Sfântul Pavel în Tesalonic şi Bereea – VDM 3.2

SF. PAVEL ÎN TESALONIC ŞI BEREEA

00576″> Fapte 17:1-15

Metoda de instruire în Biserica timpurie — Importanţa studierii Bibliei fără prejudecată — Răscumpărarea, Punctul central al Evangheliei — Puţini au crezut — Majoritatea s-au Înfuriat — Misionarii acuzaţi de trădare — Defăimarea este întotdeauna o armă a învidiei şi mândriei — Servii lui Dumnezeu sunt persecutaţi întotdeauna

„Pe El Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor.” 00577″> Fapte 5:31 .

W.T. 15 Iunie 1916 (184-185)

Plecând din Filipi, Sf. Pavel, Sila şi Timotei au mers cam o sută de mile spre sud-vest şi s-au oprit în cetatea Tesalonic, cea mai mare cetate comercială din Macedonia — cunoscută acum ca Salonic. În drumul lor ei au trecut prin două cetăţi, unde se pare că n-au găsit nici o deschidere pentru Mesajul lor, nici o inimă pregătită. Filipi a fost una dintre puţinele cetăţi în care Evanghelia a făcut vreun avans. Înainte de aceea, cetatea venise sub influenţa Iudaismului într-o anumită măsură. Evident că răspândirea evreilor peste tot în această regiune i-a familiarizat mai mult sau mai puţin pe vecinii lor cu adevăratul Dumnezeu, cu ţinerea Legilor Lui şi cu respectul pentru revelaţiile Sale şi pentru Mesia cel promis.

În Tesalonic misionarii au găsit o sinagogă evreiască; şi în armonie cu obiceiul lor au luat parte la serviciul religios de acolo. Timp de trei zile de Sabat ei au vorbit din Scripturi cu adunarea. Cuvântul redat au vorbit din versetul 2 implică un dialog sau discuţie. Sf. Pavel a discutat Biblia cu evreii. Caracterul potrivit al cursului său este evident. Evreii erau familiari cu profeţiile mesianice; şi chiar dacă locuiau printre neamuri, totuşi, după cum spune apostolul, ei sperau continuu în împlinirea marilor făgăduinţe făcute lui Avraam, confirmate lui Isaac şi lui Iacov — Legământul prin Jurământ. Fapte 26:7; Evrei 6:13-19.

Această formă de propovăduire a Evangheliei a fost scoasă considerabil din uz printre creştini. Ea este ((170) excelentă. Noi ne-am străduit s-o readucem în uz printre prietenii Adevărului Prezent de pretutindeni, recomandându-le în mod special Studiile Biblice Bereene şi astfel de discuţii ale Cuvântului lui Dumnezeu care folosesc ajutoare. Efectul este excelent. În acest mod mulţi obţin idei mai clare despre Adevăr decât ar obţine din vreun discurs obişnuit. În timp ce recomandăm orice fel de studiu biblic, noi recomandăm în special această formă pe care Domnul a binecuvântat-o mai presus de toate celelalte pentru iluminarea poporului Său în acest sfârşit al Vârstei Evanghelice. Această metodă este în avantajul întregii adunări; căci un conducător capabil nu este atât de indispensabil cum este cu alte metode. Cu conducătorii capabili un pericol este că uneori capacitatea lor merge într-o direcţie greşită şi îndrumă greşit pe cei prea încrezători în grija acestora.

Pentru acest fel de studiu biblic se folosesc atât un manual cât şi o carte de întrebări. Manualele sunt Studiile în Scripturi. În aceste volume învăţăturile Bibliei au fost aduse într-o formă care se poate asimila. Fiecare subiect este tratat sistematic, având referinţe la diferitele părţi ale Bibliei în care sunt expuse aceste subiecte. Nu ne surprinde, prin urmare, că aceia din poporul Domnului care au aflat valoarea acestei metode de studiu biblic şi care o urmează au o înţelegere mai clară a Cuvântului decât alţii.

ESENŢA ÎNVĂŢĂTURII LUI PAVEL

După ce ne spune că Apostolul a vorbit cu evreii despre Mesajul Evangheliei, studiul nostru explică ceva despre metoda sa; anume, el le-a deschis Scripturile, indicând ceea ce înainte ei nu remarcaseră în legătură cu Mesia — faptul că era necesar ca Cristos să sufere moartea şi să învie din morţi înainte de a putea fi Regele promis. Evreii ştiau despre Scripturile care se refereau la suferinţele lui Mesia. Dar ei le-au ignorat pe acestea, şi le-au înţeles numai pe acelea care se refereau la Domnia Sa Milenară de glorie, onoare şi putere.

Ei aveau nevoie tocmai de ceea ce le-a trimis Domnul în persoana Apostolului — pe cineva să le explice Scripturile, să le răspundă la întrebări şi să-i ajute să găsească răspunsuri la întrebările lor din Scripturi. Sf. Pavel le-a arătat inelele de legătură între cele două linii de profeţii referitoare la Mesia. El a arătat că prin puterea păcatului înrădăcinat, întipărit, moartea a domnit asupra rasei umane, şi că nimeni n-a putut fi eliberat de această condiţie fără un Răscumpărător. Mesia va domni într-adevăr peste Împărăţia Sa, lumea; dar înainte trebuia să aibă loc o răscumpărare, o ridicare a blestemului morţii. Apoi el le-a prezentat faptele morţii lui Isus, „Cel drept pentru cei nelegiuiţi”, şi a arătat că învierea Domnului nostru a fost exact ce fusese declarat de Profeţi, şi era necesar ca El să ducă la îndeplinire la timpul cuvenit binecuvântarea lui Israel sub Noul lor Legământ şi binecuvântarea lumii prin Israel. Gen. 2:17; 3:19; 12:3; Ez. 18:4, 20; Ier. 31:31-34.

Apoi Apostolul a arătat că, totuşi, întâi trebuia adunată o clasă aleasă, pentru a fi asociată cu Mesia în Împărăţia Lui; şi că aceştia trebuie să-şi demonstreze vrednicia punându-şi vieţile în consacrare în serviciul Său. Rezumatul argumentării Apostolului a fost: „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu, este Mesia”.

EFECTUL LUI ASUPRA ASCULTĂTORILOR

Unii dintre evrei au crezut Mesajul şi au trecut de partea Sf. Pavel şi a lui Sila; dar evident ei erau numai o minoritate. Cu ei erau unii greci evlavioşi şi de asemenea un număr de femei cu influenţă. Timpul separării venise. Grâul dintre evreii din Tesalonic trebuia separat de clasa pleavă, ca şi în altă parte (Mat. 3:11, 12). Ei erau adunaţi în grânarul Evanghelic, în Dispensaţia Spiritului. Ei erau transferaţi din Moise în Cristos, din Israelul natural în noul Israel Spiritual, chemat a fi o Preoţime Împărătească, un popor special, pentru un scop Divin.

Numai o minoritate dintre evrei au putut primi Mesajul. Restul au fost iritaţi. Prin urmare ei au fost geloşi pentru succesul obţinut de aceşti străini care fuseseră în cetate doar câteva săptămâni, dar care, cu toate acestea, făcuseră deja impresie considerabilă asupra neamurilor, pe care ei nu fuseseră în stare să le influenţeze şi să le convertească la iudaism.

Neavând nici un argument realist, nici o logică prin care să poată învinge argumentele misionarilor, evreii necredincioşi au recurs la tacticile obişnuite ale lui Satan, de răstălmăcire, calomnie, stârnind astfel prejudecata, ura, răutatea etc. Ei au aţâţat chiar o revoltă în cetate — o gloată care a asaltat casa lui Iason, în care locuiau misionarii. Negăsind pe misionari, gloata, având conducător, au dus pe Iason şi pe alţi credincioşi înaintea magistratului, zicând: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea, au venit şi aici”. Iason i-a primit, şi astfel este un participant la fapta lor rea. Ei sunt trădători ai acestui guvern şi ai Împăratului; ei învaţă că există un alt rege — Isus.

Aceasta a fost aproape aceeaşi acuzaţie adusă împotriva Răscumpărătorului nostru când a fost dus la bara de judecată a lui Pilat. Şi se află o măsură de adevăr în ea; pentru că Cezarii au pretins nu numai a fi conducătorii civili ai lumii, ci şi Suveranii Pontifi sau conducătorii religioşi principali. Deşi Împărăţia pe care Isus şi Apostolii au propovăduit-o este cerească, spirituală, totuşi Mesajul cuprinde gândul că la timpul cuvenit această conducere sau autoritate cerească va fi extinsă asupra afacerilor pământului, şi Împărăţia lui Mesia va fi peste toată lumea — „pretutindeni sub ceruri”. Dan. 7:27.

Putem repede vedea că asemenea vestire ar putea fi interpretată din punct de vedere al lumii ca având caracter de trădare. Dar desigur că evreii n-aveau nici o scuză pentru folosirea influenţei lor în acest scop; căci ei bine ştiau că toate speranţele şi făgăduinţele în care se bucura naţiunea lor conduceau exact la o astfel de speranţă în Împărăţie. Cu toate acestea, mândria lor naţională şi ura i-au orbit faţă de nedreptatea cursului lor când au aţâţat mulţimea de păgâni. Să nu ne surprindă deloc dacă în viitorul apropiat falşii creştini — creştinii care nu sunt în atitudinea de inimă cuvenită să primească Mesajul Adevărului Prezent — ne vor acuza de trădare ((171) fiindcă propovăduim „Împărăţia scumpului Fiu al lui Dumnezeu”, pe cale de a fi stabilită în putere şi glorie mare, în mijlocul unei perioade de strâmtorări sociale şi anarhie. Nici nu ne-ar surprinde dacă aceşti falşi creştini ar fi tocmai cei care ar aţâţa mulţimea şi pe conducători împotriva noastră.

„AU RĂSCOLIT LUMEA”

Evreii şi-au dat seama că era un conflict între iudaism şi creştinism; şi că ori de câte ori acestea două veneau în contact nu putea să fie nimic altceva decât o ciocnire, şi una sau cealaltă să fie răsturnată. Similar, unii dintre cei care sunt orbiţi acum faţă de Adevărul Prezent ne blamează aproape în acelaşi limbaj. Şi veridicitatea a ceea ce se susţine nu poate fi contrazisă. Evanghelia lui Cristos a creat atunci diferenţe în sistemul iudaic, aşa cum Adevărul Evanghelic face acum în creştinătate. Acest lucru a fost prezis de Domnul Isus când a spus: „Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ, n-am venit să aduc pace, ci sabie. . . . Şi omul va avea ca vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”. Mat. 10:34-36.

Propriile noastre experienţe, ca şi cele ale Apostolilor, confirmă adevărul declaraţiei Domnului nostru. Un conflict de nestăpânit se desfăşoară. Totuşi, dacă evreii ar fi înţeles cum se cuvine chestiunea, ei n-ar fi trebuit să-şi facă atâtea griji. Ei ar fi putut şti că relativ puţini vor accepta Mesajul Evangheliei şi că nu prea li se va simţi lipsa acestora puţini care vor ieşi dintre ei.

Şi aşa este şi astăzi. Dragii noştri prieteni din diferite denominaţii se tem ca nu cumva Adevărul Prezent să le capteze oamenii în masă. Dar ei greşesc. Va lua numai pe Cei aleşi, şi va lăsa restul. Grâul este puţin comparativ cu neghina; şi numai grâul este adunat. Neghina trebuie lăsată în snopi — în corpurile sectare. Ea nu trebuie în nici un mod să se amestece cu grâul pregatit pentru grânar. Separarea grâului de neghină n-a trebuit să aibă şi n-a putut avea loc în trecut, ci trebuie să aibă şi va avea loc acum, în Secerişul acestei Vârste.

Se pare că acest atac asupra lui Iason şi a altora n-a fost permis de Domnul până când lucrarea de răspândire a fost bine îndeplinită şi până când cei care aveau urechi de auzit au avut bună posibilitate să audă Mesajul. Conducătorii din Tesalonic au pus pe Iason şi pe ceilalţi credincioşi sub obligaţie, să garanteze pe seama unei anumite pierderi în bani sau proprietate că aceşti misionari creştini nu vor stârni alte tulburări. Ca rezultat Sf. Pavel şi Sila şi-au dat seama că activitatea lor în Tesalonic era la sfârşit; şi, pentru ca ei să nu pună în primejdie interesele Cauzei şi ale prietenilor lor prin alte vorbiri publice, Sf. Pavel a fost de acord să părăsească cetatea în linişte, în secret.

„BEREENII MAI NOBILI”

Următorul loc de oprire a fost Bereea; şi acolo, ca deobicei, misionarii au mers întâi la sinagogă. Ei au fost plăcut surprinşi să-i găsească pe evreii de acolo cu o inimă foarte onestă. Citim: „Aceştia aveau un caracter mai nobil decât cei din Tesalonic. Au primit cuvântul cu toată bunăvoinţa şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa”. Cuvântul grecesc folosit pentru „nobili” pare să implice persoane nobile din naştere, o clasă mai înaltă şi mai nobilă decât cei din cetăţile mai comerciale. Nobleţea de caracter este favorabilă, oriunde s-ar găsi şi oricare i-ar fi cauzele; şi nobleţea adevărată implică un caracter raţional, spre deosebire de prejudecată.

Bereenii erau raţionali. Declarând că cred tot ce era scris în Lege şi Profeţi, declarând că aşteaptă pe Mesia, ei au bine-primit pe servii lui Dumnezeu care căutau să le atragă atenţia asupra „celor care au fost scrise mai înainte”. Cu toată tragerea de inimă ei au început să examineze Scripturile, nu numai în sabat, ci zilnic, pentru a vedea cât de bine erau confirmate argumentele apostolului de mărturia Legii şi Profeţilor. După cum ne-am aştepta, mulţi dintr-o clasă atât de nobilă au acceptat Vestea Bună. De fapt, mirare este că vreo persoană cu minte nobilă şi raţională, odată ce s-a familiarizat cu gloriosul Mesaj al iubirii şi milei lui Dumnezeu prin Cristos — cu Planul Său de alegere a Bisericii acum şi de binecuvântare a tuturor familiilor pământului prin această Biserică în curând — ar putea să nu-l creadă sau ar putea să atribuie o astfel de Evanghelie vreunei surse umane. Cu siguranţă dovezile lui interne sunt convingătoare, că el nu este nici de la om nici prin om, ci de la Domnul!

Citim că mulţi dintre nobilii bereeni au crezut — evrei şi greci, bărbaţi şi femei. Aici este o sugestie pentru noi toţi. Noi trebuie să avem o judecată şi o convingere în privinţa Cuvântului Divin; dar aceasta nu trebuie să fie atât de neraţională încât să ne împiedice de a mai primi cunoştinţă din aceeaşi sursă. Noi trebuie să „încercăm spiritele”, învăţăturile, doctrinele. Aceasta nu înseamnă totuşi că trebuie să fim „suflaţi de orice vânt de învăţătură”. Noi trebuie să ştim în cine am crezut; şi odată fiind convinşi, să nu fim îndepărtaţi cu uşurinţă de la o credinţă întemeiată cum se cuvine.

Dacă suntem satisfăcuţi că am zidit pe Stânca de Temelie furnizată nouă în Revelaţia Divină, noi să aşteptăm ca orice lumină care ne mai vine în continuare să nu fie în contradicţie cu ceea ce am găsit a fi scriptural şi armonios cu caracterul Divin. Dimpotrivă, noi trebuie să aşteptăm ca toată lumina care ne mai vine în continuare din Cuvântul Divin să fie în armonie cu temelia credinţei noastre. Orice ar pune deoparte sau ar face fără valoare primele principii ale doctrinelor lui Cristos, să fie prompt respins.

PERSECUTAŢI ÎN FIECARE CETATE

Dacă misionarii crucii lui Cristos au fost vigilenţi şi serioşi, aşa au fost şi servii erorii. Evreii din Tesalonic au aflat că misionarii erau în Bereea, au mers acolo şi au început să aţâţe conflict şi să stârnească tulburare printre popor. Misionarii au tras concluzia că acesta era un semn că trebuia ca ei să plece mai departe.

Să fim atenţi să veghem la conducerea providenţei Domnului; şi deşi nu fugim de persecuţii în sensul obişnuit, să fim gata să plecăm când persecuţiile par inevitabile şi când se pare că pot fi considerate ca o indicaţie ((172) de la Domnul că El are pentru noi serviciu în alt câmp de lucru. Astfel persecutat, Sf. Pavel a plecat spre Atena; iar Sila şi Timotei l-au urmat mai târziu acolo.