SĂ SE VĂNDĂ FILIPINELE JAPONIEI

Acum doi ani, la întoarcerea noastră din Orient, am trimis guvernului o sugestie sub forma scrisorii de mai jos, şi copii ale ei ziarelor, dintre care unele au publicat scrisoarea după cum urmează:

Brooklyn, 26 mai 1913

Distinsului Wm. J. Bryan, Secretar de Stat al S. U. A.

Dragă domnule: Mă adresez dumneavoastră, iar prin dumneavoastră distinsului preşedinte al acestei naţiuni şi distinşilor membri ai Congresului ei, în legătură cu un subiect despre care eu cred că este de primă importanţă pentru naţiunea noastră şi pentru lume. Aş fi preferat ca această comunicare să fie privată, dar cred că obiectivul ei va fi mai bine servit dacă s-ar şti acasă şi în străinătate că sugestia vine de la un cetăţean băştinaş, un slujitor şi ambasador al lui Cristos, mai degrabă decât dacă aceeaşi sugestie ar veni de la un oficial al guvernului nostru sau de la un politician.

((630))

PACEA LUMII ESTE ÎN PERICOL

Acum un an am vizitat Japonia şi am observat condiţiile aglomerate care predomină acolo, şi am aflat că populaţia ei creşte foarte rapid, în timp ce fiecare picior de pământ arabil este cultivat „intens”. Nevoia de spaţiu a Japoniei pentru excesul ei de populaţie a dus-o deja la cucerirea Coreii şi nu mai este un secret că ea doreşte să ia în stăpânire Insulele Filipine, şi ar fi bucuroasă dacă ar avea un pretext rezonabil să le ia în stăpânire. Multe minţi luminate americane au sugerat că Statele Unite nu au nici o dorinţă să obţină colonii în sens imperial, şi că, de aceea, Insulele Filipine ar trebui predate filipinezilor. Singura obiecţie care se impune împotriva acestei mişcări este că filipinezii nu sunt încă atât de avansaţi în civilizaţie ca să se guverneze cum se cuvine singuri. Şi cei care cunosc mai bine situaţia nu au nici cea mai vagă îndoială că dacă Statele Unite s-ar retrage din Filipine, guvernul japonez ar prelua imediat controlul şi în scurt timp Insulele Filipine ar fi inundate de japonezi — fără îndoială spre marele lor beneficiu, deoarece aceştia din urmă sunt mai întreprinzători, mai prudenţi şi mai energici decât filipinezii.

UNELE SUGESTII RADICALE

Sugerez ca guvernul Statelor Unite să aleagă dintre Insulele Filipine o insulă potrivită ca bază navală şi să-i acorde Japoniei ocazia de a prelua Insulele Filipine la un preţ egal cu cel plătit de Statele Unite. Aceasta le-ar da vecinilor noştri din Orientul Îndepărtat exact ce vor, la un preţ care nu se poate compara nici cum cu preţul războiului. Pe lângă aceasta, ni i-ar face prieteni, şi desigur toţi americanii doresc o prietenie mondială, cu toate naţiunile. Sfătuiesc ca acest pas să fie făcut repede, fiindcă în Japonia există un partid „jingo” aplecat spre obţinerea Filipinelor, partid care va fi gata întotdeauna să profite de lucruri mărunte cum este Legea Californiei pentru Străini, ca să incite la ură împotriva Statelor Unite şi să forţeze guvernul lor, împotriva judecăţii lui, să pună mâna pe Filipine.

Este în natura umană ca japonezii să vrea acele Insule — să simtă că au nevoie de ele. Este bun simţ practic a spune că le pot lua oricând sunt gata. Statele Unite n-ar putea relua Filipinele decât cu cheltuiala multor vieţi şi a mii de milioane de dolari — dacă le-ar putea cumva lua.

Vecinii noştri japonezi, îmbătaţi de biruinţa lor asupra flotei ruse, şi oricum cu un spirit curajos şi mândru, îşi dau seama pe deplin de capacitatea lor de a captura Filipinele şi probabil de a le păstra; dar ei nu-şi dau seama că un război cu America ar fi foarte diferit de acela cu Rusia — că mândria şi vitejia americană ar cheltui mii de vieţi şi mii de milioane de dolari mai degrabă decât să se predea Japoniei. Mândria, curajul, aprecierea de sine, încrederea de ambele părţi, sunt adevăratele pericole. Desigur că înţelepciunea ar trebui să dicteze ambelor naţiuni că, în interesul păcii, cauza fricţiunii ar trebui să fie pe cât posibil eliminată. Eu cred că nu se poate găsi o metodă mai corectă, mai justă, mai onorabilă pentru adjudecarea acestei chestiuni decât aceea pe care o sugerăm noi — vinderea Insulelor la japonezi cu acelaşi preţ plătit de noi.

Japonia ar da filipinezilor un guvern minunat — mai bun, cred eu, decât ar da oricare altă naţiune de sub soare, cu excepţia guvernului nostru. Nimeni nu poate vizita Filipinele fără să simtă mândrie de ceea ce a făcut America pentru acel popor — şi a făcut într-un mod atât de neegoist şi de nobil, cum ar ajuta un frate mai mare printre naţiuni pe unul mai mic. În nici o împrejurare n-aş favoriza predarea Filipinelor stăpânirii unui popor barbar. Japonezii nu sunt barbari, ci foarte civilizaţi.

Discursul meu din data de 25, din Washington, „Pacea de dorit, războiul o necesitate”, a fost evident înţeles greşit de către unii din prietenii mei care sunt în favoarea păcii. Deşi am spus că naţiunile n-au fost niciodată în stare să evite războiul şi niciodată nu vor fi în stare să-l evite complet, până la inaugurarea Împărăţiei lui Mesia, totuşi eu cred că toţi iubitorii păcii ar trebui să-şi unească inimile, vocile, condeele şi toate energiile spre îndepărtarea oricărei fricţiuni inutile între naţiuni, făcând dinainte acele lucruri care ar contribui la pace şi promovându-le. De exemplu, dacă mişcarea pe care o sugerez eu ar fi amânată până când japonezii ar ataca Filipinele, ar fi prea târziu. Mândria americană n-ar consimţi niciodată la o deschidere a vânzării sub stres; nici japonezii n-ar fi probabil dispuşi să cumpere atunci. Acum pare să fie momentul psihologic, şi, după cum a fost declarat la început, pare mai bine ca aceste sugestii să vină de la un ambasador al lui Cristos, mai degrabă decât de la un politician din vreun partid, aşa încât simţămintele partizane să nu intervină, ci naţiunea noastră în ansamblu să aprobe, să susţină şi să ducă repede la îndeplinire această măsură care promovează pacea. Cer susţinerea ei din partea societăţilor de pace şi a tuturor care cred că războiul trebuie să fie numai ultimul resort.

Al vostru cu credincioşie, un slujitor al Domnului Isus Cristos, (semnat) C. T. Russell.


EMIGRAREA EVREIASCĂ ÎN PALESTINA

Cele ce urmează sunt o privire sinoptică a unui articol care a apărut în Algemeen Handelsblaad, publicat în Amsterdam la 6 martie 1915:

((631))

„În cercurile evreieşti se crede că problema evreiască se apropie de o criză. Polonia, una din ţările care suferă cel mai mult din pricina prezentului război, are milioane de cetăţeni evrei. Ei sunt mai cu seamă artizani şi comisionari, şi împreună cu mulţi alţii au pierdut practic tot ce aveau. În timp ce alţii au speranţa recuperării după ce se termină războiul, evreii nu au nici una, din cauza boicotului polonez puternic împotriva evreilor. Deja apar articole în presa rusă şi în cea engleză, ca aliat al Rusiei, exprimând dorinţa ca evreii să fie obligaţi să emigreze din Polonia după război.

Deoarece Palestina a devenit parte din teritoriul de război, antagonismul în lumea evreiască împotriva sionismului dispare, toţi fiind însufleţiţi de o iubire mai mare pentru ţară. Condiţiile din Palestina nu sunt ceea ce ştirile, mai ales cele din surse engleze, ne-ar face să ne gândim. Turcii sunt mai favorabili faţă de locuitorii evrei decât faţă de cei de alte naţionalităţi. Când un oficial local a încercat să împiedice pe sionişti, a fost aspru mustrat de la Constantinopol. Reprezentanţii germani, italieni şi în special ai Statelor Unite au contribuit mult la producerea bunăvoinţei turcilor faţă de evrei. La 17 decembrie oficialităţile din Jaffa au transportat 600 de evrei ruşi în Egipt, dar în aceeaşi zi reprezentantul Statelor Unite, d-l Morgenthau, şi-a exercitat influenţa asupra Constantinopolului care a cauzat transportarea evreilor, cetăţeni ai ţărilor în război cu Turcia, ca aceasta să fie oprită; iar acum li se permite să rămână, deşi sunt supravegheaţi de autorităţi. Se pare acum că până şi Compania Anglo-Palestiniană din Jaffa, Banca Sionistă, va fi îngăduită să-şi continue afacerile. Din punct de vedere economic Palestina suferă. Deşi fermele model şi întreprinderile de reîmpădurire mai continuă ca deobicei, proprietarii individuali ai livezilor de portocali şi ai viilor suferă din cauza încetării exportului. În afară de aceasta, nu există practic nici un import, cauzând şomaj. Dar cei care sunt bine informaţi sunt plini de speranţă pentru viitor, nevoia prezentă fiind banii.

America a primit într-o perioadă relativ scurtă un milion de evrei din alte ţări. Reprezentantul Morgenthau ajută pe membrii neamului său din Palestina să realizeze politica guvernului Statelor Unite.

Tot interesul manifestat de financiarii evrei americani proeminenţi este în mare măsură egoist. Lucrurile stau aşa nu numai în Statele Unite, ci şi în toată Europa de Vest. O emigrare bruscă a evreilor polonezi şi ruşi ar conturba grav structura economică din acele ţări. Şi evreii şi neamurile sunt preocupaţi de posibila catastrofă a emigrării unui număr mare de evrei din Polonia şi Rusia. În cercurile evreieşti se fac pregătiri serioase să organizeze emigrarea. Aceasta a fost dorinţa unora puţini, timp de câţiva ani, dar acum că pericolul pierderii poziţiilor bine stabilite vine la ei acasă, aceasta a devenit dorinţa majorităţii evreilor influenţi, iar unirea în acest punct se întrezăreşte. Reglementarea emigrării va include probabil răspândirea populaţiei evreieşti din New York City care este deja suprapopulat cu evrei.

Sioniştii din Ţările de Jos lucrează deja cu putere şi interes să adune un fond pentru Palestina — o picătură în vadră; dar şi evreii americani lucrează în privinţa aceasta şi nutresc speranţa că se vor alătura şi evrei nenaţionalişti, înţelegând necesitatea şi urgenţa cazului.”