şi se uita înapoi nu este potrivit pentru Împărăţia lui Dumnezeu”. Conform acestor cuvinte pătrunzătoare, cine deci, chiar dintre poporul consacrat al Domnului de astăzi, este potrivit pentru Împărăţie?

Noi nu trebuie să-i judecăm pe alţii, ci fiecare să se judece pe sine. Şi totuşi, la modul general, oare nu suntem siguri că mulţi, nu numai că privesc în urmă şi fac pregătiri speciale pentru plăcerile vieţii sociale, ci mai mult, se afundă în multele delectări, plăceri şi frivolităţi ale lumii? Întrebarea este una pătrunzătoare. Pe câţi dintre noi ne va considera Domnul potriviţi pentru Împărăţie — potriviţi pentru un loc cu El în acel Imperiu Mesianic glorios, care credem că este aproape — chiar la uşi? Se pare că aici este implicat un principiu. Cei care nu sunt absorbiţi de interesul pentru Împărăţie, dorind binecuvântările ei şi dorind o parte în acordarea binecuvântărilor peste alţii, probabil nu vor fi calificaţi prin schimbarea învierii să îndeplinească lucrarea pe care El a intenţionato pentru omenire.

Istoria Martei şi a Mariei încheie lecţia. Amândouă L-au iubit pe Mântuitorul, dar ele şi-au manifestat diferit iubirea. Isus n-a dezaprobat-o pe Marta şi grija ei ca bucătăreasă pentru a se îngriji de confortul Său; dar El a apreciat în mod special spiritul Mariei, care a atras-o la picioarele Lui să audă cuvintele minunate ale vieţii. Partea ei a fost mai bună, a spus Isus. Astfel deci, în serviciul nostru pentru ((1118)) Învăţătorul să avem aceasta în minte, că Lui îi place în mod deosebit când dăm atenţie serioasă cuvintelor Sale şi căutăm să ne umplem şi să fim îndrumaţi de Spiritul Său sfânt.

Studiul de astăzi prezintă serviciile speciale care I-au fost făcute Domnului nostru cu diferite ocazii în timpul misiunii Sale. Serviciul acceptabil, asemenea laudei acceptabile, trebuie să vină ca o roadă a iubirii faţă de Domnul. Cine iubeşte mult va servi mult. Salariile nu pot cumpăra acest fel de serviciu, şi persecuţiile nu-l pot împiedica.

Oricine a fost privilegiat să servească Domnului Isus personal a fost cu siguranţă mult privilegiat. Şi totuşi putem fi siguri de principiul general enunţat în textul nostru, că oricine serveşte pe cineva pe care Domnul îl clasează ca pe fratele Său, Îl serveşte de fapt pe El. El acceptă acel serviciu ca fiind făcut Lui. Ce preţios este acest gând, şi ce valoros este! Nu este de mirare că toţi cei care cred cu adevărat Cuvântul Domnului sunt zeloşi în serviciul făcut fraţilor! După cum sugerează apostolul, trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi, aşa cum Cristos a murit pentru toţi.