Sfântul Petru eliberat din închisoare – VDM 4.1

SF. PETRU ELIBERAT DIN ÎNCHISOARE

Fapte 12:1-11

Încercările şi probele Paştilor — Moartea Sf. Iacov — Sf. Petru întemniţat — Eliberarea sa miraculoasă — O adunare de rugăciune care a durat toată noaptea — Răsplata credinţei — Lecţii pentru zilele noastre — Supravegherea divină a tuturor celor care sunt cu adevărat ai Domnului — Puterea lui Satan — Puterea lui Dumnezeu şi puterea rugăciunii.

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor care se tem de El şi-i scapă.” Ps. 34:7.

W. T. 15 aprilie 1916 (pag. 119-120)

Irod a fost numele de familie al câtorva regi care au stăpânit în Israel, dar care erau descendenţi din Esau — Edomiţi. Pe timpul despre care vorbeşte studiul nostru de astăzi, fusese numit rege al Iudeii Irod Agripa I-ul. El era nepotul lui Irod cel Mare, cel care a ucis pruncii din Betleem, şi nepotul de unchi al lui Irod Antipa, cel care a decapitat pe Ioan Botezătorul şi mai apoi soldaţii săi L-au înjosit pe Isus şi L-au batjocorit, tocmai înainte de răstignire.

Irod Agripa pare să fi fost dornic de bunăvoinţa poporului, chiar cu preţul principiului. El făcea eforturi să respecte detaliile ceremonialurilor evreieşti. El a agăţat în Templu lanţul de aur pe care i-l dăduse Împăratul Caligula. Istoria relatează că la Sărbătoarea Corturilor el a făcut ca întreagă Cartea Deuteronomului să fie citită în auzul poporului; iar când cititorul a ajuns la cuvintele, „Nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău” (Deuter. 17:15), regele „a izbucnit în lacrimi teatrale”. La aceasta populaţia a strigat slugarnic, „Nu plânge Agripa; tu eşti fratele nostru!”

CERNERILE CU OCAZIA PAŞTELUI

În preocuparea de a intra în graţia evreilor, mai ales a celor influenţi, Agripa a pus să fie decapitat Apostolul Iacov. Sf. Iacov a fost unul dintre cei trei care deobicei Îl însoţiseră pe Domnul nostru în modul cel mai confidenţial. Deşi relatarea despre misiunea acestui nobil Apostol este extrem de scurtă, ea nu conţine nimic ce să dea nici cea mai vagă sugestie de altceva în afară de zel şi credincioşie faţă de Domnul nostru şi de Cauza Sa. Acest Iacov, care a murit devreme în era creştină, nu trebuie să fie confundat cu autorul Epistolei lui Iacov — „Iacov cel Mic”, presupus a fi văr de-al doilea cu Domnul nostru., şi pentru acest motiv numit „fratele Domnului”, după obiceiul evreiesc.

Aflând că moartea lui Iacov le-a produs mare plăcere evreilor, Agripa a pus să-l aresteze pe Apostolul Petru. Expresia „când l-au prins” implică faptul că a survenit o întârziere între darea ordinului pentru arestarea Apostolului şi întemniţarea sa — că arestarea sa a survenit după ce a fost căutat. Probabil că pe vremea aceea toţi apostolii s-au ascuns mai mult sau mai puţin; dar, încrezându-se în sfinţenia perioadei de Paşti, Sf. Petru s-a aventurat, şi a fost arestat şi întemniţat. Agripa i-a intenţionat moartea chiar la sfârşitul săptămânii de Paşti. Între timp, totuşi, Domnul a eliberat pe credinciosul Său Apostol, după cum arată acest studiu.

Ne putem imagina tristeţea Bisericii cu ocazia acestei perioade de Paşti, ceea ce trebuie să le fi amintit considerabil de timpul morţii Domnului nostru şi de alarma stârnită atunci printre urmaşii Săi. Timp de câţiva ani trecuţi, nouă ni s-a părut că fiecare perioadă de Paşti, fiecare sărbătoare a Cinei de Amintire, a fost un timp de probe şi încercări speciale printre urmaşii Domnului nostru. Dacă acesta este sau nu un fapt, desigur nu va dăuna poporului Domnului să fie în special atenţi împotriva uneltirilor adversarului cu aceste ocazii. Să veghem şi să ne rugăm întotdeauna, ca să nu cădem în ispită.

Gândul că în această perioadă a anului ar fi încercări speciale, ispite speciale, pare să stea la baza Postului Mare, o perioadă de reţinere specială, post şi rugăciune, care a ajuns până la noi prin cele mai vechi canale ale istoriei Bisericii. Faptul că astăzi pentru mulţi Postul Mare este o simplă formalitate nu înseamnă că este aşa sau iniţial a fost aşa. Noi am recomanda cu tărie postul şi rugăciunea cu orice ocazie prescrisă în Scripturi; şi sugerăm ca, dacă este posibil, în mod special toţi consacraţii să exercite atenţie timp de patruzeci de zile înainte de Cina de Amintire.

După cum am explicat deja, negările noastre de sine nu sunt doar pe linia hranei şi băuturii, ci se extind asupra tuturor poftelor noastre. Fără îndoială că o dietă foarte simplă şi limitată în timpul primăverii ar fi benefică pentru majoritatea oamenilor, chiar dacă n-ar fi legată de ea nici o binecuvântare spirituală. Frigul iernii poate produce aţâţarea poftelor; şi rezultatul este că spre primăvară sistemul nostru poate fi tensionat, sau supraîncărcat. El are nevoie să fie uşurat de această stare printr-o măsură de abţinere, care este favorabilă spiritualităţii tot aşa cum supraîncărcarea este nefavorabilă.

RUGÂNDU-SE PENTRU SF. PETRU

Se presupune că Sf. Petru ar fi fost închis în faimosul Castel Antonia, unde Domnul nostru a fost pus sub acuzare în faţa lui Pilat, şi unde mai apoi a fost dus Sf. Pavel când a fost îmbulzit de mulţime în Ierusalim. Apostolul avea o gardă de patru grupe de câte patru soldaţi, care se schimbau la fiecare trei ore. Doi dintre cei patru soldaţi erau legaţi cu lanţul de braţele Sf. Petru; al treilea stătea afară la uşă, iar al patrulea era postat în pasajul care ducea spre poarta de fier exterioară.

Puterea harului divin, care ajută la orice timp de nevoie şi care dă pace în mijlocul tulburării, este bine ((232)) ilustrată în acest caz prin faptul că în aceste împrejurări Sf. Petru dormea profund când îngerul Domnului a venit să-l elibereze. Caracteristica acestui caz este de asemenea ilustrată prin faptul că Biserica nu dormea, ci se ruga pentru Apostol. Nu el trebuia să se roage pentru propria eliberare de sub puterea lui Agripa; el îşi consacrase deja viaţa până la moarte şi pe bună dreptate el trebuia acum să se simtă gata să-şi dea viaţa, dacă aceasta se dovedea a fi voinţa divină cu privire la el. Să fi cerut prelungirea vieţii ar fi însemnat ca el să ceară greşit, şi ar fi manifestat o voinţă incompatibilă cu o consacrare deplină faţă de voinţa Domnului. Dar în privinţa Bisericii era diferit. În timp ce ei îşi exprimau încrederea în supravegherea divină a afacerilor Bisericii, puteau cu totul potrivit să-I spună Domnului despre iubirea lor pentru Sf. Petru şi să-şi exprime speranţa că se poate să fie voia Domnului ca Sf. Petru să rămână cu ei pentru bucuria şi mângâierea lor, şi pentru zidirea lor în „cea mai sfântă credinţă”.

Apoi, de asemenea, pierderea Sf. Iacov, care se pare că a fost conducător printre Apostoli, îi făcea pe Sf. Petru şi pe ceilalţi Apostoli îndoit de preţioşi în ochii Casei Credinţei. Dumnezeu a intenţionat ca Sf. Petru să trăiască până la bătrâneţe; căci aceasta a fost profeţia Domnului nostru cu privire la el (Ioan 21:18, 19). Dar cazul de urgenţă s-a dovedit o binecuvântare pentru Biserică, prin trezirea judecăţii sănătoase pentru aprecierea Cauzei lui Dumnezeu în general şi a Sf. Petru în particular.

ELIBERAT DE UN ÎNGER

Între trei şi şase dimineaţa Sf. Petru care dormea liniştit a fost trezit de un înger, ale cărui trăsături luminoase i-au permis Apostolului să discearnă repede că eliberatorul său era o fiinţă sfântă. Apostolului i s-a spus să se ridice. Deodată lanţurile care-i legau de soldat ambele mâini s-au desfăcut. I s-a spus apoi să-şi pună încălţămintea şi haina, sau mantaua, şi să-şi urmeze conducătorul. El a făcut astfel, dându-şi seama de fapte ca într-un vis. Astfel el a fost condus prin primele două străji sau uşi, până au ajuns la poarta care dădea spre cetate. Aceasta s-a deschis singură; apoi îngerul l-a părăsit.

Este vrednic de remarcat că miracolele făcute au fost numai din acelea care erau în afara puterilor naturale ale Sf. Petru. Lui i s-a cerut să facă orice putea face; adică, să se încalţe, să-şi pună mantaua şi să-l urmeze pe înger. El ar fi putut fi transportat; încălţămintea să-i fie fixată de picioare; i se putea da altă manta. Dar lecţia a fost mai folositoare aşa cum s-a dat. Similar în procedeele Domnului cu noi în prezent, noi trebuie să ne amintim că aparţine de noi să facem tot ce ne stă în putere; şi că aparţine de Domnul să conducă toate lucrurile spre binele nostru şi din abundenţa Sa să ne completeze deficienţele.

Când Apostolul şi-a revenit, când şi-a dat seama de fapte — că era liber — credinţa i s-a întărit. Dispus să moară, el a aflat că Domnul era dispus ca el să trăiască, să muncească şi să îndure; şi el a fost tot aşa de mulţumit, bucurându-se, putem fi siguri, pentru privilegiul de a servi în continuare, chiar dacă aceasta însemna în continuare sacrificii şi suferinţe pentru Domnul şi pentru poporul Său.

Fără îndoială că îngerul l-a îndrumat pe Sf. Petru în direcţia casei Mariei, unde se făceau rugăciuni pentru el. Descrierea casei implică faptul că era una dintre cele de clasă mai bună. La bătaia la uşă a Sf. Petru i-a răspuns micuţa Roza (Roda), care, asemenea unui copil, a fost atât de încântată când i-a recunoscut glasul Apostolului, încât, în loc să deschidă uşa, a fugit mai întâi să spună celor din casă, care se rugau, că el era la poartă. Neaşteptând vreo eliberare la asemenea oră, unii au gândit că micuţa slujnică greşea, şi au insistat că trebuie să fie îngerul lui — în armonie cu gândul predominant că fiecare individ din poporul lui Dumnezeu este supravegheat de un înger şi că acesta ar putea lua înfăţişarea celui pe care-l protejează.

Fraţii au fost surprinşi de răspunsul Domnului la cererea lor; căci a venit foarte neaşteptat în ceea ce priveşte timpul. Când şi-au dat seama că într-adevăr Sf. Petru era cel care stătea în faţa lor, a fost o izbucnire de uimire şi de întrebări la care Sf. Petru a fost nevoit să le facă cu mâna să tacă. Apoi el le-a istorisit minunata poveste a eliberării lui şi le-a cerut să-i spună celuilalt Iacov, vărul lui Isus, şi celorlalţi ucenici. Apoi el a plecat, nu ştim dacă în altă cetate sau în altă casă. În orice caz, el a dat dovadă de înţelepciune neprovocând inutil pe Irod.

Când s-a făcut ziuă s-a produs consternare în închisoare. Mai târziu în acest capitol aflăm despre o altă vizită a îngerului Domnului. De data aceasta el a venit să lovească pe rege cu o boală de care mai târziu a murit. Întregul capitol ne arată puterea lui Satan, puterea lui Dumnezeu şi puterea rugăciunii.

TEXTUL NOSTRU DE BAZĂ

Textul nostru de bază este o declaraţie simbolică ce ilustrează protecţia divină a acelora care sunt cu adevărat ai Domnului. Ideea este că afacerile poporului Său sunt sub supravegherea Lui continuă. Fie că gândim despre îngerul Domnului ca despre unul din oastea cerească numit în mod special pentru noi, fie că gândim despre el din punct de vedere al diferitelor puteri ale naturii, ale căror pârghii se află toate în grija divină, nu are importanţă. Noi avem asigurarea că Însuşi Tatăl ne iubeşte, şi că toate puterile cereşti sunt garantate pentru aceia pe care El i-a acceptat în Cristos Isus; şi acestea împreună garantează binecuvântări tuturor celor care rămân în iubirea lui Dumnezeu.

A rămâne astfel înseamnă a rămâne în Răscumpărătorul. Înseamnă a rămâne loiali consacrării noastre, a face voia Tatălui cât putem mai bine. Această voie după cum se spune este ca noi să iubim pe Domnul în grad suprem, să iubim pe aproapele ca pe noi înşine, şi să iubim pe toţi membrii Casei Credinţei întocmai cum ne-a iubit Cristos.