SĂ DEZAPROBĂM LUCRĂRILE ÎNTUNERICULUI
„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase.” Prov. 20:1.
R 5038a W. T. 1 iunie 1912 (pag. 179-180)
Lumina şi întunericul sunt folosite ca ilustraţii şi ca sinonime pentru adevăr şi neadevăr, dreptate şi păcat. Astfel, „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric”. Astfel a spus şi Isus: Eu „sunt Lumina lumii”. Tot aşa a spus despre urmaşii Săi când i-a părăsit: „Voi sunteţi lumina lumii”; „Aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să premărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.
Dimpotrivă, Satan este numit „prinţul întunericului”; şi domnia lui a nedreptăţii este numită „împărăţia întunericului”; şi cei supuşi influenţei sale sunt numiţi „copiii întunericului”. Lucrările rele contrare Domnului şi dreptăţii sunt numite „faptele întunericului”.
Când primii noştri părinţi au păcătuit, ei au pierdut părtăşia cu Dumnezeu şi din cauza neascultării au devenit copii ai Adversarului; şi Isus le-a spus acestora în zilele Sale: „Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:44). Astfel întreaga noastră rasă a venit sub influenţa întunericului păcatului. O noapte de păcat, suferinţă şi moarte a urmat pentru şase mii de ani. Avem promisiunea unei dimineţi glorioase când va domni Mesia, când „Satan va fi legat pentru o mie de ani” şi când „Soarele Dreptăţii va răsări şi vindecare va fi sub aripile Lui”.
Dar această dimineaţă încă n-a venit; o avem numai prin credinţă, prin speranţă. Promisiunile lui Dumnezeu cu privire la acea dimineaţă glorioasă sunt la figurat numite „lumină” şi aceasta constituie Biblia. Astfel Scripturile, după ce ne spun că întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele, ne spun şi că Biblia este o lumină pe cărare pentru poporul Domnului în mijlocul acestui întuneric. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Ps. 119:105). Sf. Petru a spus: „Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă”. 2 Petru 1:19.
LUMINA DEZAPROBĂ ÎNTUNERICUL
În prezent deci, masele omenirii — înşelate, înrobite şi îmbătate de ignoranţă, superstiţie şi şiretlicurile Adversarului — sunt în general în armonie cu întunericul în care se află. Ele sunt născute în el şi sunt aşa de obişnuite cu el, încât dacă ar fi aduse imediat în prezenţa luminii ar fi în necaz. Oricum, nu sunt mulţi purtători de lumină în lume. Într-adevăr, recensământul raportează patru sute de milioane de creştini, dar vai! marea majoritate nu dau niciun semn că au văzut vreodată lumina adevărată, şi mulţi dintre cei care au primit lumina au pus-o sub baniţă, până când aceasta s-a stins.
Desigur, este la fel de adevărat astăzi cum a fost în zilele lui Isus, că un număr foarte mic din omenire, comparativ, au lumina adevărată a Evangheliei lui Dumnezeu, Spiritul sfânt strălucind în minte şi în inimă, şi care pun această lumină într-un sfeşnic pentru a putea da lumină în mijlocul întunericului.
Dar deşi aceştia sunt puţini la număr, ei sunt foarte preţioşi pentru Domnul. El îi numeşte sfinţii Săi, mărgăritarele Sale, şi ne spune că la a doua venire a Sa, înainte de stabilirea Împărăţiei Sale ca să guverneze lumea, aceştia, în calitate de clasă a mărgăritarelor Sale, vor fi adunaţi la El dincolo de văl — schimbaţi prin puterea Primei Învieri, de la natura umană la cea divină. Pe aceştia, ne spune El, îi va aduna ca „grâul” Său adevărat în Secerişul acestui Veac, în grânarul Său ceresc — „schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi”; „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor.” Matei 13:43.
Acestei din urmă clase i se adresează apostolul în această lecţie — aceleiaşi clase căreia i Se adresează Mântuitorul spunând: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăţia” (Luca 12:32). Când Tatăl le va da acestora împărăţia, ca moştenitori împreună cu Răscumpărătorul lor, totul va fi schimbat. Prinţul Întunericului va fi legat pentru o mie de ani. Prinţul Luminii va străluci pentru a risipi tot întunericul şi miasma păcatului, suferinţei, ignoranţei şi superstiţiei.
RESPONSABILITATEA PURTĂTORILOR
DE LUMINĂ
În lecţia de astăzi apostolul explică responsabilitatea acestor purtători de lumină. Ei Îl reprezintă pe Dumnezeu în această lume întunecoasă, ignorantă; ei reprezintă Dreptatea, Înţelepciunea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu. Ei nu sunt capabili să lase toată această lumină glorioasă să strălucească înaintea oamenilor aşa încât să risipească întunericul gros din prezent, dar pot face mult pentru a slăvi pe Tatăl lor şi pot în mare măsură să risipească întunericul gros şi să aducă o lumină mai slabă cel puţin pentru unii. Toţi sunt obligaţi să facă aceasta.
Nu se aşteaptă de la ei să convertească lumea, ci numai să găsească un număr suficient de caractere asemănătoare lor pentru a completa numărul preorânduit de membri ai Bisericii, clasa Miresei, comoştenitorii. Credincioşia şi zelul în acest serviciu vor hotărî dacă vor fi vrednici sau nu de un loc în clasa Miresei, şi, dacă sunt vrednici, cât de înaltă poziţie de onoare pot ei ocupa. Să dăm atenţie bucuroşi Cuvântului divin cu privire la obligaţia noastră.
Noi „să nu luăm deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă să le dezaprobăm”. Cât de pătrunzător, cât de clar — absolut nicio părtăşie cu ele! Mai mult de atât, noi nu trebuie să fim multumiţi doar cu o împotrivire pasivă la ele, ci să le dezaprobăm. Oricât de înţelept am putea căuta să îndeplinim aceste cerinţe, în mod sigur ele ne vor aduce duşmănie, nefavoarea şi dezamăgirea multora pe care îi iubim şi a căror opinie bună o dorim cu tărie. Dar ca buni soldaţi ai Domnului Isus Cristos, noi trebuie să fim loiali, trebuie să fim credincioşi. Cel care se ruşinează de Învăţătorul, de Cuvântul Său şi de principiile dreptăţii pe care El le susţine, şi Mântuitorul Se va ruşina de el când vine să-Şi stabilească Împărăţia, când vine să Se socotească cu servitorii Săi.
Evident, apostolul nu vrea să spună că noi vom începe să dezaprobăm tot ce nu este în acord cu idealurile noastre înalte ale Legii divine şi ale voinţei divine, pentru că el menţionează aici lucrurile care trebuie dezaprobate, spunând: „Este ruşine numai să se spună ce fac ei în ascuns” — lipsa curăţeniei, practicile necurate le avea apostolul în minte, evident. Noi trebuie să ne manifestăm dezaprobarea când suntem în contact apropiat cu aceste lucruri.
Aceasta nu înseamnă că vom părăsi predicarea Evangheliei pentru „a umbla prin mahalale” ocupându-te de scandaluri. Nu poate nici însemna că vom denunţa public răul, ci desigur înseamnă că viaţa noastră va fi atât de contrară tuturor practicilor păcătoase şi impure, încât toţi să poată lua la cunoştinţă că am fost cu Isus şi am învăţat de la El. Acesta este evident gândul apostolului din versetul 13. Nu trebuie să presupunem că lumea este în deplină armonie cu tot întunericul şi păcatul care predomină. Dimpotrivă, după cum sugerează apostolul (versetul 14), unii dorm şi deci nu-şi dau seama de deosebirea între lumină şi întuneric. Unii din aceştia, dacă ar fi cu totul treji, ar putea fi bucuroşi să cunoască despre Cristos şi despre lumina adevărată.
UMBLAŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ
În vederea acestor lucruri, spune apostolul, urmaşii lui Isus trebuie să fie atenţi, cu băgare de seamă la mersul vieţii, nu nechibzuiţi, ci înţelepţi, nu risipitori ai timpului, ci să răscumpere timpul, cumpărându-l înapoi de la grijile şi plăcerile lumeşti, pentru a-l folosi mai mult în serviciul Învăţătorului, dându-şi seama că zilele sunt rele şi că toate energiile noastre sunt necesare dacă vrem să „luptăm lupta bună” pentru lumină şi împotriva întunericului păcatului. Pentru a face aceasta se cere să studiem şi să înţelegem voia Domnului.
Dacă alţii sunt beţi de folosirea excesivă a vinului, noi să fim plini de un alt fel de vin — de Spirit sfânt. Dacă alţii caută să găsească bucurie şi alinare în alcool, droguri, etc., noi să le găsim în umplerea cu mintea lui Cristos. Această împrospătare spirituală ne va conduce la psalmi şi cântări, şi la a fi veseli în inimi pentru Domnul şi a fi recunoscători pentru favoarea lui Dumnezeu în Cristos.