Să slujească, nu să fie slujit – VDM 6.4

Vol. 6 Mai-Iunie 1999 Nr. 4

SĂ SLUJEASCĂ, NU SĂ FIE SLUJIT

„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”. Mat. 20:28.

R5785 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 312-313)

Învăţătorul le arăta ascultătorilor Săi diferenţa dintre El Însuşi şi alţi regi mari. El venise pentru a fi Regele Israelului, în îndeplinirea profeţiei Scripturii. Spre deosebire de conducătorii pământeşti, El nu căuta să afle cât ar putea scoate de la oameni, ci cât ar putea face pentru ei. El n-a fost egoist. Nu căuta să vadă cât de puţin ar putea El sluji şi cât de mult L-ar putea alţii sluji, ci, dimpotrivă, cât de puţin ar putea face alţii pentru El şi cât de mult ar putea face El pentru alţii. Şi aceasta aşteaptă El de la urmaşii Săi. El şi ucenicii Săi, chemaţi cu o Chemare Cerească, chemaţi pentru o Împărăţie Cerească, nu sunt chemaţi ca să fie egoişti sau ca să-şi însuşească onoruri pentru satisfacţia lor proprie, ci sunt chemaţi pentru slujire — în special pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul adevărat al cuvântului slujitor, anume, cel care slujeşte.

Este în mod special potrivit ca toţi cei care sunt urmaşi ai Domnului Isus să-şi amintească faptul că noi toţi am fost chemaţi pentru slujire, că acei care slujesc în lucrurile spirituale, acei care sunt în mod special cunoscuţi sub numele de „slujitori”, trebuie să ţină minte că funcţia lor este o funcţie care cheamă la slujire, nu pe ei înşişi, ci pe alţii; şi că ei şi-au consacrat vieţile pentru a sluji astfel. Domnul nostru a intrat în slujbă la consacrarea Sa. Scripturile vorbesc foarte puţin despre viaţa Sa de dinainte de botezul în Iordan, astfel încât să atragă mai mult atenţia asupra celor trei ani şi jumătate ai slujirii Sale în Adevăr, când Îşi dădea viaţa pentru alţii — pentru prietenii, dar şi pentru duşmanii Săi.

Acelaşi lucru este adevărat despre toţi urmaşii Săi. Slujirea noastră începe la consacrare. Noi nu suntem autorizaţi să slujim sau să servim în lucrurile spirituale până ce nu intrăm pe calea pe care Domnul ne-a arătat-o. Totuşi, acum nu suntem obligaţi să aşteptăm până când împlinim vârsta de treizeci de ani pentru a începe slujirea, ci cât de timpuriu putem înţelege la ce suntem angajaţi să înfăptuim, ne putem da vieţile Domnului, serviciului Adevărului şi al fraţilor. Aceasta este datorită faptului că nu suntem sub legământul Legii. Romani 3:19.

NUMAI FIUL OMULUI A PUTUT SLUJI CA RĂSCUMPĂRĂTOR AL OMULUI

Domnul nostru vorbeşte despre Sine ca despre Fiul Omului, care a venit să „slujească şi să-Şi dea viaţa ca Răscumpărare pentru mulţi”. El a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu chiar şi în timp ce era Fiul Omului. Omul perfect Adam, înainte de căderea sa în păcat, a fost un fiu al lui Dumnezeu. Domnul nostru, autodenumindu-Se Fiul Omului, accentua faptul că nu mai era pe plan spiritual, ci pe plan uman. El a venit pe pământ cu un anumit scop — după cum a explicat El, pentru a sluji, pentru a servi. Ca fiinţă spirituală El n-ar fi putut înfăptui serviciul necesar pentru om. Cerinţa a fost ca El să devină om pentru a răscumpăra omenirea. A putut răscumpăra omul numai devenind om. A putut cumpăra viaţa pentru omul perfect Adam şi pentru rasa care a pierdut viaţa în el numai devenind om perfect.

Cerinţa Legii divine era „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţa unui om pentru viaţa unui om”. Adam păcătuise şi trebuia să fie răscumpărat înainte de a fi restabilit fizic, mintal sau moral, sau înainte de a se putea întoarce în favoarea lui Dumnezeu. Isus a venit pentru a face posibilă această restabilire deplină. Viaţa Lui a fost dedicată servirii altora, şi El a completat acest mare serviciu prin moartea Sa pe cruce. În timpul cât a stat pe pământ ne-a dat un exemplu nobil de viaţă, potrivit pentru cei care vor urma în urmele Lui.

SERVICIUL NOSTRU ÎN SPECIAL PENTRU NOUA CREAŢIE

M0ulţi înţeleg greşit Biblia şi gândesc că acum este timpul mântuirii lumii. De aceea ei îşi petrec tot timpul şi energia pentru a mângâia şi ridica omenirea. De fapt ei sunt angajaţi în eforturi lăudabile, pentru că orice lucru sau efort bun este de lăudat. Dar pentru cei care sunt în mod corect informaţi cu privire la Planul Divin există acum o altă lucrare de înfăptuit, mult superioară. Lucrarea lui Dumnezeu în veacul prezent n-a fost reformarea lumii, ci dezvoltarea Noii Creaţii. Această lucrare nu este încă cu totul împlinită. Dacă vrem să lucrăm lucrarea lui Dumnezeu, lucrările noastre trebuie să fie legate predominant de Noua Creaţie. Putem face bine tuturor oamenilor, după cum avem ocazia, aşa cum spune apostolul, dar în special trebuie să slujim casei credinţei.

Isus a fost angajat în această lucrare de slujire. Deşi în timp ce El era în trup nu existau încă Noi Creaturi, lucrarea Sa a fost să facă pregătiri pentru aceste Noi Creaturi. Lucrarea Sa a fost să strângă pe unii care să păşească credincioşi pe urmele Sale, precum şi să-Şi dea viaţa pentru ei şi pentru întreaga lume.

În context observăm faptul că doi dintre ucenicii lui Isus în mod deosebit doreau atunci să stea pe Tron împreună cu Învăţătorul în Împărăţia Lui, unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui. Isus nu i-a condamnat pentru această dorinţă, ci le-a arătat cât de grele sunt condiţiile şi i-a întrebat dacă pot să satisfacă aceste condiţii. Ei au răspuns, „Putem”. Cel puţin erau dornici. Faptul că răspunsul lor a plăcut Domnului Isus este demonstrat prin cuvintele Lui, „Este adevărat că veţi bea paharul pe care-l beau Eu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu”. Ei au cerut locuri în Împărăţie foarte aproape de El. Isus le-a făcut cunoscut că El nu putea să le dea ((406)) astfel de locuri — că locurile nu vor fi date după favoare, ci după dreptate, şi că Tatăl le va împărţi.

ÎMPLINIM NOI CONDIŢIILE CERUTE?

Locul pe care îl vom ocupa în Împărăţie va depinde mult de măsura în care devenim slujitori sau servitori. Iar dacă noi încercăm doar să scoatem cât de mult posibil de la alţii şi să dăm cât de puţin posibil, nu vom fi caracterele pe care Domnul le caută pentru conducere în Împărăţie; de fapt nu vom primi deloc Împărăţia. El caută o clasă foarte aleasă. În această clasă toţi vor fi slujitori, doritori şi bucuroşi să slujească, apreciind ca un mare privilegiu să-şi pună viaţa în serviciul fraţilor, în măsura capacităţii şi ocaziei; pentru că slujirea fraţilor este slujirea lui Dumnezeu, căruia I s-au predat în consacrare, căruia I-au declarat că-şi vor devota vieţile.