SFINŢIREA TEMPLULUI

1 Împăraţi 8:22-30

Ce simboliza templul — Antitipuri duble — Sfinţirea lor — Rugăciunea împăratului Solomon — Personalitatea lui Dumnezeu — Locuinţa lui din cer — „Slava Domnului a umplut templul” — Antitipul.

„Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” Isaia 56:7.

R 5713 W. T. 15 iunie 1915 (pag. 188-190)

Stăpânit de reverenţă faţă de Domnul, plin de zel pentru El, plin de apreciere faţă de promisiunea divină, că urmaşul împăratului David avea să construiască casa Domnului, Templul, pentru care David a făcut pregătiri ani de zile, în bani şi obiecte de valoare, îl găsim pe împăratul Solomon acordând fără întârziere atenţie acestei chestiuni. În al patrulea an al domniei lui, pregătirile ajunseseră la o aşa dezvoltare, încât constucţia Templului a început; şi după şapte ani şi jumătate au avut loc scenele arătate în acest studiu — când Templul a fost gata pentru sfinţire. Lucru ciudat, acesta a fost sfinţit cu o lună înainte de a fi complet terminat. Fără îndoială că aceasta conţine o lecţie tipică importantă, pe care o vom putea înţelege cândva şi mai deplin.

((533))

Construit din marmură albă, Templul trebuie să fi fost o clădire foarte impunătoare, deşi nu foarte înaltă. Nu avea decât un nivel; totuşi, poziţia lui pe vârful muntelui îi dădea desigur o înfăţişare foarte impresionantă, cu strălucirea lui, cu zidurile lui albe înălţându-se peste tot peisajul. Dar pe noi ne interesează Templul lui Solomon mai mult decât oricare altă clădire pentru că el era un tip, după cum a fost şi o realitate. Să remarcăm referinţele Apostolului la el, precum şi declaraţia sa că antitipul lui se găseşte în poporul sfânt al lui Dumnezeu — Biserica. Citim: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”; „Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu, după cum a zis Dumnezeu: Voi locui şi voi umbla în mijlocul lor, Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” Cor. 3:16; 2 Cor. 6:16.

PREGĂTIREA PIETRELOR VII

În ilustraţia pe care Apostolul ne-o aduce în atenţie, Biserica corespunde Cortului Întâlnirii mai degrabă decât Templului. Deoarece Dumnezeu a fost cu Copiii lui Israel de când aceştia au intrat în legământ cu El până când Templul a fost sfinţit de Solomon, El Şi-a arătat prezenţa prin manifestarea Luminii Şechina în Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii. Şi tot aşa este şi cu noi acum în calitate de creştini: de când devenim fii ai lui Dumnezeu — din momentul consacrării noastre, al îndreptăţirii, al sfinţirii şi al conceperii noastre de Spiritul sfânt — corpurile noastre sunt corturi sau locuinţe temporare ale Spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Spiritul Său în noi este iniţial reprezentat prin influenţa de concepere pe care o primim ca început al noii noastre existenţe în calitate de Noi Creaturi în Isus Cristos; şi acea lumină, sau iluminare sfântă, vărsată din belşug în noi ne umple de lumina cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu din ce în ce mai mult. Cortul Întâlnirii, într-un anumit sens al cuvântului, a fost un templu — în sensul în care orice loc unde este Dumnezeu ar fi numit în mod potrivit un templu, un loc sfânt. Dar, după cum ne este sugerat, este de preferat să ne gândim la corpurile noastre de carne ca fiind corturi ale lui Dumnezeu — locuinţa Sa temporară. Într-un sens mai deplin, curând va avea loc aici un mare transfer. Cei sfinţi ai Domnului vor fi schimbaţi din carne în spirit, prin puterea Primei Învieri, şi vor fi astfel mai desăvârşit reprezentaţi prin frumosul Templu zidit de Solomon.

Dar există un gând încă şi mai frumos adus în atenţia noastră de Sf. Petru. El ne spune că diferiţii membri ai Bisericii lui Cristos — sfinţii — sunt pietre vii, care sunt în proces de cizelare şi şlefuire, ca pregătire pentru unirea tuturor acestora într-un Templu mare şi glorios al lui Dumnezeu, dincolo de Văl (1 Petru 2:5, 9). Oricine nu suportă cizelarea şi şlefuirea va fi înlăturat ca nepotrivit pentru gloriosul Templu.

Aducerea laolaltă a acestor pietre vii dincolo de Văl va fi prin Puterea Învierii, ilustrată minunat în ridicarea Templului lui Solomon, despre care citim că pietrele lui au fost pregătite în carieră şi în final au fost asamblate în construcţia Templului, şi că ele au fost atât de perfect modelate şi marcate pentru diferitele lor locuri, încât au fost puse laolaltă fără sunetul vreunui ciocan — fără a fi nevoie de cizelare sau de vreo altă lucrare asupra lor în timpul construcţiei. Astfel Sf. Pavel spune că Biserica este lucrarea lui Dumnezeu (Efes. 2:10). Şi lucrarea Lui va fi atât de perfect îndeplinită încât nu va mai fi nevoie de corectare sau modificare dincolo de Văl.

Acesta este punctul de vedere cu deosebire interesant şi avantajos pentru poporul Domnului. Aceia dintre ei care-şi pot da seama că au fost chemaţi de Dumnezeu la această Chemare de Sus, la poziţia de membri în Templu, pot aprecia pe deplin după aceea necesitatea încercărilor şi greutăţilor vieţii care îi modelează, îi potriveşte pentru gloria, onoarea, nemurirea cerească. Acestea sunt „toate lucrurile” care lucrează împreună pentru binele celor care iubesc pe Dumnezeu — pregătindu-i pentru binecuvântări spirituale şi pentru serviciile din viitor. Rom. 8:28.

LUCRAREA BISERICII GLORIFICATE

Când ne gândim la Biserică în calitate de Templu al lui Dumnezeu în construcţie, ne impresionează gândul că există o lucrare viitoare de îndeplinit. De ce să se construiască un Templu şi apoi să nu se folosească? Prejudicii serioase ni s-au adus prin diferitele erori ale trecutului; de exemplu, ideea că numai Biserica va fi mântuită şi tot restul omenirii va fi pierdut; şi un alt gând, că la a Doua Venire a lui Cristos lumea va fi arsă şi Planul divin terminat în mod ruşinos. Cu o astfel de vedere, construcţia Bisericii ca mare Templu ar părea să fie o risipă, deoarece n-ar exista nimeni ca să fie binecuvântat prin el.

Totuşi, pe măsură ce ochii înţelegerii noastre se deschid tot mai mult, începem să vedem frumuseţe în Planul şi aranjamentul divin. Planul lui Dumnezeu este departe de a se termina la a Doua Venire a lui Cristos, el doar va începe atunci, în ceea ce priveşte lumea. Într-o imagine, Biserica va fi Preoţimea Împărătească pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului (Gal. 3:29). În cealaltă imagine, Biserica va fi marele Templu prin care toată omenirea va avea acces la Dumnezeu şi se va întoarce la armonie cu El.

((534))

Astfel, în cele din urmă, această Biserică glorificată, sau Templu, va fi Casa de rugăciune pentru tot poporul, toate naţiunile — nu înseamnă că ei se vor ruga la o casă, ci ei se vor apropia de Dumnezeu prin Biserica glorificată, în care se va manifesta Prezenţa Sa şi mila Sa va fi disponibilă pentru toţi. Din acest punct de vedere, Templul cu slava Şechina reprezintă Biserica în gloria din viitor, în colaborare cu Cristos; şi Dumnezeu va locui în acea Biserică glorificată şi va lucra prin intermediul ei, pentru binecuvântarea lumii, reprezentată de toţi aceia care se vor închina lui Dumnezeu privind spre Casa Lui sfântă.

SFINŢIREA TEMPLULUI LUI DUMNEZEU

Există un gând important în legătură cu o sfinţire pe care unii par s-o treacă cu vederea. Cortul Întâlnirii a trebuit să fie sfinţit sau pus de-o parte pentru Dumnezeu înainte ca El să fi binevoit să-l recunoască şi să-l folosească. La fel este cu toţi cei din poporul Domnului; este necesar ca ei să se sfinţească pentru Dumnezeu şi pentru serviciul Său, în mod hotărât şi formal, înainte de a fi recunoscuţi de El şi umpluţi cu Spiritul Său. Nu este suficient ca ei să ştie despre El şi despre Domnul Isus Cristos, şi să fie convinşi de aceste lucruri — nu este suficient nici chiar să ştie ceva despre gloriile veacului viitor aşa cum sunt descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Este necesar ca ei să facă şi o consacrare lui Dumnezeu din punctul de vedere al formei, predându-şi pe deplin voinţa, pentru ca Dumnezeu să poată veni în ei prin Spiritul Său sfânt şi, acceptând sacrificiile lor, să-i facă după aceea corturile Sale.

Când Templul a fost gata pentru sfinţire, Solomon l-a prezentat lui Dumnezeu printr-o rugăciune care constituie baza studiului de astăzi — o rugăciune frumoasă prin simplitate şi care indică înţelegerea de către împăratul Solomon a marelui adevăr că Dumnezeu este un Dumnezeu personal, a Cărui locuinţă nu este peste tot, ci în cer. Ea ne arată că împăratul a înţeles pe deplin că Templul pe care-l făcuse el, asemenea Cortului Întâlnirii de mai înainte, reprezenta numai puterea şi harul lui Dumnezeu printre poporul Său. Prezenţa Templului indica faptul că existau păcătoşi care aveau nevoie să fie ispăşiţi prin aranjamentele lui, că aveau nevoie de milă şi iertare, şi că rugăciunile către Dumnezeu erau potrivite. „Ascultă-i din locul şederii Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!”

Tot aşa, în timpul Mileniului, întreaga lume va avea ocazia să se apropie de Dumnezeu prin intermediul marelui Său Templu, în care Isus este Piatra din Capul Unghiului, iar Biserica sunt pietrele vii sub conducerea Lui. Şi Dumnezeu va auzi rugăciunile prezentate astfel în mod potrivit şi va ierta păcatele poporului; şi ca rezultat, lucrarea Restabilirii va progresa până la marea ei împlinire.

După cum Solomon a sfinţit Templul, tot aşa şi Biserica lui Cristos va fi sfinţită, prezentată formal Tatălui. Marele antitip al lui Solomon va face aceasta; şi anume, Domnul Isus Cristos, prezentându-ne pe noi toţi ca membrii Săi, ca Templul care este trupul Său, ridicat în a treia zi — a treia zi de o mie de ani de la moartea Sa — în zorile marelui Sabat (Ioan 2:19-22). Ca rezultat al sfinţirii, slava Domnului va umplea Casa. Faptul că Templul tipic a fost umplut de slava Domnului înainte de a fi pe de-a-ntregul terminat, pare să sugereze că în timpul prezent va fi ceva manifestare a favorii lui Dumnezeu faţă de Biserica Sa în curs de glorificare în timp ce lucrarea de construire nu este chiar terminată. Totuşi, este greu de interpretat profeţia înainte de împlinirea ei. Trebuie să aşteptăm să vedem care va fi împlinirea acestei trăsături. „Dumnezeu pe căi ascunse
Cu noi minuni face.”