Rugăciunea – Folosirea ei potrivită şi nepotrivită – VDM 8.3

 

RUGĂCIUNEA — FOLOSIREA EI POTRIVITĂ ŞI NEPOTRIVITĂ

„Şi El le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat şi să nu se lase.” „Rugaţi-vă neîncetat.” 01832″> Luca 18:1 ; 01833″> 1 Tesaloniceni 5:17 .

R5707 W. T. 15 iunie 1915 (pag. 182-183)

În primul text pe care-l avem în analiză, vedem că Domnul nostru a folosit o pildă pentru a indica învăţăturile pe care intenţiona să le dea. O pildă este o imagine dată prin cuvânt, cu scopul de a ilustra un adevăr, dar nu este în mod necesar o expunere de fapte. Dimpotrivă, foarte rar pare a fi o expunere de fapte, ci este doar un caz ipotetic. Mai mult decât atât, într-o pildă lucrul care este spus nu este niciodată lucrul care trebuie înţeles, literal. Grâul şi neghina din una din pildele lui Isus n-au fost grâu şi neghină literale, ci au fost copiii Împărăţiei şi copiii Adversarului. La fel pilda de aici, este despre un judecător nedrept care nu avea nici o apreciere a dreptăţii. În ciuda acestui fapt, o văduvă a venit la el tot mereu insistând după ajutor. Pentru a scăpa de ea, el i-a acordat în cele din urmă ajutorul dorit.

Domnul foloseşte această pildă ca o ilustraţie a venirii noastre la Tatăl Ceresc — nu fiindcă Tatăl Ceresc este un judecător nedrept, nici că Biserica este o văduvă, ci fiindcă pilda este doar o ilustraţie a răsplăţii insistenţei în rugăciune. Stăruinţa femeii de a veni continuu la judecător ilustrează ceea ce dorea Isus să scoată în evidenţă. Încheind această pildă, El spune că dacă un judecător nedrept i-a satisfăcut acestei văduve sărace petiţia datorită cererii ei continui, ce am putea aştepta de la Tatăl nostru Ceresc? Când copiii Lui strigă către El zi şi noapte, sigur El aude rugăciunile lor. Aceasta implică faptul că rugăciunile sunt potrivite a fi ascultate de Domnul. Nu ne putem gândi că Dumnezeu ar face ceva în afară de ceea ce este drept, corect şi potrivit, şi în armonie cu acest gând instrucţiunea pentru poporul Domnului este că atunci când venim la Domnul în rugăciune trebuie să ne asigurăm că cerem numai lucruri care-I sunt plăcute Lui. De aceea creştinii care trăiesc aproape de Dumnezeu sunt cei mai îndreptăţiţi să înalţe rugăciuni care să fie acceptate şi ascultate.

„RĂMÂNEŢI ÎN MINE ŞI EU VOI RĂMÂNE ÎN VOI”

Domnul nostru Isus a fost foarte bine informat cu privire la rugăciunea potrivită. Avem propria Lui mărturie: „Ştiam că totdeauna Mă asculţi”. El n-a fost refuzat niciodată pentru că a cerut întotdeauna lucrurile în armonie cu voia Tatălui Ceresc. Trebuie împlinite două condiţii pentru ca rugăciunile noastre să primească răspuns. Mai întâi trebuie să-L fi primit pe Isus ca Mântuitorul nostru, şi apoi să fi făcut o consacrare lui Dumnezeu în felul stabilit de El. Amândoi paşii trebuie făcuţi înainte de a putea fi în Cristos. Când suntem acceptaţi de Tatăl Ceresc în Cristos Isus, devenim Noi Creaturi în El. Noua Creatură este cea căreia i se aplică toate promisiunile lui Dumnezeu. Oricine nu a devenit o Creatură Nouă prin concepere cu Spiritul sfânt este în afara tuturor acestor promisiuni — dar nu în afara speranţei; deoarece vedem că în planul lui Dumnezeu există o speranţă largă pentru întreaga lume. Dar în acest „timp potrivit al îndurării” nimeni nu poate înălţa rugăciuni bine-primite decât în acest mod stabilit.

În prezent nu există decât un staul. Numai cei care sunt în acest staul sunt în favoarea lui Dumnezeu. Aceştia au dreptul să se roage. Dar mai există un considerent după ce a fost făcută consacrarea, adică: Rămân aceştia în Cristos, sau părăsesc armonia cu El? Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână în noi — nu numai că noi trebuie să fi citit o dată toată Biblia, sau că citim atâtea versete sau capitole în fiecare zi — ci Cuvântul trebuie să rămână în noi, învăţăturile şi principiile lui trebuie asimilate şi integrate în viaţa noastră. Astfel vom putea vedea care este gândul lui Dumnezeu, ce-I este plăcut, ce trebuie să cerem şi ce nu trebuie să cerem, în condiţiile Lui. Toţi care astfel rămân în Cristos şi în care rămâne Cuvântul Său, pot cere „orice vor vrea”. Ei pot cere orice este garantat în Cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta înseamnă că ei pot cere orice vreau: deoarece Cuvântul Lui locuieşte în ei din abundenţă şi ei nu se vor gândi să ceară ceva ce nu este autorizat în el.

BINECUVÂNTĂRILE CÂŞTIGATE UŞOR NU SUNT APRECIATE

Lecţia noastră învaţă continuitatea în rugăciune — nu doar că ne rugăm o dată şi apoi spunem: „M-am rugat în legătură cu această chestiune şi acum o voi lăsa”. Dar se poate ridica întrebarea: „De ce să continuăm să cerem? Dumnezeu cunoaşte orice nevoie. De ce să nu lăsăm în seama Lui întreaga chestiune?” Scripturile par să răspundă la această întebare, arătându-ne că avem nevoie să cerem spre propriul nostru beneficiu, pentru ca să fim gata să apreciem răspunsul atunci când vine. Dacă am primi lucruri fără să ne dăm seama că avem nevoie de ele, acestea ne-ar veni atât de uşor încât în starea noastră decăzută nu ar fi apreciate.

De fapt este adevărat că majoritatea oamenilor primesc zilnic multe, multe binecuvântări pentru care nu sunt niciodată recunoscători; ei nu le apreciază. Dumnezeu trimite lumina soarelui şi ploaia, aşa cum ne-a spus Domnul nostru, peste cei răi şi peste cei buni şi El sugerează că acestea sunt mari binecuvântări de la Dumnezeu. Totuşi cât de puţini oameni apreciază ploaia ca o binecuvântare de la Dumnezeu! Cât de puţini, atunci când văd lumina soarelui, apreciază binecuvântarea pe care le-o trimite Dumnezeu prin lumina soarelui! Deoarece aceste binecuvântări sunt foarte obişnuite şi vin fără să fie cerute, sunt foarte puţin apreciate de majoritate.

Dar creştinul, având ochii înţelegerii sale deschişi, apreciază tot mai mult aceste binecuvântări ca fiind toate de la Domnul. De aceea, pe măsură ce ajunge să-şi vadă nevoile şi ceea ce este promis în Cuvântul Domnului, el ştie că poate merge la Domnul în mod avantajos în rugăciune pentru ca aceste nevoi să fie satisfăcute. Inima lui a intrat în acea atitudine receptivă în care este gata să primească binecuvântările lui Dumnezeu cu recunoştinţă şi să beneficieze de ele.

((541))

Atunci, ca şi copii ai lui Dumnezeu ce ar trebui să cerem? Ce ne spun Scripturile să cerem? În primul rând ele ne spun să nu folosim „repetări fără rost”. Cum trebuie să înţelegem aceasta? Domnul nostru ne spune să nu folosim repetări fără rost „ca păgânii”, care se gândesc că vor fi ascultaţi în baza numărului de repetări ale rugăciunii. Chinezii, de exemplu, au roţi de rugăciune, prin care pot spune o sută de rugăciuni pe minut. Astfel ei economisesc timpul, vocea etc. Dar astfel de rugăciuni nu sunt decât repetări fără rost. Noi credem că mulţi creştini declaraţi practică repetările fără rost; ei spun multe rugăciuni, care, ne temem, de multe ori nu vin din inimă, ci sunt spuse tot mereu dintr-un simţ închipuit al datoriei sau obligaţiei.

NU PENTRU CREATURA VECHE, CI PENTRU CEA NOUĂ

Starea potrivită a inimii ar fi acea stare în care am simţi nevoia binecuvântării şi ajutorului Domnului şi am merge la El într-o atitudine încrezătoare, prezentându-ne cererea şi aşteptând ca El să răspundă în modul şi la timpul Său. În ceea ce priveşte lucrurile pe care să le cerem, Învăţătorul arată într-unul din discursurile Sale, că păgânii, oamenii din lume în general, toţi necredincioşii, cer binecuvântări pământeşti — „Ce vom mânca? Ce vom bea? Cu ce ne vom îmbrăca?” Aşa s-ar putea ruga pentru aceste lucruri pământeşti un copil în inocenţa minţii sale. Dar copiii lui Dumnezeu trebuie să se roage pentru binecuvântări pământeşti numai în măsura în care le-ar servi la creşterea sau folosinţa Creaturii Noi.

Pe măsură ce creştinul creşte în har şi în cunoştinţă, el trebuie să ajungă să înţeleagă tot mai mult faptul că este o Creatură Nouă şi că Creatura Nouă trebuie să se roage pentru ea şi nu pentru creatura veche. Creatura Nouă trebuie să ia în considerare nevoile trupului muritor care este cortul şi servitorul ei, dar trebuie să ceară pentru acest trup numai ce ar fi necesar pentru ca Noua Creatură să se poată dezvolta în mod potrivit şi să poată îndeplini lucrarea pe care i-a dat-o Domnul de făcut. El nu poate cere nimic numai pentru ca creatura veche să fie satisfăcută; pentru că creatura veche este socotită ca moartă. El Îi poate cere Domnului să-i satisfacă nevoile reale potrivit cu Înţelepciunea Sa care nu dă greş.

Trebuie să ne rugăm pentru putere ca să învingem carnea, pentru înţelepciune ca să ştim cum să ne tratăm pe noi înşine, pentru tărie de caracter şi pentru dezvoltarea roadelor şi harurilor Spiritului sfânt. Trebuie să ne rugăm pentru hrană spirituală, pentru har şi înţelepciune ca să ne păstrăm veşmintele nepătate de lume, să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu. Trebuie să cerem înţelepciune în privinţa felului în care să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu şi a aprecierii Spiritului Adevărului. Toate aceste lucruri ar fi subiecte potrivite de rugăciune, pentru că ele sunt parte integrantă din constituţia Creaţiei Noi.

În aceste rugăciuni pentru lucrurile mai înalte, noi nu ignorăm trupul şi nevoile lui, cu toate că nu trebuie să căutăm lucrurile pe care le caută neamurile (numele de neamuri include pe toţi care nu sunt în relaţie de legământ cu Dumnezeu). Cei care se află în această relaţie de legământ cu Dumnezeu nu trebuie să ceară aşa cum cer cei care nu sunt în astfel de relaţie. Dumnezeu nu aude rugăciunile celor care nu au intrat niciodată în familia Lui. Ei nu au fost învăţaţi să se roage. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru lucruri diferite de cele pentru care s-ar ruga ei. În toate cuvintele pe care le-a spus Isus nu există nici o sugestie că ucenicii Lui ar trebui să se roage pentru pantofi sau haine mai bune sau case mai bune, sau cum să-şi achite ipoteca. Isus şi apostolii nu s-au rugat niciodată pentru astfel de lucruri. Lucrurile pentru care s-au rugat ei sunt o sugestie în privinţa celor pentru care ar trebui să ne rugăm noi.

Trebuie să facem distincţie între rugăciune, cereri făcute lui Dumnezeu şi adorare. Oricine I se poate închina lui Dumnezeu, se poate pleca şi-L poate adora. Dar în ceea ce priveşte rugăciunea există o limitare. Numai anumite persoane se pot ruga Domnului având vreo asigurare că sunt ascultaţi. Şi aceştia sunt cei care au devenit poporul Lui printr-un legământ clar. Oricine a intrat în această relaţie de legământ cu Dumnezeu are privilegiul rugăciunii. Acest lucru a fost adevărat în cazul evreilor sub aranjamentul Legământului Legii; şi este adevărat şi în legătură cu noi care am făcut un Legământ de Jertfă cu Domnul prin Isus Cristos. Dar chiar atunci când avem privilegiul să ne rugăm, trebuie să remarcăm condiţiile unei rugăciuni acceptabile. Condiţiile sunt să ne rugăm în armonie cu voinţa divină şi să nu căutăm să adaptăm voinţa divină după a noastră. Aceasta ne va face să studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi să descoperim lucrurile pe care Domnul ni le-a promis, şi să nu cerem în afara promisiunilor divine.

TRUPUL ÎNGRIJIT, FIIND PROPRIETATEA NOII CREAŢII

Trebuie să apreciem faptul că de-a lungul întregului Veac Evanghelic Domnul îi tratează pe copiii Săi ca Noi Creaturi în Cristos şi că toate promisiunile pentru noi sunt pentru noua creatură. Noua Creatură se interesează de trupul vechi, pentru că acest trup este proprietatea ei. Interesele trupului sunt ale noastre ca Noi Creaturi numai în măsura în care aceste interese sunt folositoare pentru a ne întări chemarea şi alegerea la moştenirea noastră cerească, în măsura în care luarea lor în considerare nu stă în nici un fel în calea intereselor noastre spirituale — dar nu mai mult. De aceea, noi nu trebuie să-I spunem Domnului ce preferăm, ci să luăm ceea ce vede El că este mai bine să ne dea; pentru că aceea va fi în interesul nostru cel mai bun. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-I menţionăm lui Dumnezeu nevoile noastre trupeşti. Dar trebuie să facem aceasta în felul în care ne arată Domnul în rugăciunea Sa model: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, provizia noastră zilnică, recunoscând că hrana noastră zilnică vine de la El, fie că este deosebită, fie că este obişnuită, îmbelşugată sau nu. Totul va fi pentru interesele cele mai bune ale Creaturii Noi.

((542))

Rugăciunea unuia care cere numai în armonie cu Cuvântul Domnului, sigur va primi răspuns. Părinţilor pământeşti buni le face plăcere să dea daruri bune copiilor lor, darurile pe care ei le văd că sunt în interesul real al copiilor. Dar dacă ei văd că copilul nu apreciază favorurile primite, data următoare ei i-ar putea retrage favorurile până când ar arăta aprecierea cuvenită. Tot aşa este şi cu Tatăl nostru ceresc. În acordarea celor mai bune daruri ale Sale, El aşteaptă de la noi să devenim cu adevărat înfometaţi după ele. El face aceasta pentru ca binecuvântările Lui să ne facă mai mult bine atunci când ne sunt acordate.

RUGĂCIUNEA PENTRU CONCEPERE DE SPIRIT NU ESTE NECESARĂ

În ceea ce priveşte darea Spiritului sfânt, unii oameni au o concepţie greşită. Mulţi neconsacraţi se roagă ca Domnul să le dea Spiritul sfânt, dar ei nu au studiat destul Scripturile. Domnul dă Spiritul sfânt fără ca noi să-l cerem în mod specific, întocmai cum a fost cu ucenicii la Cincizecime: ei s-au prezentat înaintea Domnului şi au aşteptat. Ei se rugau, dar nu ştiau suficient despre Spiritul sfânt ca să se roage pentru el. Dar Domnul a dat lucrul potrivit la timpul potrivit. Şi tot aşa este şi cu noi, indiferent de rugăciunea pentru Spirit, dacă îndeplinim condiţiile cerute. Când ne consacrăm lui Dumnezeu prin Cristos, nu e nevoie să cerem conceperea cu Spirit sfânt — după cum nu cere nici un copil la conceperea lui naturală. Copilul nu-şi cere conceperea. Cum ar putea? Dar după ce am primit conceperea de spirit, trebuie să ne rugăm ca sentimentul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu, voinţa lui Dumnezeu, să fie sentimentul nostru, gândul nostru şi voinţa noastră.

Dumnezeu iubeşte dreptatea şi urăşte nelegiuirea. Tot aşa şi noi, înţelegând că suntem înconjuraţi de rău şi egoism, avem nevoie să cultivăm spiritul iubirii, ca să putem avea spiritul care ar aprecia şi ar iubi dreptatea. Trebuie să învăţăm treptat să iubim dreptatea şi să urâm nedreptatea şi nelegiuirea în lucrurile mari şi mici. Noi trebuie să urâm nedreptatea atât de mult, încât să nu putem suferi să facem cuiva conştient o nedreptate sau un prejudiciu. La început Creatura Nouă vede aceste lucruri numai nedesluşit — care sunt lucrurile juste şi care sunt nejuste, care sunt lucrurile drepte şi care sunt nedrepte. Noi dorim sentimentele Domnului să fie sentimentele noastre în orice lucru. Astfel studiind caracterul Domnului aşa cum este el descoperit în Cuvântul Său şi luptându-ne zi de zi să fim conformaţi acestuia, suntem „transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”. Şi astfel ne umplem tot mai mult de Spirit.

DOVEZILE POSESIEI SPIRITULUI SFÂNT

Pe măsură ce copilul lui Dumnezeu se dezvoltă, posesia Spiritului sfânt se dovedeşte tot mai mult în blândeţea, răbdarea, îndelunga răbdare, dragostea frăţească, iubirea sa. Acestea sunt elementele caracterului, ale dispoziţiei pe care Dumnezeu doreşte să le avem. Acestea trebuie să domnească în inimile, gândurile noastre, şi tot mai mult în vieţile noastre exterioare. Mânia, răutatea, ura, cearta, vorbirea de rău, invidia, gelozia, toate acestea sunt dovezi ale unui spirit nesfânt, spiritul lumii şi al Adversarului, pe care noi, ca şi copii ai Regelui Ceresc, trebuie să-l lepădăm. Ele sunt fapte ale cărnii şi ale diavolului.

Deoarece toţi avem o măsură din spiritul nesfânt în carnea noastră, unii mai mult iar alţii mai puţin, este corect să ne rugăm zilnic pentru o măsură mai mare din Spiritul Domnului, tot mai mult din spiritul armoniei cu voinţa Lui perfectă. Dar noi trebuie să conlucrăm cu aceste rugăciuni; pentru că Domnul niciodată nu umple arbitrar o inimă cu Spiritul Său, nici chiar după ce a avut loc conceperea. Venind continuu la Domnul în rugăciune sinceră pentru aceste binecuvântări, cerând în aceste direcţii, ne vom pregăti pe noi înşine ca să căutăm dovezile Spiritului sfânt în viaţa noastră. Vom fi capabili să vedem dacă avem mai multă blândeţe decât aveam odată, sau dacă suntem încă deficitari în blândeţe. Vom observa dacă suntem mai amabili şi mai răbdători, dacă avem mai multă stăpânire de sine şi în ce privinţe avem nevoie în mod special să dezvoltăm mai mult din roadele spirituale. Fără îndoială că toate aceste calităţi lipsesc într-o măsură mai mare sau mai mică; dar pe măsură ce veghem şi ne rugăm, vom învăţa să găsim răspunsul la rugăciunile noastre; şi pe măsură ce creştem în cunoştinţă, în iubire, în asemănare cu Cristos, creştem şi în asemănare cu Tatăl nostru din ceruri.

OPINII NEPOTRIVITE DESPRE RUGĂCIUNE

Rugăciunea, după cum am arătat, este esenţială, absolut indispensabilă creşterii creştinului, chiar existenţei spirituale. Totuşi nu ne-am gândit niciodată să ne rugăm în modul extrem în care se roagă unii. Nu ne-am gândit niciodată să-I spunem Domnului totul despre planul Său şi despre dorinţele noastre cu privire la felul în care să guverneze El universul, şi când şi cum să ducă la îndeplinire propria noastră voinţă. Credem că sunt mult prea multe rugăciuni în aceste direcţii. Cu cât acestea sunt oprite mai repede, cu atât mai bine. Ca răspuns la cererea ucenicilor, Învăţătorul le-a dat o rugăciune model, care a fost cu siguranţă foarte diferită de rugăciunile majorităţii oamenilor, care se pare că nu ţin deloc seama de acest exemplu.

Lucrul potrivit este să ascultăm la Cuvântul Domnului şi să nu-I spunem prea multe Lui. Noi trebuie să ascultăm mult, în timp ce El ne vorbeşte. Poetul a exprimat bine acest gând important: „Vorbeşte, Învăţătorule! Servul Tău ascultă,
Aşteptând Cuvântul Tău îndurător,
Dorindu-Ţi vocea care înveseleşte
Învăţătorule, lasă-o să se audă acum!
Eu ascult, Doamne, la Tine!
Ce ai Tu mie să-mi spui?”

((543))

Înţelegem că Biblia este prezentarea divină a voinţei, scopului, planului divin, cu privire la noi, ca şi copii ai Săi. Este Adevărul intenţionat de Domnul să ne sfinţească. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul”. Aşa declară Învăţătorul nostru. El nu spune, sfinţeşte-i prin rugăciune! Recomandarea Învăţătorului este să studiem Cuvântul şi prin acesta să ne sfinţim. Şi cine este mai înţelept decât El? Dacă n-am scris un volum despre rugăciune, este pentru că nu găsim nici o autoritate scripturală sau precedent să facem astfel.

În timp ce rugăciunea este absolut indispensabilă pentru creştin, după cum am spus, totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne învaţă voinţa şi planul lui Dumnezeu şi care ne indică drumul pe care să mergem. Credem că nereuşita de a se vedea acest lucru este în mare măsură responsabilă de marea lipsă de credinţă a multor copii declaraţi ai lui Dumnezeu. Oricâtă rugăciune s-ar face, nu s-ar compensa neglijarea studiului Cuvântului Domnului, care este singura Candelă pentru picioarele noastre, dată nouă ca Ghid în această noapte lungă şi întunecoasă în care păcatul a domnit în lume. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:105.

Noi trebuie să ne rugăm „neîncetat”. Trebuie să facem aceasta în sensul de a nu fi descurajaţi atunci când lucrurile bune promise nouă şi pe care le-am cerut nu vin repede. Trebuie să ne amintim că Cuvântul Făgăduinţei este sigur. Trebuie să ne odihnim în aceste făgăduinţe şi să continuăm să cerem şi să aşteptăm împlinirea lor — cu răbdare, cu speranţă. Astfel ne rugăm neîncetat, „vie împărăţia Ta”, nu repetând cuvintele în fiecare clipă sau în fiecare ceas, ci continuând gândul, speranţa, aşteptarea ei, şi lucrând în interesul acelei Împărăţii şi în pregătirea caracterelor noastre pentru a putea avea o parte în ea. Am cunoscut pe unii care au intrat în dificultate printr-o presupusă comuniune cu Dumnezeu — care au rămas pe genunchi mai mult timp lângă un scaun gol pe care încercau să-şi imagineze că stă Domnul etc., etc. Credem că aceştia erau în pericol de a cădea într-o capcană a Adversarului prin astfel de procedee nescripturale.

Cât despre noi, credem că Domnul ne-a dat deja atâtea binecuvântări încât ne-ar fi ruşine să cerem multe. Cererile noastre, prin urmare, trebuie să fie puţine. Rugăciunile redactorului la Tronul Harului ceresc sunt mulţumiri, laude, indicări ale devotării sale Domnului şi ale încrederii în El, cereri de înţelepciune şi har pentru a-l conduce în afacerile vieţii. Ne amintim promisiunile divine tot timpul, şi nu numai când suntem pe genunchi. Căutăm să trăim în armonie cu rugăciunile noastre şi i-am încuraja şi pe alţii să facă la fel. Totuşi, nu suntem toţi formaţi la fel; şi după ce am exprimat chestiunea din punctul de vedere al Bibliei, cum credem, de asemenea cum este văzută în STUDIILE ÎN SCRIPTURI şi în alte articole din TURNURILE DE VEGHERE, trebuie să o lăsăm, având încredere că providenţa Domnului va conduce pe poporul Său cum trebuie.

SPIRITUL SFÂNT, OBIECTUL SPECIAL AL RUGĂCIUNII

Motivul pentru care rugăciunile atât de multor creştini rămân fără răspuns este că rugăciunile lor sunt în privinţa unor lucruri pentru care Dumnezeu nu ne-a spus să ne rugăm sau sunt rugăciuni care n-au fost făcute în sinceritate. Ei au cerut bogăţii sau binecuvântări pământeşti, sau poate convertirea unui anumit număr de suflete la adunarea lor de evanghelizare, sau altceva neautorizat, sau n-au dorit într-adevăr ceea ce au cerut, dacă era pentru binecuvântare spirituală. Domnul ar putea împlini cererea pentru un lucru pământesc unui prunc în Cristos care s-a rugat în necunoştinţa lui, nefiind instruit în mod cuvenit. Dar cu un creştin avansat ar fi altfel. Copilaşul ar putea cere la masă ceva nepotrivit şi să încalce regulile etichetei fără să fie de blamat, în timp ce o persoană matură, avansată în educaţie şi în cunoaşterea etichetei ar trebui să ştie mai bine. Lucrurile pentru care copiii Domnului ar trebui să se roage în mod special sunt precizate în Cuvântul Său. Spiritul sfânt este darul special al lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

Când ajungem să ştim că Spiritul sfânt este influenţa, dispoziţia lui Dumnezeu, atunci ştim pentru ce ne rugăm. Dorim tot mai mult din Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca acesta să ne facă tot mai blânzi, mai amabili, mai iubitori; dorim tot mai mult din mintea lui Cristos (minte şi Spirit fiind folosite aici alternativ). Ne dăm seama că trebuie să ne străduim să avem această minte a lui Cristos. Dacă zi de zi cultivăm spiritul diavolului, nu ne putem aştepta să ajungem vreodată să avem mintea lui Cristos. Dacă noi cu hotărâre cultivăm Spiritul, mintea lui Cristos, atunci spiritul Adversarului nu poate pătrunde în inimile noastre şi vom deveni tot mai sănătoşi la minte. Ajungem să cunoaştem tot mai mult voinţa perfectă a lui Dumnezeu pe măsură ce suntem umpluţi cu Spiritul Său. Astfel suntem în pregătire pentru o intrare din belşug în Împărăţia veşnică.

RUGAŢI-VĂ CU CREDINŢĂ, NEÎNDOINDU-VĂ DE NIMIC

În lecţia pe care o avem în analiză, Domnul ne spune „să nu cădem de oboseală”, expresia a cădea de oboseală fiind folosită în sensul de a se descuraja — „Uitaţi-vă la Isus, . . . ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre”; „căci la timpul potrivit vom secera dacă nu vom cădea de oboseală”. Putem cere mai mult Spirit sfânt, când simţim că avem nevoie de har într-o anumită direcţie. De exemplu, am putea simţi că avem nevoie de mai multă răbdare. În timp ce ne rugăm pentru răbdare, să nu spunem: „Nu voi fi niciodată răbdător, nu m-am născut aşa!” Ci trebuie să aşteptăm ca rugăciunea noastră în această direcţie să primească răspuns. Trebuie să cerem şi apoi să aşteptăm cu răbdare, continuându-ne cererea, ştiind că răbdarea va veni, dacă ne străduim pentru ea în armonie cu rugăciunile noastre. Un mod excelent şi practic de a ajuta la aceasta este să ne impunem o pedeapsă pentru orice izbucnire de nerăbdare.

((544))

Poporul Domnului s-a rugat timp îndelungat: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Această rugăciune a fost rostită timp de mai bine de o mie opt sute de ani şi copiii lui Dumnezeu nu au văzut încă Împărăţia Lui stabilită. Să încetăm să ne mai rugăm? O, nu! Suntem asiguraţi că ea va veni într-adevăr. Chiar acum ea este tocmai la uşi! Împărăţia lui Dumnezeu va fi deplin stabilită; şi va veni timpul când nu va mai fi nici o neloialitate pe întreg pământul, după cum nu este acum în ceruri. Rugăciunile noastre nu vor aduce Împărăţia lui Dumnezeu nici cu un minut mai repede decât a plănuit El, dar ne rugăm pentru a-L asigura pe Domnul că noi o aşteptăm în armonie cu făgăduinţa Lui sigură. Rugându-ne astfel şi necăzând de oboseală, copiii Domnului se întăresc. Glorioasa Împărăţie a lui Dumnezeu se va manifesta — şi aceasta curând! Atunci toţi cei care au ajuns la asemănarea caracterului cu Domnul nostru Isus Cristos vor fi înălţaţi ca să domnească cu El în această Împărăţie.