SANHERIB ÎNTORS ÎNAPOI
Isaia 37:14-38
„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”
Ps. 46:1.
R 4832 W. T. 1 iunie 1911 (pag. 171)
Într-un studiu anterior ni s-a atras atenţia asupra împăratului bun Ezechia al lui Iuda, cu zelul său pentru Domnul şi cu remarcabila celebrare a Paştilor de care s-a ocupat să fie făcută, şi cu desfiinţarea idolatriei care a urmat. Studiul nostru de acum este în legătură cu el într-o perioadă mai târzie a domniei sale. Imperiul asirian, la nord şi la est, având capitala la Ninive, ajunsese mare şi puternic şi ameninţa să devină primul Imperiu Universal.
Înainte ca Ezechia să vină la tronul lui Iuda, tatăl lui făcuse un tratat prin care era asigurată pacea prin plata unui tribut anual. Egiptenii, filistenii şi sidonienii l-au îndemnat pe Iuda să li se alăture în confederaţie, prin care sperau ca toţi să-şi poată recâştiga libertatea de sub jugul asirian. Îndemnat de popor, Ezechia s-a alăturat acestei confederaţii şi a încetat să mai plătească tribut — contrar sfatului venit prin prorocul Isaia. Măsura era populară şi împăratul nu părea să-şi dea seama cât de mult prorocul Îl reprezenta pe Domnul în această chestiune. El ar fi trebuit să-şi amintească faptul că Israel era sub un legământ special cu Atotputernicul, prin care El era Suveranul lor, Împăratul şi Arbitrul destinului lor. A fost permis ca eroarea să producă o pedeapsă gravă a neascultătorului, dar când împăratul şi poporul s-au căit şi au dovedit că învăţaseră lecţia, mila divină le-a venit în mod miraculos în ajutor, după cum vom vedea.
Sanherib Cuceritorul
Împăratul Asiriei, cu o mare armată, s-a aşezat în câmpie. Cunoscând dificultatea asedierii Ierusalimului, n-a început cu acesta, ci a trecut în jos pe coasta Mediteranei, învingând pe sidonieni şi pe filisteni, până la Iope şi mai în jos spre sud; apoi spre răsărit spre Lachiş, o cetate fortificată a lui Iuda. Toată ţara s-a umplut de frică atunci, când aproape patruzeci de cetăţi ale lui Iuda au căzut una dupa alta. Împăratul Ezechia şi sfetnicii lui au hotărât să evite, dacă era posibil, un asediu de război, şi au trimis ambasadori la împăratul Sanherib să-şi ceară scuze pentru îndrăzneala lor de a refuza să plătească tributul în bani, şi să întrebe ce compensaţie l-ar satisface.
Pedeapsa a fost grea, ridicându-se la aproape un milion de dolari, care pe vremea aceea era o sumă mult mai mare decât ar fi acum. Pentru plata acesteia se cerea luarea unei mari părţi din aurul care împodobea templul, dar suma a fost plătită şi li s-a acordat eliberarea. Sanherib cel plin de succes, gata să atace Egiptul, a regretat acordul făcut cu Iuda, şi, încălcând învoiala, generalul lui s-a prezentat în faţa Ierusalimului şi i-a cerut să se predea. El şi-a anunţat cu voce tare victoriile câştigate şi a avertizat poporul din Ierusalim să nu se încreadă că Dumnezeul lor îi va elibera, spunându-le că şi alte popoare se încrezuseră în dumnezeii lor şi toate căzuseră în faţa lui Sanherib.
Iersusalmul era cuprins de frică. Împăratul şi sfetnicii nu numai că erau cuprinşi de frica de război, de robie şi de pierderea a tot ce aveau, dar nici nu îndrăzneau să se încreadă în popor, ca nu cumva să se predea şi să deschidă porţile cetăţii. Atunci împăratul şi sfetnicii şi poporul L-au căutat pe Domnul în rugăciune.
Domnul era în aşteptare să fie îndurător, cum este întotdeauna cu poporul Său adevărat. El a întârziat însă să dea un cuvânt de întărire până când necesităţile cazului i-au umilit pe oameni şi i-au învăţat lecţia credinţei şi a dependenţei de Dumnezeul lor. Atunci a venit răspunsul de la Domnul, profeţia că împăratul Asiriei nu va intra în cetate, nici nu va trage vreo săgeată spre ea, nici chiar nu se va apropia de ea cu scuturi, nici nu va face terasamente de asediu, ci că Domnul va apăra cetatea ca fiind a Sa proprie. Fără îndoială profeţia părea stranie pentru popor. Dar ce miracol putea El face, ei nu se puteau gândi. Lecţia pentru noi este că:
„Dumnezeu pe căi ascunse
Minunile-Şi face;
Plutind pe valuri, prin furtuni
Zburând mai departe”.
O sută patruzeci şi cinci ucişi
într-o noapte
Isaia spune poetic şi pe scurt că îngerul Domnului a lovit tabăra asirienilor, fără să explice în ce mod. Ne amintim declaraţia Scripturilor, că vântul şi focul şi fulgerul pot fi mesageri sau îngeri ai Domnului. Foarte probabil, în acest caz, mesagerul morţii se poate să fi fost o formă de boală rea despre care se spune că era răspândită uneori în nord-estul Egiptului, dar nu contează pentru noi ce mesager a folosit Domnul ca să întoarcă din drum oştile asiriere.
Pentru noi lecţia este să observăm puterea divină care stăpâneşte, comandă şi conduce, aşa încât toate lucrurile să lucreze împreună potrivit voinţei Sale. N-a fost voinţa Lui ca Asiria să devină primul imperiu universal. Onoarea aceea i-a fost rezervată împărăţiei Babilonului, după un secol — exact la timpul potrivit când Dumnezeu era pregătit să-Şi retragă împărăţia tipică, din linia lui David, de pe pământ — să fie „dată jos, dată jos, dată jos”, până va veni Mesia.
Lecţia pentru creştin este să fie corect cu Dumnezeu, rămânând la umbra Atotputernicului; şi astfel făcând, toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru.
„Vrăjmaşul s-a topit ca zăpada la privirea Domnului”
Istoria înfrângerii lui Sanherib de către îngerul Domnului a fost pusă în versuri de către unul din marii noştri poeţi, Byron, după cum urmeză:
„Asirienii s-au năpustit ca lupul în staul
Cohortele lui strălucind cu purpură şi aur;
Ca frunzele pădurii când vara totul înverzea,
Oştirea aceea cu steagurile fluturânde la apus se vedea.
Ca frunzele pădurii de toamnă suflate,
Cohortele acela zăceau slabe şi împrăştiate;
Căci Îngerul Morţii şi-a întins aripile pentru distrugere
Şi i-a suflat în faţă vrăjmaşului în a sa iute trecere.
Rămas-au în urmă corturi tăcute, steaguri părăsite,
Lănci neridicate, trompete mute;
Şi neatinsă de sabie puterea neamurilor
S-a topit ca zăpada la o privire a Domnului.”