SFÂNTUL PAVEL ÎN ATENA

00500″> Fapte 17:16-34

Atena, centrul intelectual al lumii vechi — Pretutindeni chipuri ale zeilor lor — Propovăduind în Partenon — Esenţa discursului Apostolului — Diferenţa fundamentală între filosofia greacă şi învăţăturile scripturale — Adevărul respins de către cei înţelepţi în felul lumii — Filosofia greacă deţine încă influenţă asupra mulţimii — Numai puţini cred adevărul

„Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa.” 00501″> Versetul 28 .

W.T. 1 Iulie 1916 (pag. 198-200)

În timp ce Sila a rămas cu bereenii să-i întărească şi să-i stabilească, deoarece Timotei rămăsese în Tesalonic şi Luca în Filipi, Sf. Pavel a plecat singur spre Atena, pe vremea aceea centrul de cultură, inteligenţă şi înţelepciune al lumii. Aceasta era o cetate-colegiu, unde locuiau cei mai distinşi filosofi ai lumii, ca instructori în marile ei colegii la care veneau cei mai străluciţi şi mai capabili gânditori ai lumii. Atena s-a lăudat că în timpul unui secol de dominaţie intelectuală ea a dat mai mulţi giganţi intelectual decât a dat tot restul lumii timp de cinci secole. Ierusalimul a fost centrul religiei adevărate; Roma a fost centrul mondial al autorităţii imperiale; iar Atena a fost capitala intelectuală a lumii.

Nil putem imagina pe Sf. Pavel umblând pe străzile acestei mari cetăţi, admirândui arhitectura — cea mai frumoasă din lume — ascultândui pe unii dintre profesorii de ştiinţă din ziua aceea şi remarcând numeroasele monumente cu care cetatea era cu totul înţesată. Pliniu, istoricul, spune că aproximativ pe timpul acela Atena avea mai mult de trei mii de statui publice şi un număr nesfârşit de chipuri mai mici în casele particulare. El notează că pe o stradă în faţa fiecărei case era câte un stâlp pătrat care susţinea bustul zeului Hermes. Fiecare poartă şi fiecare stâlp îşi avea zeul protector. Fiecare stradă avea sanctuarul ei.

Nu ne mirăm citind că inima Apostolului se întărâta privind această cetate luminată, cu totul dedată la idolatrie, după cât se vede în neştiinţă de Dumnezeul cel adevărat! L-a apucat dorinţa să le spună acestor oameni înţelepţi în felul lumii despre marele Creator, despre Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea Lui. Ca deobicei el a găsit sinagoga evreiască; şi acolo a discutat cu evrei şi cu persoane evlavioase. Mai mult, el a vorbit zilnic în pieţe cu toţi cei care erau dispuşi. Traducerea nostră (englezească — n. t.) spune că el avea dispute; dar învăţaţii admit în general că acest cuvânt nu reprezintă bine ideea din original, care mai degrabă înseamnă a conversat sau a adus argumente. Disputele, în sensul obişnuit al cuvântului, au puţină valoare şi fac puţin bine, sau nu fac deloc.

Unii l-au numit pe Apostol palavragiu, vrând să spună că nu exista nici raţiune nici sens în prezentările lui. Alţii au gândit mai favorabil şi au fost curioşi să le ţină un discurs formal. Astfel, în providenţa Domnului s-a deschis calea pentru ca Sf. Pavel să ţină un discurs despre Planul Vârstelor printre cei înţelepţi ai lumii, pe Colina lui Marte, probabil în marea construcţie cunoscută ca Partenon. Aceasta trebuie să-i fi părut Apostolului o deschidere favorabilă — să găsească oameni inteligenţi interesându-se cu adevărat de Evanghelia pe care el o vestea. Totuşi, curiozitatea atenienilor, ca şi a celor din lumea de astăzi, era superficială. Ei doreau să fie în pas cu orice teorie nouă, în special ca să-şi poată apăra mai bine propria poziţie de care erau deja ataşaţi.

ATENIENII, PREA RELIGIOŞI

Versiunea Comună a noastră (engleză — n. t.) relatează că Apostolul şi-ar fi început discursul prin a-şi acuza ascultătorii de a fi prea superstiţioşi. Oricât de adevărată ar putea fi declaraţia, ea ar fi fost neînţeleaptă; pentru că ea ar fi prejudiciat inutil şi ar fi ofensat pe ascultători de la bun început. Facem bine, prin urmare, dacă traducem cuvântul acela prin expresia prea religioşi, în loc de prea superstiţioşi.

Apostolul continuă şi arată că prin chipurile pe care le înălţaseră ei recunoşteau nenumăraţi zei şi că pe lângă aceştia el văzuse un altar pentru Dumnezeul cel Necunoscut. Acest lucru era excesiv de religios întrun sens — în mod neînţelept. Raţiunea ar fi trebuit să le arate ce ne învaţă Revelaţia: anume, că nu există decât un Dumnezeu viu şi adevărat. Mintea care rătăceşte de colo-colo şi îmbrăţişează mulţi dumnezei este cu adevărat excesiv de religioasă şi sub limita înţelepciunii.

„UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUT”

Inscripţia de pe unul dintre altare, „Unui Dumnezeu necunoscut”, a devenit textul discursului Apostolului. El a propovăduit pe Dumnezeul cel adevărat şi pe Isus Cristos, pe careL trimisese Dumnezeu. El a arătat Dreptatea Divină şi cerinţele ei, pe care rasa căzută a lui Adam este incapabilă s-o satisfacă. El a demonstrat că toată omenirea este astfel sub condamnare, ca nevrednică de viaţă veşnică. El a arătat că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât a trimis pe Fiul Său pentru a fi preţul de satisfacţie pentru noi, ca să răscumpere omenirea de sub condamnarea la moarte şi să le acorde privilegiile învierii. El a explicat că acest Dumnezeu adevărat nu era nici piatră, nici lemn, şi nici nu existau astfel de reprezentări ale Lui, ci aceia „care I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr”. Ioan 4:24.

Apostolul a atras astfel atenţia atenienilor asupra unui Dumnezeu mai mare decât îşi închipuiseră ei vreodată. El a arătat lungimea şi lăţimea iubirii divine — că ea nu era limitată numai la un neam sau popor, ci Dumnezeu făcuse „dintr-unul singur pe toţi oamenii care locuiesc pe toată faţa pământului”, aşezându-le anumite vremi în care să vină la cunoştinţa de El, după locul în care locuiesc; căci El doreşte ca toţi să-L caute, şi căutânduL săL ((157)) găsească.

Cât de adevărat este aceasta! Domnul ni S-a descoperit unora dintre noi, şi ne-a atras spre o cunoaştere a Lui şi spre posibilităţi de cunoaştere şi har în continuare. Dar mulţi sunt încă în ignoranţă, timpul Lui sau perioada pentru a fi aduşi la cunoştinţa Adevărului nefiind venit cu totul. El Se descoperă acelora care doresc săL găsească — acelora care nu sunt de acord cu păcatul, acelora care caută pe Dumnezeu cu dorinţa de aL găsi. Numai la această clasă apelează El. Cât de fericiţi suntem ştiind că după ce va fi adunat pe aleşii acestei Vârste Evanghelice, El va face ca orice genunchi să se plece şi orice limbă să mărturisească, şi va răspândi cunoştinţa slavei Lui ca să umple întreg pământul!

Apostolul, adresânduse filosofilor, a vorbit din punct de vedere al raţiunii, în loc de a discuta lucrurile din punct de vedere al Revelaţiei Divine, cum ar fi făcut dacă ar fi vorbit unei adunări de evrei sau de creştini. Astfel, pentru stoici şi pentru alţi învăţaţi din Atena el a devenit filosof, pentru ai putea ajuta mai bine spre filosofia adevărată şi spre Planul Vârstelor. De exemplu, dacă lear fi vorbit evreilor sau creştinilor ar fi putut remarca faptul că toţi cei care nu sunt în Cristos nu sunt în favoare divină şi sunt sub condamnare divină; dar adresânduse acestor filosofi, el a spus adevărul din alt punct de vedere. El a atras atenţia asupra faptului că dintrun punct de vedere întreaga familie umană sunt fraţi, şi toţi sunt copii ai lui Dumnezeu sau vlăstarele Lui.

Să notăm logica argumentaţiei. Dacă oamenii sunt odraslele lui Dumnezeu, ei ar trebui, ca şi copii ai Săi, să se asemene cu El într-o măsură. Acest lucru fiind adevărat, chipurile de aur, argint şi piatră trebuie să fie reprezentări foarte sărace ale adevăratului Dumnezeu. Omul în sine, ca şi odraslă a lui Dumnezeu, Lar reprezenta mai bine, în special în elementele superioare ale caracterului.

„DUMNEZEU NU ŢINE SEAMA DE VREMURILE DE NEŞTIINŢĂ”

Sf. Pavel a anticipat întrebările ascultătorilor săi — „De ce vii acum aici să ne spui despre acest Dumnezeu? Dacă El este Creatorul nostru, şi dacă noi suntem copiii Lui, de ce nu nea trimis El un mesaj cu mult timp în urmă? Suntem noi responsabili că nu Lam venerat când nu Lam cunoscut?” Răspunsul Apostolului a fost: N-aţi fost responsabili până în prezent. De astfel de ignoranţă şi idolatrie „Dumnezeu nu ţine seama” — o lasă să treacă neluată în seamă; pentru că până acum marele Său Plan nu a ajuns la acel stadiu de dezvoltare în care El să fi autorizat trimiterea la voi a Mesajului. Acum Dumnezeu va trimis Mesajul. El porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască — de păcate, de nedreptate — şi să revină la armonie cu El.

Se poate pune întrebarea: „De ce să se spună oamenilor acum mai mult decât înainte să se pocăiască?” Noi răspundem: Apostolul explică de ce, spunând că ACUM Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască fiindcă El a rânduit o altă Zi de Judecată. În prima judecată Adam a fost în încercare. El a fost găsit nevrednic de viaţă veşnică şi a fost condamnat la moarte. Întreaga lui rasă a avut parte de pedeapsa lui cu moartea. Dar acum, la timpul cuvenit, Cristos a murit pentru a răscumpăra pe Adam şi rasa lui de sub acea sentinţă la moarte, şi astfel El a deschis calea pentru rânduirea unei alte Zile de Judecată, de încercare pentru viaţă sau moarte veşnică.

A doua încercare sau Zi de Judecată va fi nu numai pentru aceia care vor trăi în timpul acela, ci va avea de-a face cu toată rasa — orice naţiune, popor, neam şi limbă — „toţi oamenii de pretutindeni”. Aceasta va implica o trezire a morţilor. Altfel milioanele care deja au murit nar putea avea niciodată harul lui Dumnezeu şi nar putea avea niciodată posibilitatea de a se împărtăşi de el. Dovada că acesta a fost în întregime scopul lui Dumnezeu, şi că El este în stare să învie morţii — este arătată de Sf. Pavel, aşa cum deja a fost demonstrat, prin faptul că Acela care murise pentru a răscumpăra rasa fusese înviat din morţi şi la timpul cuvenit va fi pregătit să îndeplinească toate prevederile Planului Divin, lucrând nu numai cu cei vii, ci şi cu membrii morţi ai rasei, şi dând tuturor o îndurătoare posibilitate de viaţă veşnică. Mai mult, această posibilitate binecuvântată era prezentată acum celor care auzeau.

UNII ŞIAU BĂTUT JOC AUZIND DESPRE ÎNVIERE

Nici o altă religie în afara celei a Bibliei nu învaţă despre o înviere a morţilor. Toate celelalte religii învaţă că moartea este numai o aparenţă înşelătoare — că atunci când oamenii mor, de fapt ei devin mai vii decât înainte de a muri; că atunci când îşi pierd conştiinţa, de fapt ei devin mai conştienţi decât înainte. Numai Biblia învaţă în acord cu raţiunea noastră, că morţii sunt MORŢI şi „nu ştiu nimic”. Numai Biblia învaţă că o viaţă viitoare depinde de învierea din morţi.

Numai Biblia învaţă că răscumpărarea celor morţi depinde de moartea Domnului nostru Isus Cristos. Numai Biblia învaţă că Răscumpărătorul trebuie să vină iarăşi — nu să sufere iarăşi, nu ca om iarăşi, ci ca Domnul vieţii şi gloriei pe plan spiritual, ca să schimbe pe Mireasa Sa aleasă în propria Sa natură, să o asocieze cu Sine în gloria Împărăţiei Sale şi să stabilească printre oameni de mult promisa Domnie a Dreptăţii pentru care ne rugăm „Vie Împărăţia Ta; facăse voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.

Filosofii acelor zile din Atena, ca şi filosofii zilelor noastre şi ai oricărei epoci, au zâmbit ironic auzind despre doctrina învierii morţilor. Unii dintre ei au negat în întregime o viaţă viitoare. Alţii au susţinut că viaţa umană dăinuie şi este indestructibilă. Toţi erau în opoziţie cu învăţătura Bibliei despre o sentinţă la moarte, despre o răscumpărare prin moarte şi despre o înviere din moarte. Tot interesul pentru învăţătura Apostolului a dispărut la majoritatea când au aflat că întreaga filosofie se baza pe învierea morţilor.

Pentru mintea lumească nimic nu pare atât de iraţional şi lipsit de sens ca şi această particularitate din religia creştină. Astăzi această doctrină a învierii se dovedeşte a fi o probă pentru mulţi. Puţini o pot accepta. Dar este ((158)) cât se poate de sigur că toţi care nu o acceptă se poticnesc în unele din capcanele erorii, care sunt permise a fi aranjate acum de adversar pentru toţi cei care resping sfatul lui Dumnezeu.

NU MULŢI MARI SAU ÎNŢELEPŢI

Cu toate acestea, misiunea Apostolului na fost în zadar; fiindcă citim că „unii au trecut de partea lui”. Adevărul este un magnet care are o influenţă de atragere asupra inimilor de un anumit caracter. Apostolul nu sa aşteptat să convertească pe mulţi dintre filosofii aceia. El ştia că nu mulţi înţelepţi, bogaţi, mari sau învăţaţi după mersul acestei lumi ar putea să vină printre cei pe care Domnul îi cheamă acum să constituie Mireasa lui Cristos (1 Cor. 1:26-29). El ştia că timpul lor pentru a auzi va fi în Mileniu — în Ziua aceea de Judecată sau încercare, despre care el le spunea filosofilor. Unii dintre cei care au refuzat să mai asculte au spus: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată”. Dar dacă Adevărul nu i-a atras imediat, este foarte nesigur dacă acelaşi Mesaj o va face mai târziu.

Nu este adevărat acelaşi principiu şi astăzi? Nu este încă adevărat că Domnul caută numai o Turmă Mică? Nu este adevărat că acceptarea Adevărului îi indică pe aceia care sunt atraşi spre Domnul şi îndrumaţi de Spiritul Său Sfânt? Nu este adevărat că incapacitatea de a vedea frumuseţea şi forţa Adevărului este o indicaţie a nevredniciei de el?

Să fim mulţumiţi, dacă se poate, a găsi şi a binecuvânta cu Adevărul pe aceia pe care Domnul Dumnezeul nostru ia chemat şi ia atras. Să fim mulţumiţi a lăsa pe alţii pentru timpul Său cuvenit (1 Tim. 2:5,6), după ce am pus Adevărul în faţa lor. Condamnarea morţii va continua asupra tuturor cu excepţia Casei Credinţei până la timpul stabilirii marii Împărăţii. Atunci Israelul Natural va fi binecuvântat sub condiţiile Noului Legământ, sângele pentru a cărui pecetluire — sângele lui Cristos — se pregăteşte în timpul acestei vârste prin suferinţele Capului, la care îi este permis şi Corpului să participe (Col. 1:24). Atunci, sub prevederile acelui Nou Legământ al Legii, se vor deschide ochii orbi şi urechile surde ale lui Israel, şi se va completa reconcilierea pentru ei, şi prin ei pentru lume.

Evident acest privilegiu al reconcilierii va fi deschis întregii omeniri care, convertindu-se, se vor împărtăşi din binecuvântările acelui Nou Legământ cu Israel. Şi cât de glorios va fi privilegiul nostru — dacă suntem găsiţi credincioşi — de-a fi părtaşi cu Domnul nostru la punerea în aplicare a acelui Nou Legământ şi, ca Mijlocitor al lui, la binecuvântarea lui Israel şi a lumii!