Vol. 16, Septembrie-Octombrie 2009, Nr. 6

SE CERE MULT CURAJ PENTRU ÎNVINGERE

”Fiţi tari şi inima să vi se încurajeze, toţi cei care nădăjduiţi în Domnul.” lmul 31:24

R 5329 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 309-311)

Scripturile peste tot încurajază poporul Domnului să fie plini de credinţă, speranţă şi încredere. Privind afară în lume, vedem motive speciale de ce trebuie să fie aşa. Majoritatea lumii este plină de frică, nelinişte, neîncredere, îngrijorare. Din acest motiv oamenii nu reuşesc să-şi folosească în modul cel mai bun ocaziile pe care le au. Ei cunosc capcanele păcatului şi necazul în diferite direcţii, şi prin urmare au motive să fie neîncrezători, plini de teamă.

Dar poporul Domnului a intrat într-o relaţie specială cu El şi El cu ei. El i-a asigurat că afacerile le vor fi supravegheate, aşa cum n-ar fi fost dacă n-ar fi intrat în relaţie cu El. Ei trebuie deci să nădăjduiască în Domnul, să se încreadă în El. Ei trebuie să acorde atenţie lucrurilor pe care le-a spus El şi să se încurajeze la gândul că afacerile lor sunt sub supravegherea Lui.

Poporul lui Dumnezeu a ieşit din lume şi s-a alăturat standardului Domnului Isus Cristos — standardul dreptăţii, adevărului, sfinţeniei, opoziţiei faţă de păcat şi faţă de Adversar. Ei vor fi împresuraţi de duşmani puternici. Împotriva lor se va lupta Satan însuşi, care va încerca să li se opună, aşa cum s-a opus tuturor planurilor lui Dumnezeu. El nu-L poate ataca direct pe Domnul, dar poate să-I atace Planul şi pe acei care cred în Dumnezeu. El este cel care a instigat revoltele, agitaţiile şi persecuţiile din zilele Domnului, şi ulterior a instigat persecutarea poporului Domnului.

Satan n-a făcut aceste lucruri prin atingerea sa personală, ci prin servitorii săi înşelaţi. El s-a opus întotdeauna dreptăţii şi tuturor acelora care iubesc dreptatea. Din acest motiv poporul Domnului are nevoie de mult curaj; căci dacă îl lasă pe Adversar să le înfrângă curajul, curând el îi va scoate cu totul din luptă. Un soldat în retragere nu este mai bun decât unul care n-a mers la luptă. În loc să ne pierdem curajul trebuie să predăm interesele noastre pământeşti Tatălui nostru şi să avem încredere în El că în viaţa actuală ne va îndruma, va conduce totul spre binele acelora care sunt Şchemaţi potrivit scopului Său”.

Pe lângă Adversar, avem împotrivire din partea spiritului general al lumii.
Lumea ne consideră nechibzuiţi fiindcă gândim că avem supraveghere divină specială — că Dumnezeu ne iubeşte. Ei ne spun: Dumnezeu a făcut toate lumile, miile de îngeri etc. Vă imaginaţi că El are un interes special pentru voi? Ei ne spun că dacă există un Dumnezeu, El este atât de mare şi noi atât de mici, încât nu poate nici măcar să ne ia în seamă. Astfel ne-ar înfrânge credinţa. şi acesta este sentimentul lumii, chiar şi atunci când nu este exprimat. şi ori de câte ori venim în contact cu oamenii lumeşti simţim, să zicem aşa, un duş rece pentru încrederea noastră simplă, chiar dacă ei nu ne spun nici un cuvânt. Noi trebuie să fim tari şi să nădăjduim în Domnul, aşa cum îndeamnă textul nostru.

Apoi, pe lângă acestea, avem propria noastră carne. Fiecare avem în noi, în trupul nostru, un împotrivitor. Scripturile ne arată că atunci când ne-am predat Domnului şi El ne-a dat Spiritul Său sfânt, atunci am trecut printr-o transformare şi am devenit fiinţe spirituale embrionare, embrionul având acest corp muritor în care să se dezvolte până la momentul învierii, când vom trece de la condiţia pământească la cea cerească. ”Este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc.” 1 Corinteni 15:42-44.

Dar în timp ce suntem în carne, avem toate impulsurile cărnii. Ca Noi Creaturi nu le mai recunoaştem. Ne-am întors cu spatele la păcat. Am schimbat interesele şi speranţele pământeşti cu interesele şi speranţele cereşti. Domnul ne încearcă prin experienţele noastre zilnice. Noi trebuie să fim în gardă pentru a învinge carnea. Se cere mult curaj pentru a înfrânge tendinţele păcatului. şi se cere încă mai mult curaj ca, după ce am luptat cu slăbiciunile şi incapacităţile cărnii şi le-am cucerit, în plus trebuie să ne forţăm trupurile umane să sacrifice, să abandoneze lucrurile pământeşti şi să servească Domnului. Aceasta cere mult curaj; de aceea, prin noi înşine, nu avem suficient curaj.

Diferite feluri de curaj

Dar suntem îndemnaţi să ne punem încrederea în Domnul şi suntem asiguraţi că ”putem totul în Hristos, care ne întăreşte” (Fil. 4:13). Puterea Lui ne este de ajuns. Se cere tot curajul, toată speranţa — orice element de ajutor pe care îl putem pune în luptă — pentru a produce cel mai izbutit rezultat. Dar Domnul furnizează har îndeajuns pentru ca noi să putem fi învingători. Aceasta nu înseamnă că cineva va trăi o viaţă perfectă; şi poate nu va exercita pe deplin acest curaj. Din când în când poate că va avea nereuşite parţiale. Dar Domnul nostru ne conduce mai departe şi noi învăţăm lecţii valoroase din nereuşitele noastre.

Unii, având credinţă şi speranţă mai puternice, mintea lor fiind concentrată cu totul asupra Domnului, merg înainte plini de curaj. Acest curaj este numit tărie în sensul de a fi curaj puternic, curaj potrivit. Am putea de asemenea să asociem cu textul nostru gândul că această nădejde în Domnul trebuie susţinută de o tărie, un fel bun de curaj, un curaj evlavios.

Există un curaj care este născut din mândrie, care ar spune: Nu bate în retragere. Nu lăsa pe nimeni să fie în faţa ta. Într-o bătălie soldaţii vor concura unul cu altul, fiecare având dorinţa de a face ceva deosebit de remarcabil, care să-i aducă aplauzele tovarăşilor săi. Ei au nevoie de ceva să-i inspire — dorinţă de faimă, iubire de ţară, muzică etc. — pentru a le da curaj să înfrunte riscul pierderii vieţii, sau să ia viaţa altor fiinţe umane. şi acesta este felul de curaj care îi va ajuta să câştige victoria în lupta lor, chiar dacă motivul care le inspiră curajul ar fi unul nevrednic.

Dar un curaj bazat pe principii drepte, bazat pe credinţă în Domnul, nu este unul de lăudăroşenie, ci un curaj care este nobil şi plăcut lui Dumnezeu. El îşi are sursa în înţelegerea că Dumnezeu a promis, că Dumnezeu veghează şi că doreşte să fim comoştenitori cu Fiul Său în împărăţia Sa. El doar ne încearcă să vadă dacă ne vom dovedi credincioşi. şi acest curaj la noi trebuie de asemenea să fie ca să facem lucrurile în modul potrivit.

Îndemnul se aplică la toate poziţiile sociale

Acest îndemn ne afectează în toate lucrurile vieţii, fie că avem o poziţie socială, fie alta. S-ar aplica la un rege pe tronul său — ca el să fie destul de curajos pentru a face lucrul potrivit — lucrul pe care l-ar înţelege a fi voia Domnului. Acest curaj ne-ar spune: Fă-ţi datoria, oricare ar fi voia Domnului pentru tine. Nădăjduieşte în Domnul, chiar dacă motivul tău va fi greşit înţeles. Noi ar trebui să avem tărie pentru a apăra ceea ce este drept, fie că răsplata noastră ar fi în această viaţă, fie în viaţa care vine.

Acest îndemn este pentru omul de afaceri care este creştin. Prietenii săi lumeşti ar putea spune: Vei pierde în afacerea ta. Nu poţi să faci reclamă afacerii tale. Dacă spui adevărul, oamenii nu vor mai cumpăra de la tine; vor merge într-un loc unde li se vor spune o mulţime de minciuni. Dacă va aplica sfatul lor, afacerea lui se va mări, dar afacerea principală a vieţii lui va fi o nereuşită, va pierde marele premiu.

Se va aplica la muncitori — ca ei să suţină principiile drepte şi să nu fie laşi şi fricoşi, şi să nu exprime adevărul. Aceasta nu înseamnă că un om trebuie să fie arţăgos şi în fiecare chestiune să adopte o vedere diferită de a celorlalţi, ci, după ce încuviinţează fiecare punct care poate fi cedat cu înţelepciune, unde este un principiu în joc el trebuie să ia atitudine şi să spună: Gândul meu este aşa şi aşa, şi voi fi obligat să-mi menţin poziţia. Totuşi, recunosc că fiecare dintre voi are datoria de a face conform conştiinţei sale; şi eu mă voi mulţumi să fac ceea ce simt eu că este de datoria mea, fără să doresc să vă silesc pe voi. Dar cu orice preţ voi fi credincios principiului. Sper că nu mă veţi înţelege greşit şi să gândiţi că încerc să mă împotrivesc şi să întorc situaţia cum vreau eu. Eu am drepturile mele şi conştiinţa mea, şi voi le aveţi pe ale voastre. Numai vă spun ce trebuie să fac potrivit judecăţii şi conştiinţei mele. Voi trebuie să faceţi ceea ce gândiţi că este corect potrivit judecăţii şi conştiinţei voastre.

Astfel chiar şi cei care ar gândi diferit ar şti că acel care le vorbeşte are o convingere şi că are curaj. Aceasta s-ar aplica şi la cea mai umilă poziţie în viaţă — la un zilier sau la o spălătoreasă — la orice persoană.

Curajul este proporţional cu credinţa

Există încercări şi dificultăţi în viaţa fiecăruia, mare sau mic. Felul corect de curaj găseşte o ocazie de exercitare la fiecare din copiii lui Dumnezeu. şi aceasta caută Domnul. El caută acest fel de curaj, un curaj care trebuie găsit la învingători. Numai învingătorilor li se va acorda vreun loc în împărăţie. Oricine nu are tărie nu va fi în împărăţie deloc. De aceea lecţia din textul nostru este, fiţi tari; căci acesta este modul în care ne vom demonstra credinţa în Domnul. Cel care nădăjduieşte în Domnul şi este loial Domnului va fi curajos în măsura loialităţii şi credinţei sale.

Acest fel de curaj ne va susţine în toate situaţiile. De exemplu, Domnul nostru adresându-Se ucenicilor cu o anumită ocazie, a spus: ”Din cauza Mea, veţi fi duşi înaintea stăpânitorilor şi înaintea împăraţilor; … să nu vă îngrijoraţi îdinainteş cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela” (Mat. 10:18, 19). Poporul Domnului, în orice împrejurare s-ar putea ivi, va avea astfel de credinţă şi încredere în Dumnezeu încât ei se vor purta curajos, bazându-se pe puterea lui Dumnezeu. În limba greacă se pare că aici se dă ideea: Să nu vă îngrijoraţi când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi judecătorilor.

Modul în care Dumnezeu ne va da înţelepciune şi ce să spunem poate varia după împrejurări — poate prin sugestii de la alţii; poate prin auzirea mărturiei altcuiva; sau se poate să ne vină în minte un text din Scriptură care ar fi în mod special de ajutor. Dar gândul este că încrederea noastră este în Domnul şi că nu trebuie să ne fie frică sau să tremurăm.

Domnul a adresat aceste cuvinte ucenicilor Săi — ignoranţi şi neînvăţaţi. Să fie duşi înaintea împăraţilor, magistraţilor şi judecătorilor, lor le cauza în mod natural multă teamă. Ce să spună? Cum puteau ei să răspundă acelor oameni — acelor oameni mari, învăţaţi! Ei erau foarte umili şi îşi dădeau seama de ignoranţa lor; dar Domnul i-a îndrumat. Educaţia era mult mai puţin generală decât acum. Astăzi, practic toţi sunt educaţi într-o oarecare măsură. Asigurarea Domnului s-ar aplica deci cu mai puţină forţă la noi astăzi decât la ucenicii care au trăit atunci.

Dar dacă noi suntem în unele strâmtorări, în unele dificultăţi, trebuie să ne amintim că Scripturile ne asigură că ”Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor care se tem reverenţios de El şi-i scapă” (Psa. 34:7). Acest gând ar trebui să ne facă să fim liniştiţi şi stăpâniţi în mintea noastră, şi să ne ajute să ne purtăm curajos, simţindu-ne în această relaţie apropiată cu El şi având încrederea pe care ne-o va da acest gând. Mai mult, ne dăm seama că nu suntem destul de înţelepţi ca să ştim exact care ar putea fi scopul lui Dumnezeu cu privire la noi. Prin urmare, noi nu ştim exact cum preferă Domnul să se întâmple o chestiune sau alta.

”Credinţa se poate încrede în El”

Ucenicii timpurii, gândindu-se la Isus şi la ce le spusese El, au gândit: Cu siguranţă că Isus este un om bun; Dumnezeu nu va permite ca vreo nenorocire să I se întâmple. Astfel cumpăneau ei, când se gândeau la lucrurile pe care Isus le prezisese în privinţa Sa. Sf. Petru I-a zis: ”Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” Matei 16:16). şi ei s-au gândit: Cum ar putea Dumnezeu să permită ca Lui să I se întâmple vreun rău? Astfel ucenicii au ajuns la concluzia că aceste lucruri pe care le spusese El trebuiau să fie figuri de stil, aşa cum a fost când a spus: ŞVoi trebuie să mâncaţi trupul Meu” şi ”să beţi sângele Meu”. La fel acum, când a spus că Fiul Omului va fi răstignit, ei au gândit că acesta era unul din cuvintele Sale ciudate pe care ei nu le puteau înţelege.

Prin urmare, au fost foarte tulburaţi, întrebându-se şi uimindu-se, când El a fost arestat şi adus în faţa Sinedriului evreiesc şi când, în loc să-şi folosească puterile şi elocvenţa, a fost mut şi S-a lăsat să fie contrazis şi calomniat. Apoi a fost dus înaintea lui Pilat. Acum, s-au gândit ucenicii, în mod sigur că Isus nu va ezita în faţa lui! De aceea ucenicii au fost iarăşi surprinşi şi uimiţi când lucrurile s-au întors atât de contrar cu ceea ce se aşteptaseră ei. Dar o astfel de cale din partea Domnului nostru a fost necesară în Planul Tatălui ceresc, nu numai pentru Domnul Isus, ca El să sufere şi să intre în slava Sa, dar necesară şi pentru lume, pentru că preţul de răscumpărare trebuia depus, trebuia să fie în mâinile Dreptăţii.

Vedem că Domnul a declarat că poporul Său nu va fi protejat în mod special pe linie pământească; şi dacă în înţelepciunea Sa este cel mai bine să ne zdrobească în vreun fel şi să ne expună ruşinii, cum s-a făcut cu Învăţătorul nostru, noi trebuie să fim curajoşi şi El ne va întări inimile, pentru că ne încredem în El, avem încredere în El. Noi ştim că El este prea înţelept ca să greşească şi trebuie să existe un motiv că permite acele lucruri, oricare ar fi acelea. Noi ştim în mod sigur că cei evlavioşi sunt preţioşi în ochii Domnului — ca lumina ochilor Săi; şi astfel ştim că toate lucrurile lucrează spre binele nostru.

Astfel că nu aşteptăm neapărat că ni se va da o anumită formă a cuvintelor în faţa judecătorilor sau a prinţilor. Noi nu suntem neapărat liberi de condamnare lumească. Trebuie să ne amintim că aceste cuvinte ale Învăţătorului s-au aplicat la Domnul nostru şi la apostoli; că Isus a fost condamnat şi răstignit; că apostolii au fost condamnaţi şi întemniţaţi şi au primit lovituri de câteva ori. şi mai târziu cei mai mulţi dintre ei au fost ucişi.

Oricare ar putea fi rezultatul într-o oarecare chestiune pentru noi, trebuie să-l acceptăm ca fiind de la Domnul, fie că suntem capabili să discernem motivul lui, fie că nu. Trebuie să avem credinţă şi speranţă, chiar dacă drumul este aspru, şi chiar dacă lucrurile ar putea să pară tocmai inversul a ceea ce aşteptăm. ”Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, încurajază-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” Psalmul 27:14.