Şi-a ucis copiii – VDM 6.3

ŞI-A UCIS COPIII

2 Împ. 11:1-20

Fiica Izabelei a devenit împărăteasă în Iuda — Influenţa ei dăunătoare ca împărăteasă văduvă — Rezultatele grave ale devierii de la legea divină — Puterea mândriei — Egoismul duce la omor — Băiatul Ioas încoronat împărat la vârsta de şapte ani — Atalia cea rea este ucisă.

„Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor drepţi va înflori.” Prov. 14:11.

R 5787 W. T. 15 octombrie 1915 (pag. 314-315)

Fiica Izabelei, împărăteasa Atalia, la moartea soţului ei a devenit împărăteasă văduvă în regatul lui Iuda, fiul ei Ahazia devenind împărat. În ţările orientale, mama împăratului este încă cea mai înaltă autoritate în împărăţie; ca, de exemplu, în China. Acesta era obiceiul şi la evrei. Ca împărăteasă văduvă, Atalia a exercitat o influenţă puternică şi dăunătoare împotriva adevăratului Dumnezeu şi a închinării Lui, şi o influenţă în favoarea închinării lui Baal. Acesta nu este singurul exemplu de caz în care căsătoria împăraţilor lui Israel cu fiicele caselor regale străine a adus mare daună. Izabela, mama Ataliei, a fost o altă ilustraţie notabilă. De asemenea ne amintim că soţiile străine ale împăratului Solomon l-au prins în capcană.

Pe această linie ne amintim că porunca divină către israeliţi a fost să nu se căsătorească cu alte naţionalităţi. Orice deviere de la Legea Divină pare să fi adus cu ea pedepse aspre. Aceasta este în strictă armonie cu aranjamentul lui Dumnezeu cu acea singură naţiune, că ei vor fi poporul Său într-un sens deosebit; că alte popoare n-au fost popoarele Sale şi că ascultarea de Legea Sa le va aduce binecuvântări, dar neascultarea le va aduce adversităţi (Deuter. 7:6-11). Legea aceea este încă obligatorie asupra evreilor, dar nu asupra altora.

O recunoaştere cuvenită a antitipului, sau semnificaţia spirituală a acestui punct din Legea evreiască, ar trebui să fie observată de toţi. Se poate aplica la creştini, care constituie, din punct de vedere divin, „un neam sfânt, un popor deosebit” (1 Pet. 2:9). Creştinii nu trebuie să se înjuge cu cei necredincioşi (2 Cor. 6:14). Creştinii trebuie să iasă din lume şi să se separe. Aceasta însă nu se aplică la creştinii nominali, ci numai la clasa concepută de spirit, cei care au făcut o deplină consacrare a lor faţă de Domnul. Aceştia sunt sfătuiţi să se căsătorească „numai în Domnul” — numai cu consacraţi. Cei care nu iau în seamă această poruncă divină îşi pun în pericol dezvoltarea spirituală, precum şi fericirea lor şi a persoanei din lume cu care s-au înjugat.

((402))

UCIDERE PENTRU PUTERE

Când împăratul Ahazia a fost ucis de către Iehu (2 Împ. 9:27, 28), mama sa, împărăteasa văduvă, şi-a dat seama imediat că aceasta însemna pentru ea pierderea rangului şi a puterii — puterea, onoarea şi bogăţiile pe care inima sa egoistă, mândră, le iubea atât de mult. Şi-a dat seama că în momentul în care nepotul său urca pe tron, ea trebuia să elibereze poziţia în favoarea nurorii sale. Inima ei egoistă, mândră, a hotărât că pe nici un temei aceasta nu trebuia să se întâmple. Mai degrabă va fi ucigaşă. Imediat a făcut ca nepoţii ei să fie ucişi, în afară de unul, un prunc, care a fost ascuns de mătuşa sa într-o odaie folosită pentru păstrarea hainelor de dormit, numită în lecţia noastră, camera de dormit. După aceea el a fost îngrijit până la vârsta de şapte ani într-una din odăile legate de vechiul Templu, care nu se foloseau în timpul domniei Împărătesei Atalia, deoarece ea favoriza şi susţinea închinarea lui Baal.

Aici, o lecţie pentru noi este despre puterea mândriei. Putem avea bune speranţe că nu mulţi ar putea fi influenţaţi să devină ucigaşi, nici chiar cu astfel de ispite. Dar nu mulţi dintre noi vor avea vreodată o astfel de ispită, fie să pună mâna pe un tron, fie să reţină unul deja posedat. În istorie sunt menţionate şi alte ilustraţii ale puterii mândriei care duce la ucidere pentru un tron. De exemplu, uciderea de către împăratul Irod a tuturor pruncilor din Betleem, de la doi ani în jos, a fost pentru a păstra pentru sine şi pentru moştenitorii săi tronul Israelului. Istoria ne spune că Laodice şi-a otrăvit cei şase fii, unul după altul, ca să poată fi împărăteasa Constantinopolului. O altă mamă, numită Irena, nume care înseamnă pace, a scos ochii fiului său pentru ca acesta să fie incapabil să conducă imperiul peste care ea căuta să domnească.

Nu-i de mirare că Biblia spune că inima omului în starea lui decăzută este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea! (Ier. 17:9). Nu-i de mirare că Biblia ne spune că binecuvântarea Noului Legământ, pe care Dumnezeu îl va stabili cu lumea prin intermediul lui Israel în timpul Domniei lui Mesia, va opera pentru a îndepărta împietrirea inimii omeneşti şi pentru a reda omenirii o inimă de carne — o compasiune umană cuvenită, aşa cum a avut omul perfect când a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! (Ezec. 11:19; 36:26; Ier. 31:31-34). Ce bucuroşi suntem că Împărăţia lui Mesia nu numai va restrânge păcatul şi pe păcătoşi, ci printr-un proces de restabilire va şi îndepărta împietrirea inimii şi va aduce pe toţi din omenire care vor vrea, înapoi la o stare de inimă blândă şi la armonie cu Legea divină de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele!

Deoarece noi nu suntem regi şi regine şi n-avem ispitele lor, să remarcăm că acelaşi principiu de împietrire a inimii lucrează şi în lumea afacerilor, în lumea socială şi în familie. În lumea afacerilor lucrează pentru distrugerea unui concern rival. În lumea socială taie pe rivali, stimulează denaturările, calomnia etc. Acasă, între părinţi şi copii, fraţi şi surori, adesea înseamnă nedreptate. Corecţia pentru toate acestea este iubirea dreptăţii, care va face pe fiecare să iubească şi să se supună la Regula de Aur, şi să respecte după cât este posibil voinţa divină — „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu toată mintea ta, cu toată fiinţa şi cu toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

ÎNCORONAREA BĂIATULUI ÎMPĂRAT

Numele tânărului împărat era Ioas. El a fost ţinut ascuns timp de şase ani, iar în al şaptelea an a fost încoronat. Iehoiada, marele preot, a cărui fiică îl salvase pe Ioas, a supravegheat ceremoniile de încoronare. Cu mare înţelepciune a convocat împreună pe mai-marii poporului într-o vreme de sărbătoare, când adunarea lor nu părea un lucru ciudat. La fel străjerii, au fost astfel dispuşi încât să acorde toată protecţia tânărului împărat şi să lase palatul fără protecţie.

Ceremonia a trecut cu succes. Împărăteasa văduvă a auzit strigătele, „Trăiască împăratul!” şi a mers din palat la Templu să cerceteze. Dându-şi seama de situaţie, a strigat, „Trădare! Trădare!” Astfel se întâmplă că uneori nedreptatea devine atât de înrădăcinată şi de întărită în mintea umană, încât o încercare de a stabili dreptatea este considerată trădare, revoltă, ultragiu. Lecţia pentru toţi copiii consacraţi ai Domnului este, „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Prov. 4:23.

Când s-a pus coroana pe capul tânărului împărat, deasupra s-a pus sulul de pergament cu Cele zece Porunci. Astfel s-a indicat faptul că Legea Divină era superioară coroanei. Aşa ar trebui să fie aprecierea acestei probleme în orice minte bine echilibrată. Legea divină vine întâi; legile umane după aceea. Iar legile umane se ridică deobicei până la standardele de care sunt vrednici cei care le fac.

Iuda trebuie să fi fost considerabil afundat în patriotism şi bărbăţie pentru a îngădui împărătesei văduve să uzurpe tronul prin ucideri timp de şase ani. La fel, statele şi oraşele care permit şi recunosc stăpânirea fraudei şi a combinaţiilor de interese împotriva intereselor publice primesc deobicei tratamentul pe care-l merită. Mintea, intelectul, inima, sunt cele care trebuie educate până la standarde mai înalte. Apoi acele standarde mai înalte vor fi obţinute de corpul politic.